6,309 matches
-
familia noasthă...“. „Nu contează“, am spus. „Fiecare ținut și fiecare familie își are păduchii săi...“ * Matusalem, decanul de vârstă al peștilor de acvariu din Europa, a încetat din viață, la Berlin, în vârstă de 55 de ani. 21. Începusem să regret că o jignisem. „Poate am greșit, doamnă Gerda“, am spus, „dar de ce mă siliți să evoc ? știți bine că nu pot să sufăr asta...“. „Nu-i nimic“, mi-a răspuns ea, „pe dumneata nu mă supăh niciodată, fiindcă ești ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
serviciu personal, îl vei îndeplini imediat. Tonul de comandă dispăru. Se strâmbă penibil, apoi surâse grațios. Era un act de condescendență seniorială amestecat cu o ușoară neliniște, ca și cum toate câte se întâmplau erau neașteptate. Se simțea, chiar, că gardianul criptei regreta anumite măsuri disciplinare pe care le luase cândva în privința lui Ashargin. Spuse: - Dacă înțeleg bine, Ashargin, noi ne despărțim acum. Ai fost crescut în respectul strict datorat rangului tău și marelui rol ce-ți revine acum de drept. Dogma noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
cea a lui Enro. Toți se ridicaseră în poziție de drepți. Dictatorul cu părul roșu îl privi, cu un surâs ironic pe buze. - Domnilor, zise el în sfârșit, din pricina unor ocupații importante, am ascultat doar cele discutate la această adunare. Regret nespus că am întrerupt-o exact în momentul în care prințul Ashargin urma să vorbească. Prințul și cu mine suntem de acord în toate aspectele esențiale ale mersului acestui război; dar, pe moment, doresc să revină pe Gorgzid. Domnilor, respectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
să gliseze panourile compartimentului în care Gosseyn-Ashargin disimulase corpul lui Gosseyn. Preț de mai multe secunde observă corpul, apoi închise panourile, coborî și aduse scara la poziția inițială. În acest timp, Ashargin coborâse la rândul său. Crang îi prinse brațul. - Regret că nu am putut veni să te ajut, zise cu glas scăzut, dar nu eram în apartamentul meu când mașina m-a avertizat. Am venit numaidecât să mă asigur... (zâmbi) că l-ai ascuns bine, unde trebuia. Dar acum, vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
să alunece pe crengi în jos. Extenuat, se așeză greoi pe bancheta lungă poziționată în fața oglinzii monumentale. Era timpul să se gândească puțin și la gestul Patriciei. Fata își asumase un risc serios. Motivul era obscur, dar părea evident că-își regreta participarea la complotul urzit împotriva lui. Gândurile îi fură întrerupte de zgomotul ușor al unei uși îndepărtate. Gosseyn sări în picioare. Era poate fata; glasul ei șopti prin ușa camerei de baie: ― Ești acolo, domnule Gosseyn? Fără să răspundă, Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
altele în schimb. Într-o sclipire. Gosseyn îi văzu deodată pe pământenii aceștia, începând să realizeze că fuseseră manipulați ca niște pioni. Până a putea spune ceva Hardie remarcă cu duritate: ― Dacă te gândești la asta, să știi că nu regret nimic. Mașina mi-a refuzat accesul la un post superior, iar eu am refuzat să accept vreo limitare de acest gen. ― De, ce te-a refuzat Mașina? ― Pentru că vedea în mine un potențial dictator, așa s-a exprimat ea; Fierăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
-i astupă gura cu palma până când reuși să o lege și, în cele din urmă, să-i pună un căluș. Apoi aprinse lumina și-i zise, privind-o. ― Îmi pare rău c-am fost așa de brutal cu tine. El regreta sincer. Dar în spatele cuvintelor rostite se mai afla ceva. Speranța că, odată localizat și apoi distrus Distorsorul, ea îl va ajuta să iasă din palat. Îi văzu privirea alunecând și fixându-se pe undeva, în spatele său și se întoarse brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Și asta fu totul. Mai trecură câteva minute, dar nu mai recepta decât niște scurte străfulgerări de gânduri risipite. În cele din urmă, Gosseyn se ridică în picioare. Îl încerca o exuberanță înflăcărată, proprie omului care a înfrânt însăși moartea. Regreta numai faptul că nu reușise să obțină informațiile vitale privind multiplicarea corpurilor. În mare, se putea declara satisfăcut, cu o singură excepție, la timpul ei neluată în seamă. Brusc, totul îi reveni în minte, odată cu ansamblul im-placațiilor decurgând din aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
