5,689 matches
-
și se așeză la loc. Îl găsi pe Burke în pragul laboratorului. ― Sper că este important. Cred că am găsit ceva nou și tare mi-e teamă că nu prea mai am mult timp. ― Ai dreptate, probabil. (El vru să protesteze, dar ea-i făcu semn să tacă.) Intră acolo. Adică acolo unde se aflau tuburile de stază, arăta ea. Încăperea era insonorizată și va putea să-i spună tot ce avea pe suflet fără să atragă atenția celorlalți. Burke ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
niște întrebări. Totul ar fi fost normal dacă ai fi format o echipă de oameni în cunoștință de cauză. Dar a fost autorizat un prospector independent să se ducă până la navă. De ce n-ai spus nimic, Burke? ― Ce să spun? protestă el. Îi preluase vorbele, nu și indignarea. Și asta explica multe. Ripley avea impresia că-l cunoștea mai bine pe Carter J. Burke. ― Nu puteam fi sigur că aceste lucruri existau într-adevăr, recunoaște. Poate că de fapt nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pe Ripley și Newt în scaunul lor. În aceste condiții nu mai era vorba de o plasare normală pe orbită. Bishop menținea întreaga putere a motoarelor pentru a permite navetei să se ridice în pofida uraganului. Ripley simți cum întregul corp protesta, dar îl implora în gând pe Bishop să accelereze. Părăsiră cerul palid al Acheronului pentru a intra în negreala cosmosului și norii de sub ei se aprinseră într-o străluminare. O bulă de gaz supraîncălzită plesni în troposferă. Unda de șoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
treia soluție, care de fapt nu exista. La îndemnul, eventual presiunea experimentatorului, unii subiecți perseverează 1-2 ore, sau chiar mai mult. Uneori experimentul este întrerupt și reluat după 2-3 zile. Subiecții se îndoiesc că ar mai putea fi o soluție, protestează, dar mai încearcă. Dacă durata probei nu trece de o oră, manifestările de mânie sunt mai discrete, dar dacă durează mai multe ore, reacțiile de mânie devin manifeste, uneori chiar contra experimentatorului. Unii strigă, bat din picioare. Unul a ieșit
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
a editurii. I. România. 2005 Ieșeam din comunism cu sentimentul că fusesem un erou, un mic opozant al regimului, de care nimeni nu aflase niciodată, dar ale cărui merite tocmai deaia erau mai demne de laudă și respect. În fond, protestasem în gând ani de zile împotriva frigului și-a foametei, ascultasem cu un amestec de mândrie și satisfacție sute de bancuri cu nea’ Nicu și Leana și mă lăsasem purtat cu inconștiența vârstei de vise dintre cele mai îndrăznețe, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a ochilor pungiți de-alcool, vesel, mincinos, sincer preocupat de soarta fiică-mii. Doar că eu n-aveam nici o fată. Păcăleam în permanență sistemul. Odată cu el, mă păcăleam și pe mine, cu o îndemânare și-un succes demne de invidiat. Protestam prin cultură. Îmi croisem din paginile romanelor interbelice o armură de cavaler medieval, pe care o purtam triumfător la demonstrațiile de „1 Mai“ și „23 August“, unde eram scoși cu facultatea. Îmbrăcam rochiile cubiste ale doamnei T. sau împrumutam vesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zece, dom’ profesor! Sunt impresionat! Treizeci și doi de ani de prietenie și încă mai știi ce vreau să spun.“ Nu era o ironie. În locul lui, aș fi fost chiar îngrijorat. „Lăsați complimentele reciproce și explicați-mi și mie!“, a protestat Maria, urmărind cu neîncredere șiroaiele de date de pe ecran. „Ce se întâmplă aici?“ Mihnea a zâmbit larg, cu înțelegere. Eram toți trei frumoși, deștepți, dar niciodată în același timp. Ar fi ieșit un dezastru și n-am mai fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dar niciodată în același timp. Ar fi ieșit un dezastru și n-am mai fi avut ce povesti. „Știți episodul din Star Trek cu mucosul ăla mic, nepotul căpitanului sau ce era?“ „Care din ele, că sunt vreo două sute?“, am protestat eu. „Ăla când o ia nava razna și-ncepe metalul să vorbească și să dea ordine, de zici că au toți halucinații.“ Îl văzusem, dar nu vroiam să-i spun. Se umflase destul în pene, parcă vorbea de la catedră. Uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Robe.“ „Domnu’ Robe...“, s-a mirat în continuare ofițerul (și parcă-mi venea să-l cred; ăștia de la poartă erau aleși pe sprânceană, nu se pricepeau să mintă), „Nu e nimeni la noi cu numele astea...