4,088 matches
-
un pod, într-o casă părăsită, un pod plin cu lăzi și cufere, și lucruri de tot felul, săbii și coifuri și jucării, și reviste ilustrate vechi... Ieronim își trecu nervos mâna prin păr, ca și cum ar fi încercat să-și potolească nerăbdarea. - Și câte altele, și câte altele, adăugă, și vorbindu-ți te priveam. Dacă ai ști cum te priveam, să ghicesc ce te-ar fi putut atrage sau interesa... Și totuși, din când în când, îmi zvârleam privirile, pe furiș
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să fie ultimele balcoane și galeriile, și fata continua să-l tragă după ea, pe această scară de marmoră care urca, nesfârșită, în spirală. Dar parcă nici nu l-ar fi auzit. Ușile se închiseseră, freamătul sălii începuse să se potolească, nu se mai auzeau decât sunetele scurte ale unei trompete. - Melania! exclamă și voi să se oprească. Zâmbind, fata se întoarse spre el: - Non sono Melania, Maestro, șopti. În acea clipă o recunoscu și își aminti tot, de la întîlnirea lor
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dădea spre lac, vechea fermă construită din bușteni. În lumina lunii se vedea drumul spre lac, mărginit de plopi de Lombardia. — Te dor picioarele, Piticot? Întrebă Nick. Nu. — Am luat-o pe aici ca să ne ferim de cîini. S-ar potoli imediat ce și-ar da seama că sîntem noi, da’ cineva tot i-ar putea auzi pînĂ atunci. — Știu, spuse soră-sa. Și dacă ar Înceta brusc să latre, s-ar gîndi imediat la noi. Înainte se vedea linia Întunecată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fac o surpriză neașteptată. CÎnd intră Autoritatea cu chipiu’ de oțel, noi strîngeam camerele și restul echipamentului. — Soolut, spuse. Ați filmat bine? Elizabeth, sînt cu o mașină - te conduc acasă. MĂ duc cu Edwin Henry, spuse fata. — S-a mai potolit vîntul? Îl Întrebai pe un ton de conversație. Nu mi-a răspuns. — Nu vrei să vii? o Întrebă pe fată. Nu, spuse ea. MĂ Întorc cu ei. Ne vedem diseară la Club, Îmi spuse pe un ton foarte amabil. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
c-au închis porțile și... le stau împotrivă,... n-au vrut să s-apuce de gîlceavă și au început a grăi cu binișoru... Atunce Dumitrașco-vodă... au prinsu pre bulucbașii lor... și i-au ucis cu buzduganul... Și așe s-au potolit acea gîlceavă”. Ei, dar de la vremuri de glorie la ruină nu-i prea lungă calea. Vremea aceea a venit și pentru ansamblul mănăstiresc al Cetățuii. Norocul a fost că s-au găsit oameni de seamă ai neamului care au pus
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Angelescu) “Va trebui să scoatem măseaua, spune stomatologul. Pacientul se cutremură. Medicul îi toarnă un păhărel de vin, ca să-l îmbărbăteze. Pacientul bea, însă continuă să tremure. Îi mai toarnă un păhărel, încă unul, apoi observând că pacientul s-a potolit, medicul îl întreabă: Ei cum stăm, acum avem curaj? Ba bine că nu, răspunde pacientul. Să îndrăznească cineva să se atingă de măseaua mea!...” (P. Caranfil) “E imposibil să-ți faci analiza sângelui, spune medicul unui pacient <îndrăgostit> peste măsură
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
devenit soldat, ea a încălecat pe un cal negru, foarte nărăvaș și era costumată în alb. Pe când toată lumea credea că va cădea de pe cal, Jeanne l-a orientat către crucea unei biserici din apropiere. Pe loc, animalul s-a potolit, devenind calm și ascultător. Preluând calomnia, regentul englez Bedford a și declarat, public: - Toată atitudinea ei e o minciună nerușinată. O sfidare! Ea nu este o sfântă, ci o vrăjitoare. Francezii mint atunci când o socot ca fiind trimisul lui Dumnezeu
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
că nu mai avem mult de trăit...Ori ne mănâncă jivinele, ori înghețăm bocnă” - a vorbit vioristul. Am reușit să aprind așchiile din țambal și până la urmă și vreascurile ude. Ardea focul nevoie mare. Incet încet, lupchii s-au mai potolit puțin, dar se uitau cu poftă la noi și parcă își lingeau boturile. Noi tot întețeam focul, ca să ne și încălzim. Nu după multă vreme, însă, bucuria s-o prefăcut în tristețe. Parcă fiarele și-ar fi zis: „De ce fugim
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
