8,009 matches
-
sunt ușor de vopsit, mai ușor decât ei nu sunt decât infirmierele, îmbrăcate în alb. Când statuetele s-au răcit complet, le-au transportat pe planșetele de uscare, unde Cipriano Algor, înarmat cu pistolul de pulverizat și adăpostit de filtrul măștii, le-a acoperit metodic cu un strat de alb mat. Mormăi pentru sine că nu merita să-și astupe gura și nasul, Ar fi de-ajuns să mă așez împotriva vântului, și vopseaua ar zbura, nu m-ar atinge, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
paielor ude, cu un gest mai puțin obosit, iar trăsăturile delicate, în ciuda faptului că o acnee puternică îi ciuruise fața, i se însuflețeau. În astfel de clipe înțelegeam că reticențele, afectările și uscăciunea lui protocolară, ceremonioasă, nu erau decât o mască sub care se ascundea un om viu, timid, vulnerabil și îndrăgostit până la disperare de viață. Dar nu treceam niciodată de această constatare pe care o făceam parcă numai pentru a-mi găsi în complexele lui Dinu încă un îndemn ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ascultase fără să-i tresară un mușchi. Când am terminat a azvârlit cărțile. 29 De câte fleacuri a depins viața mea! Uneori, mă întreb dacă destinul nu se exprimă prin fleacuri. E forma lui de perversiune. Nu apare ca în măștile înalte așezate pe fundalul scenei în tragediile grecești. Apare, de pildă, sub forma unei muște. O muscă sâcâitoare care te bâzâie într-o după-amiază, împiedecându-te să-ți faci siesta. Încerci s-o alungi din cameră, dar n-ai nici dexteritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
incomprehensibil: Rivverrun, past Eve and Adam’s... Ascunde foaia, mă privește, mă vede mai palid ca un spectru, citește În ochii mei Moartea. Îmi șoptește: - Odihnește-te. Nu te teme. O să scriu eu pentru tine. Și chiar asta face acum, mască a unei măști. Eu mă sting Încet, iar el Îmi sustrage până și ultima lumină, aceea a obscurității. 74 Deși voința Îi este bună, spiritul și profețiile sale par să fie evidente iluzii ale demonului. Ele sunt capabile să Înșele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
glas de tunet care este Semnul Insondabil. Aplecați asupră-i. Treizeci și șase de Invizibili vor trebui să dea răspunsul, enunțarea Runei al cărei sens e deschis doar fiilor lui Hermes, și numai lor să le fie dată Pecetea Amăgitoare, Masca În spatele căreia se profilează chipul pe care ei Încearcă să-l scoată la iveală, Rebusul Mistic, Anagrama Sublimă... — Sator Arepo! strig eu cu o voce care ar face să tremure un spectru. Și lăsând roata pe care el o ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
timpuri, când ai Încercat să mă alungi de la căpătâiul lui Postel, pe când eu, sub numele de Abatele d’Herblay, te-am făcut să-ți Închei una dintre incarnările tale În inima Bastiliei (oh, cum mai simt și acum pe față masca de fier la care Tovărășia, cu ajutorul lui Colbert, mă condamnase!), m-ai cunoscut pe când spionam conciliabulele tale cu d’Holbach și Condorcet... — Rodin! exclam eu, ca lovit de un trăsnet. — Da, Rodin, generalul secret al iezuiților! Rodin, pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fiindcă toți cred acum că eu sunt acela, iar acela e condamnatul, cineva tot o să-mi vină În ajutor - complicii mei, cel puțin -, nu se poate substitui un prizonier fără ca nimeni să-și dea seama, nu mai suntem pe timpurile Măștii de Fier... Naiv! Într-o sclipire Înțeleg, În timp ce călăul Îmi Împinge capul deasupra unui vas de aramă din care se ridică aburi verzui... Vitriolul! Mi se aplică o pânză peste ochi, iar fața e Împinsă În contact cu lichidul vorace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ce ar putea căra dacă ar pleca În afara orașului pentru o prelegere. Femeia de la recepție Îl știe după figură și Îl Întîmpină cercetător: — Nu locuiești peste drum? Wakefield Îi Întinde doar cartea de credit și ea Își ia din nou masca obișnuită de discreție absolută. Lucrează de mult În industria hotelieră. I-ar putea spune fetei că apartamentul lui, o oază de refugiu și solitudine, a fost distrus de un ciumec cu un Împrumut la bancă și ea nici măcar n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
-și dăduse seama până atunci că, în ciuda realizărilor lui Laurence, ea era cea mai puternică dintre ei doi. Părea atât de sigur pe el, asemenea unui zeu, când era la spital, încât fu un șoc să descopere că bărbatul din spatele măștii se considera uneori o cantitate neglijabilă. În chip straniu, revelația acestui fapt o făcu să se simtă mai apropiată de el decât fusese vreodată în ultimele săptămâni. — Deci, ce ai făcut cu el? I l-ai trântit iar în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
