4,695 matches
-
fața în mâini. Moșul consideră că orice i-ar zice acum ar fi de prisos. Se așeză lângă el pe un scaun, deși în cameră era destul de rece și îl lăsă să-și potolească durerea, dar fără să-l părăsească, murmurând o rugăciune cu ochii plini de lacrimi, implorându-l pe Dumnezeu pentru a-i dărui liniște și putere să poată suporta această grea încercare. La un moment dat, Radu se opri din plâns dar contiunuă să stea cu fața în
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
ultimele ei cuvinte. Când doamna Eva, prietena ei intră înăuntru cu soțul și d-na Brădescu zise: -Precum i-a fost viața o continuă durere, așa i-a fost și moartea. Acesta-i prețul răzbunării! Doamna Ramona Brădescu, printre lacrimi murmura o rugăciune. Pentru că doamna Angela Ulmeanu nu mai avea rude apropriate, soții Brădescu hotărâră să o îngroape chiar în cimitirul din satul lor. Epilog Trecuseră aproape cinci ani de când glasul doamnei Angela Ulmeanu s-a stins. Lacrimile ei se transformaseră
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
de douăzeci de lire și niște mărunțiș. Scoatem bancnota de douăzeci de lire și i-o dăm vagabondului care ne vede suferința din ochi, iar privirea lui devine lucidă mai curând din recunoștință decât de frică pe când ia bancnota și murmură ceva 00000000000000000000000000000i pleacă pe Stradă. V00000000000000000000000000000000 Lup000000Cu puțin Înainte de grevadar cum asta, așa e câminerilor, când ai auzit informația asta despre tatăl tău cap. adevărat, ai plecat la Londra și ai intrat În poliție. Ai meditat cu tăieturile din ziarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de pace pe care ele o induc. Nici tăcerea și nici liniștea nu sînt ceva absolut. Ele sînt doar stări În care, cînd se potolesc stridențele, vacarmul, hărmălaia, larma, sonoritățile ajung la un echilibru armonios și rumoarea devine miraculos, surdinizat, murmur abia perceptibil care ne alină și urechile, și sufletul. Tăcerea este dinamism sonor perceput ca vibrație consonantă. Pacea, În acest sens, e un mimimalism sonor resimțit ca o binefacere, ca un puseu de fericire. Cei care au fost subiecții unor
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
dulceața întoarcerii“, interzicându-i însă să meargă prea departe și să atace chiar cetatea Troiei și eventual s-o cucerească, micșorându-i astfel șansele de glorie. El însuși se grăbește să-și mobilizeze trupele, care, cât durase inactivitatea lui Ahile, murmuraseră împotrivă-i, a relei mânii și a neîndurării sale, și ar fi preferat să se întoarcă acasă decât să rămână acolo și să vadă ce se petrece din vina unui om căruia „mama lui i-a dat să sugă fiere
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
blestemă Caliban). 169 Iar Ariel face, cu o mândrie amuzant suspectă, bilanțul onorific al prestațiilor sale: „Te rog / Să-ți amintești că te-am slujit cu cinste: / Nici te-am mințit, nici ți-am greșit, robind / Fără-a cârti sau murmura.“ Dar, lăsând la o parte faptul că o asemenea declarație nu face decât acela care ar fi putut să procedeze altfel, partea din urmă este mișcător de neadevărată, iar Prospero se vede obligat să-l mustre: „Iar mă silești / Să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
dulceața întoarcerii“, interzicându-i însă să meargă prea departe și să atace chiar cetatea Troiei și eventual s-o cucerească, micșorându-i astfel șansele de glorie. El însuși se grăbește să-și mobilizeze trupele, care, cât durase inactivitatea lui Ahile, murmuraseră împotrivă-i, a relei mânii și a neîndurării sale, și ar fi preferat să se întoarcă acasă decât să rămână acolo și să vadă ce se petrece din vina unui om căruia „mama lui i-a dat să sugă fiere
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
corb“ blestemă Caliban). Iar Ariel face, cu o mândrie amuzant suspectă, bilanțul onorific al prestațiilor sale: „Te rog / Să-ți amintești că te-am slujit cu cinste: / Nici te-am mințit, nici ți-am greșit, robind / Fără-a cârti sau murmura.“ Dar, lăsând la o parte faptul că o asemenea declarație nu face decât acela care ar fi putut să procedeze altfel, partea din urmă este mișcător de neadevărată, iar Prospero se vede obligat să-l mustre: „Iar mă silești / Să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