“ „Nu se poate!“, am protestat, „Un domn mare, înalt și unul mic, îndesat; mi-au arătat legitimațiile și scria clar: secția unu Poliție, crimă organizată.“ Tipul a râs. Acum chiar că nu se prefăcea: părea de-a dreptul prost. „Nu vă supărați, dar noi n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe loc. Maria probabil se îngrijora deja. Am tras pe-o dischetă fișierul, discheta a zburat în rucsac. Pe-asta o să mi-o amintesc întotdeauna: verde-închis, ca lămâile turcești. O culoare stupidă, capitalistă. Brutus a scos un mieunat, presupun că protesta pe limba lui împotriva dischetelor azvârlite-n capul motanilor, nici mie nu mi-ar fi plăcut ideea. L-am ignorat, cum se cuvine. Am închis computerul și, cu rucsacul pe jumătate viu în spate, am părăsit apartamentul. Treptele patru câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mă mințeam și pe mine. „OK, hai că mă duc alături, să vedem ce iese.“ Halatul pătat s-a retras din cameră, cu o privire lipită de picioarele nervoase. Aș fi îngenuncheat în fața mătăsii și-a ligamentelor. „Te văd!“, a protestat Maria, „Nu mai trage cu ochiul!“ Mă amuza expresia asta, întotdeauna când o folosea mă gândeam că-mi simte ochiul sărind din orbită, năpustindu-se asupra gleznelor ei și rămânând fixat acolo, ca un tatuaj viu. Eram admiratorul etern, lupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rochiei, pânză cu pânză, șiret după șiret, fundă cu fundă, înainte să se lase privită de-admiratorii nocturni. Într-o după-amiază, ne oprisem într-o cofetărie belgiană numai ca s-o audă pe vânzătoare spunând: „Doriți trufine?“ „Nu-nțeleg.“, am protestat. „Atunci ce-nseamnă literele alea, dacă nu sunt inițiale?“ „Varo e numele unei pictorițe spaniole din secolul 20. Îți spun și anii, cu exactitate: 1908-1963. O suprarealistă puțin cunoscută, tablourile ei zac prin colecții particulare din Mexic și Venezuela, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
văicărea Suciu, arătându-le sticla. „E suc, pe cuvânt de-onoare!“ „Buletinele la control! Amendă!“ Ne strângeau toate buletinele, mai puțin pe-al lui Cezar. „Domne, da’ luați-l și pe-ăsta!... Ce-aveți cu noi, n-am făcut nimic!“, protesta Andrei. „Gura!“ În timp ce milițienii scriau procesele-verbale, Cezar sărea din nou în apă. Înota în cerc, apoi făcea pluta, printre alge, dopuri și pești morți. Nimic nu putea egala vremurile alea. Murdare, nestăpânite, dar, într-un fel, mai simple și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi vrut s-o ascundă. Apoi îi trântise și-un ghiveci de flori în cap, în pastă groasă, severă. Nu-i de mirare că nu se mai vedea nimic, era limpede că nici nu se dorise asta. „Tot nimic.“, am protestat. „Dă-mi un indiciu.“ Maria a scos o lupă din buzunarul halatului și mi-a potrivit-o pe locul indicat. Am strâns ochii, concentrându-mă de-adevăratelea. Până atunci doar simulasem interesul, să nu-și dea seama că-mi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
școala curgea diferit: de la portăreasa amabilă, până la copiii care îmi fumau sub bancă și cântau „Hey, Jude“ (chitară și muzicuță, bineînțeles). Îi iubeam, primisem și-o clasă pe mână, a X-a D, care pleca zilnic în Piața Universității, să protesteze. Directorul, un tip cu barbă roșie de pirat, fugea după mine la demonstrații, să aduc elevii înapoi. „Germanu’“ își trăia momentele de glorie, imediat după „Revoluție“. Un amestec savant de copii de diplomați, cântăreți și profesori universitari, combinat cu puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lăsasem în portbagaj. L-am anunțat imediat pe Mihnea. „Dă-mi cheile, mă duc eu.“ A întins mâna după chei. Nu prea îmi convenea, dar l-am ascultat. Ce putea să facă, să fugă cu mașina pe câmp? N-am protestat. Imediat cum a plecat din cameră, tânărul Lupu a lăsat sacoșa pe jos. „Dom’ profesor, deplasarea asta nu era prevăzută-n plan. Spuneți-mi că nu e nici o problemă. Știți bine că domnu’ Scurtu nu glumește, când e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am glumit cu găinațul. De băgat, bagă doar pietriș.“ „Bineînțeles că-l spală înainte...“, am avansat o explicație. „Bineînțeles!“, a confirmat Mihnea. Maria mi-a întins sticla cu precauție. Am lăsat-o lângă pat. „Măcar dacă era de Tulcea...“, a protestat tânărul Lupu, habar n-având ce spune. Căzuse singur în capcană. „Mă, da’ ești deștept tare!“, s-a enervat Mihnea. „Unde-ai auzit tu de țuică la Tulcea?“ „La lipoveni...“, a mormăit Lupu o explicație. „Pe naiba. Ăia beau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
