4,482 matches
-
proza intitulată Boborul, apărută pe 21 noiembrie în Epoca literară, Caragiale transcrie pronunția defectuoasă a unuia dintre personaje, întâmplător un om al legii, poli- țistul Stan Popescu, aflat într-o stare avansată de mahmu- reală și turpitudine. Scena este întrucâtva memorabilă prin grotesc, cu atât mai mult cu cât este plasată la finele istoriei scurte a republicii ploieștene, ca un anticlimax deriziv. Autorul își asumă prin titlu tocmai această defor- mare, iar intenția sa depășește nivelul anecdotic pentru a reproiecta textul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
într-un spectru contextual larg. Atât de puternic funcționează prestigiul clișeului caragialian încât el autorizează uneori și colocvia- litatea și antilirismul poeziei optzeciste la un poet precum Ion Stratan. În poemul „Trei” din ciclul Pentameronul, Caragiale se insinuează prin clișeul memorabil : „Atunci feciorul este un stupid. Și ne-njură ?/ Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură ! ! !” sau o probă de intertextualitate postmodernă cu Caragiale în poemul „Cinci” : „În beții, lupanare. Sînt Mațe- Fripte./ Privesc la comèdie, plîng./ Curat murdar. Căldură mare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
interpretat magistral "Cumparsita". Publicul l-a ovaționat îndelung și a început să strige "otra, otra", adică încă una! La care maestrul s-a ridicat de la pian, a venit să ne salute și și-a luat rămas bun cu niște cuvinte memorabile: "După "Cumparsita" nu se mai poate cânta nimic"! Dacă după "Cumparsita" nu se mai poate cânta nimic, după Tacuarembo "misiunile culturale" m-au purtat la Punta del Este, cea mai vestită stațiune de pe litoralul sudic al Atlanicului, care în "extrasezon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
CONTINUÂND O TRADIȚIE În cultura patriei noastre, orașul Iași are pagina sa de glorie, pitoresc și valoare. Aici s-au format curente generoase, s-au ridicat personalități epocale, au avut loc evenimente memorabile. Iașul are o contribuție recunoscută în cultura națională și europeană. Învățământul universitar contribuie la succesul și strălucirea multor domenii - umanitare, tehnice, spirituale. O tradiție literară fericită consemnează din trecutul orașului personalități, evenimente, așezăminte, întâmplări care se transmit generațiilor următoare, împletind
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Magică, În casa noastră din St. Petersburg. Își propunea să ilustreze („abundent“, cum spune el, lingându-și buzele subțiri) lecturi instructive În fața unui grup care - Își imagina el cu drag - va consta din băieți și fetițe vrăjiți, Împărtășind o experiență memorabilă. Se gândea că, pe lângă Îmbogățirea bagajului nostru de cunoștințe, aceasta ar putea contribui la transformarea mea și a fratelui meu În niște mici lianți. Folosindu-ne ca nucleu, a adunat În jurul acestui miez ursuz mai multe straturi de recruți - verișori
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
subterane”, pe secvența ascensiunii abia începute, când mai sunt încă destule trepte de urcat... Parcurgem întâmplări interesante, citim cărți interesante, cunoaștem oameni interesanți, trăim într-un cuvânt o viață interesantă pentru ca într-o bună zi să ajungem să constatăm că memorabile cu adevărat pentru noi, de o inexplicabilă importanță sunt, de fapt, clipele în care, de pildă, urcăm o scară de pivniță, ținând în brațe o construcție de lemne suprapuse, înaltă până la bărbie... * De curtea interioară a casei de pe Florilor / Procopiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
foarte bune, sala a început să murmure din ce în ce mai tare, pe măsură ce lectura „inculpatului” spulbera principala acuzație încropită, cu ipocrizia tipică epocii și sistemului, împotrivă-i. Văzând că se îngroașă gluma, Pavel Țugui, care își pierduse brusc jovialitatea, a biciuit sala cu memorabila propoziție: „Iar începeți ca în ’56?” A fost singura dată în viață când am reușit să pun în mișcare o masă de oameni! Am început, firește, să fiu întrerupt și atunci am auzit vocea moale, stinsă a lui Virgil Trofin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