vreo două-trei...La un loc s-ar face o săptămână. Asta înseamnă că pe la o marți încolo putem pleca - a judecat situația moș Dumitru. Voi nu știți vorba ceea că nu aduce anul ce aduce ceasul? In loc să se potolească, vifornița ar putea să se întețească mai rău - a filozofat Pâcu... Moș Dumitru era meteorologul, grație cocoșului lui năzdrăvan, iar Mitruță Ogaș curierul. El alerga zilnic pe la toți cu veștile proaspete: „Nu plecăm nici mâine, că vifornița nu are de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
noaptea târziu. Dinuța, săraca, era obosită peste măsură.” Cred și eu că era obosită. Săraca fetiță! a apreciat Vasile Hliboceanu sfârșeala Dinuței. Toți au râs cu poftă. Mai puțin Mitruță, care a afișat un zâmbet strepezit. Când râsul s-a potolit, Pâcu a reluat povestea. Voi credeți că socotelile s-au terminat aici? Nici vorbă. Patronul o băga în seamă pe Dinuța tot mai mult...Dacă până atunci venea doar vizitiul s-o ia dimineața și s-o aducă seara acasă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
sucesc gâtul!” își zicea în sinea lui. Dacă spui dumneata, moș Dumitre, atunci nu duc nici o grijă. La auzul răspunsului lui Aizic, Mitruță era gata să chiuie, dar s-a mulțumit să-și ducă mâna la inimă, pentru a-i potoli detunăturile... Când totul a fost gata, jupân Aizic le-a făcut plata, neuitând să le strecoare câțiva crăițari în plus pentru descărcarea carelor. In scurtă vreme, cărăușii au ieșit din târg. Ai văzut cum îi tremură mâna ovreiului când dă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
sunt mai rezistente la o astfel de călătorie pe căldură mare pentru că își fac provizii de apă în cocoașa lor. Oamenii n-au cocoașă, ei caută disperați o oază, adică un loc cu ceva verdeață și ceva apă. Să-și potolească setea și fierbințeala. Dar oazele sunt rare în Sahara, pentru că Sahara e un imens pustiu. Are însă o poveste pustiul ăsta. Nu-i basm, e o poveste adevărată despre o grădină pe care zmeii au transformat-o în deșert. Mă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
câte una, nu pe toate deodată, pe gresia din bucătărie. Una, cea cu apă, mă amețește. Apa ei se clatină așa de tare când o mișc că mereu îmi vine să pun o labă hotărâtă pe marginea farfuriei, ca să se potolească, dar am constatat că, de câte ori fac asta, apa se varsă pe jos sau pe mine. Celelalte două farfurioare, una mai în vârstă - a făcut parte dintr-un serviciu de cafea de pe vremuri - și o alta minoră, care nici nu știe
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Are dreptul să fie deștept și atent la ce spun atât prietenii cât și dușmanii. Brr, m-am scuturat de zmei. Gata! ...Dar ce se întâmplă, oare, acum? Gălăgia zmeilor se aude tot mai slab. Nu, ei nu s-au potolit, doar că sunetul e tot mai slab și ajunge din ce în ce mai greu la mine. Acum nu mai aud nimic. Îi văd însă. Par veseli. Zmeoaica Lăcomia le-a dat fiecăruia câte ceva și nu știu ce anume. Dar, ia priviți
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
și umbra. În adâncul mut al tăcerii mele, simt cum se petrecea ceva. Ceva vorbea fără cuvinte. Iar gândurile, oaspeți neașteptați, nu au putut să nu-mi ghicească povestea ochilor și a lacrimilor. Sunt oare aceleași lacrimi care mi-au potolit de atâtea ori setea și mi-au răcorit de atâtea ori așteptarea copilăriei, încununată cu apariția ta, mamă? Răspunsul, îmi șoptește valul, e vânare de vânt... Și sufletul meu, cel de acum, aleargă nebun: mare, mugur, frunză, căpușă, floare, fruct
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
te iubesc atât de mult... Aș vrea să pot struni curgerea sălbatică a timpului și să-mi rămân mie, cu tine, mamă. Închid ochii. Plâng. Ca un izvor care-și dezleagă apele, plâng... Știu. Sunt aceleași lacrimi care mi-au potolit de-atâtea ori setea și așteptarea copilăriei, încununată cu apariția ta, mamă. Învăț să prețuiesc farmecul minutelor petrecute împreună. Vreau să învăț ce preț are un ceas anume o povață, o vorbă bună de-a ta, o mângâiere melancolică - un
ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
Gruia. Când au ieșit din salon, profesorul a grăbit pasul, pentru a ajunge cât mai repede În cabinetul său. Gruia l-a urmat. Odată cu Închiderea ușii În urma lor, un râs sănătos a pornit din piepturile celor doi... Când s-au potolit, profesorul a reușit să articuleze: ― De multă vreme n-am mai râs cu lacrimi. De fapt, vorbirea celor de la țară este o comoară. Nu-l pot uita pe unchiul lui Petrică, de la Pomârla, pe care l-aș fi ascultat zile