luat de gât, și nu ca să-mi verifice ganglionii.“ „Asta crezi tu că ai văzut. În realitate, casa-i la locul ei, în picioare, bine mersi. Până și Brutus e-n sufragerie, doarme liniștit pe dulap.“ „Nu te cred.“, am protestat, „E-o imensă tâmpenie ce spui. Pe Brutus eu l-am dus cu mâna mea la «Hanul cu Tei».“ „Știi că am view-cam-uri instalate peste tot în casă?“, a zâmbit Mihnea. „Știu.“ „Și că filmează totul, în timp real?“ „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la altul, de la un motor de căutare la altul. Și-a bătut joc de noi.“ „Nu înțeleg...“, a zis Maria. Nu era singura. „Să fiu mai clar.“, a mârâit Mihnea. „Nici Paul, nici Bidileanu nu există cu-adevărat.“ „Imposibil.“, am protestat. „Pe conul Paul doar eu știu de câte ori l-am păcălit. E cobaiul ideal. Îl cunosc ca pe buzunarele mele, și-l stimez cam la fel. Iar Bidileanu probabil că la ora asta se plimbă cu Sputnik -ul prin cartier. Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
va ține conferința. Omul pe care îl căutați se află la 22 de kilometri de noi.“ „18.“, l-a înterupt Mihnea. „18 kilometri.“ „Dacă ești atât de sigur, de ce nu ne spui cine e?“, am ridicat eu tonul. „Corect!“, a protestat și Maria. „Cum îl cheamă?“ Tânărul Lupu s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, apoi ne-a făcut semn să ne-apropiem. Ne-am strâns capetele unul lângă altul și ne-a șoptit un nume la ureche. „Ești sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în viața mea n-am văzut așa ceva! Suntem pe mâna cuiva care știe ceva fizică, ceva matematică, și ceva literatură. Și nu știu de ce, tare-mi vine să-l suspectez pe scriitorul ăsta.“ „Asta-i tot ce-ai clocit?“, am protestat. „Sună idiot.“ „Idiot, dar plauzibil.“, a intervenit Maria. Nu-mi plăcea când îi lua apărarea altcuiva într-o discuție. „Așa s-ar explica de ce ne tot vin informații, pe măsură ce dezlegăm problemele. Tablourile, mesajele, cărțile - nimic n-a ieșit la întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zis, imaginile unele peste altele. Mihnea are dreptate. Dacă supraimprimarea secundă funcționează pe hărți și tablouri, nu văd de ce n-ar merge și-n viață.“ „Bine, dar e-o nebunie! Asta nu-i viață, e literatură, pură invenție, ficțiune!“, am protestat. „Se-nvață chestiile astea-n anul întâi la Filologie. Distincția autor-narator-personaj, nici corijenții nu mai fac asemenea confuzii! Noi trăim bine-mersi, suntem vii, în carne și oase, indiferent câte povești ar scorni dobitocul ăsta care-și bate joc de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frizerie și-aș fi îmbrăcat pantalonași de lână cu bretele verzi, doar ca să ajung acolo, în preajma Mariei: fericit, excitat, cu coițele ca două bomboane de ciocolată „Jacquot“. Iar dacă ea, în tot răstimpul ăsta, ar fi crescut, n-aș fi protestat: m-aș fi strecurat sub fustele ei, i-aș fi observat chiloții de bumbac tetra și m-aș fi ridicat pe vârfuri, s-o prind de poponeț și de capsele jachetei de blugi depeșare. Aș fi încasat și-o scatoalcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu flacăra aragazului - ultima întindea un vârf de lumină și-n sufragerie. În casă mai locuia temporar o bunică, răpită iarna cu Dacia de la țară; după plecarea fiicei în State, bătrâna refuzase solemn să mai vină în apartamentul din Pajura, protestând simplu, dar categoric: „Nebunul mă ține pe-ntuneric!“ După ’89, domnul Dinu renunțase la gazul metan, în schimb achiziționase zeci de dispozitive de iluminat economice, importate din China: bulbi rotitori cu led roșu, arteziene de beculețe intermitente, capsule clipitoare, magneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui Mihnea și l-am nimerit pe Cezar. S-a trezit brusc, rățoindu-se la platou: „Po-porcărie ca-capitalistă!“ „Ce-i Cezărică, te-ai făcut neo-marxist?!“, l-a împuns Mihnea. „Nu-ți mai place la noi?“ „Du-du-te, băi, de-aici...“, a protestat Cezar, scărpinându-se după ureche. După care a apucat două felii, mustind de ketschup și maioneză. M-am apucat și eu să mănânc. Mihnea mi-a întins telefonul, înainte să-l mânjească de ulei și grăsime. „Ai terminat?“ „Da, dom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]