10,986 matches
-
insomnii legate de teama de lupi. Angoasa s-a deplasat fixându-se asupra fricii de aceste animale, a căror posibilă apariție o sperie pe fetiță atunci când trebuie să se ducă la culcare. Asistăm oare la nașterea unei fobii? Asemănarea dintre proiecție și acest simptom își găsește aici confirmarea. Iată acum un exemplu de mecanism proiectiv acționând la un subiect adult: Heimann (1952/1980) citează cazul unuia dintre pacienții săi, încredințat că a văzut, intrând în cabinet, o baltă de sânge într-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că acel pacient mă asasinase și să vadă o baltă de sânge într-un colț”. Apărarea a constat deci în a expulza agresivitatea, atribuind-o pacientului precedent; iată așadar o deplasare luată ad litteram. Pentru a ilustra, în sfârșit, mecanismul proiecției prezent în probele proiective, vom lua un citat din Chabert (1990), care conține un răspuns dat de Cédric, un adolescent de 17 ani, la testul Rorschach. Grație proiecției, acest simplu răspuns evidențiază dificultățile trecerii la vârsta adultă în cazul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
așadar o deplasare luată ad litteram. Pentru a ilustra, în sfârșit, mecanismul proiecției prezent în probele proiective, vom lua un citat din Chabert (1990), care conține un răspuns dat de Cédric, un adolescent de 17 ani, la testul Rorschach. Grație proiecției, acest simplu răspuns evidențiază dificultățile trecerii la vârsta adultă în cazul unui adolescent „care nu se simte bine în propria-i piele”: La planșa a IV-a, Cédric afirmă: „S-ar părea că acolo e un soi de personaj înspăimântător
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
avea o coadă mare și plină de țepi”. Chabert (1990) notează, la această vârstă, frecvența răspunsurilor ce trimit la aspectul fizic, atât de valorizat de adolescenți: „Periferia, conturul, învelișul servesc de matrice sau măști reprezentărilor umane”. Ceea ce putem înțelege din proiecția exprimată de Cédric în raport cu planșa a IV-a estede fapt preocuparea pentru reprezentarea de sine, cu încercarea de a locui un spațiu nou pentru el - acela al bărbatului -, deocamdată un pic cam mare. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reprezentarea de sine, cu încercarea de a locui un spațiu nou pentru el - acela al bărbatului -, deocamdată un pic cam mare. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Căutând să protejeze eul împotriva pericolelor pulsionale, proiecția este implicată în numeroase operații defensive, începând cu mecanismul fundamental al refulării, față de care proiecția este mai mult sau mai puțin subordonată, de vreme ce „rădăcina” sa este în mod normal menținută în stare de refulare. Chiar dacă această noțiune nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
bărbatului -, deocamdată un pic cam mare. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Căutând să protejeze eul împotriva pericolelor pulsionale, proiecția este implicată în numeroase operații defensive, începând cu mecanismul fundamental al refulării, față de care proiecția este mai mult sau mai puțin subordonată, de vreme ce „rădăcina” sa este în mod normal menținută în stare de refulare. Chiar dacă această noțiune nu a fost reținută ca mecanism de apărare, este bine să evidențiem faptul că esența proiecției rezidă în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
față de care proiecția este mai mult sau mai puțin subordonată, de vreme ce „rădăcina” sa este în mod normal menținută în stare de refulare. Chiar dacă această noțiune nu a fost reținută ca mecanism de apărare, este bine să evidențiem faptul că esența proiecției rezidă în deplasare. Proiecția operează astfel prin deplasare în superstiție, gândire magică, recurgere la mitologie sau basm, precum și în vis, delir sau transfer. De fiecare dată se produce o deplasare a unei cauzalități interne - obiect de angoasă - spre exterior. În
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai mult sau mai puțin subordonată, de vreme ce „rădăcina” sa este în mod normal menținută în stare de refulare. Chiar dacă această noțiune nu a fost reținută ca mecanism de apărare, este bine să evidențiem faptul că esența proiecției rezidă în deplasare. Proiecția operează astfel prin deplasare în superstiție, gândire magică, recurgere la mitologie sau basm, precum și în vis, delir sau transfer. De fiecare dată se produce o deplasare a unei cauzalități interne - obiect de angoasă - spre exterior. În același timp, această deplasare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o stare de tensiune presupune totodată pierderea unui conținut psihic. Dar cum va reuși eul să acopere vidul astfel creat? Printr-un mecanism complementar: introiecția, un fel de mișcare centripetă sau de „retroproiecție”, care echivalează cu o „deplasare înăuntru”, așa cum proiecția înseamnă o „deplasare în afară”. Cele două mecanisme funcționează de obicei în sinergie unul față de altul. Orice dezechilibru instituit în favoarea unuia, și deci în detrimentul celuilalt, ține de patologie. În scopuri defensive, travaliul psihic