4,850 matches
-
pe când Logan stătea și aștepta să iasă din operație Hoitarul. Tastă puternic numărul ei În telefon. Era târziu: trecuse de miezul nopții, dar poate nu era prea târziu... Sună și sună și tot sună. În cele din urmă, o voce micuță, metalică, Îi spusese că numărul apelat nu e disponibil și Îl ruga să Încerce mai târziu. Pentru a doua oară În ziua aceea, punctă o listă de obscenități lovindu-se cu capul de ceva. Volanul scoatea sunete scurte, de lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și patinând pe zăpada Înghețată. Oftând, Logan Îl privi cum pleacă, Înainte să se urce Înapoi În mașină. — Un prieten al tău? Întrebă Watson, revenind În trafic. — Băiatul pe care l-am găsit la toalete. Era tatăl lui. — Isuse, bietul micuț. Logan nu-i răspunse. Lăsară mașina pe un loc marcat cu „DOAR PENTRU PERSONALUL SPITALULUI“ și merseră spre zona recepției principale. Holul era larg, spațios și deschis, cu emblema spitalului pe pardoseală. O tejghea de recepție din lemn, curbată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
moartea lui Geordie Stephenson În dosar, inclusiv raportul său despre Întâmplările din ziua precedentă. Avea să fie ceva hârțogărie de rezolvat ca să scape de mizerie, dar, În afară de asta, cazul era la fel de mort ca Geordie. Aceastea fiind puse la punct, În micuța cameră de anchetă a lui Logan mai rămase doar fata necunoscută. Fața ei moartă Îl privea cu ochi goi. Unul gata, Încă unul de rezolvat. Logan se așeză și trecu Încă o dată prin declarații: toți locuiau având acces ușor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
lemn. — Domnule Anderson? Dinăuntru se auzi un vaiet și apa curgând. — La naiba. Încercă pentru ultima dată la ușă, Înainte să-i ceară lui Watson să repete figura. Aproape că o scoase din țâțâni. Nori de aburi năvăliră În holul micuț. Înăuntru, baia mică era căptușită cu lemn, ca o saună, acoperind parțial un o vopsea urâtă de culoarea avocado-ului. Încăperea era exact suficient de mare cât să Încapă cada pe peretele Îndepărtat, opus toaletei, cu un duș Înălțat deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Insch și Logan făcură aceeași grimasă Încruntată. — Normal că-i mort, zise Insch. Cineva l-a făcut ciur. Un zâmbet amar contorsiona fața cu urme de lacrimi a lui Lumley. — Al naibii mod de a scăpa de el. Afară, fulgii micuți de un alb delicat cădeau ușor din cerul portocaliu Întunecat. Nori cenușii luminați din jos de luminile de pe străzile orașului. Logan și Insch priviră cum Jim Lumley e băgat pe bancheta din spate a unei mașini de patrulă și dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Îi spuse, strângându-și mai aproape gulerul halatului. Logan clătină din cap și scoase sintr-un buzunar interior o foaie subțire de hârtie. — Ba putem. Dar nu trebuie neapărat. Deschideți. Îi lăsă Înăuntru. Era ca și cum ar fi pășit Într-un cuptor. Micuțul apartament al lui Michelle Henderson era mult mai curat decât fusese la ultima lor vizită. Totul era șters de praf, covorul aspirat, iar numerele din Cosmopolitan de pe măsuța de cafea fuseseră aranjate Într-un teanc ordonat. Ea se scufundă Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ducă. — Unde sună? — La consiliu! Aproape Îl scuipă. Unde-altundeva? Numărul e pe masa de telefon. Era o masă de ocazie, nu cu mult mai mare decât un timbru poștal, cu un telefon jegos fără fir pe ea și un carnețel micuț pe care scria „MESAJE“. O scrisoare era prinsă de lemnul imitând mahonul, sub unitatea de bază a telefonului. Avea pe ea sigla Consiliului Orășenesc Aberdeen: trei turnuri, Înconjurate de ceva care semăna cu sârma ghimpată, pe un scut purtat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-nchisoare! Martin Începuse să țipe, cu ochii fugindu-i de la Logan la cordonul de polițiști care se apropia și-napoi. Neobservat, Jamie McCreath se ridică-n picioare și o luă la fugă. — NU! Martin se răsuci și-l văzu pe micuț porinid ca din pușcă prin zăpadă, cât de repede Îl țineau piciorușele. Numai că Jamie nu fugea spre lanternele polițiștilor. Spre câinii care lătrau. Se-ndrepta direct către carieră. Martin sări după el, cu lama cuțitului lucindu-i În mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