rămână încă cinci ani în spațiu. E o tristă necesitate, dar te asigur că nu există altă soluție. De fapt, mă așteptam la această reacție, zise el tăios. Domnilor, m-ați silit să recurg la un mijloc pe care-l regret nespus. Iată ultimatumul meu! - Ultimatum?! exclamă Kent, alb ca varul. Grosvenor continuă, fără să-l bage în seamă: - Dacă până mâine-dimineața la orele zece planul meu nu va fi acceptat, voi prelua conducerea navei. Toți cei aflați la bordul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
aproximație, direcția spre strada Berzei, dar parcă nu mai eram bucureștean, orașul se juca cu mine, mă păcălea la fiecare colț. Perspectiva era alta, casele erau altfel. Luminile puține, de la felinare, distanțele înșelătoare, iar semne de orientare n avusesem deloc. Regretam că nu cunoșteam nici bisericile ale căror nume nu mă obosisem să le rețin, deși femeia mi le spusese, vedeam numai câte un acoperiș lucind ca un dinte de viplă. Oameni care să meargă pe jos întâlneam tot mai rar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de când se instalase aici, plin de complexe și fumuri. Fratele lui, Ion, Prefect la Bacău, era amestecat într-un scandal de torturare a unui deținut, din care ieșise țap ispășitor un biet polițist, iar el scăpase basma curată. Costache îl regreta încă pe colonelul Mișu Capșa, care în anul când fusese în funcție la Prefectură făcuse lucrurile să meargă ca unse. Era un comandant drept, știa să dea ordine fără să te umilească și, mai ales, nu se temea de nimic
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
era plăpând, iar pieptul abia se rotunjea. A coborât, a ajutat-o și pe Margareta, care l-a luat pe după gât și s-a lăsat greu pe el, iar poștalionul a plecat ducând cu el secretul unei culori nedescoperite. A regretat că n-o va mai vedea niciodată. Ciudat a fost că, după doi ani, a recunoscut-o imediat. Ieșise de la teatru, de data asta el nu era însoțit, se grăbea la o doamnă care-l aștepta, alta decât Margareta. Afară
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
amestecă bine și se pun în săculeț. Încălziți bine săculețul și puneți-l pe partea umflată.“ Se gândi la domnișoara Margulis, pe care tocmai o văzuse, fiindcă a avut ideea bizară să treacă pe la redacție deși avea obrazul umflat, și regretă că n-a apucat să-i spună despre sfatul din gazetă, mai știi, poate folosea. De fapt nu prea credea în sfaturile astea și nici în toate reclamele pe care erau nevoiți să le publice, care te vindecau miraculos de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ruginiu în jurul gâtului. Ochii lui alungiți, întunecați, îl priveau cu mândrie aristocrată și, de cum auzea cel mai mic zgomot de afară, își ridica ușor urechile, în alertă. Dar soneria electrică îl scotea pur și simplu din minți, Generalul aproape că regreta c-a instalat-o. Numai de dresat nu se lăsa dresat și orgoliul de general al lui Algiu avea de suferit adeseori, Lord era insubordonat, la fel ca acum, de pildă, când nu voia să stea locului. Noroc că nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nicăieri. Am spus liniștit: Cred că ai dreptate, nu sunt de nicăieri, dar el s-a temut că m-a jignit și a crezut că fac poezie. Și-atunci, într-un acces nestăpânit pe care s-ar putea să-l regret, i-am povestit tot, cu mai multe detalii decât doctorului, faptul că mi se pare sau cred că vin din altă lume, deși nu din altă țară. Ciudat, spre deosebire de doctor, care m-a suspectat imediat că am ceva de ascuns
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
plecarea lui Dan Crețu a apărut Safta, de data asta avea mutra ei „de Alexandru“, adică ceva solemn și sfidător, de parcă mi-ar face un hatâr, că-mi permite să văd un asemenea bărbat. Nici n-am avut timp să regret că nu mă aranjasem mai mult, că a și intrat și nici nu-mi amintesc dacă și cum m-a salutat. Am luat repede Vanity Fair în mână pour me donner une contenance. S-a așezat lângă mine, eram pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
erau prea multe evenimente, în afară de bolile copiilor și certurile părinților. Alexandru Livezeanu abia avu timp să ajungă acasă, să se schimbe pentru sărbătoarea de care n-avea nici un chef. Își puse butonii cei mai frumoși, primiți de la tatăl lui, și regretă că regula nu admite floare, la frac. Se simțea înflorit pe dinăuntru. De pe 27 decembrie anul acesta, năvăliseră în el și rușine, și bucurie, și pudoare, și o sfială în fața lumii, pe care ar fi jurat că el n-o să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
