5,657 matches
-
răni necicatrizate încă. "El (Frinicos) a scris și a pus în scenă o piesă despre cucerirea Miletului: a făcut să izbucnească în plâns publicul teatrului; a fost condamnat la o amendă de o mie de drahme pentru că a amintit despre nenorociri atât de apropiate și i-a fost interzis oricui ca pe viitor să reia această dramă". Din cauza acestei interdicții, Eschil situează Perșii în tabăra dușmană și nu la Atena. Piesa, creată în 472, evocă, la numai opt ani de la evenimente
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în timp ce astăzi cele mai frumoase tragedii sunt compuse despre istoria unui mic număr de case, de exemplu cea a lui Alcmeon, Oedip, Oreste, Meleagru, Thyeste, Telep și toate celelalte personaje cărora li s-a întâmplat să sufere sau să provoace nenorociri îngrozitoare." Tocmai aceste relații de alianță vor fi exploatate fără încetare de către teatrul occidental. Numai ele pot trezi interesul spectatorului. Să remarcăm că și Nathalie Sarraute care, în romanele sale, ca și în piesele sale radiofonice, face portretul unor personaje
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
crimele sale oribile, cum este Goliath "dușman al lui Israel și al religiei noastre", nu inspiră nicio compasiune, ci mai degrabă "ușurare și mulțumire"; cea a celui drept, cum ar fi moartea lui Socrate, nu poate trezi teama. Cât despre nenorocirea anunțată care nu se produce, ca sacrificiul lui Avraam "în care această prefăcătorie de a ordona sacrificarea lui Isaac, prin care Dumnezeu îl pune la încercare pe Avraam, nu aduce nicio nenorocire la sfârșit", nu s-ar spune că provoacă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Socrate, nu poate trezi teama. Cât despre nenorocirea anunțată care nu se produce, ca sacrificiul lui Avraam "în care această prefăcătorie de a ordona sacrificarea lui Isaac, prin care Dumnezeu îl pune la încercare pe Avraam, nu aduce nicio nenorocire la sfârșit", nu s-ar spune că provoacă nici ea emoții tragice. Deosebit de novator, el fixează regulile tragediei, enunțând, deși foarte pe scurt, unitățile de timp și de loc: "Trebuie reprezentată întotdeauna întâmplarea sau jocul în aceeași zi, în același
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai departe: "Dacă un Templu sau un Palat trebuie să reprezinte decorarea Teatrului, trebuie ca cineva dintre Actori să ne-o spună. Dacă se reprezintă un naufragiu pe Scenă, trebuie câțiva Actori pentru a-l explica, pentru a vorbi de nenorocirea celor care pier și de eforturile celor care se salvează. Dacă apare vreun Personaj într-o îmbrăcăminte și o stare extraordinare, trebuie introduse altele care să-l descrie, dacă acesta nu o poate face el însuși." D'Aubignac atacă în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un subiect cunoscut, împrumutat fie din mitologie, fie din istorie, în timp ce comedia inventează o situație nouă în limitele verosimilului. Cele două genuri diferă și prin stil, ales, sau simplu și mediocru. "Tragedia nu este decât reprezentarea unei întâmplări eroice în nenorocire, scrie Mairet. Comedia este o reprezentare a unui noroc personal fără niciun pericol pentru viață. Tragedia este ca oglinda fragilității lucrurilor omenești, cu atât mai mult cu cât aceiași regi și aceiași prinți pe care îi vezi acolo la început
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și ea îndeajuns pentru a se ridica până la înălțimea tragediei. Demnitatea ei cere un interes important de stat sau vreo pasiune mai nobilă și mai bărbătească decât dragostea, cum sunt ambiția sau răzbunarea, și vrea să dea temeri pentru niște nenorociri mai mari decât pierderea iubitei. Este potrivit să găsim aici și dragoste, pentru că este totdeauna plăcută și poate servi ca fundament acestor interese și acestor alte pasiuni despre care vorbesc; însă trebuie să ne mulțumim ca ea să fie de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și teama. Corneille, prin această greșeală de interpretare, adaugă o dimensiune morală catharsisului poate în scopul de a-i îmbuna pe docți și pe Părinții Bisericii, ostili teatrului -, total absentă la Aristotel. Spectatorul, văzându-l suferind pe erou din cauza unei nenorociri nemeritate, se teme, după părerea lui, să nu i se întâmple ceva asemănător. Plasat în fața ravagiilor pe care le produce pasiunea la protagonist, el va încerca de acum înainte să-și domine pasiunea care, la el, ar risca să provoace
