21,673 matches
-
rândul, noi, Constantin Hușanu, Ion N. Oprea și Constantin Clisu, dar alături de noi și Alexandru Gh. Tacu și ing. dr. Cezar Zugravu, cunoscuți ca foști deținuți politici antitotalitari, azi cu scrieri în Reflecțiicartea de față- și nu numai noi, am redactat, editat și difuzat ziarul nostru de uzină Rulmentul care a fost pista de zbor către cărțile de mai târziu ale noastre și ale colaboratorilor noștri ( ing. Năstase Haralambie, de exemplu p.36-37). Acum, de ce să nu recunoaștem, mulți dintre noi
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93023]
-
intitulate „Le Glaneur moldo-roumain”. Primul număr, pentru lunile ianuarie și februarie, iese de sub tipar în martie 1841. Deși se menționa că S.m.-r. este „rediguit de o soțietate de literați”, publicația îi aparține lui Gh. Asachi. Sarcina de a o redacta îi revine însă lui A. Gallice, secretar de redacție, autor al primului articol editorial și cel mai activ dintre semnatari. S.m.-r. ilustrează astfel mai curând punctul de vedere al lui Gallice, decât pe cel al lui Asachi. Într-un
SPICUITORUL MOLDO-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289827_a_291156]
-
secretar de redacție, autor al primului articol editorial și cel mai activ dintre semnatari. S.m.-r. ilustrează astfel mai curând punctul de vedere al lui Gallice, decât pe cel al lui Asachi. Într-un prospect tipărit în „Albina românească” și redactat de Asachi, se anunța un program promițător, subliniindu-se preocuparea redacției pentru „literatura națională” și pentru „productele cele mai însemnătoare a literaturelor străine”, precum și intenția de a face cunoscute „descoperirele științelor, a frumoaselor arte și a industriei”. Asachi ar fi
SPICUITORUL MOLDO-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289827_a_291156]
-
teatru, traduce comedia Nepotul răposat de August von Kotzebue, reprezentată la Iași, în decembrie 1845. Buna cunoaștere a unor limbi străine stă la baza preocupărilor sale lexicografice. În 1833 tipărea Abețedarul franțezo-românesc, dând în precuvântare și informații autobiografice, mai târziu redactează Vocabulariu de limba germană și română (1852), bine primit, mai ales în Transilvania. S. a făcut parte din grupul de redactare a primului dicționar enciclopedic românesc, Lexicon de conversație, din care a apărut o fasciculă în 1842. Dar principala sa
STAMATI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289845_a_291174]
-
informației, rămâne și azi un punct de referință pentru eminescologi. De la S. s-au păstrat în manuscris un studiu monografic despre Ion Agârbiceanu și o lucrare, realizată în colaborare cu Ion Istrate, despre Societatea Academică „Petru Maior” (Budapesta), alături de materialul redactat pentru Dicționarul cronologic al romanului românesc. SCRIERI: Poezia lui Eminescu în Transilvania, București, 1969; Momentul „Tribunei” sibiene (1884-1903), București, 1985. Repere bibliografice: Mihai Ungheanu, Drepturile editoriale ale cercetării bibliografice, „Scânteia tineretului”, 1969, 6 403; Grațian Jucan, „Poezia lui Eminescu în
STAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289852_a_291181]
-
S-a aflat printre delegații trimiși la serbarea de la Putna (1871). La Pesta scoate în 1861 prima revistă umoristică pentru românii transilvăneni, „Tutti frutti”, urmată de „Strigoiul” (1862), „Umoristul” (1863) și „Gura satului” (1867), iar în colaborare cu Iulian Grozescu redactează și o „revistă literară și științifică”, efemeră, „Speranța” (1863). Orientarea acestor publicații era militant-națională, de unde și cele câteva procese de presă în care S.-A. a fost implicat. Mai participă la alcătuirea unui calendar umoristic, „Calendarul babelor”, în 1871. Versurile
STANESCU-ARADANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289878_a_291207]
-
chiar A fi, a face, a avea. Fragment dintr-o antropologie metafizică. Se menționează că studiul Despre dialogul interior s-ar integra într-o lucrare amplă, existentă în manuscris, Unité et pluralité. Notes pour une métaphysique de l’„ens creatum”. Redactată în Franța, sub ocupație hitleristă, lucrarea include respingerea nazismului de pe poziții apropiate celor comuniste. Cum însuși o spune, în Cuvânt după o jumătate de secol, autorul, în oroarea de fascism, a „supradimensionat figura lui Lenin”, care „i-a părut o
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
Gh. Lazăr” și „Matei Basarab”, precum și la o școală de institutori (1890-1900). Pentru uzul elevilor de liceu și de școală normală, a scris zeci de manuale de gramatică, de „compozițiuni” și de lectură, iar pentru cei din prima clasă a redactat un abecedar care a cunoscut mai multe ediții. În câteva rânduri a fost inspector școlar și director al învățământului primar și normal, precum și, o perioadă, director al liceului particular „Sf. Gheorghe”. Versuri, proză, articole și studii i-au mai apărut
SPERANŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