folosi de indiscrețiile lui Medlon. Zâmbind strâmb, îndrăzni: - Cât costă gradul de colonel? Ofițerul izbucni în râs. - Flăcăule, spuse el jovial, nu se poate plăti cu bani. Prețul e tras din sufletul tău, fotul dintr-o dată (deveni grav). Acum ascultă. Regret dacă ieri am dovedit prea mare larghețe privind brevetele de ofițer acordate de Maiestatea sa, dar cred că înțelegi cum vine asta. Și ca să-ți arăt că nu rămân dator, chiar și atunci când nu sunt prea conștient de actele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
era ceva îngrozitor, se întunecase de tot. Capul lui văzut din profil era răsucit într-un chip de-a dreptul nefiresc. Și mesajul pe care-l transmitea ochiul acela anormal nu avea nevoie de cuvinte pentru a fi înțeles. Colonelul regreta tot ce-i spusese prezumtivului locotenent din armata imperială a Maiestății sale. Rugămintea era atât de umilă încât îi produse repulsie lui Cayle. Niciodată nu mai cunoscuse senzația de a avea pe cineva în palmă, întru totul la discreția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
și, în sfârșit, începu să înțeleagă cum de se instalase primul magazin de arme pe terenul acestuia. La un ceas după plecarea lui Harris, mama lui Creel păși țanțoșă în atelier și închise ușa: - Ei? Ai izbutit, va să zică? Bună treabă. Regret că am părut puțin aspră când ai venit la mine, dar noi susținătorii Arsenalelor nu ne putem permite să ne asumăm riscuri pentru cei care nu sunt de partea noastră. Dar să lăsăm asta. Am venit s-o iau acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
se întoarse încet la locul unde aștepta Hedrock, reașezându-se pe jilțul ei. Era palidă, dar liniștită. Nu se uită la Hedrock, dar îi vorbi fără frică: - Ai intenția să mă asasinezi? Hedrock clătină din cap nerostind nici o vorbă. Acum regretă mai mult ca oricând că a fost silit să-i arate cât de neputincioasă este, regreta mai ales pentru că, fără doar și poate, ea avea să înceapă să modernizeze sistemul de protecție al Palatului, în speranța falsă că se apără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
liniștită. Nu se uită la Hedrock, dar îi vorbi fără frică: - Ai intenția să mă asasinezi? Hedrock clătină din cap nerostind nici o vorbă. Acum regretă mai mult ca oricând că a fost silit să-i arate cât de neputincioasă este, regreta mai ales pentru că, fără doar și poate, ea avea să înceapă să modernizeze sistemul de protecție al Palatului, în speranța falsă că se apără de știința superioară a Arsenalelor. Dar el venise, în această după-amiază, pregătit pentru orice eventualitate, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
fiindcă o îngropau împotriva voinței ei, în pământul prea reavăn din Teheran. Aveau să pornească spre cimitir, unde groapa plătită de dimineață era aproape pe terminate. Cum o cheamă pe maică-ta? — Samaneh, murmură ca pentru sine Omar și apoi regretă că îi răspunsese. Însă felcerul întrebase pentru certificat și pentru biletul ce avea să o însoțească la spălat și la îmbălsămare. SAMANEH, scrise mare pe o hârtie și i-o puse, ca unui pachet, pe cearșaful tocit la margini. Nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
bărbat retras și tăcut, nu știai niciodată cu adevărat ce gândește. Era foarte cunoscut în barou, câștigase cam toate procesele și începuse să fie incomod pentru mulți, fiindcă avusese curajul să spună că se considera laic. Cu toate astea, Ghazal regreta nespus că își dăduse drumul la gură în prezența lui, exprimându-și revoltele de femeie, atunci când o mustrase pe deținută. Orice s-ar fi crezut Sharoudi și oricât ar fi fost de partea dreptății, era, înainte de toate, bărbat persan. Se
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
a făcut în afacerea cu tablourile mi se pare inadmisibil. Numai un creier bolnav poate elabora asemenea idei. ― Sau unul mai puțin obișnuit. Știu, dragul meu, și de aceea ne ocupăm în continuare de ea. Ceea ce nu mă împiedică să regret pitorescul personajului. Îmi pare rău că n-a izbutit să se mulțumească cu prietenia lui Mirciulică și soluțiile abatelui Brown... Asta-i numărul? Mulțumesc. Glasul bătrânei izbucni melodios: ― Oh, dumneavoastră! Bineînțeles, v-am recunoscut imediat. Câtă amabilitate! ― Pot să vă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]