4,234 matches
-
în care vocațiile literare sînt considerate de prisos și în care toată lumea se crede, la nevoie, chemată pentru această meserie”. În poezie, continua el, cei care o învață tîrziu se trădează mai ușor, fiind „asemenea corbilor care cîntă de-a surda”. În schimb, în critică, „niște papagali bine dresați sfîrșesc prin a repeta lucruri destul de bune. Trebuie multă pricepere și atenție pentru a discerne originalul”. Observația e întru totul valabilă și astăzi. Aș putea cita, dintre deținătorii de rubrici, și chiar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
trecătorului ar fi niște „piftii”. Dacă m-ar asculta, le-aș spune celor de la partid: „Aprindeți becurile, tovarăși, dacă nu vreți ca orașul să devină o fermă de animale!” Sînt ani în care, parcă, am fost legat la ochi și surd. Memoria mea n-a reținut din ei aproape nimic. Azi am încercat să-mi amintesc de o întîlnire cu profesorul Al. Dima la Piatra Neamț, unde venise pentru sesiunea de comunicări Alecu Russo. Știu că l-am găsit în restaurantul hotelului
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la curent cu tot ce se Întâmplă. Cum Dl. Ciurea mă simpatiza, Îmi trimite vorbă, prin Dl. Heul să nu-l iau (În căsătorie, n.n.) pe Costescu, să-l aștept, până rezolvă cu mama lui - În preajma morții. Ea era (...) oarbă, surdă, soră cu Mitropolitul Gheorghian 136. Obligat să plece și la Pomîrla pentru a-și face stagiul militar, nefăcut la timpul lui, Îmi trimite un coș mare cu mere din pomi altoiți, din grădina lui și o scrisoare În care Îmi
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
venise pensia la timp. Pensia de ilegalist comunist, presupun. Lucrase În presa de stânga Înainte și În timpul războiului, ca și după, fusese și rămăsese un aprig antifascist, devenise Între timp și antistalinist. Viața sa se vroia, ca și poezia, un „surd protest contra rutinei”, nu totdeauna surd. Statutul de pensionar al Partidului ținea, acum, de privilegiile rutinei oficiale, dar fără o minimă protecție politică și socială, ciclicele sale insolențe și-ar fi potențat riscul. Mereu minimă, firește, asemenea ocrotire, la voia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ilegalist comunist, presupun. Lucrase În presa de stânga Înainte și În timpul războiului, ca și după, fusese și rămăsese un aprig antifascist, devenise Între timp și antistalinist. Viața sa se vroia, ca și poezia, un „surd protest contra rutinei”, nu totdeauna surd. Statutul de pensionar al Partidului ținea, acum, de privilegiile rutinei oficiale, dar fără o minimă protecție politică și socială, ciclicele sale insolențe și-ar fi potențat riscul. Mereu minimă, firește, asemenea ocrotire, la voia capriciilor și intereselor unei Puteri cinice
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
teza la care lucrați. Îndrăzneam să vă rog - fiind texte excelent traduse - să le faceți să parvină (unele, firește) publicațiilor din R.D.G., Austria, R.F.G.; evident, oamenilor pe care-i cunoașteți. Reviste, edituri etc. Nu mă pricep. Reînnoiesc rugămintea de-a surda, pentru că aproape sigur boala n-o să mă lase să expediez cartea din nou. Mă bucur pentru cele două nuvele pe care am aflat că le-ați așezat Între coperțile unei noi cărți 1. Lipsa voastră - și a celorlalți - o resimțim
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
găzduiască totuși paradoxala armonizare de-o clipă. Inițiere În adevăr (și În poezia-adevăr) reluată, iarăși și iarăși, niciodată aceeași. Finalul suspendat se leagă de Începutul „expediției” din poemul Ca o șenilă, cu care am deschis aceste fugare note: „Înaintez oarbă surdă mută ca o femeie Îndrăgostită/ traversez anotimpuri pășesc prin ape cu sânge/ trec lanuri cu maci trec orașe cu oameni/ da Îmi trec viața”. Un soi de marș perpetuu, fără răgaz sau refugiu și fără iluzii, dacă nu și unul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
smulgându-și, ca pe un blestem arhaic, părul brusc albit, femeia care nu-și mai poate aminti numele copilului purtat În brațe În urmă cu o clipă, clipa din urmă, când era deja o minge de sânge, zvârlită spre cerul surd și mut. Cerul senin ca nemărginirea albastră și mut ca hăul de sare din Marea Moartă. Gândiți-vă ce se Întâmplă pe străzile și În casele și În paturile efemerității, În grădinile rodind râsul Îndrăgostiților, În veghea nocturnă, când auzi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
jumătate. Nicolae Petrașcu, ajutat de organizația locală, trecu cu strălucire proba. Nimic nu a transpirat din munca îndârjită efectuată în tăcere. El se ocupa și de corectura șpalturilor și urmărea cu febrilitate, zi de zi, lucrul de la imprimerie. Această bătălie surdă a durat câteva luni, în timpul cărora legionarii din Sibiu au trăit într-o continuă tensiune. La 1 Octombrie 1936, cartea iese, în sfârșit, din tipografie. Când, grație excelentului „Serviciu de colportaj” al Mișcării, ea a fost expediată, în valuri succesive