studii de botanică și istorie, era interesat de agricultură și de astronomie (instalase chiar un observator meteorologic și astronomic pe moșie). Era un om de cultură, cu preocupări întinse și variate, științifice și literare. Coresponda cu Alexander von Humboldt și redacta în patru limbi, semnând Basarabeanu, Din Caracușeni, K.S.-Ciurea. Studiile Despre Basarabia și cetățile ei vechi și Antichitatea Orheiului au apărut, în 1848, în „Memoriile Societății de Istorie și Antichități” din Odessa, iar o Schiță asupra puterii florei basarabene i-
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
pentru propunerea unui traducător valoros și cooperant, în persoana Teodorei Ioniță. Numeroasele îndatoriri nu mi-au îngăduit să verific această versiune, dar sunt convins de fidelitatea ei, cel puțin la nivelul literei, față de cea franceză. Monografia de față a fost redactată în același timp cu Manualul de anticristologie, apărut în 2002, la Editura Polirom. Cele două cărți formează un tot, dar fiecare își păstrează individualitatea. Cuvânt înainte Nimic din fascinația pe care o trezește mitul lui Anticrist nu s‑a schimbat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
O altă operă de sinteză este Antichrist. Two Thousand Years of the Human Fascination with Evil, publicată în 1994, de Bernard McGinn, cunoscut mai ales datorită studiilor sale consacrate apocalipticii medievale și misticii creștine. Cu 15 ani în urmă, McGinn redactase articolul „Antichrist” din Encyclopaedia of Religions, editată de Mircea Eliade. Articolul propune o frescă pe tema adversarului eshatologic care să cuprindă întreaga tradiție creștină, cu două paranteze interesante despre iudaism și islamism. Specialiștii unei anume epoci sau unui anume autor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profetul Isaia. Atribuind această viziune unui personaj de o asemenea anvergură, unanim recunoscut și respectat, harismaticii aveau drept scop garantarea autenticității și totodată a validității teologiei lor. Totuși, din pricina calculelor ce s‑au dovedit eronate, ei au fost nevoiți să redacteze un al doilea text, capitolele 1-5, având în centru martiriul lui Isaia, pe care l‑au utilizat ulterior ca prefață a „vedeniei”. Iată‑ne, așadar, în fața unui document excepțional, grație căruia putem reconstitui o latură inedită a istoriei creștinismului sirian
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mesia au apărut deja. Ultima parte a capitolului al II‑lea este foarte importantă. Se trece de la interpretarea ideologică, abstractă, la descrierea unei situații istorice concrete. Fragmentul reflectă, fără îndoială, frământările epocii și ale mediului în care apocrifa a fost redactată. Ceea ce atrage atenția în mod deosebit este trecerea de la o multitudine de falși mesia la unul singur (2, 7‑13). Acesta va amăgi o parte din creștinii care așteaptă a doua venire a lui Mesia, dar comportamentul său violent îl
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Kokhba, ci la răscoala iudeilor din Cirenaica și din Egipt (între 115‑117), în timpul domniei lui Traian. Această răscoală este menționată de Eusebiu, în HE 4, 2, 4. Dacă varianta ar fi cea reală, ar însemna că AP a fost redactată undeva în Egipt. În favoarea acestei localizări există două argumente: mai întâi, tema judecății individuale (răsplată și pedeapsă) ar fi o temă specific egipteană; apoi, în cap. 10, 5, autorul condamnă deopotrivă idolatria și zoolatria, această ultimă formă de cult fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diferitele aspecte ale gândirii sale. Vom întreprinde, așadar, o analiză dinamică, diacronică și sincronică în același timp, a capitolelor respective, în scopul de a înțelege atât sensul structurii mitico‑literare, cât și funcția teologică, chiar ideologică, a figurii Anticristului. Irineu redactează Aduersus haereses - tratat adresat unui confrate din Asia Mică - sub domnia lui Commodus (180‑192) și sub pontificatul lui Eleuterius (175‑189), într‑o perioadă cuprinsă între anii 180 și 189. Antonio Orbe propune, cu aproximație, anul 185. Autorul, un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu aproximație, anul 185. Autorul, un oriental educat probabil în Smirna, emigrează, destul de tânăr fiind, în Occident unde este numit episcop de Lyon, succesor al lui Potinus, martirizat în 177 (Eusebiu, HE, V, 1, 29‑31; 5, 8). Tratatul este redactat pe etape, fiind destinat unor clerici din Asia, atrași de curentele gnostice. Cum Irineu se bucura de o bună reputație în Biserică, i se cer explicații în legătură cu concepțiile anumitor „confrați”, eretici care trec drept creștini adevărați în ochii păgânilor. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
respingă harul profetic din Biserică, purtându‑se ca unii care, din pricina acelor ipocriți, se opresc chiar de la legăturile cu frații”. La sfârșitul secolului al II‑lea, un alt autor, cunoscut sub numele Hipolit și identificat ulterior cu martirul roman omonim, redacta două opere în apărarea canonicității Apocalipsei și a Evangheliei după Ioan, canonicitate pusă la îndoială de unii creștini, cel mai cunoscut dintre aceștia fiind preotul Gaius, care atribuia paternitatea corpusului ioanic ereticului Cerint. Din cauza revendicării ei de către montaniști, Apocalipsa a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