de introiecție vizează transformarea obiectului extern în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai bine să-l construiești, imaginar, în tine însuți. Aceasta este identificarea, proces de interiorizare prin care subiectul recunoaște în celălalt o trăsătură proprie acestuia, pe care și-o apropriază, întrucât îi lipsea. Widlöcher (1971-1972) vorbește, în această privință, despre „proiecție identificatoare”. Aceste identificări se află la baza construcției oedipiene. Semnificații pentru patologietc "Semnificații pentru patologie" Întreaga psihopatologie se bazează, mai mult sau mai puțin, pe proiecție (Sami-Ali, 1970), în sensul că diferite problematici se cristalizează anume în jurul unui exces sau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care și-o apropriază, întrucât îi lipsea. Widlöcher (1971-1972) vorbește, în această privință, despre „proiecție identificatoare”. Aceste identificări se află la baza construcției oedipiene. Semnificații pentru patologietc "Semnificații pentru patologie" Întreaga psihopatologie se bazează, mai mult sau mai puțin, pe proiecție (Sami-Ali, 1970), în sensul că diferite problematici se cristalizează anume în jurul unui exces sau al unei carențe a acestui mecanism. Dacă ne referim acum la clinica adultului, este lesne de înțeles de ce Freud a ales să descrie proiecția ca mecanism
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
puțin, pe proiecție (Sami-Ali, 1970), în sensul că diferite problematici se cristalizează anume în jurul unui exces sau al unei carențe a acestui mecanism. Dacă ne referim acum la clinica adultului, este lesne de înțeles de ce Freud a ales să descrie proiecția ca mecanism de apărare prin intermediul psihozei și paranoiei președintelui Schreber, aceasta în măsura în care intensitatea proiecției este realmente suficient de puternică încât să lase să transpară eșecul refulării. Putem remarca faptul că ura nu deține monopolul asupra proiecției, iubirea putându-i fi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unui exces sau al unei carențe a acestui mecanism. Dacă ne referim acum la clinica adultului, este lesne de înțeles de ce Freud a ales să descrie proiecția ca mecanism de apărare prin intermediul psihozei și paranoiei președintelui Schreber, aceasta în măsura în care intensitatea proiecției este realmente suficient de puternică încât să lase să transpară eșecul refulării. Putem remarca faptul că ura nu deține monopolul asupra proiecției, iubirea putându-i fi la fel de bine obiect, așa cum se întâmplă în cazul erotomaniei (Kestemberg, 1962) sau al geloziei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a ales să descrie proiecția ca mecanism de apărare prin intermediul psihozei și paranoiei președintelui Schreber, aceasta în măsura în care intensitatea proiecției este realmente suficient de puternică încât să lase să transpară eșecul refulării. Putem remarca faptul că ura nu deține monopolul asupra proiecției, iubirea putându-i fi la fel de bine obiect, așa cum se întâmplă în cazul erotomaniei (Kestemberg, 1962) sau al geloziei delirante (Lagache, 1947). Oricum, această manieră mai mult sau mai puțin radicală de alterare a realității prin ignorarea totodată a unei astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
restaurare a unei lumi distruse, cazul unui pacient cu tulburări delirante în urma „catastrofei psihice” care a fost pentru el înțărcarea brutală la vârsta de 6 săptămâni și apoi moartea precoce a tatălui și plecarea mamei. Funcția „defensivă” și reparatorie a proiecției delirante ar merita să fie, măcar în parte, folosită de medicii uneori prea grăbiți să prescrie un tratament. Este propriu relației terapeutice să fie receptaculul acestor materiale proiective de care copilul sau pacientul caută să se debaraseze - în virtutea compulsiei la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
atât mai mult cu cât el resimte cadrul analitic ca pe un recipient în sfârșit posibil și rezistent. Putem afirma că întreaga practică terapeutică de inspirație psihanalitică vizând copilul sau adultul, nevrozatul sau psihoticul se sprijină pe acest proces de proiecție. Urmată apoi de alți specialiști (Dolto, 1949; Pankow, 1969; Mahler, 1968; Tustin, 1972; Searles, 1965), A. Freud (1936/1993) susține că procesul de proiecție servește la stabilirea unor importante legături pozitive. După cum am putut vedea, transferul (mai ales) se bazează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de inspirație psihanalitică vizând copilul sau adultul, nevrozatul sau psihoticul se sprijină pe acest proces de proiecție. Urmată apoi de alți specialiști (Dolto, 1949; Pankow, 1969; Mahler, 1968; Tustin, 1972; Searles, 1965), A. Freud (1936/1993) susține că procesul de proiecție servește la stabilirea unor importante legături pozitive. După cum am putut vedea, transferul (mai ales) se bazează pe acest potențial de proiecție, întrucât presupune reproducerea experienței trăite în copilărie, reactivată pentru a fi remaniată în cadrul curei. Astfel, transferul, ca și visul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