și arăta insistent cu ciomagul undeva în neant... Dacă nu-i nimeni în jur, să i-l arate pe lup.... vorbește singur... „El e... Suru, îl vezi...!“ Apoi, tresare trăgând cu urechea către pădure, ca jivinele la pândă... „Ia, ascultă! murmura el abia șoptit, îi auzi cum foșnesc?... Anuuca... Anuuca...!, îi auzi cum o cheamă?! șoptește el, eu ochiul cenușiu, lărgit mult,.. ca să prindă foșnetul frunzei, apoi continuă... „Fagii la cea mai mică adiere, povestesc povestea ei și a lui Tudor
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cum foșnesc?... Anuuca... Anuuca...!, îi auzi cum o cheamă?! șoptește el, eu ochiul cenușiu, lărgit mult,.. ca să prindă foșnetul frunzei, apoi continuă... „Fagii la cea mai mică adiere, povestesc povestea ei și a lui Tudor, îi auzi și începe să murmure cu ochiul închis...“A fost odată, a fost... ce n-a mai fost...!“, din ochiul închis șiroind lacrimi pe obrazul mutilat. Bietul om... asculta glasul pădurii și plângea... plângea și povestea povestirea nescrisă, a Anucăi, fata pădurarului. ...Era povestea nenorocului
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătrânului, și continuă tot el, nostalgic...“ Pi vremea lui Moruzi<footnote Moruzi, Alexandru, Domn în Tara Moldovei (1792-1797; 1802-1806). footnote>măi, pe vremea lui Moruzi... He, he, ce vânători făcem noi pe-atunci măi... ci vânători! mai mult pentru sine, murmurând. „...- Măi, Fa... Fanachi, parcă așa îți zâci! Când mai vânăm, măi, un „lopătar“, ha, ci zâci? și boierul îi zâmbi cu gura mult lărgită, și ou ochiul acela adânc, cenușiu și lăcrimos, bătându-l pe umăr cu mâna, de-l
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai repede să nu mai fiu, și întristarea mea după ce am râvnit totul, refuză scrâșnind toate darurile lumii. Nu-mi rămâne decât mirarea care a început odată cu trezirile adolescenței, și cerne... și cerne și azi aceleași întrebări fără răspuns!... Astfel murmura moșierul de Fălciu, „Boierul nebun“-, lucruri sinistre din ochiul bolnav și mintea lui smintită. Și, câtă dreptate avea!... O mulțime de ani au trecut de atunci... din pragul adolescenței lui, și o prăpastie s-a deschis între el și trecutul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
umplând văzduhul, ca și cum cerul, pădurea... totul l-ar fi rostit ca pe o sentință, atât era de grav și de sonor, trist și puternic totodată... Amândoi simțindu-se pătrunși de puterea lui. Deodată, ochii i se umplură de lacrimi, și murmură ca pentru sine... Iubesc viața măi Fanachi, iubesc sfântul pământ fălcian, răzășăsc, din care mă trag... din care o răsărit atâția, atâția mari patrioți... șî nu pot să nu-i pomenesc măcar pe câțiva din ei... și-și șterse obrajii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cer roată împrejur, cum se lăsa înserarea... ...Da, măi Fanachi... pentru ca ei să-i știe!... repetă el, uitându-se din nou roată pe cer. Cum trece vremea, măi Fanachi, cum trece... Acuș se întunecă... Și în sufletul meu e întuneric... murmură moșierul cu o jale nesfârșită în glas. Se însera... - Hai, Coani Griguță... hai, să mergem acasă, că-i târzâu șî să lasă ger mari! Îl îndemnă Fanachi. - Nu, măi Fanachi... îl aștept pe Tudor! - Hai, coani Griguță... pentru Dumnezău, nu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Așa o vrut Dumnezău; i-o luat mințile di tăt! A cui pacati, oari, li tragi, cî el o fost om bun!“ Își zicea el în gând, în timp ce se îndepărtă prin zăpada uscată ca sticla... În urmă, boierul se auzea murmurând: Bietul Fanachi!.. Bietul Fanachi, nu crede pentru că nu vede!... Nici Sf. Apostol Toma n-o crezut! Eh, și îndoiala face parte din credință... Fără ea nu există nimic! Își zise moșierul uitându-se după fostul hăitaș. Era obosit ți îl
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-se: „Tată, dacă trebuie să beau această cupă a amărăciunii fie cum voiești Tu!“ Și, boierul începu, și el să se roage... „Din adâncuri strig către Tine. O Doamne! Auzi vocea mea. Lasă-Ți urechea să asculte glasul chinurilor mele!..“ murmura moșierul cu ochii închiși în vreme ce în jurul lui începu să se strângă întunericul. În acel moment strigă ridicându-și brațele către cer: „O, Doamne, Doamne, dacă Sfânta Ta voință m-a creat ca să sufăr, dă-mi și puterea de a suferi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vijelie, cu înfricoșare... Câteva pâlpâiri și lampa de cinci focuri, de pe măsuță, s-a stins încet, superstițios... „Doamni... sămn rău...! își zise în gând bătrâna și-și făcu semnul crucii de mai multe ori. - Nu mai ari gaz, mătușă Săftica... murmură pădurarul, și el înfricoșat în inima lui, călcând-o pe gând, văzându-i spaima din ochi. ...S-o gătit gazu‟, mătușî Săftica repetă el, încet, mai mult pentru sine, ascunzându-și gândul superstițios. Scăpară un chibrit și aprinse opaițul, cu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