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
asalta din toate părțile cu valurile ei. De acum eram al ei, dar destinul nostru personal nu-i putea servi ei direct. El era pentru luptă și prin lupta și biruința noastră serveam neamului și vieții lui veșnice. în lupta surdă cu realitățile Curând după adeziunea Gărzii de Fier la Partidul Națiunii, Horia Sima a intrat ca subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale, în guvemul prezidat de Gheorghe Tătărăscu. După cedarea Basarabiei și a Bucovinei de nord, guvernul Tătărăscu a
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
prin care a trecut Legiunea în această perioadă de reorganizare. Acum se produsese adevărata sudură dintre legionarii eliberați din lagăre și închisori, cu acei care au luptat pe teren timp de doi ani alături de Horia Sima. Două luni de luptă surdă a verificat solidaritatea organismului legionar, care a știut totdeauna să reacționeze sănătos în fața oricărei încercări de dezbinare sau falsificare a spiritului esențial al Mișcării și al luptei ei. Căci oricine s-a pus în cale și a voit să-i
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
unde l-a îngrijit și ajutat cu un devotament, care nu se poate întâlni decât în lumea monahilor sau în lumea legionară, care, se include în cea dintâi, când este sinceră și desprinsă de orice formă de egoism. Din zgomote surde și șoapte Nu știu de-i zi, nu știu de-i noapte De ani nu mai sunt nici viu nici mort Și nimănui de grijă nu-i port. De ce mi-a fost drag, n-am avut parte Totuși citesc deși
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de ce ajunsesem acolo, dar nici măcar nu aveam idee dacă liftul se mișca sau stătea pe loc. Am încercat să-mi dreg glasul ca să-i ascult ecoul. A răsunat foarte ciudat. Îmi era imposibil să definesc ceea ce am auzit. Un sunet surd, asemănător cu cel scos de un bulgăre de pământ moale azvârlit într-un zid neted din beton. Nu-mi venea să cred că eu, personal, fusesem autorul. Ca să fiu sigur că nu m-am înșelat, am mai tușit o dată, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și la revista „Arta plastică”. În anii 1958 și 1959 este încarcerat la Jilava pentru „insulte la adresa lui Stalin”. Debutează în „Revista Colegiului «Sf. Sava»” (1943) și editorial, cu volumul Versuri (1966). Tudor Arghezi sau Ion Barbu - poezie „leneșă”, fără mesaj, „surd mârâit la săgeata Ideii” sau, dimpotrivă, „lumea purificată până la a nu mai oglindi decât figura spiritului nostru”, „act clar de narcisism” -, cei doi mari poeți, cu formulele lor de creație atât de diferite, cu esteticile lor divergente, se „întâlnesc”, în
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
însuși - la tradiție; mai întâi numind-o, apoi scăpându-i și, finalmente, predându-i-se. Revenind la Testamentul arghezian, se poate remarca imediat că atmosfera e cam sumbră, că străbunii sunt cam crunți, în primitivismul lor arhaic și în durerea „surdă și amară” pe care au trebuit s-o îndure. Zdrențele, veninul, ocara, cenușa morților, bubele, mucegaiurile și noroiul, ciorchinele de negi invocat ca element al comparației, durerea „de vecii întregi”, chiar sublimate în „frumuseți și prețuri noi” de mânuitorul condeiului
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
memoria lui Ion Barbu”: „Învinețea, la nuntă cu alai, / Pe frunzele de viță, mucigai, / Iar bobul vin împurpura prin vine / De strugure. Cădeau rubine. / Stricată, bocănea la vânt palancă / Sub merii povârniți în umbră francă. / Era o toamnă cu pomelnic surd / Pe vremea regelui Pepin cel scurt.” E evidentă, astfel, curioasa complementaritate a celor doi poeți în scrisul unui „urmaș” care îi concurează pe chiar terenul lor, și cu armele lor atât de diferite. Se observă însă cu ușurință că, indiferent
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
din R.P.R., pref. Mihai Pop, București, 1960; V. Bill-Beloțerkovski, O cursă înverșunată, București, 1960 (în colaborare cu I. Dumbravă și G. Voropanov); K. Simonov, Fumul patriei, București, 1960 (în colaborare cu E. Silaghi); Valeri Briusov, Eu am crescut în vremea surdă, introd. Victor Kernbach, București, 1961; Salamon Ernő, Cântec pentru urmași, pref. Szász János, București, 1965 (în colaborare cu Virgil Teodorescu și Veronica Porumbacu); H. Ibsen, Pretendenții la coroană, București, 1966 (în colaborare cu Maria-Alice Botez), Brand, în H. Ibsen, Teatru
GRAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287340_a_288669]
-