său țâșni afară, cu telefonul lipit de ureche. Rânjea și el, aratând-i entuziasmat prin geam lui Logan degetul mare ridicat. Gary cel Mare năvăli prin ușa laterală și-l Îmbrățișa ca ursul pe Logan. — Dragul de tine! Deși bine intenționată, micuța manifestare plină de recunoștință făcu stomacul plin de cicatrici al lui Logan să se revolte. — Destul! Destul! Gary cel Mare-l eliberă și se-ntoarse, cu un zâmbet paternal mândru. Acesta dispăru când văzu fața cuprinsă de durere a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Tribunul îl avertiză: — Să nu spui nimănui asta. El nu scoase o vorbă. Se gândi că nu mai trebuia să întrebe de ce plângea mama lui. Gladius și caliga A doua zi, maestrul de arme spuse că avea să facă pentru micuț, pe măsura brațului său, un mic gladius, arma care, în lupta corp la corp, avea să-l ferească de loviturile cu vârful și tăișul spadei. L-au învățat să atace, să simuleze lovituri și să se apere. Părea un joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a teritoriilor cucerite. În rândurile lor se aflau multe nume: familia Gracchilor, Caius Marius, Publius Sextius, sângerosul Marcus Antonius cel fără de noroc și, în fine, cei trei fii ai Juliei. Aproape toți își găsiseră moartea. Nu i se putea spune micuțului că puterea și, poate, chiar viața tatălui său erau amenințate de o primejdie din ce în ce mai mare. Dar Rufus - cel mai puternic bărbat din toate legiunile de pe Rhenus, încât, dacă înfigea pilum-ul, lancea cu vârf mortal, în trunchiul unui copac, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în relief și incrustații, frumoasele harnașamente ale cailor, acvilele de aur ținute sus de aquilifer, purtătorul de drapel, zgomotul tumultuos al așa-numiților cataphracti, cavaleria grea, răsunetul lituus-ului, sunetul pe care-l scoteau bucina și tuba. Prin urmare, făcu pentru micuț și un coif de luptă, o cassis dintr-o folie ușoară de metal. Iar făurarul, care punea laolaltă bucățile de metal, îi povesti că nici o altă armată nu pusese la punct un sistem de protecție atât de rațional și impenetrabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înțeles, făurarul îi spuse că dușmanii cei mai aprigi nu se aflau de partea cealaltă a fluviului Rhenus: — Pe aceia îi vezi de departe cum vin. Loviturile trădătoare sosesc pe drumurile Romei. Făurarul își vârâse enormul pumn stâng în coiful micuț și, cu mâna dreaptă în care ținea galdius-ul, mima loviturile la cap, la tâmple, la frunte și la ceafă: lama răsuna când izbea fierul, dar mâna, apărată de coif, părea invulnerabilă. Copilul privea toate acestea ca pe o operațiune secretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el zări la femeile din cortegiul mamei lui. Era o masă albă, compactă, cu vinișoare subțiri, albăstrii, și un sfârc mare, brun. Ea îi luă mâna și i-o puse pe sân. Nu avea să uite niciodată asta. Mâna lui micuță cu reușea să strângă și nici măcar să cuprindă sânul, și atunci îl mângâie, deplasându-se de-a lungul lui; era moale, imens. Fata se opri deodată din râs și se aplecă spre el; continua s-o mângâie, iar ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dezlânat și speriat era mai rău decât tăcerea, iar copilul zise grabnic: Nu voi mai întreba nimic pe nimeni. Neliniștea însă creștea. — Dar de ce l-au numit pe împărat? Zaleucos știa că era cu neputință să îndepărtezi întrebările din mintea micuțului; totuși, constrâns la tăcere de condiția lui de sclav, nu răspunse. Iuți pasul, fiindcă vedea cum pe străzile castrului se adunau în dezordine grupuri de soldați; părea că nimănui nu-i păsa de disciplina severă de zi cu zi. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
când au murit, spuse perfid. S-a întâmplat departe de Roma. Gajus însă nu răspunse, ca și cum povestea i-ar fi fost necunoscută. Bibioteca latină era severă și întunecoasă; pentru că iarna aceea era foarte friguroasă, au pregătit pentru Gajus o sală micuță, călduroasă. Singurul inconvenient, care îl făcea să-și simtă picioarele parcă prinse cu lanțuri, era faptul că nu-l lăsau singur. Doi sclavi, oameni de încredere ai Liviei, erau mereu alături de el, plictisiți. În timp ce scria și lua notițe, ei stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zi însă, pe când se odihneau în triclinium - aflat pe o stâncă transformată într-o mică insulă, ce comunica cu vila printr-un pod îngust și devenise locul jocurilor lor zilnice, lipsite de orice rușine -, iar el ținea în brațe trupul micuț al miresei, care, încăpățânată până la mojicie la început, acum zâmbea cu o nerușinare triumfătoare; când doica îi întrebă binevoitoare ce voiau să mănânce la prânz, Claudilla încetă deodată să râdă, o privi pierdută pe doică, își apăsă pieptul cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe rugul somptuos, stropit din belșug cu parfumuri. — Mă gândisem să-l numesc Antonius Caesar Germanicus, spuse deodată Gajus. Cei care-i auziră cuvintele fură surprinși de alegerea lui. El se întrebă dacă se putuseră forma gânduri în capul acela micuț. „Cu care minte ar fi semănat mintea lui? Cu aceea impulsivă, sângeroasă, autodistructivă a lui Marcus Antonius? Cu aceea limpede, dreaptă, calmă a lui Germanicus?