4,202 matches
-
mei din "Junimea", probabil în glumă, că ar fi fost poate mai estetic, în tot cazul mai puțin trist, să fi păstrat macar pe unul în viață din cei doi tineri îndrăgostiți ce figurează în prima mea încercare literară. Am surâs la asemine observațiune. Acest lucru n-ar fi putut niciodată să iasă din pana mea. Pe atunci eram de un lirism așa de grozav!... Nici n-aș fi înțeles un amor vrednic de a fi descris, fără condițiunea sacrificiului vieței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la tot felul de controverse penibile, ne-am fi certat urât și, în cele din urmă, ar fi trebuit să-mi caut altă văgăună pentru înnoptat și scris, o altă capsulă cosmică, vorba cuiva. Iar lucrul acesta nu prea-mi surâdea, mai ales în situația în care eram io. Mai ales că ei, cum deschideam o discuție politică, așa debutează orice conversație între oameni care au prea puține în comun pentru un negoț verbal acceptabil, cum debuta discuția zic, cum începeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de vegetație: luncă, silvostepă și vegetație de pădure, cu elemente de stejar, gorun și fag. De pe vârful dealului, satul arată ca o frumoasă poveste spusă copiilor în prag de seară. Casele înconjurate de garduri și copaci abia își ridică privirile, surâzând una alteia; drumurile șerpuite se întind până în depărtare, îngrămădite de garduri și livezi; dealurile înconjoară satul ca o năframă cusută cu mii de flori, iar codrii seculari inundă satul de sănătate și fericire, răsuflând adânc și cu foșnet. Numai mănăstirea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
nu În ea. Însă cel de-al treilea, Încurajat parcă de ultima lui Întruchipare de moroi, m-a bântuit pe aproape, silindu-mă la tocmeli și târguieli cu umbra-i cotonoagă, târșită noaptea până la patul meu deasupra căruia singure veghează, surâzând goale din cadre, numai icoane grațioase ale deșertăciunii deșertăciunilor noastre. Răsfoind acuma Noua Revistă Română și Ideea Europeană, atât cât Îmi stau la Îndemână, voi mai Întâlni, desigur, câteva figuri care să intereseze fie pe istoricul literar, fie simpla și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nimeriți mersului ei din cale-afară de juvenil. Dar, pe lângă asta, serafică la ocazii, lăsând adică să-i lunece din ochii ei verzi boabe diamantine de lacrimi pure, izvorâte fie și la o cârciumă, sub focul mărturisi rilor mele neinspirate; sau surâzând și râzând cu dințișorii ei perlați printre care am dibăcit, de m-am cutremurat, cei doi canini fioroși ca de mică bestie carnasieră, gata să mă sfâșie. Iar alura ei androgină, cu pulpele și talia Înaltă, sânii mărunței și gâtul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
șoarece! Și eu care mor de frica șoarecilor! Mă uit jos, îmi vine să aterizez, să sar din avion. Rănitul bărbos mă întreabă din nou: pe unde zburăm? Cît mai avem pînă la Iași? Strîng din dinți, răspund liniștit, îi surîd chiar, ca să se liniștească. La Iași, după ce predau răniții, îl implor pe cpt. Vanea Dicescu să mă scape de șoarece, dar seara venind, sunt obligată să plec înapoi la Tighina eu singură cu șoarecele!! La sosire am anunțat pe mecanicul
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
le dădusem de cap, așa că zic repezit, școlărește: -Aici, în văzduh, noi, sau, mă rog, locuitorii văzduhului se hrănesc precum cei de jos? Și trece timpul peste noi, îmbătrânim și aici? -Ia-o încet, pe rând, spune Lazarus cu glas molcom, surâzând. (Nu pricep de ce zâmbește, poate îl distrează precipitarea mea naivă, omenească.) Întâi: dacă ne hrănim. Da, ne hrănim. În alt fel însă decât erai obișnuit tu pe pământ. Cele câteva ore de somn reprezintă hrana noastră, modalitatea noastră de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să lupte cu frigul, să nu se lase copleșit de hipotermie. A închis ochii și a adormit. A avut noroc, n-a murit de îngheț. Iar în seara acelei zile, când s-a trezit, pentru a doua oară i-a surâs șansa. Petrea, un învățător dintr-un sat de lângă Serenite, care-l cunoștea pe tata, l-a chemat conspirativ în dosul ultimei barăci a coloniei. Acolo, învățătorul și alți câțiva apropiați de-ai săi au aprins un foc adevărat, de lemne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