al doilea rînd, acuzația de elitism oferă inamicului pe tavă exact argumentul de care avea nevoie: aha, ți-e ciudă că sînt bun, Înseamnă că tu ești un mediocru, deci n-am ce discuta cu tine. Excepțiile de la acest război surd dus Între o dreaptă legitimă, campioană en titre a societății civile, și o stîngă eteroclită, cu un lot tînăr dar insuficient, care avansează mai mereu mascat, se numără pe degete. Or, În această situație sumbră, În care puricele speră ca
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui Jauffret nu se pot reduce - prin tematică și scriitură - la coordonatele literaturii provocatoare dar tot mai comerciale nășite de fodatorul revistei Tel Quel. Autorul se naște În 1955 În Marsilia, Într-o familie burgheză, și crește alături de un tată surd. Ajuns În momentul revoltei prin care fiecare artist trebuie să fi trecut pentru a deveni artist, este obligat să părăsească colegiul iezuit unde Învață și, odată cu cucerirea libertății, descoperă o literatură pe cît de nealiniată pe atât de eclectică: Proust
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Garréta a ajuns profesor universitar conform unui traseu normal În Franța: ca absolventă a școlii Normale Superioare. Simplul fapt de a fi normalian te plasează ca scriitor, În zilele noastre, Într-o poziție suspectă. Scriitorul de astăzi se pretinde virgin, surd la teorie: el refuză să dea măcar impresia că gîndește ceea ce face, lăsînd „cartezianismul” În seama psihologiei personajului. Cum se resimte discursul literar al lui Anne Garréta de la formația academică a autoarei? Aș spune că putem vorbi despre trei consecințe
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
palpabil din, să zicem, „le Șa” devine un fel de condiție existențială cotidiană și, iarăși deloc aleatoriu, scena protagoniștilor minimali este cotidianul, cu toată banalitatea lui ostentativă și stranietatea lui „de adîncime”. Din gigantomahia de odinioară a rămas un război surd de gherilă, derulat cu Încetinitorul, În tranșeele căruia observatorul are timp să fumeze, să stea la taclale sau, de pildă, să observe comportamentul circumspecților combatanți, să-i ironizeze Într-o sintaxă voit savantă (Oster), ori În descrieri oximoronice la mai
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rînduri la zece pagini - brodează În jurul relatărilor, fidel istoriografice sau ficționalizate, despre sfîrșitul Romei. Dincolo de poveste, de lapidarele pilde, de limpezimea clasică a stilului (În ciuda plăcerii baroce a oximoronului), cartea lui Quignard constituie o intervenție politică, Înscrisă Într-un militantism surd, puțin discutat Încă la noi, al Europeanului față cu Americanul. Cartea aceasta, scrisă frumos, scrisă muzical, autarhic, armonic, literatură ritualizată asemenenea operelor unui Julien Gracq, Michel Tournier sau Marguerite Yourcenar, este din cîteva puncte de vedere pro-europeană și antiamericană, cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aceștia, I. G. Bratu, elaborează o metodică a învățământului primar (1911) și antologii cum sunt Dor de primăvară sau Șirag de mărgelușe, destinate lecturilor școlare. Mai ad’una (1904), În mijlocul horelor (1910), Datini strămoșești (1939) sunt, ca și comedioara Două surde (1911), texte de teatru sătesc, în care C. caută a șugui ca la șezătoare. Oricum, îi stă mai bine când glumește, fiindcă, de pildă, piesa Fata căpitanului de mazili (1943), cu patetismul ei naiv, e o compunere stângace. Două povestiri
CRISTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286509_a_287838]
-
arate unde duc vrednicia și stăruința. În literatura pentru copii, C. rămâne un nume distinct. SCRIERI: Mai ad’una, București, 1904; În mijlocul horelor, București, 1910; Chirchirel și puiul de rândunică, București, 1910; Pagini din istoria neamului românesc, București, 1910; Două surde, București, 1911; Familia Roademult, Turnu Măgurele, 1912; Povestea neamului nostru scrisă pe înțelesul tuturor, I-III, București, 1920-1929; Nepoții Roademultulesei, București, 1922; Școala lui Chițchiron, București, [1926]; Păsărele și păpuși, ed. 2, București, [1928]; Firicel Voinicul, București, 1929; Moțodel, București
CRISTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286509_a_287838]
-
din Israel. Propriile sale poezii sună la fel de bine în engleză. Dintre cele adunate în antologia colectivă Arborele memoriei, alcătuită de Radu Cârneci (1997), de referință este poemul omagial Beethoven, a cărui idee este ascensiunea prin transfigurare și artă. Muzicianul bolnav, surd și ros de sărăcie, își așază mental notele negre pe plafon, unde ele alcătuiesc un ciudat portativ. Culcat cu fața în sus, își contemplă astfel, într-o dimineață, întreaga Simfonie a noua, așternută pe albul tavanului. Plafonul se dematerializează, notele
CAROL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286119_a_287448]