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care le produce pasiunea la protagonist, el va încerca de acum înainte să-și domine pasiunea care, la el, ar risca să provoace aceleași efecte. "Ne este teamă, spune el (Aristotel), de cei pe care îi vedem suferind o nenorocire pe care nu o merită, și ne temem să nu ni se întâmple una asemănătoare, când îi vedem pe semenii noștri că suferă din cauza ei. Astfel, mila îmbrățișează interesul persoanei pe care o vedem suferind, teama care urmează o privește
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îmbrățișează interesul persoanei pe care o vedem suferind, teama care urmează o privește pe a noastră, și numai acest pasaj și ne dă destulă deschidere pentru a găsi modul în care se face purificarea pasiunilor în tragedie. Mila față de o nenorocire în care i-am văzut ajungând pe semenii noștri ne duce cu gândul la teama de ceva asemănător pentru noi; teama aceasta, la dorința de a o evita, și această dorință, la purificarea, moderarea, rectificarea și chiar dezrădăcinarea din noi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente și de mari aventuri... Or, dacă deosebim tragediile după deznodământ, ele erau de două feluri: unele funeste în ceea ce privește evenimentul ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită, și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale. Și totuși, pentru că tragediile au cuprins adesea un deznodământ nefericit, fie prin contactul cu niște întâmplări
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
așa, la o mie de ani de ea, și ceea ce este la o mie de leghe." Totuși, Corneille nu este sigur de necesitatea de a crea această distanță între personajul tragic și spectator prin rangul social. El este convins că nenorocirile omului obișnuit ne-ar impresiona mai mult decât acelea care li se întâmplă regilor sau zeilor. Scédase, sărman țăran lovit de nefericiri înfiorătoare în piesa lui Alexandre Hardy din 1624, este demn, după părerea lui, de a fi erou de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dacă îl exclude de pe scena tragică, asta se întâmplă numai în numele bunei cuviințe, pentru că nu poate admite reprezentarea scenelor de viol ale celor două fiice ale lui Scédase. "În afară de faptul că nu este o necesitate să nu fie puse decât nenorocirile regilor pe scena teatrului, acelea ale altor oameni și-ar găsi locul aici, dacă li s-ar întâmpla din acelea destul de ilustre și destul de extraordinare pentru a merita acest lucru, iar istoria le-ar trata cu suficient interes pentru a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
greșeală tragică, chiar dacă Corneille, vom vedea mai încolo, emite restricții. Corneille îl citează textual pe Aristotel pe care îl ia ca model: În primul rând, el (Aristotel) nu vrea nicidecum ca un om foarte virtuos să ajungă din fericire în nenorocire și susține că asta nu produce nici milă, nici teamă, pentru că este un eveniment cu totul și cu totul nedrept. Unii interpreți accentuează puterea acestui cuvânt grecesc μιαρου, pe care îl recomandă spre folosire ca epitet în cazul acestui eveniment
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nemulțumit din cauza furiei pe care o ia cu sine și care se amestecă cu compasiunea, pe care i-ar plăcea s-o ia cu sine fără vreun alt sentiment. El nu vrea nici ca un om rău să treacă de la nenorocire la fericire, fiindcă nu numai că dintr-o asemenea realizare nu se poate naște nici mila, nici teama, dar nici măcar nu ne poate impresiona prin acest sentiment natural de bucurie de care ne umple prosperitatea unui actor de mâna întâi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că dintr-o asemenea realizare nu se poate naște nici mila, nici teama, dar nici măcar nu ne poate impresiona prin acest sentiment natural de bucurie de care ne umple prosperitatea unui actor de mâna întâi, de care ne leagă simpatia. Nenorocirea unuia rău ne poate plăcea prin aversiunea pe care o resimțim pentru el, însă