24, 7: „Mai târziu, când cele zece coarne vor crește pe capul fiarei, la sfârșitul lumii, în mijlocul lor va apărea Anticristul, de care am vorbit mai înainte”. Cu siguranță, Antichrist este anterior Comentariului la Daniel, care ar fi putut fi redactat - tonul tensionat al scrierii îndreptățește această presupunere -, la scurt timp după persecuția declanșată de Septimiu Sever, în 202‑203. În acest caz, data compunerii Antichrist‑ului s‑ar situa în jurul anului 200. II. Tratatul De Christo et Antichristo Introducere Vom
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
munți are ca surse Apoc. 12,6 și Mt. 24,16: „Atunci cei care se vor afla în Iudeea să fugă în munți”. În acest fragment, devin transparente relațiile încordate dintre Biserică și Imperiu în vremea în care Hipolit își redactează tratatul: „Biserica nu prididește să izvodească Logosul din inima ei, cu toate că lumea o prigonește”. Persecuția se petrece concomitent cu izvodirea Logosului, având drept principal rezultat întărirea credinței. Vremurile din urmă nu sunt decât împlinirea vremurilor de acum, tot ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
regatului lui Anticrist; pe de alta, existența sa este pe deplin acceptată și justificată, în măsura în care ea reprezintă singura speranță în prezent, singura putere menită să poată întârzia, pentru un anumit timp, venirea tiranului eshatologic. Persecuțiile Comentariul la Daniel a fost redactat într‑o atmosferă de tensiune (cu precădere capitolul IV, 51). Hipolit alege această carte profetică tocmai pentru a găsi aici un răspuns concret pentru starea de suferință cumplită în care se afla comunitatea sa, amenințată de pretutindeni de nenumărate pericole
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
extremistă și revoluționară, care nu ar fi putut fi privită cu ochi buni de autoritățile imperiale. Un al doilea moment de revigorare a acestei mișcări, s‑a produs către anul 200, cu alte cuvinte, în vremea în care Hipolit își redactează scrierile sale Christ. și Com. Dan. Nu întâmplător el pune un accent deosebit asupra sensului profeției în Biserică și asupra criteriilor de autenticitate ale acesteia. Foarte probabil, exegetul pledează pentru o întoarcere la Vechiul Testament, precum și la mărturiile sigure și edificatoare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Roman, el însuși o copie nereușită a împărăției lui Cristos. Hipolit are o viziune anticristologică esențial politică, destul de diferită de a lui Irineu. Com. Dan. - în realitate o serie de omilii care au ca pretext Cartea lui Daniel - a fost redactat într‑o perioadă de aspre persecuții. Hipolit reia în manieră proprie teoria succesiunii imperiilor, insistând asupra întârzierii parusiei. Profețiile din Daniel îi oferă prilejul să dezvolte anumite teme stringente, actuale, pe care le tratează din perspectivă anticristologică: persecuția, martiriul, atitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deopotrivă credincioșii (creștinii), iudeii și necredincioșii (păgânii). Dar când puterea lui va ajunge la apogeu, o „putere mistuitoare” (∗β<∀:4Η ν8≅(γ¬Φ∀) va ieși din adâncurile mării, va veni pe pământ și‑l va răpune. Cartea a IV‑a (redactată în jurul anului 80 d.Cr.) relatează un alt episod: dărâmarea Ierusalimului, numit Solymes, și distrugerea templului de către Titus. La scurt timp după aceasta, un rege „din Italia” (Nero) va fugi în ascuns dincolo de Eufrat și se va pregăti de luptă. Confruntarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sfârșitului lumii, descris în versurile imediat următoare. Acest sfârșit ar putea fi evitat numai dacă oamenii și‑ar schimba comportamentul, adică s‑ar întoarce la Dumnezeu. Cele trei etape eshatologice sunt: războiul, învierea și judecata inevitabilă. Cartea a V‑a (redactată între 70 și 130 d.Cr.) conține trei pasaje semnificative referitoare la legenda lui Nero redux: versurile 137‑154; 214‑227; 361‑370. Nero încarnează aici monstrul absolut. Dacă în cartea precedentă, se simțea totuși o oarecare simpatie față de apărătorul cauzei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scrieri. Opera asupra căreia ne vom apleca, Diuinae institutiones, a fost scrisă între anii 304 și 311, în perioada imediat următoare persecuției lui Dioclețian, pe când Lactanțiu se afla la Nicomidia. Cât despre pamfletul vindicativ De mortibus persecutorum, acesta a fost redactat în anii 314‑315, imediat după marea schimbare. Epitoma la Instituțiile divine, o reelaborare rezumativă, după cum vom vedea, a amplei lucrări anterioare, datează din perioada de sfârșit a vieții sale (320‑325). Materialul cel mai bogat pentru tema noastră se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]