târziu, apelurile ușor alarmate ale celor mari (ca și dorința de a-și savura succesul, reușita deplină a șotiei - rămăseseră până la urmă nedescoperiți) i-au înduplecat să iasă din ingenioasa ascunzătoare. Ca fetiță, Doina își avea sadismele ei. Odată, gest memorabil, făcut fără nici o ezitare, l-a pocnit pe fratele ei cu ciocanul (din fericire capul a rezistat). Voinică, înaltă, la primară își domina și bătea camarazii, și avea destulă fantezie pentru a recurge uneori la tortúri mai rafinate. Pe colegul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Aluzie la situația noastră geopolitică și deformație profesională! Într-o seară, aflându-ne câțiva prieteni într-un băruleț din Piața Amzei (transformat ulterior într-o agenție CEC), Marcel Mihalaș, cel mai milităros dintre noi, a rostit una din replicile sale memorabile: „Ce-ar fi să-i batem”, adică noi pe ei. Efectul provenea din voita confuzie între confruntarea militară și disputa sportivă; așa cum în fotbal, de pildă, ca să folosesc stilul cronicarilor noștri sportivi, buturuga mică răstoarnă carul mare. Din păcate nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a venit rândul să comande, nesinchisindu-se, cu tupeul său obișnuit, de cei din spatele lui, strălucitul poet, bun familist, a cerut 40 de bucăți, epuizând stocul. Coada s-a destrămat, dezamăgită, dar fără a îndrăzni să protesteze. După această întâmplare memorabilă, mozartianul poet, mare amator de chifteluțe, a scos alte excelente cărți, a avut alte lăudabile atitudini. Degeaba! Impresia lăsată de gestul lui de atunci, de la bufet, de mitocan apucător, de acea manifestare de măruntă rapacitate obraznică a rămas cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în mijlocul șuvoiului vieții care, evident, a continuat să curgă, la fel de vijelios, și după trecerea mea în neființă. * În cadrul unei emisiuni sportive, ni se oferă secvențe ale unui meci de fotbal filmat cu 40 de ani în urmă. O partidă desigur memorabilă, în care au evoluat câteva din celebritățile vremii. Obiectivul camerei de filmat nu ocolește însă nici tribunele și treptat-treptat interesul meu se deplasează de la spectacol la spectatori. Dintre oamenii, adunați cu miile într-o după-amiază de acum câteva decenii ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
asemenea lucru, firește. A rămas, la rându-i, consternat. Nu știa. Cu toții eram indignați. Desigur, presiunea redacției spontan și compact solidarizate a jucat un rol important în bătălia pentru pagina întâi care s-a desfășurat de-a lungul acelei zile memorabile. Meritele cele mai mari revin însă în această împrejurare colegilor din conducerea revistei, lui Roger Câmpeanu în primul rând, aflați, număr de număr, în ingrata situație de a parlamenta cu „forurile”. Ei n-au așteptat indignarea noastră pentru a începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e o senzație de interior de mașină, de spațiu închis, mișcător, confortabil, încăpător, plăcut - scaune moi, luminile aparatului de bord, vibrația egală a motorului. Era o zi înnorată și la intrarea în sat a început să picure; a doua senzație memorabilă deci: de praf - gros, autentic, de țară, pentru mine inedit - perforat de primii stropi de ploaie, rari și foarte mari. În fine: am ajuns la destinație, am intrat în casă, ne-am adunat cu toții într-o odaie; a treia senzație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
urmează! De aceea, trebuie, totuși, să ne scuturăm de oboseală. Ba să mai putem, fraților, căci mai avem și de murit! * În Vulpile în vie, mi se pare, sau într-o altă carte a lui Lion Feuchtwanger, există o replică memorabilă pe care, în ultimii ani, am avut tristul prilej să o verific, convingându-mă că așa ceva este, într-adevăr, cu putință. Adresându-se unor aristocrați condamnați la moarte în timpul Revoluției Franceze, un om (sau o femeie) din popor le spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
celebră: „ - Pe Slavici, domnu’ Preda?!!” Au ținut-o așa, mi s-a povestit, multă vreme, fiecare apărându-și, cu egală îndârjire, dar în moduri atât de diferite, propria poziție... Acum, ca și atunci de fapt, când am luat cunoștință de memorabila confruntare, cred că, în acea împrejurare, dreptatea‚ nu de partea marelui scriitor, ci a criticului. Orice convingeri politice ar fi profesat, dacă s-a limitat la arma cuvântului, un creator de valori NU trebuie pedepsit (pus la stâlpul infamiei, proscris
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
laude sau să epateze pe cineva, nu e nici o clipă în defect, ba e perpetuu pătrunzătoare, în perpetuă atenție, și, solicitat cu deferență, dar fără cruțare și insistent de Mircea Ciobanu, emite nenumărate precepte, observații, intuiții, ipoteze, sentințe, în formulări memorabile, de o frumusețe pe măsura sincerității sale absolute. Ciobanu îi pune întrebări dificile, indiscrete (respectuoase, dar indiscrete, mai mult decât îndrăznețe) și nu l iartă, nu-l lasă să se derobeze, iar regele acceptă, admite, se supune, se livrează, e
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