specialiști (Dolto, 1949; Pankow, 1969; Mahler, 1968; Tustin, 1972; Searles, 1965), A. Freud (1936/1993) susține că procesul de proiecție servește la stabilirea unor importante legături pozitive. După cum am putut vedea, transferul (mai ales) se bazează pe acest potențial de proiecție, întrucât presupune reproducerea experienței trăite în copilărie, reactivată pentru a fi remaniată în cadrul curei. Astfel, transferul, ca și visul, se înscriu în tendința primordială de a transforma prezentul în trecut, interiorul în exterior, subiectul în obiect. „Este întoarcerea triumfală a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
experienței trăite în copilărie, reactivată pentru a fi remaniată în cadrul curei. Astfel, transferul, ca și visul, se înscriu în tendința primordială de a transforma prezentul în trecut, interiorul în exterior, subiectul în obiect. „Este întoarcerea triumfală a aceluiași; asemenea transferului, proiecția este guvernată de automatismul de repetiție” (Sami-Ali, 1970). Ea poate servi deci drept revelator (Villerbu, 1993), ca și drept pârghie terapeutică. În definitiv, a proiecta înseamnă și a te proiecta înainte, și a-ți face proiecte. Rtc "R" Raționalizaretc "Raționalizare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
funcționarea refuzului, astfel încât, în interiorul eului, „respingerea este întotdeauna dublată de o acceptare: apar două atitudini opuse, independente una de cealaltă, ceea ce conduce la un clivaj al eului” (S. Freud, 1940/1967). Să mai subliniem articularea mecanismului reprezentat de refuz cu proiecția, pentru că tot ceea ce este perceput e, înainte de toate, produsul unei proiecții. În perspectiva Melaniei Klein, identificarea proiectivă este cea care conduce la un refuz al realității proiectate în exterior. Să reținem, deopotrivă, și legătura refuzului cu denegarea. Refuzul ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acceptare: apar două atitudini opuse, independente una de cealaltă, ceea ce conduce la un clivaj al eului” (S. Freud, 1940/1967). Să mai subliniem articularea mecanismului reprezentat de refuz cu proiecția, pentru că tot ceea ce este perceput e, înainte de toate, produsul unei proiecții. În perspectiva Melaniei Klein, identificarea proiectivă este cea care conduce la un refuz al realității proiectate în exterior. Să reținem, deopotrivă, și legătura refuzului cu denegarea. Refuzul ar trebui considerat o denegare tradusă în act, menținând lucrurile așa cum sunt, o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
el un caz particular de transformare în contrariu, deoarece este vorba de contracararea violenței pulsiunilor sexuale prin renunțarea la toate plăcerile corporale, chiar și la cele mai obișnuite, și, uneori, prin înlocuirea acestora prin spectaculoase mortificări ale simțurilor. În sfârșit, proiecția paranoică, în care „ceea ce trebuie să fie resimțit în interior ca fiind iubire este perceput în exterior ca fiind ură” (Freud, 1911/1979), este un dublu al transformării în contrariu. Iubirea este transformată în ură și însuși obiectul pulsiunii se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de câteva zile în orașul natal se dilată sub incidența visului, devenind o călătorie lungă în rai și în iad. Un fenomen de dedublare trăiește protagonistul în Timpul cel prielnic, scriitor, autor al romanului Refugiu, în care Brutus, alter ego și proiecție fictivă, se revoltă și își neagă creatorul, cu a cărui iubită fuge în cele din urmă. Într-o expresie nudă sau într-una travestită când în detașare impersonală, când în simulare a jocului factice, funambulesc, totul stă aici sub semnul
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
literar, echivalează cu șansa de a ridica dramaturgia din spațiul basarabean, sleită de un realism terestru, la forme dinamice de expresie. Piesele sale refuză patosul optimist, promovat de sistemul totalitar, valorificând situații instabile și grotești, proprii teatrului absurdului. De aici proiecțiile lor accentuate în metafizic, aplecarea insistentă a autorului spre motivele mitologice, apelurile dese la motivele biblice. Piesa Iosif și amanta sa (1992) a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Ion Luca Caragiale”. SCRIERI: Iosif și amanta sa, Chișinău, 1992; Saxofonul
BUTNARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285966_a_287295]
-
al tristeților inevitabilei despărțiri, la senectute, a cuplului. Nostalgiile, rememorările, evocările lirice alternează astfel cu meditațiile nu de puține ori filosofarde, prozaizând demersul. În fine, în 1997, în Editura Dorul (Aalborg, Danemarca), publică volumul de povestiri Cenușa amintirilor, o interesantă proiecție a valorilor memoriale ridicate din anecdotic la nivelul transfigurării artistice, organizat pe câteva cicluri: Cartea robilor, Cartea oamenilor singuri, Cartea plecărilor și Cartea iubirilor rănite. „Povestirile” refac atmosfera „întâmplărilor” de altădată, reconstituind în subsidiar drumul exilat al unei conștiințe ce
BUMBESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285947_a_287276]