4,770 matches
-
urcând pe colină, Pe căi nevăzute să port aripi vii, S-arunc vălul negru, să-mbrac bucurii. Aș vrea să ating a Lui nemurire Țesută pe-un deal în fir de iubire Mereu să rămân ancorată de cer Cu ochii scăldați in divinul mister
Fir de speran?? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83333_a_84658]
-
ierta. Poftim, ia-ți patinele și mergi la ei! Să le mulțumești și să nu mai faci alte prostii de aici înainte. Am luat patinele care străluceau în lumina aceea grozavă și fără să pot spune ceva, lacrimile mi-au scăldat fața și nu am mai văzut nimic. Când m-am șters, mi-am dat seama că nu am mulțumit pentru dar. Și iar am plâns amarnic. Și din plâns, m-am trezit în brațele mamei mele care mă întreba speriată
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Eu nu am ieșit deloc din casă. Mă gândeam la James tot timpul. Îl visam. Aveam visuri minunate în care eram în continuare împreună. Iar când mă trezeam, preț de câteva secunde, uitam unde eram și ce se întâmplase. Eram scăldată într-un sentiment superb, cald, pufos și fericit. După care îmi aminteam. Și era ca și cum aș fi primit o lovitură în stomac. Nu mai primisem nici o veste de la el. Absolut nici o veste. Chiar crezusem că după vreo săptămână o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ci că-mi sângerează. Că-mi sângerează de moarte. I-am mulțumit lui Judy, mi-am mai cerut încă o dată scuze pentru că o pusesem într-o situație așa de penibilă și am închis telefonul. Mâinile îmi tremurau, fruntea îmi era scăldată în sudoare și simțeam că mă doare inima. Erau momente când chiar credeam că James o să se întoarcă. Mai devreme sau mai târziu. Că mă iubise așa de mult încât nu putea să înceteze să mă iubească așa, peste noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mulți ani lungi și fără noroc de când un tânăr înalt și puternic din clanul McQuilty a frânt pâinea sub același acoperiș cu un tânăr din clanul McBrandawn și n-am mai auzit încrucișarea săbiilor, iar drumurile n-au mai fost scăldate de sângele tinerilor și vitejilor războinici“ - sau ceva în genul ăsta. Mi-a stat pe vârful limbii să-i spun mamei că niciodată în bucătăria asta nu fusese pregătită o cină adevărată sau, cel puțin, nu de când casa aia era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
am hrănit-o pe Kate cu biberonul, am îmbăiat-o și am îmbrăcat-o în cea mai drăgălașă salopețică pe care o avea. O salopețică roz și pufoasă cu niște elefănței gri presărați pe ea din cap până-n picioare. Am scăldat-o în pudră de talc, după care am luat-o în brațe și i-am inhalat minunatul parfum de copil și de lapte. —Arăți superb, am asigurat-o. Ești visul oricărui bărbat. Iar dacă el n-o să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mă doare plânsul ierbii fragile, nevinovată, căzută sub cântecul dur și nemilos al coasei... Obosită de țipătul tăcerii din jur, aștern fânul proaspăt aromat și mă culc îngândurată... În lumina tainică a căruntelor stele, îmi las privirile descătușate să se scalde în rugăciune, până într-un târziu, când mă acopăr discret cu imensitatea cerului parfumat și adorm.
