95,170 matches
-
putea să ajungă. Era ciudat chiar și numai faptul că se recunoștea. Cât timp trecuse? Asta era, acum nu mai avea nici o îndoială. Veriga lipsă! TRENUL SPRE ALTUNDEVA Trenul scrâșni. Lăsă în urmă peronul ud și zeci de mâini. Ultime priviri, zâmbete, finaluri și promisiuni. Cons tantin Leahu, profesor universitar de latină, își privi colegii de compartiment. O mămăiță, la vreo șaptezeci de ani, cu un nas acvilin și o pereche de ochelari fără rame. O subțirică, ea, și-un negricios
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Che Guevara în gol, fără a se adresa nimănui anume. — Trecut... — Hai că am dormit nițel, mai spune Che Guevara și își îndesă cotorul perei în gură zâmbind larg și știrb. Fru moasă e tinerețea..., mai zise el și oftă. Privirea lui Che Guevara trecuse peste cei doi tineri preț de o secundă. — Frumoasă, nu zic - îi veni lui să se repeadă să-i scu ture - mai ales dacă te așteaptă o viață lungă... Hai că spusese o chestie perfect idioată
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
a păstrat în mod cu totul neașteptat tocmai acel zvâcnet al spiralei temporale care face obiectul șușanelelor-de-viță-nobilă. Anna, mai frumoasă chiar decât fusese imaginată și mai pasională decât sperase însuși autorul, își făcu apariția pe aleea conacului. Aceeași ținută, aceeași privire, aceleași gesturi, dincolo de ceea ce suportă însăși femi nitatea, lucruri care îl tulburaseră, de bună seamă, și pe Vronski. Lui Lev Nicolaevici Tolstoi îi scăpă pipa și mâna îi alunecă olimpian pe lângă piciorul șezlongului. — Dumneata aici? se bâlbâi vizibil tulburat auto
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
era mai dragă ca niciodată. — Așadar, de când m-ați aruncat sub roțile trenului, nu vă fie cu supărare, ați mai dat spre lumina tiparului încă alte multe rânduri. Nici unul, nici unul - Anna începu să ofteze cu mâna pe piept și cu privirea către cer - despre mine. Un cuvânt măcar, dragă conte, acolo, o vorbuliță prin care să mi redați tihna și odihna celor ce-au trecut în lumea drepților. Că multe mi-ați mai dat să pătimesc, zău așa... De parcă am fi
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
te lasă să savurezi clipa de liniște. De ce e ciorbița de perișoare mai scumpă decât aia de văcuță? Îl privești în ochi pe chelner. Nu știu, domne. Eu sunt un simplu angajat aici. Întrebați-l pe patron. Îl măsori cu privirea din creștet până-n tălpi. Mai ai puțin și știi cu exactitate câte fire de păr are în cap. E clar, n-o să-ți spună niciodată, poți tu să te și tăvălești de ciudă și frustrare. N-o să-ți dezlege misterul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ușa liftului. Și nu din cauză că liftul nu ar fi mers, ci din motive tainice și de aceea cu mult mai îngrijorătoare, nefiind pe înțelesul domnului Avram. Obișnuit cu tabietul blocului, a plecat destul de frustrat și înciudat la serviciu. La o privire mai atentă, era chiar supărat, deoarece fundul rotofei și doar pe jumătate ascuns de fusta scurtă al mamei lui Răducu îl binedispunea și îi umplea timpul petrecut în metrou cu imagini fierbinți și tulburătoare pe care oricum nu ar fi
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ca un idiot și urlând cât îl țineau bojocii că viața lui nu mai are, vezi bine, nici un sens. Singura femeie, da, da, singura pe care o iubise cu adevărat, virtuală mamă a copiilor lui, și aici îi aruncase o privire plină de ceva între subînțeles și reproș Melaniei, nu dădea doi lei pe el și că, de altfel, ea avea tot dreptul să gândească așa, căci numai el e vinovat că nu s-a putut ridica la înălțimea așteptărilor ei
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
o stare de semiconștiență. În picioare. Cu singura deosebire notabilă că, în cazul primei mari iubiri, nu fusese nevoită, la sfârșit, să țină și un discurs. Tristețea fagotului meu mirosea a acrișor de sub coperta proaspătă, și Melania își aruncă leneș privirea dincolo de geamul librăriei. Orașul de vată îi făcea cu ochiul din felinarele care se stingeau, zâmbindu-i parcă ironic, în timp ce iubitul ei bicefal și patruped se îndepărta ubicuu în direcții opuse, fracturat în două părți. Aproape egale. DRAGĂ DOMNIȘOARĂ, SUNT