stilul flamboaiant al lui D’Annunzio, din filozofia lui Nietzsche și Bergson, prin filtrul fauvismului pictural. Din estetism, avangardele preiau și recondiționează cosmopolitismul exotic (radicalizat în formula „artei internaționale”), anarhia spirituală și atitudinea à rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de fapt cu o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sociale cu caracter umanitarist. Ceilalți doi sînt Albert Schreiber și Carol Steinberg. Cea mai completă și mai atentă prezentare monografică a revistei îi aparține, din nou, lui Leon Baconsky; acesta subliniază predilecția tinerilor redactori pentru Rémy de Gourmont: „Eseurile și Măștile lui Rémy de Gourmont constituie unele din lecturile (și modelele) preferate ale majorității tinerilor adepți ai «curentului nou»”, dar și pentru filozofia lui Bergson sau J.M. Guyau, despre care scriu comentarii prolix-metaforizante („H. Bergson și arta“, nr. 1, pp. 7-9
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apare mult mai clar în finalul poemului în proză „Preumblare“, din 1923: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să te învăț cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi”. În spatele măștilor avangardiste, veghează singurătatea și melancolia lirică a estetului... Mai tîrziu, într-o notă din Contimporanul, an V, nr. 71, decembrie 1926, Vinea îl va prezenta pe Urmuz ca pe un „revoluționar discret și precursor ignorat al mișcării de avangardă”, insistînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Europei combatante. Amănunt semnificativ — ca și dadaismul, constructivismul a apărut în timpul Primului Război Mondial, în țări neutre precum Rusia revoluționară, Elveția și Olanda. Pe de altă parte, încă din perioada Cabaretului Voltaire de la Zürich, Marcel Iancu se arătase atras, în reliefurile și măștile sale primitive, de un „Dada pozitiv”, spre deosebire de comilitonul Tzara, anarhic și „antiartă”. Evoluînd ulterior către abstracționism, elevul lui Iosif Iser își descoperă importante afinități cu constructivismul european. În 1922, participă, cum spuneam, la primul Congres Internațional al Constructiviștilor de la Weimar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
amuzat - ca fiind rezultatul unor neînțelegeri, al unor confuzii sau al unor simplificări nejustificate. Cu alte cuvinte, ca prejudecată. „Lecția lor - notează Ov.S. Crohmălniceanu - e răsturnată într-un sens sceptic, la care viața practică a lumii moderne conduce reflecția (...). Sub masca umoristului, Jacques G. Costin vrea să efectueze o pictură mai realistă a naturii umane, introducînd o complexitate modernă acolo unde spiritul clasic lucra cu caractere axate pe o singură trăsătură dominantă. Se păstrează totuși în linia moraliștilor. Urmuziană e doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anatemei viitorului: „...și vor fi dezvrăjiți și trimiși spre pocăire în sihăstrii claustrale din toate taberele artei îndrăcite unde pîndesc: rasputinii popiți, călugării fugiți, iudeii renegați, renegații cosmopoliți, francmasonii intelectuali, raționaliștii mistificatori și alte făpturi cu mutră asemeni omului și masca artistului genial”. Ortodoxismul lui Sandu Tudor pare uneori colorat... aproape futurist: „Omul artei viitoare va fi un uimitor erou făurar (...) asemeni paloșului heruvimilor cărora li s-a încredințat în grădina raiului paza Arborelui vieții. (...) Nu arta cenușie a Fiilor sinuciderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
filtru de stofă transparentă și dînd lumină rece sau caldă, firavă sau descompusă în raport cu mișcarea lor, după cerințele textului tălmăcit. (...) vechiul dispozitiv roman cu două prisme numai era abia alegoric, pe cînd acesta cu cele cinci prisme e complect, panoramic”), masca mobilă („este antica mască a actorilor eleni, care diferă totuși de aceea a actorilor de odinioară prin aceea că nu e fixă (...) îndepărtînd psichologic actorul de public și liberînd creatura poetică de comediant”) și punerea în scenă fotoelectrică („are ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și dînd lumină rece sau caldă, firavă sau descompusă în raport cu mișcarea lor, după cerințele textului tălmăcit. (...) vechiul dispozitiv roman cu două prisme numai era abia alegoric, pe cînd acesta cu cele cinci prisme e complect, panoramic”), masca mobilă („este antica mască a actorilor eleni, care diferă totuși de aceea a actorilor de odinioară prin aceea că nu e fixă (...) îndepărtînd psichologic actorul de public și liberînd creatura poetică de comediant”) și punerea în scenă fotoelectrică („are ca scop de a furniza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Alge, este concepută histrionic, asezonată cu slogane ludice de „bîlci”. Anunțurile teribiliste sînt o adevărată regulă a jocului. Multe gesturi publice sfidătoare ale autorilor avangardiști (Geo Bogza, Stephan Roll, Virgil Gheorghiu) au caracterul unor happening-uri, performanțe