chiar ordin!) să-și ridice case din chirpici: cu o cameră și bucătărie sau cu două camere și bucătărie, după cât de priceput era fiecare, ce posibilități materiale avea și cât de numeroasă îi era familia. În fața acestei încercări, tata a surâs cu amărăciune: visul lui din adolescență fusese să devină arhitect și ajunsese la matematici numai fiindcă ratase examenul la proba de desen, dar rămăsese pasionat de arhitectură, acasă consacra multe ceasuri proiectând utopice imobile de vis. Acum avea prilejul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
stins: -Da, sunt brigadier în comuna Steagul Roșu. Acum sunt brigadier... Dar de ce? Doctorița, în loc să continue dialogul, a chicotit cristalin. În locul ei, a adus explicații asistenta medicală: -Doamna doctor se miră, fiindcă nu arătați a brigadier, de-aia!... Tata a surâs și el, amar, a spus sărut mâna și a ieșit. De la dispensar, s-a oprit în stația de autobuz. A rămas acolo pe o băncuță aproape o jumătate de oră, era singurul care aștepta, dar în zadar, autobuzul nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o cutiuță ochelarii tatei. -Vedeți ce rame frumoase au, doamna doctor s-a ocupat, i-a ales, a zis ea mieros și l-a ajutat să și-i fixeze la ochi. -Vă vin nemaipomenit, a adăugat ea. Doctorița privea scena surâzând. Tata nu înțelegea ce vrea să însemne surâsul ei. Practic se încheiase consultația și el nu mai avea treabă acolo. Ar fi fost cazul să spună mulțumesc, să le salute și să plece. Sau să ia inițiativa, să iasă din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cadavrul îngerului... Mă grăbesc să-i dau ascultare: chiar sunt ostenit și sigur somnul va pune stăpânire pe mine de îndată. Așa cum presupune condorul vorbitor, abia aștept să zăresc în vis căderea pe pământ a îngerului trimis de noi. Truman surâde (deși niciodată nu mi-aș fi închipuit că păsările pot să surâdă, acum mă conving că se poate...) și apoi pornește în zbor cu aripile sale largi, puternice: probabil merge să-l întâlnească pe Lazarus și să-i povestească d
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sigur somnul va pune stăpânire pe mine de îndată. Așa cum presupune condorul vorbitor, abia aștept să zăresc în vis căderea pe pământ a îngerului trimis de noi. Truman surâde (deși niciodată nu mi-aș fi închipuit că păsările pot să surâdă, acum mă conving că se poate...) și apoi pornește în zbor cu aripile sale largi, puternice: probabil merge să-l întâlnească pe Lazarus și să-i povestească d’a fir a păr tărășenia. 17 TC "17" \l 1 În vis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la îndemână. O clipită, privirea mea se întâlnește cu privirea condorului care vorbește: figura lui are un aer șugubăț, parcă i se desenează în colțul ciocului și un zâmbet ironic (deși mi-e în continuare absolut neclar cum poate să surâdă o pasăre!). Trag de copertele acoperite cu aur, dar ele nu se înduplecă să se deschidă. Îmi pun toate forțele, însă parcă sunt sudate, nici pomeneală să cedeze. Truman izbucnește în râs, în hohote de râs, ca și când tocmai ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
uit și am reușit. Totuși, din când în când, am o senzație incontrolabilă de frică. Uneori, mă prefac că greșesc etajul și sun la ușa familiei liniștite care s-a mutat în locul demenților. Când aceștia îmi deschid, mă scuz, le surâd complice, iar la plecare le spun de mai multe ori: „Mulțumesc!“. Ar trebui să se întrebe de ce le mulțumesc, dar sunt oameni binecrescuți și lasă lucrurile așa cum sunt. Biruitorul Elevului Codin Antonescu din a VIII-a C nu-i plăceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
măicuță Margareta, primea cu religiozitate penicilină, din patru În patru ore. Dr. Bresciani mi-a spus că aștepta să ajungă o plută cu niște animale, din care puteam să luăm cîteva scînduri, ca să ne facem o plută proprie. Ideea ne surîdea, așa că am Început să ne facem planuri să mergem la Manaos etc. Mie mi se infectase piciorul, așa că am ratat meciul de după-amiază și, În schimb, am trăncănit vrute și nevrute cu dr. Bresciani și, foarte tîrziu, m-am băgat În pat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Îngrijit temeinic, primesc mîncare - bună și multă - și anticipez Întoarcerea acasă, unde Îmi voi relua studiile și voi obține diploma care-mi va da posibilitatea să practic medicina. Și totuși, ideea de a ne separa pentru totdeauna nu prea-mi surîde; luni Întregi am fost alături unul de altul, cu bune și cu rele, obișnuiți să visăm la lucruri asemănătoare În situații asemănătoare, iar asta ne-a apropiat atît de mult. Iată-mă acum Îndepărtîndu-mă de centrul Caracasului, frămîntînd aceste gînduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
