5,132 matches
-
bine în finalul poemului Demonul om: " Poetul scria un poem în umbra/ mai deasă decât norul de noapte,/ deasupra paginii albe/ aștepta cu mâna-mpietrită/ El n-auzea cum trosnesc în câmpie/ copacii, răriți odată cu viața,/ nici cum printre arbori răsună dictarea/ N-auzea decât cuvintele sale/ Și totuși afară se-ascunde lumina,/ se clatină-n margini de roșu aprins/ Afară se află lumina, fără-ndoială,/ și apa din lacuri gemea, încrețită/ de pala de vânt, nicicum de verbul/ rostit din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aberantă, grotescă ipostaziere a bâlciului, semn al demenței colective și al morții spiritului: "înspăimântătoare procesiuni: oameni demenți, măști agățate de dosuri de animale/ purtând bonete, pălării cu pene, lumânări./ Sălbatica feerie prin fața tronului trecea: viori, fluiere, acordeoane/ tobe și clopote răsunând absurd,/ iar arca'n care oamenii și animalele se adunaseră/ era căruța de nebuni ce-ardea magnific" (Magia de tine, din Beggarland Poema inițierii (Falii 5), editate în 2004). Pe de altă parte, vocabule ale inițierii, ale accesului la o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Cassian Maria Spiridon, trebuie să fie ofensivă, nu defensivă, să distrugă obișnuințe, nu să le menajeze: "ce rost are o poezie care/ nu înspăimântă pe nimeni/ ce rost își au cuvintele adunate/ în rânduri solemne/ când de nicăieri nu va răsuna/ focul de armă/ ce fior metafizic ar putea să se nască/ dintr-o înșiruire cuviincioasă de vorbe// nici calde nici reci Revenind la modalitățile prin care poetul se opune alunecării nedorite înspre abis ("Absorbis/ zeul cel trist și însingurat/ mă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
-atâta elegie în fereastră/ și-aștept așa din cărți să te desprinzi/ în rochia subțire și albastră/ ca irișii grădinii suferinzi.// Un gest al mâinii-n umbră rezemată/ pereții se desfac și la un semn/ dintr-un tablou pădurea fermecată/ răsună lung din fluiere de lemn// și arborii se caută sub humă/ și se-ntâlnesc cu rădăcini de fier/ și se iubesc deși în vârf au brumă/ și cântă răstignirea lor pe cer". La celălalt capăt, spre sfârșitul primului deceniu al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
versuri cu scopul de a contura și transmite în prezent iluzia fericirii trecute: privind la cer, si ascultând câmpiei / pierdut cânt al broaștelor departe! (...) și-alei înmiresmate / foșneau ușor de vânt și prin pădure, / departe, chiparoșii; dinăuntru, / din casă glasuri răsunau și calmă / truda de slugi (...) tainice lumi și bucurii de taină / sârmanei mele vieți imaginându-i (Amintirile, vv. 12-24).316 Imaginile auditive cu funcție descriptiva conturează armonia naturii asimilate unei stări de fericire specifice trecutului. Vremea copilăriei este un ideal
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
motivul sunetului și cel al drumului, dar nu și traiectoria sinuoasa a vocii ce se pierde, pe cale. Ascultând chemarea glasului drumului, Quasimodo creează, s-a precizat, un spațiu intim ale cărui rezonante permit reconstituirea celuilalt timp: un război de țesut răsuna-n bătătura / iar noaptea se-auzea un scâncet / de căței și de prunci (idem, trad. MB). Vremea copilăriei este însoțită adesea de cântecele celor care populează insula fără seamăn, tărâm sacru al originilor: pajiștile neumblate, munții, malul neatins al mării
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ocurentele acestuia se prezintă la forma de singular. Cu aceeași impetuozitate regăsim vântul că suflu al furtunii în La nunta surorii Paolina: În lupta sprinten / se-aruncă vântul și pe cer la pândă / stau nori de plumb și-n munți răsună glasul / furtunii (vv. 50-53) unde reprezintă un element descriptiv dinamic al naturii ostile, dar și în Fragmentul XXXIX, întâi ca prim semn al dezlănțuirii stihiilor (v. 38), apoi că manifestare a extremei violente a acestora (v. 57), în final că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
treia ocurenta a termenului în poezia amintită este transpusa în trecut și în spațiului unde se manifestă iluziile fericite ale copilăriei: În aceste / vechi săli sub licăr de zapezi și-n jurul / imenselor ferești vuind cu vântul / glasul meu tânăr răsună pe vremuri, / atunci cand taină josnica și crudă / a tot ce ne-nconjoară încă dulce / ni se vădește (vv. 67-73).344 În final, în Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia același cuvânt este prezent într-o succesiune de elemente
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