O zi cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83287_a_84612]
-
pe podea, Înțepenit În covor cu un cîrlig de spart gheața. Cam la un metru de el, un bărbat alb, de vreo patruzeci de ani, eviscerat, cu cuțite Înfipte În obraji și două furculițe Înfipte În ochi. Capsule cu droguri scăldate În sîngele de pe podea. Fără pîngăriri artistice - omul trecuse de faza asta. Ed intră În bucătărie. Patchett către Lux, În 1939: „Am substanțele necesare ca să-l Împiedice să mai facă rău cuiva, iar tu l-ai plasticizat“. Dulapuri golite. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Elena Marin Alexe .Verde cât privești cu ochii, alintat de raza caldă, Îmi agăț de cer privirea, sufletul în el se scaldă. Urcă viața sau coboară, lipește bine cu rău, Măsurând clipele-n poală, umblă timpul, sămădău. Spre zenit se duce gândul, lacrima în colț de ochi, Trece vremea și pământul, totu-i nou și totu-i vechi. Ca și trenul pus
Momente din tren by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83279_a_84604]
-
urcă-n lumină De atâta încântare Sufletul tăcut suspină Adunate laolaltă Împletite în iubire Gândurile-ncet mă poartă Spre înalt, spre nemurire Aș vrea să adun în mână Raze de lumină calde La inimă să rămănă Doru-n ele să se scalde Prin răcoarea dimineții Ochii mei ating verdeața Aduc odă frumuseții Binecuvântând speranța
Prin zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83286_a_84611]
-
care să facă drumuri și mai lungi și să nu rămână închisă în casă. De asta îi e teamă. Doar după un timp de tăcere în care se privesc fiecare cu gândurile la altceva, fără să dea vreo atenție marșului, scăldate amândouă în lumina caldă și roșiatică a amurgului năvălind pe ușa-fereastră larg deschisă, aducând mirosuri prăfoase de oraș zgomotos și aglomerat și de frunze proaspete și de flori umflând arborii cu ciorchini de culori înfierbântate, spune: „Mă duc să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prin oameni de felul colonelului? Tocmai de aceea așteptând să văd ce spune - îmi pierise dintr-odată oboseala și-mi ascuțisem memoria când se pregătea să ia cuvântul - și n-aveam să fiu dezamăgit în nici una din supozițiile mele: a scăldat-o ca de obicei. Vrei să-ți spun toate astea? Desigur că vrei, ce mai întreb? Încerc să păstrez - zicea cu glasul lui onctuos mai degrabă, știind că e ascultat, dacă nu din alt motiv, măcar din acela că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai mare dintr-odată și mai plină de lumină. Cele două ferestre-ușă, late și cu jaluzelele imense înțepenite, lipsite de perdelele fin brodate și de draperii, păreau două hăuri sau două răni ale zidurilor prin care lumina soarelui pătrundea nestingherită, scăldând încăperile într-o strălucire dispărută de mulți ani din acel apartament. Pereții erau cenușiu întunecați, de fumul și praful anilor, ici-colo varul se scorojise, se simțea nevoia unei mâini de gospodar care să curețe totul, de sus până jos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vedea...“ Și Andrei îi imagina pe Ioana Sandi și pe bărbatul acela cu ochi albaștri, exact cum îi erau descriși: căutându-se cu nerăbdare și patimă și stând mână în mână și oferindu-și unul altuia tot ce primesc și scăldându-se unul în privirile celuilalt, uitând de durere, probleme, indiferență, griji și de lumea întreagă. Răzvan Brancu făcea presupuneri și declara că nu merită suferința. Rodica Dumitrescu era curioasă. Yvonne Alexa se enerva, se indigna și se entuziasma pentru fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a curmezișul curții și bolboroseala înăbușită a televizoarelor și a aparaturii stereo ieșea prin ferestrele deschise. Era o seară de august înăbușitoare, absolut tipică pentru o vară care părea să aibă plăcerea cinică de a duce londonezii până la limita răbdării, scăldându-i zi și noapte în nădușeala provocată de zăpușeala lipicioasă a orașului. Privind în jos, am observat o umbră mișcându-se în grădină. Două umbre, una foarte mică. O bătrână care-și plimba cățelul, luptându-se probabil să țină pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să fie doi bărbați care îl bagă într-o furgonetă... — Ce naiba... Alan sări în picioare și se duse la fereastră. Se uită în jos și văzu o furgonetă pentru mutări parcată lângă scară și conținutul biroului lui stivuit pe pavajul scăldat în soare: cărțile lui, scaunul rotitor, plantele, rechizitele și tablourile. Hilary zâmbi. — Noi ne-am gândit că este modalitatea cea mai blândă de a-ți spune. Chestiile astea trebuie rezolvate rapid. Alan reuși să spună: — Noi? — Ai să-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe un buton și se anunță prin interfon. Nu primi nici un răspuns, dar se auzi