când am fost alungați de securitatea comunistă și trimiși acasă. Tot prin acea lună comuniștii au desființat toate seminarele și institutele teologice catolice din toată țara. Viitorul nostru - al studenților - era periclitat și nu zăream nicio auroră ce să ne surâdă în viitor spre încurajare. Așa am ajuns la Butea la părinții ce m-au crescut și care m-au primit cu o mare amărăciune în suflet, deoarece vedeau spulberat idealul lor. Totuși, preoții noștri superiori, ne-au admis să ne
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
asupra lucrului nespus de rău care îl face. N-au putut să-l înduplece cu nimic și într-o bună zi fuge din seminar și se duce la Paris. Ajuns aici își aranjă o situație strălucită și parcă toate îi surâdeau. A început să se țină de chefuri, să strângă în jurul lui fel de fel de prieteni, care încetul cu încetul l-au dus la ruină. Din toate obiceiurile frumoase, pe care le deprinsese în seminar și din toate practicele de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Nimic nu fusese pus la cale; nimeni nu fusese invitat... Dar ne-am adunat așa, de la noi putere, în virtutea unor amintiri din trecut sau, poate, a unui presentiment al viitorului. Unu, doi, trei... Mihai, vizibil înglodat în problemele sale, ne surâdea fiecăruia, mulțumit pesemne în fundul sufletului său că, deși se cam rupsese în ultimul timp de vechii săi prieteni, nu fusese totuși uitat de dânșii și că ziua lui onomastică, care era și a lui Conu Mișu și a lui Gaby
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să pregătească cafeaua. — Doamne, ce l-au mai bătut! îmi șopti în taină Ariadna. Doamne, ce l-au mai bătut pe bietul băiat! Epilog Odihnește-te... În amintirea lui Mihai Rădulescu Ochii mei au ostenit să lucească, buzele mele să surâdă, gura mea să rostească: „Cred în Fericire ca într-unul Dumnezeu...“ Inima a ostenit să spere, Mâinile să clădească, sufletul să zboare mereu către o Fericire care logic, practic, biologic nu poate fi! Optimismul de paradă a îmbătrânit de tot
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mare. Bunicul a jucat șah la fiecare sfârșit de săptămână decenii în șir. Abia când tovarășiisăi de șah s-au prăpădit toți, rând pe rând, a început să joace duminicile cărți, ca să nu rămână fără societate. Apoi, norocul i-a surâs din nou. Ca totdeauna, o vizita o dată la câteva săptămâni pe sora lui, măritată cu un bărbat din satul învecinat. La una dintre aceste vizite a dat acolo peste unpartener de șah „serios“, cum ne-a spus el. De-atunci
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nițeluș noaptea vine pe jos ca mereu doi pantofi de pe fabrică sus trimit luciri de neon înspre râu un pantof ne dă peste bot celălalt ne toacă mărunt și de tot se crapă de zi pantofii pălesc arțarul roșește mărul surâde dusu-s-au stelele popcorn ceresc regele se-nclină și-ucide Rima din limba satului în care m-am născut m-a condus de la bun început la rege: făceam din „allein - wenig - König“ o rimă încă de când mergeam cu vacile
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu se pierde coletul acesta atât de prețios, cum se întâmplă frecvent în cadrul serviciului Poștei Române. Sau, știi ceva? Modalitatea cea mai simplă și mai sigură e să-l teleportezi. Nu crezi? E bună ideea? Da? Mă bucur că-ți surâde. Păi, atunci, așa rămâne. Fă-ți timp și ocupă-te de problemă că-ți vei încălzi și Tu ciolanele alea bătrâne, pătrunse și măcinate de asprele geruri cosmice. Doamne, știu că va trebui să mă prezint înaintea Ta pentru " a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ochii de fetele frumoase și "fraterne", cu sticla de vin pe jumătate golită între degete, ca nuntașii de la țară din România, dorea să participe la petrecere. La sfârșit, trebuia să-i conduc pe tinerii mei colegi de universitate către taxiuri, surâzând politicos. Ei, tocmai acum începeau problemele. Studentele din "frăție" nu prea rezistau combinației de băutură și de drog (fumau toți canabis, ca niște puști ce erau) și erau greu de condus către taxi. Din câte am citit și mi s-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]