În mine Eros (Ibykos, Că vântul din nord roșu de fulgere).486 Cercetătoarea menționează și cuvântul sillaba, caracteristic poeziei quasimodiene originale, întâlnit în Vânt la Tìndari, în Latomie, în Cuvânt, dar și în traduceri: Și asta voce neștiuta / până la noi răsună, silaba cu silaba (Safo, Catre Atthis, Amintindu-mi de prietena rămasă departe)487 acolo unde un alt traducător ar fi ales un termen mai apropiat de sensul lui ymnos din textul de origine. În mod similar sunt utilizate adjectivele cupo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fie neprimitor de viață. Dar o arie? Crezi tu [că] o arie se naște mai ușor [?]. Gândește întâi că artistul e un inel dintr-un șir întreg de oameni ce l-au preces, apoi că stă într-o societate. El răsună în arie durerea celor ce l-au preces, fără cari el n-ar fi fost, împreunată cu a celora ce sunt. De ce plâng oamenii auzindu-l? Pentru că simt că el e resumțiune a lor ([Istorie miniaturală] Eminescu: 2011, II, 252
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Poeme ca Darul sau Amân mereu exprimă, pe lângă experiența personală, "soarta artistului, condamnat să nu poată atinge lucrurile, ci doar imaginea acestora. Viața prin artă presupune alegere și renunțare în același timp. Legile firii sunt încălcate, însă în poet va răsuna glasul dorinței de întoarcere la datul firesc, mergând până la renunțare"71. Întoarcerea spre firesc poate fi și o întoarcere către spațiul edenic, primordial, identificarea sinelui cu elementele originare ale existenței constituind, totodată, o a doua temă a acestui volum: "Din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o desfășurare de sofisme de această factură instituie o formă de dialog între sensul instituțional al textelor sacre citate și sensul corupt. În fapt, avem de-a face cu ceea ce Bahtin desemna prin cuvântul difon o structură verbală în care răsună două discursuri, în care vorbesc două voci distincte, contradictorii. În acest caz, prin cuvântul sacru se comunică chiar ceea ce acesta, în ipostaza sa inițială, interzice. Miza acestei alterări sau recitiri a textului sacru este încă o dată materialitatea, grija pentru plăcerile
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ca zbaterea lui să fie altfel decât toate zbaterile din lume, reușind să-l libereze), că din toate acestea va ieși deodată cald și intim un fapt nou și autentic care să mă rezume clar ca un nume și să răsune în mine cu un ton unic, nemaipomenit, care să fie acel al înțelesului vieții mele..." (M. Blecher, Inimi cicatrizate. Întâmplări în irealitatea imediată, ed. îngr. de Teodor Vârgolici, București, Gramar, 1995: 223; s.n.). Următoarele citate trimit la aceeași ediție. 110
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
aterizat" în spațiul lingvistic al francezei. Și nu numai scriitorilor. Nu e lipsit de interes să vedem, în acest sens, reacția filosofului Jacques Derrida, care este, la rîndul său, un evreu născut la Alger, practicînd deci o franceză în care răsună ecouri de ebraică, ladino, spaniolă, arabă, și care este totuși autorul unei adevărate Legi a limbii, potrivit căreia " Nu poți vorbi decît într-o singură limbă". (1996) Dialogînd cu "monolingvismul celuilalt", Derrida afirmă că locuiește și se lasă locuit de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și trupuri, mecanisme și sudori, respirații acre și parfumuri obosite peste praful gros, e ceva animal și mineral totodată ; e mai degrabă murdărie și ea se scufundă în această clisă, se așează și se inserează în curgere. Pasul ei hotărît răsună pe pămîntul tare, ghetele ei cu șireturi și tocuri groase sunt lustruite ca saboții unei iepe de gală. Orașul se învață prin corp și se regăsește prin el, pașii răsună și trosnesc așa cum nu ar putea-o face pe pămîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se așează și se inserează în curgere. Pasul ei hotărît răsună pe pămîntul tare, ghetele ei cu șireturi și tocuri groase sunt lustruite ca saboții unei iepe de gală. Orașul se învață prin corp și se regăsește prin el, pașii răsună și trosnesc așa cum nu ar putea-o face pe pămîntul suplu din cealaltă țară. La Paris, Claire îl întîlnește pe Alain, un consătean, care însă nu așteaptă decît să se întoarcă acasă, de cîte ori are ocazia; trăiește la unison
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
te ții de neîncepută? Ai zis la taica părinte, sub patrafir, ce faci tu în Baltă? Cum te leagănă pă apă Chiru și pune tarafu' să-ți cânte la mandole și ghitare? Cum vă petreceți în orăcăieli și chermezeală, de răsună Balta? Crezi că nu le știe lumea? Tot satul știe parangheliile voastre, da' tace, că e frică de Chiru și de ăia care cică i-a trimis acuma din nou să acționeze, mai ceva ca la Revoluția de la Județeană. Și
Player cu papa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/8268_a_9593]