cum aceasta nu este decât o pedeapsă justă, ea nu ne face nicidecum milă și nu ne inspiră nicio teamă, cu atât mai mult cu cât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de funest. Trebuie deci de găsit o cale de mijloc între aceste două extreme, prin alegerea unui om care să nu fie nici complet bun, nici complet rău și care, dintr-o greșeală sau slăbiciune omenească, să ajungă într-o nenorocire pe care nu o merită." (Discurs despre Tragedie) Dacă Corneille consideră Cidul drept una din cele mai frumoase tragedii, asta se datorează faptului că piesa este ireproșabilă atât cu privire la greșelile eroului, cât și la relațiile sale de alianță. Rodrigo care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
indignarea decât mila spectatorului; nici ca ele să fie rele în exces, fiindcă nimănui nu-i este milă de un scelerat. Trebuie deci ca ele să aibă o bunătate mediocră, adică o virtute capabilă de slăbiciune, și să ajungă în nenorocire prin vreo greșeală care să-i facă de plâns sau detestați." Chiar dacă ambii autori, pe plan teoretic, îl au pe Aristotel ca model, Racine, și aici, se arată mai apropiat decât Corneille de dramaturgia antică, al cărei model îl utilizează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el în Prefață, să fi murdărit scena cu omorul oribil al unei persoane atât de virtuoase și atât de plăcute pe care trebuia să o reprezint în persoana Ifigeniei?" Euriphile, dimpotrivă, care păcătuiește prin gelozie, poate fi sacrificată. "(...) ajungând în nenorocirea în care această amantă geloasă voia să o împingă pe a ei rivală, (ea) merită să fie cumva pedepsită, fără ca prin asta să fie complet nedemnă de compasiune." În schimb, Corneille contestă excluderea din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie cumva pedepsită, fără ca prin asta să fie complet nedemnă de compasiune." În schimb, Corneille contestă excluderea din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase" sau "foarte rele". "El (Aristotel) nu vrea ca un om complet inocent să ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca un om rău să ajungă acolo, pentru că nu poate stârni milă printr-o nenorocire pe care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase" sau "foarte rele". "El (Aristotel) nu vrea ca un om complet inocent să ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca un om rău să ajungă acolo, pentru că nu poate stârni milă printr-o nenorocire pe care o merită, nici teama pentru ceva asemănător la spectatorii care nu-i seamănă; dar când aceste două rațiuni
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca un om rău să ajungă acolo, pentru că nu poate stârni milă printr-o nenorocire pe care o merită, nici teama pentru ceva asemănător la spectatorii care nu-i seamănă; dar când aceste două rațiuni încetează, astfel ca un om de bine care suferă să stârnească mai mult mila pentru el, decât indignarea împotriva celui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sufere, având în vedere că pedepsirea unei mari crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este atunci acceptabilă. Pentru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este atunci acceptabilă. Pentru a-și ilustra vorbele, Corneille citează ca exemplu Rodogune și Heraclius, piese în care a realizat-o perfect. "Nenorocirea lor aduce aici un sentiment de milă care nu este nicidecum înăbușit de aversiunea pe care o avem față de cei care îi tiranizează, pentru că se speră într-una că vreo întâmplare fericită îi va împiedica să moară; și deși crimele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar putea intra în universul tragic, pentru că el imprimă în sufletul spectatorului milă, și nu teamă. Or, după cum arată Corneille în Discurs despre Tragedie, Polyeucte a cunoscut din partea publicului o primire entuziastă. "Excluderea unor persoane complet virtuoase care ajung în nenorocire expulzează martirii din teatrul nostru. Polyeucte a reușit aici împotriva acestei maxime, iar Heraclius și Nicomede au plăcut, deși ei nu stârnesc decât milă, și nu teama sau vreo altă patimă destinată purificării, pentru că noi îi vedem aici oprimați și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]