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
concluzie. Își vârî degetul - privind furiș spre unghiile încercănate de cerneala ziarului citit cu o seară înainte - în gaura discului. În câteva momente, de la capătul celălalt i se strecură în timpan un „la“ spart, răgușit, ca de megafon. Așteptă cu privirea împiedicată în romburile covorului. Tehnica aceasta care era mai bătrână și decât bunică-sa reușea încă să-l pună în încurcătură mai dihai ca întrebările existențiale despre viață și om. Bătu darabana a pagubă. Își imagină cum, de partea cealaltă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
început de zi pentru ei, ce liniște odihnea perna fiecăruia seară de seară. Se sprijini de spătarul unei bănci din părculeț. Din cauza lacrimilor care îi acoperiseră ochii ca o pisică ce se așază în geam exact în momentul în care privirea încearcă să focalizeze ceva, își dădu seama prea târziu că era proas păt vopsită. Nu pisica. Banca. Plecă umilit, smiorcăindu-se și cu o fâșie verde de-a lungul sacoului. Iată-te însemnat de propria ți prostie. Cui îi păsa
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
obicei, el știa undeva în adâncul sufletului că una dintre acele bucățele va nimeri la el în burtă. Așa că porni cu pas vioi, în ciuda artritei care nu-i mai dădea pace de câțiva ani și cu sentimentul că este sărbătoare. Privirea lui hămesită și cu pupilele mărite nu se mai sătura să alunece peste cazanul cenușiu și încins. Mâna grăsuță a unui bucătar fără cap, căci ghișeul prin care li se pasa mâncarea era foarte zgârcit cu priveliștea de dincolo de tejghea
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cititorul, dar mă aflam într un loc despre care nu se prea obișnuiește să se vorbească în romane. Așadar, nu îmi rămâne decât să relatez din cele auzite de mine, când m-am întors luminat la chip și senin în priviri, de la cei ce urmăriseră cu mult interes cele întâmplate. Nu se cunosc prea bine motivele, dar se pare că oștirea dușmană s-a oprit din galop ca trăsnită, iar soldații au început să pice de pe cal precum muștele sub plici
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
lună de la fabrică, unde degeaba mai făcea câte o nenorocită de invenție, că tot cu un venit de mizerie se întorcea acasă și cu șnapsul în nas, de puțea de cum dădea colțul blocului, iar când intra pe ușă avea o privire de câine bătut, îndobitocit și sălbatic, care nu mai înspăimânta pe nimeni de mult, nici chiar pe el, pe Lache, care și-o luase pe cocoașă de atâtea ori, că nu mai conta încă o cotonogeală cu cureaua lată de pe
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Hai, domne..., încearcă redactorul-șef să-și mânuiască orgoliul ca pe un elefant scăpat printre porțelanuri. Actorul se înduplecă: Dacă vrei să bei..., în genunchi! Și face semn cu degetul în față. Redactorul-șef privește capul pleșuv și linge cu privirea paharul golit. Își ridică nițel pantalonii de deasupra genunchilor și, mai în râs, mai în serios, se ploconește. Actorului nu-i mai pasă. A adormit cu nasu-n buzunarul de la piept. Suflă adânc, lin, ca un prunc cu barbă. Redactorul-șef
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
acum i se părea că e aproape imposibil să pună pe hârtie ceea ce gândise în sute de rânduri. Se așeză comod în șezlong, își aprinse pipa și se scărpină în barba rară. Își ascuți două creioane. Și simțurile. Își aruncă privirea pe fereastra care dădea într-o curte interioară, spre disperarea inspirației care se ofilea de fiecare dată când autorul uita că nu are ce să vadă acolo, și căzu pe gânduri. Atât de tare, încât își simți noada înfuriindu-se
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
putere la porțile marilor speranțe. Își așeză la loc șezlongul în poziție verticală și îndreptă vârful creionului pe care îl smulse cu un gest ferm dintre două falange ale mâinii stângi. Dintr-un acces de duioșie la adresa muzei, își feri privirea, care o pornise către fereastra ce dădea într-o curte interioară, și îi pofti pe toți cititorii prezenți să intre și să se așeze comod și în orice poziție în cartea vieții lui.