sau „acțiuni”. Măștile, pozele, clovneriile și arlechinadele vin către avangardă pe filiera decadentismului ironic (Jules Laforgue, Charles Cros, Tristan Corbière, Ion Minulescu) sau a teatralității flamboaiante (D’Annunzio). Observații pertinente despre caracterul scenic al poemelor lui Stephan Roll și legătura lor cu poetica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de acum. Aceiaș mască pentru indivizi diferiți. Ei reprezintă caracterul acrobatic al epocei. În clownada lor citadină circulă fatalitatea, cum circulă în vechile mistere. Charlot, inventivitatea însăși, se împleticește mereu de obstacole, care îl arată pururi impostor - impostor tragic. Malec, mască aspră, e aventura deslănțuită, aventura fără voie. Harrold Lloyd - băiat de ispravă, e omul trucului surprinzător, eroismul acrobatic în ascensiune. Masca sa fragilă cu ochelari americani îl arată intelectual mijlociu sau comptabil. În developarea artei, peste ruinile falșilor monetieri, Chaplin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în vechile mistere. Charlot, inventivitatea însăși, se împleticește mereu de obstacole, care îl arată pururi impostor - impostor tragic. Malec, mască aspră, e aventura deslănțuită, aventura fără voie. Harrold Lloyd - băiat de ispravă, e omul trucului surprinzător, eroismul acrobatic în ascensiune. Masca sa fragilă cu ochelari americani îl arată intelectual mijlociu sau comptabil. În developarea artei, peste ruinile falșilor monetieri, Chaplin, Malec și El stăruie ca trei puncte de reper”. Iar Chaplin este primus inter pares: „În el trăesc eroii din Commedia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
duhului”; „Iată pentru ce Urmuz este heraldul unui nou ev”. Spiritualism? Cel puțin Boz îl compară pe Urmuz cu tîlharul din stînga Mîntuitorului, spre deosebire de Geo Bogza care-l compara direct cu Iisus: „Umorul lui Urmuz este inexistent sau este o mască asemeni acelor hidoase măști totemice ale genialelor tragedii ioniene, ascunzînd totuși cu iscusință tragicul. Rîsul lui Urmuz, pantomimele și marionetele lui, rînjet fără scăpare ca tîlharul din stînga, care și răstignit, mai ricanează”. Ar fi de notat faptul că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
onorabile”, serioase și grave — un „virus” anarhic infiltrat discret, subversiv și ironic într-un organism rigid și „oficial”. De astă dată, vîrstnicul comediant își readucea în atenție amicul sinucis, folosindu-se de o strategie „la pachet”, adaptată rigorilor epocii. Sub masca bufonă a memorialisticii și a portretisticii bonome, el reproduce fabula „Cronicari” alături de fragmente ample din „Algazy & Grümmer”, „Pîlnia și Stamate”, „Ismail și Turnavitu”, reia cîteva pasaje din articolele interbelice de susținere a lui Urmuz, iar către finalul cărții citează integral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
destrămării omului în obiecte), magia verbală (...), impulsurile subconștient destructive și autodestructive” (op. cit., p. 67). Comentariile critice ale anilor ’60-’70 sînt, pur și simplu, obsedate de relaționarea lui Urmuz cu literatura absurdului și a alienării tragice. Într-un articol intitulat „Măștile lui Urmuz” și apărut în Contemporanul, 1970, nr. 17, p. 3, Antoaneta Tănăsescu identifică în textele urmuziene un „sentiment disperat de înstrăinare, de alienare a ființei umane, într-o lume, dacă nu direct vrăjmașă, cel puțin distinctă, depărtată, indiferentă, sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ostentativă a construcțiilor sintactice”. Concluziile sînt altminteri foarte în spiritul „modernismului tîrziu”: „consecințele acestei patologice terori a rostirii cuvîntului nu puteau fi decît opțiunea absurdului și tăcerea” (p. 321). Critica lingvistică - aplicată „didactic” în volumul din 1983 al Sandei Radian (Măștile fabulei. Etape de evoluție în literatura română, Ed. Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, pp. 201-203) - acordă atenție și fabulei urmuziene „Cronicari”. Comentariul reia o serie de locuri comune („comicul este sporit prin contrastele de limbaj”, „canonul clasic este golit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion, Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969 Pop, Ion, Avangarda în literatura română, Editura Minerva, București, 1990 Pop, Ion, Jocul poeziei, Editura Cartea Românească, București Scarlat, Mircea, Istoria poeziei românești, vol. III, Editura Minerva, București, 1986 Radian, Sanda, Măștile fabulei. Etape de evoluție în literatura română, Ed. Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, 1983 Raicu, Lucian, „Urmuz și limitele literaturii”, în vol. Critica — formă de viață, București, 1976 Raymond, Marcel, De la Baudelaire la suprarealism. În românește de Leonid Dimov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]