brusc zbârnâitul ușii care se deschidea. Roddy mai aruncă o ultimă privire spre terenul primăriei - câțiva copii se jucau gălăgioși într-o zonă de recreere scăldată în soare, câteva mame tinere împingeau căruțuri sus pe dealul din centrul orașului, încărcate cu sacoșe cu cumpărături -, apoi intră în hol. Era umed și mirosea urât, iar liftul arăta sinistru: dar dacă urca pe jos până la etajul al unsprezecelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din spatele nostru îl trezi. Acum mi se pare că a trecut mult timp de-atunci. Mă imaginez ca un bărbat tânăr. Dar e ridicol! Aveam deja aproape șaizeci de ani. Mă gândeam deja la pensionare. Plănuiam lungi zile de desfrâu scăldat în soare, în Turcia, Maroc sau mai știu eu unde. Ei, și uite ce s-a ales din visurile de atunci... Mai la sud de Londra n-am ajuns niciodată. Deci, iată-mă, cu afacerea mea bine așezată în Scarborough
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe nervi. Am sunat-o pe Lily și am Întrebat-o dacă pot veni să zac o vreme pe canapeaua din garsoniera ei minusculă din Harlem. Din bunătatea inimii, m-a primit. M-am trezit În garsonieruța aceea din Harlem scăldată În sudoare. Capul Îmi plesnea, stomacul Îmi bolborosea, fiecare nerv din corp Îmi pulsa - și Îmi pulsa de o manieră deloc sexy. Ah, m-am Îmbolnăvit din nou, mi-am zis Îngrozită. Paraziții Își croiseră din nou drum În trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
una pentru invalizi și cazuri de caritate. Viv vorbea Întotdeauna despre el Într-un mod deosebit; deseori spunea, de exemplu: „Sărmanul Duncan“, ca acum cîteva clipe. Dar tonul ei putea marca o limită a enervării, depinde În ce ape se scălda: „O, el e foarte bine“. „Nu pricepe nimic.“ „Trăiește În lumea lui.“ Și apoi cădea cortina. Helen, totuși, nutrea respect pentru asemenea cortine; ea Însăși avea cîteva lucruri pe care prefera să le lase În Întuneric... Mai bău ceai, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
n-o lăsa să lunece. Casa era cuprinsă de nemișcare. Toată Londra părea așa. Numai că, de Îndată, din camera de dedesubt se ridică vibrația Înăbușită a murmurelor domnului Leonard, ceea ce Însemna că lucra intens din nou; și-l imagină scăldat În lumina electrică indigo, Îndoit și atent, trimițînd binecuvîntări cumplite În noaptea plăpîndă. 1944 1 Ori de cîte ori Viv și tatăl ei plecau de la Închisoare, trebuia să se oprească un minut-două, astfel Încît domnul Pearce să se poată odihni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Faye. Viv nu prea avea nimic În comun cu ele. Chiar Betty - care mesteca gumă și-i plăcea să vorbească În stilul de chelnăriță newyorkeză din filme, croncănind cuvintele - chiar și ea fusese la un pension de domnișoare și se scălda În bani. Spre deosebire de ele, Viv ajunsese la slujba asta după ce terminase un curs de secretare la un colegiu din Balham; avusese o instructoare drăguță care o Încurajase să depună o cerere de angajare. „Nu văd nici un motiv ca În zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
zi, Viv stătuse roșie la față În fața unei actrițe bătrîne, care locuia În subsolul unei case din Kennington, și recitase poezii. Încă Își mai amintea bucăți mari din Walter de la Mare. Acolo-i oare cineva? Călătorul spunea, Ciocănind la ușa scăldată de lună; Iar calul În tăcere rumega iarba Covorului din crengi de ferigi. În ziua interviului, prezența și felul În care vorbeau tinerele educate din sala de așteptare a ministerului o Îngroziseră. Una dintre ele spusese cu nepăsare, „O să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se uită În sus. Se apropiase foarte mult de inima incendiului, dar nu recunoștea nimic. Clădirile din jurul ei, pe care ar fi trebuit să le cunoască, pompierii care alergau, băltoacele de apă, furtunele care se furișau pe pămînt - totul era scăldat Într-o lumină țipătoare, de o intensitate nefirească, sau ascuns de umbre negre lunecoase. Încercă să strige la unul dintre oameni, dar acesta n-o putu auzi din cauza vîltorii flăcărilor și vibrației pompelor. Se Îndreptă spre altcineva, prinzîndu-l de umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
frumoase, de parcă ar fi căpătat brusc o dorință nestavilită de viață.. Zilele se petreceau una dupa alta iar grija pentru prietenul roz îi ocupa tot timpul, toată atenția. Aproape că nu mai avea timp sa privească răsăritul și să-și scalde privirile în razele iubitului ei, soarele. Singura preocupare, trandafirul roz, devenise aproape obsesie. Era fericită să-l ajute, să-l știe în siguranță. Altceva nu prea mai prezenta vreun interes pentru ea. Dacă trandafirul zâmbea, inima florii galbene se înveselea
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]