-
cuvintele fatidice pronunțate de popă, care sintetizează deznodământul. O pace stranie descinde asupra vulcanului de pasiuni alienante în momentul în care ochiul naratorului, asemenea unui obiectiv fotografic, închide tabloul hibernal, lăsând doar sunetele unei litanii straniu intonate de protagonist să răsune, mai departe, în urechile tulburate ale martorilor: "Zdrobit de luptă și de gânduri, omul se așeză încet pe pat și privi lung asupra celui țintuit jos, care cânta-nainte, legănându-și încet capul, pe mersul cântecului, când într-o parte
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
sintezei operate de el între sculptura tridimensională și fresca bizantină, cu pictorialitatea sau graficitatea sculpturii în sânul mișcării contemporane cu acest eveniment, denumită "Art Nouveau". Unul dintre argumentele sincronizării lui Paciurea cu "Modern-Style"-ul, ar fi, după opinii ce au răsunat la noi după cele două războaie, nevoia de a extrage sculptura din circuitul ei social, dorința de a-i acorda deplina autonomie, înțeleasă în sensul ideologiei burgheze ca "des-tematizare". Experiența lui Paciurea nu demonstrează însă aceste tendințe. În cazul Madonei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
La acest fapt face referire și Virgil Vătășianu în monografia pe care i-o consacră pictorului sibian, cu toate că ielele lui Smigeslchi par deposedate de aceast fascin malefic cu care le înzestrează cultura populară. "Poate că la alegerea subiectului Ielelor mai răsună un ultim ecou al unor gânduri funebre, fiindcă ielele, în credința populară, nu sunt numai niște spirite care trăiesc în jurul apelor, în nori și păduri, ci mai răpesc uneori și sufletele oamenilor. Dar de data aceasta tragicul din gândul lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ia chipul iubitei sale. "Vino, fiu de om, fii soțul meu! Vino cu mine, să cutrieri lumea intreagă să ai de servi steluțele mele, și să fii însuți pătruns de lumină ca o stea strălucitoare. Atunci auzi doina lor. Doina răsună atât de dulce și ca din depărtare mare. Iar ele întindeau spre dânsul brațele lor, albe ca crinul. "Flăcău frumos! Fii al meu! Fii al meu! "Vino cu mine!" Așa se auzia din toate părțile. Ionel însă clătea numai din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în spațiul vizual: Compoziția dimpotrivă este elastică și respiră o viață profundă și emoționantă, datorită atitudinei grațioase și naturale a fiecărui copil, răpit de preocuparea în care l-a adâncit artistul. Mai multă expresie nu se putea da imnului ce răsună din coardele instrumentelor, și totuși, trebuie să recunoaștem că lipsește orice patos, orice sforțare. Ușurința și firescul compoziției, iată marele secret"394. Muzica încetează să mai fie închisă într-un spațiu convențional, pentru a se integra ritmurilor naturii, unei condiții
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și a respectului de sine", mîndria fiind cea care împodobește firea omenească; la cel pe care Vianu îl numește poet muzician, instinctul aristocratic s-ar putea recunoaște în farmecul singular și puțin desuet al stilului: " Armonia bogată a stilului său răsună ca o orchestră întreagă. Ecoul perioadelor lui ne învăluie ca o atmosferă [...]. Mai ales atunci cînd instrumentul său simfonic se acordă pentru a intona lauda și evlavia [...], cîntecul său dobîndește greutatea și elanul stăpînit al imnurilor." Răsfoiesc cartea mateină și
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
oferit pâine. Pe deasupra capetelor s-au dat pâini calde, rupte apoi cu mâna pentru a ajunge la toți tinerii. Piața Universității, plină de lume, a primit Crucea, fixată apoi lângă Troița ridicată în memoria Eroilor din decembrie '89. Tatăl nostru a răsunat peste piață, reluat de mulțimea îngenunchiată. Pentru mântuirea neamului și pentru reîntregirea granițelor firești. Marșul Crucii s-a încheiat, Drumul Crucii continuă". Cu siguranță este un discurs de prezentare a unui eveniment, dar nu religios, ci eveniment semnal. Însă l-
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
mai ales, A Serious Call to a Devout and Holy Life (1728), ultima beneficiind de elogiile celebrului Samuel Johnson. Întocmai lui Blake, reverendul Law crede în "Dumnezeul din noi", adică în figură lui Christos că identitate intimă, ca voce divină răsunând în inima omului 97. Gordon Rupp opinează că, "[i]ntr-o perioadă în care Rațiunea era considerată a fi un instrument aproape impecabil, Law a atras atenția asupra forțelor ascunse, iraționale din om și din univers, asupra conflictelor și erupțiilor din
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]