stat, o să-i iau urma!“, își zise el și intră nerăbdător în casă la fetiță. O luă în palmele lui mari, simțindu-i zvârcolirile de viață. O privi îndelung în mărgeluțele acelea albastre simțindu-i bătăile inimii... „Ce fată strașnică“, murmură el fericit. Are dreptate mătușa Săftica! Copilul i-a răspuns îndrăzneț cu un zâmbet gângurind ceva. Pădurarul rămase fără glas, nu-și putea dezlipi ochii de pe fețișoara aceea, cât un pumn de mică, pe care luciau doi ochișori ca două
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dar el n-a auzit-o. La marginea pădurii, lupii, mari și suri ca argintul, stăteau pe coadă, asemeni câinilor, cu botul întins la cer și urlau, urlau trimițând depărtărilor mesajul lor. - Aha, v-ați întors! v‟arăt eu vouă! murmură pădurarul, orbit de furie și ridică arma... Dar, la un semnal, parcă, toți se ridicară, și se făcură nevăzuți în inima pădurii. Cu arma întinsă, pădurarul mai apucă, doar, să strige: - Vă găsesc eu!... După o clipă, rămase pe gânduri
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu jăratec. Deodată, un ăuit valurit pe pale de vânt, răsuna de undeva din depărtare, semn că lupii urlau în fugă. Cei doi, Anton și Ion, vânători încercați, își simțiră părul pe cap umezit la rădăcină... - Ne-au luat urma! murmură Anton cu glasul schimbat, și strânse pușca în mâini. Ion fu de aceeași părere dând doar din cap. Ăuitul nu mai contenea; se apropia din ce în ce, stângându-i parcă, din toate părțile. Când Anton întoarse capul, o haită de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
din ceardac, tăcea și privea cu ochii lui spălăciți și buni în depărtări, cuprins de un simțământ de sfârșeală... poate, poate o vede pe baba lui, pe blânda lui Lina pe undeva, printre stele... - Lina era firavă, ca o trestie, murmura bătrânul printre lacrimi, copilăroasă ca laptele dulce și sărată ca lacrimile!.. Demult, demult... în tovărășia tinerei lui neveste, care suradea mereu, și a unui prun care făcea flori roz în fiecare primăvară, au trăit clipe de fericire. În acea vreme
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ultima ei suflare. Acum, o jelea pe Axinia, pe vrednica lui noră... - Am țânut mult la dânsa... ca la ochii din cap, am țânut... bunî șî vrednică fimei o fost Axinia... Dumnezău s-o hodinească-n paci, în împărăția Lui! murmura bătrânul cu ochii în lacrimi. După ci s-o prăpădit Lina, baba me‟, spunea, el, casa o rămas ca pustie, șî, când o adus-o Anton, pi Axinia, s-o luminat dintr-o dată, tătî casa... șî iar am trăit clipe
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
me‟, spunea, el, casa o rămas ca pustie, șî, când o adus-o Anton, pi Axinia, s-o luminat dintr-o dată, tătî casa... șî iar am trăit clipe de fericire. Moartea pândește tot ci ni esti mai drag pe lumi...! murmură bătrânul oftând. În grădinița din fața ceardacului, a înflorit unul din trandafirii sădiți de mâna ei,... bătranul îl privea și plângea. „Dacă zilele noastre de durere ar putea să fie la fel, ca număr, cu cele de bucurie, își zise el
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Pârvu, neclintit de ceasuri întregi, stătea pe pântece, cu botul pe labe și se e uita la stăpân, cu ochi deștepți și blânzi, și cu urechile drepte și ciulite. - Măi Pârvule, măi băiete... știi tu ce‟i în sufletu‟ meu?!... murmura bătranul, privindu-l în luminița ochilor. Câinele înălță capul și clipi, pe rând, cu câte o geană. „Tari-i diștept Pârvu... îi ca un om... numa nu vroghești!...“ Să nu uit, să-i pun ragila la gât asupra nopții... să
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îi pătrunse înțelesul... Ograda, casa, pământul... pădurea... se porniră să se legene, iar văzduhul limpede ca lacrima, deodată se mohorî. Bătrânul poștaș se îndepărta cu căluțul lui în trap spre pădure, pe drumul Șuletei... Când Anton se dezmetici, îi răspunse murmurând... - Mergi sănătos, moș Bălăuță!.. dar poștașul era departe. - Ci scrie, măi, Antoani în țâdula „ceia, ha?.. în sfârșit i se dezlegă limba și bătrânului. - Să mă prezint, urgent, la Unitate... la Bârlad. - Hm?... făcu bătrânul. ...Soarele asfințise dincolo de crestele copacilor
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]