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
indicat ca el să determine o atitudine favorabilă în ceea ce-l privește. Știm că lumea nu este deloc indulgentă cu noii veniți. Un diplomat care își ia postul în primire devine un punct de atracție asupra căruia se concentrează toate privirile societății în care el tocmai a pătruns. Dacă, din întâmplare, printr-o anume acțiune, el va friza ridicolul, atunci ar trebui să fie sigur că nu va fi niciodată menajat. Am văzut oameni distinși, judecați fără indulgență, pe toată durata
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
forțelor nu se poate aplica fără calculul rezistențelor. Mii de motive, deseori nemărturisite, cum ar fi amorul-propriu, interesele particulare, prejudecățile tradiționale, "pasiunile" părților, influențează spiritul negocierilor, iar aceste obstacole nu pot fi surmontate decât cu calm, în liniște, departe de privirile unui public pasionat și "flecar". Prințul Bismarck, care avea experiență în materie, spunea, în Landtag-ul Prusiei, în 1873, în stilul său familiar, cu care era atât de obișnuit: Dacă doriți să vă cumpărați un cal, nu spuneți, cu glas
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
spiritului nostru, a devenit, progresiv, o adevărată lege a literaturii noastre. Ea este vizibilă prin ordinea directă a limbajului, prin lumina (în sensul de limpezimea n.tr.) expresiilor ei și prin acea claritate în care se recunoaște doar după câteva priviri atente influența geometriei și a acelei științe juridice care îl formase pe Descartes, pe Pascal și pe prietenii lui, care, la rându-le, conbinau inflexibila justețe cu ardoarea însăși a elocvenței". Nu s-ar putea spune nimic mai corect; mă
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
acest timp am urmărit ochii călătorilor care nici măcar nu-mi observau prezența. Ei au nevoie doar de un mijloc de transport, ignorând adesea omul care îi conduce. Am învățat să citesc expresiile pe care le trădează trăirile interioare. Sunt acele priviri pierdute, care urmăresc imaginile ce rulează prin fața lor, dar pe care nu le văd și din care nu rețin nimic. Aceste priviri triste pentru care nu contează nimic altceva decât ce se întâmplă în lumea proprie, cea anterioară. Oameni care
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
adesea omul care îi conduce. Am învățat să citesc expresiile pe care le trădează trăirile interioare. Sunt acele priviri pierdute, care urmăresc imaginile ce rulează prin fața lor, dar pe care nu le văd și din care nu rețin nimic. Aceste priviri triste pentru care nu contează nimic altceva decât ce se întâmplă în lumea proprie, cea anterioară. Oameni care nu se bucură de viață, doar trec prin ea ca peștele prin apă. Mai sunt și acele priviri care strălucesc fără ca înaintea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nu rețin nimic. Aceste priviri triste pentru care nu contează nimic altceva decât ce se întâmplă în lumea proprie, cea anterioară. Oameni care nu se bucură de viață, doar trec prin ea ca peștele prin apă. Mai sunt și acele priviri care strălucesc fără ca înaintea lor să existe un motiv concret care să le producă lumina aceea strălucitoare. Oamenii fericiți. Sunt și privirile flămânde, avide de material, acele priviri care caută neîncetat și care se opresc cu nesaț și invidie asupra
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
care nu se bucură de viață, doar trec prin ea ca peștele prin apă. Mai sunt și acele priviri care strălucesc fără ca înaintea lor să existe un motiv concret care să le producă lumina aceea strălucitoare. Oamenii fericiți. Sunt și privirile flămânde, avide de material, acele priviri care caută neîncetat și care se opresc cu nesaț și invidie asupra a tot ce strălucește. Aceștia sunt avarii, lacomii. Sunt acele priviri nemulțumite, care dezaprobă și critică totul în jurul lor, care sunt întunecate
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
doar trec prin ea ca peștele prin apă. Mai sunt și acele priviri care strălucesc fără ca înaintea lor să existe un motiv concret care să le producă lumina aceea strălucitoare. Oamenii fericiți. Sunt și privirile flămânde, avide de material, acele priviri care caută neîncetat și care se opresc cu nesaț și invidie asupra a tot ce strălucește. Aceștia sunt avarii, lacomii. Sunt acele priviri nemulțumite, care dezaprobă și critică totul în jurul lor, care sunt întunecate și mereu la pândă în căutare
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
care să le producă lumina aceea strălucitoare. Oamenii fericiți. Sunt și privirile flămânde, avide de material, acele priviri care caută neîncetat și care se opresc cu nesaț și invidie asupra a tot ce strălucește. Aceștia sunt avarii, lacomii. Sunt acele priviri nemulțumite, care dezaprobă și critică totul în jurul lor, care sunt întunecate și mereu la pândă în căutare de noi motive de bârfă. Aceștia sunt oamenii neîmpăcați cu ei înșiși. Există o polifonie a vocilor și la Mihaela Alexa. Numai că
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]