1950 ; probabil că da, însă nu intrase în repertoriul meu de nume. Abia la Câmpulung, după 1950, în cei cinci ani petrecuți acolo împreună cu Constantin Noica am auzit de la acesta o mulțime de evocări ale personajului, episoade amuzante sau, oricum, memorabile. Dar nu l-am cunoscut personal decât în 1970. Între timp, în 1968, la Paris, la prima mea întâlnire cu Cioran, acesta m-a întrebat aproape imediat după primele cuvinte de politețe : „Que devient Petre Țuțea ?”. I-am înșirat, afară de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
am auzit nu o dată declarând „eu am fost șeful statului major economic al României”, ceea ce nu era o simplă bravadă, ci un mod malițios-sfidător de a-și revendica o calitate reală, chiar dacă nu oficială). Era faimos și prin butadele lui memorabile care circulaseră la vremea lor și continuau să circule. Toate aceste trăsături le-am recunoscut din primele clipe după ce l-am văzut. Decât că peste acestea se așternuseră stigmatele sărăciei și sechelele celor două detenții repetate : ruina dentiției, ceea ce-i
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nemulțumirea de catargul unei spiritualități de împrumut.” Iată-ne readuși astfel la teza din 1935 a lui N. Davidescu despre așa-zisa „inaderență a lui Caragiale la spiritul românesc”. La asta a răspuns definitiv, încă de atunci, Șerban Cioculescu, prin memorabilul său studiu Detractorii lui Caragiale, în care nu e, acum după 52 de ani, nimic de schimbat, nici de adăugat. Dar cele două fraze citate adineauri sunt nedumeritoare. Din prima ar fi părut să reiasă că zeflemeaua, în speță a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cu diavolul, și anume cu diavolul în viziunea iudeo-creștină, nu cu alte forme de demon. Ei bine, la Caragiale avem de-a face cu altă dialectică. Mă gândesc că data de 18 ianuarie 1879 - deci câțiva ani după alt eveniment memorabil, cultura noastră și justificarea noastră ca națiune în lumea modernă, concordantă oarecum cu constituirea statului român ca stat independent în Europa modernă - intră între cele două date esențiale pentru cultura română : publicarea poeziei Venere și Madonă și premiera Nopții furtunoase
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și hârtii, citea, scria fără răgaz.” Putem admite, la limită, că renunță la perpetuarea numelui său, dar nu și la a operei sale. Cine ar sta o viață să găsească cele mai nimerite însoțiri de cuvinte, înfățișând fapte și gânduri memorabile, absolut pentru nimeni ? „...S-a urzit în jurul a ce începusem să public, complotul tăcerii. Dându-mi seama că singurul mijloc de a mă răzbuna era să nu las în urma mea nimic de care să se folosească și să se bucure
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
propriu-zise, nu „de serviciu”, sunt „necalofile”, scrise nu în pripă dar repezit, se simte asta, în pas cu mersul gândului, fără căutare dar cu găsirea cel mai adesea a sintagmelor celor mai exacte și formulărilor celor mai fericite, nu puține memorabile. Paginile consacrate lui Tolstoi, cu care se încheie eseul Creație și analiză, sunt dintre cele mai „inspirate” din literatura critică românească. Și sunt departe de a fi o excepție. Când a apărut Adela, surpriza a fost enormă. Nimeni nu se
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sunt proprii oricărui artist autentic. Căci asta a fost în realitate Ibrăileanu : un mare prozator, adică un artist. Un artist al captării celor mai evazive nuanțe, intelectuale sau sufletești, un psiholog de mare finețe, un artist al exprimării frapante și memorabile. Și, în ciuda reputației sale, un remarcabil stilist, adică unul care găsește stilul fără să-l caute, stilul imanent și fatal, dictat de stricta necesitate a definitivei precizii. În Adela, la sfârșit, în antepenultima pagină, când landoul, de la geamul căruia Adela
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
virilă frumusețe, cu ochi lucizi și implacabili, oarecum un aer de epocă elizabetană, o înfățișare de poet sau poate de ilustru ostaș („Poeții sunt astăzi eroii omenirii”, avea să spună, mult mai târziu, doctorul Voiculescu, în unul din multele versuri memorabile din Sonete). Nu știu dacă portretul oferea cumva și putința de a fi luat drept imaginea unui sfânt ; mie nu mi s-a părut, dar e drept că avem în genere despre figurile de sfinți niște reprezentări foarte convenționale. Nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
O conștiință critică de cultură. Aceasta înseamnă cu necesitate, chiar dacă numai anumite împrejurări impun declararea ei expresă, o conștiință civică. De aceea ̀ mi pare infinit regretabil și de neînțeles faptul că autorul nu și-a inclus în acest volum memorabilul articol Rigorile ideii naționale și legitimitatea universalului (apărut în „Secolul 20”, nr. 1 2-3/1981). P.P.S. Băteam șaua ca să înțeleagă iapa : adăugând acel post-scriptum știam foarte bine că nu autorului, ci cenzurii ̀ îi era imputabilă „omisiunea”. În colecția eseuri
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]