“ La Capri, bătrânul Tiberius rămase tăcut. Poate că nu era foarte dezamăgit, fiindcă în lunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încăpere subterană, la capătul multor scări, fiindcă templul unde ne aflăm noi este construit pe temeliile a șase temple mai vechi, unul deasupra celuilalt. Scara coboară până jos, la templul inițial, construit în vremea când oamenii nu cunoșteau scrierea. Încăperea micuță este acoperită în întregime cu aur, asemenea sarcofagului unui phar-haoui, însă fără inscripții, pentru că morții nu mai pot citi. Acolo va trebui să aprinzi slaba ta făclie, și totul pâlpâie, pe podea, pe pereți, deasupra capului tău. Apoi lași să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
instinctivă, poate chiar o considerabilă forță fizică. Și mâinile sunt foarte puternice. Aproape că intuim energia cu care, mulți ani mai târziu, a luptat atunci când fiul său Nero a poruncit să fie ucisă. Darurile votive pentru Zeița Mamă Isis și micuța Bastet. Când la Lugdunum s-a născut fiica împăratului, inventarul bogatelor daruri a fost gravat pe o piatră din templul de pe lacul Nemorensis, întru veșnică amintire: coliere, brățări, veșminte de mătase, sistre, vase pentru arderea parfumurilor. Piatra a fost descoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
au aciuat acei țigani blonzi ce se ocupă cu prelucrarea lemnului moale, de prin jurul apelor. Li se mai spune lingurari; sunt albi, destul de albi și aproape sedentari, dacă aceste bordeie săpate În malul Grădiștii pot fi considerate locuințe. Au cai micuți și măgari de a căror orchestră ne amuzăm de câte ori mergem să ne scăldăm la Olt. Nu sunt violenți, dimpotrivă, de pe fețele lor emană o blândă tristețe, poate În amintirea rasei nobile din care se trag. Ne uităm curioși la copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
șopti aceasta din urmă. Franciscovich clătină din cap. Observă apoi mulțimea de scaune aranjate cu grijă în rânduri paralele. Câteva din ele erau dărâmate. Dar nu semănau deloc cu o baricadă - mai degrabă fuseseră trântite la întâmplare. În stânga ei, văzu micuța scenă cu amplificator și cu două difuzoare de mici dimensiuni. De asemenea, un pian masiv. Asta era tot ce puteai vedea. Nici urmă de suspect. - Ce s-a întamplat, Nancy? Spune-mi că nu-i adevărat. Ausonio nu răspunse; la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și chiar mișcarea membrelor; dar oricare ar fi fost progresele sale în această nouă arie, nimic nu se compara cu mândria pe care o simțise atunci când ventilatorul fusese înlăturat și putuse respira singur. În această seară, zăcând pe patul din micuța cameră de oaspeți de la parter, își aduse aminte de norii de fum pe care îi văzuse ridicându-se spre tavan, după ce focul cuprinsese tot ce însemna textil, hârtie sau plastic. Panica pe care o simțise se îndrepta mai puțin la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
scenă dintr-un film de groază. Kara adora să facă reprezentații pentru copii, dar știa că trebuie să fie atentă; realitatea lor e diferită de cea a adulților, iar un iluzionist poate să alunge lesne senzația puternică de disconfort a micuților. În cadrul spectacolelor pentru copii, făcea doar trucuri amuzante și, adesea, la final, îi strângea pe toți în jurul ei și le dezvăluia șmecheria. Se uita la vrajaa din jurul ei, simțea entuziasmul, sentimentul de nerăbdare... Palmele îi transpirau de parcă ea însăși urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
alimentelor aflate pe rafturile de pe ambele părți. Știam că asta înseamnă, desigur, doar că franzelele tocmai fuseseră scoase de la cuptor, dar, vreme de o clipă sau două, mi-am imaginat că mă aflam undeva în Franța, pășind spre o cafenea micuță dimineața devreme, ca să beau o café au lait și să iau vreo două croissante proaspete și-o baghetă. Îmi amintea de ultima vacanță în care fusesem cu Judy și cu copiii, cu vreo doi ani înainte, într-o casă închiriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]