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cumplit - am luat drept bun că ești un general ager. Acum văd că te consideri un bărbat al destinului. Te și văd cum te coboară în mormânt. Un murmur supărat al celorlalți bărbați din încăpere îi întâmpină spusele. Czinczar îi potoli printr-un gest al mâinii. - Doamnă, - spuse el - asemenea remarci stârnesc mânia ofițerilor mei. Prezentați-vă cazul și voi decide ce voi face cu dumneavoastră. Lydia a dat din cap dar observă că nu spusese că era ofensat. Răsuflă ușurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
de mine la locurile lor, admirându-mi din când în când „opera”. După ce am terminat omul de zăpadă, obosită de atâta efort, dar și încântată că mi-am făcut un prieten din zăpadă, am intrat în casă pentru a-mi potoli foamea. În ziua următoare am ieșit din nou afară, nerăbdătoare să văd ce face prietenul meu de zăpadă. Însă, când am ajuns în locul unde am făcut omul de zăpadă, am văzut că el nu mai era acolo, dar în locul lui
ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
în seamă de veșnicele lui musafire, Dunguța și Gipsy) îl fericește tînăra femeie: proaspătă, dezastruos de bună de iubit. O amiroase, sare cu labele pe sînii ei ca niște colibe africane. Șichy îi apasă cu podul palmei fruntea, să-l potolească. Unghiile lungi, retezate drept par sintetice. Tano descrie volute amețitoare în jurul ei, parcă ar dansa amîndoi. Poate și-o închipuie ca pe-o setteriță, cu părul ei roșu, lucios, căzînd ca sabia pe spate. Poate că Șichy strălucește pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
vie, în veacul vecilor. De-asta și merită văzută de toți, neam de neam. Așa și fi-va: lume după lume, neam după neam vor veni să se închine la locul acela. Locul unde s-a întîmplat înălțarea la frescă. "Potolește-te, Iordana, îmi invadează urechile vocea de-a doua. Mă iei cu hipocorisme strămoșești à la Meșterul Manole? Jertfa? Ești complet anacronică. Să fii liber de "mitologia locului" pare (și este) condiția reușitei literare. Antofiță vede și-n eroul necunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
-te-te! Ti trîntesc di nu ti vezi; cî n-am bout pișleag ca tini. Sî mî pupi unieva". Cînd i-am cerut amănunte, Dumbravă mi-a spus că "da, Carp l-a trîntit, într-adevăr", ceea ce avea să-l potolească: "Gata. L-o ignorat Călinescu, îl ignor și eu". Faptul că Dumbravă a adus proletcultul la zi n-a prea convenit generației Bumbești-Livezeni. Poate Mistrie însuși, poate altcineva a lansat pe apa Bahluviului știrea c-ar fi murit. S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
viteji". "Nu ieu, Jebeleanu". "Aha, i-ai furat rima. Totdeauna ai fost furăcios. Satanist-stalinistule!" "Mai bine stalinist decît ceaușist. Îl prefer pe Stalin unui degenerat ca Ceau-u-u-u...". Urlau amîndoi ca lupii, pînă cînd prorectorul Ciubîcă le-a ordonat să se potolească, în stil paremiologic: Ia nu mai bateți atîta apa-n cuie, că vă iese sula din sac la amîndoi". Trebuiau să pupe, dacă nu "Piața Endependenței", măcar bulevardul cu același nume. Cum de amuțit au amuțit brusc, explicația am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
buca. Țipetele și înjurăturile nu mai contenesc. Dispari, Tănucă, îi spun zîmbind. Intră-n casă și ascunde-te. Altfel ai să fii primul lup mîncat de miel(ucă). Tămbălăul scoate lumea la uluci și-n stradă. Se dovedește greu de potolit. 'Ostalgia găsește bun prilej de manifestare. Pă timpu' Iu' Ceaușăscu nu tă mînca cînii, vociferează o țigancă tînără, cu cheițe de yală împletite-n cozi. Țigănușul și-l ține strîns lipit de fuste. Tano l-a alergat de-o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
era un ochi. S-a dus. Scoală-te, m-a trezit Tano, lăsîndu-și laba, moale, pe pieptul meu. Hai și te scoală, scriitoreasa mea iubită. Nu-i locul nostru aici. E timpul să punem punct stării de necesitate. S-a potolit tărăboiul de pe "Trompeta". Știu io. Nu vrusese să vină încoace Tano. Cînd mergem cu vreo mașină, comentează tot ce mișcă pe șosea. Pe drumul spre Dorobanț era foarte mohorît și foarte critic. Fă, doamnă (a folosit el, după Ion Cristoiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]