6,881 matches
-
roză galbenă se uită-n jos. Plumb de toamnă De-acum, tușind, a și murit o fată, Un palid visător s-a împușcat; E toamnă și de-acuma s-a-nnoptat... - Tu ce mai faci, iubita mea uitată? Într-o grădină publică, tăcută, Pe un nebun l-am auzit răcnind. Iar frunzele cu droaia se desprind; E vânt și-orice speranță e pierdută. Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie Am întîlnit un popă, un soldat... De-acum pe cărți voi adormi uitat, Pierdut într-o
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
face un vers... Sunt cel mai trist din acest oraș. Monosilab de toamnă Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând și animal Frânt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plânge... anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curând, încet va cădea în vid Tot. O, va fi cândva altfel natural
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
spune zarea, dar spune omul- Numai acuma e niciodată... Adânc, prezentul, închide tomul... Mă duc, tot acolo, în marea clădire. E ora, de la care rămân închis- O emoție... o amorțire... E toamnă... mi-au dat de scris... * Ego Tot mai tăcut și singur În lumea mea pustie- Și tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atît de bine- Aceeași nepăsare De oameni, și de tine. * Pantofii Pantofi de aur, expuși în vitrină, Veți sta sub
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
vecini s-aud mici pregătiri de masă, Însă produsele au început să dispară- Și mulți au plecat, și noapte se lasă. Cu toții spun că bine le-a făcut Sau că un geniu se va naște- Iar studiul crește cu tactul tăcut... O ființă supremă, dintre noi, ne cunoaște. * Imn Crengi subțiri cu flori albe... Spre mai sus Mă ridică din erori, Idealuri ce-au apus... Cu flori roze crengi subțiri... Isus! Flori pe zări, în iarbă flori... Spre mai sus Am
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Mă zguduie de mult un plâns intern; Și-acest fel ( de-a fi ) va fi etern Și de nimic, pe lume, nu tresar. ... Dar vai, acei învinși, pe veci pierduți... Ori în taverne, ori în mansarde; Și acei nebuni, rătăcitori, tăcuți, Gesticulând pe bulevarde... * Amurg Trec burgheze colorate În cupeuri de cristal- E o veșnică plimbare, Vălmășag milionar... Și pe publice terase Plâng viori sentimental... E parfum, bomboane Și desfrâu de lupanar... ... Dar notează-n cartea vremii Filosoful proletar: Greve, sânge
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Era o noapte de septembrie, Atât de rece și pustie! Și tot orașul întrista Fanfara militară... Târziu, în noapte, la grădină, Ce tristă operă cânta Fanfara militară. Gol Dă foșnet frunza măruntă, Umbra e rece-n pădurea sonoră - O mirare tăcută, poate cruntă, O amețire de toamnă, de-o horă. Un haos vrea să mă ducă De unic uitând, și de număr - Un foșnet uscat mă usucă, Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr. Nocturnă Clar de noapte parfumat, O
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Am uitat dacă merg... încă tot mă iubesc... Am ajuns la timp, ocup și un loc. Dar gândul apasă cu greul său bloc... E numai vedere... nu mai pot să vorbesc... Romanță Parfumul rozelor ude, Tomnatic suspin, În zori, în tăcutele trude, Te cheamă pe tine, puțin. O tristă poemă de foi Îmi spune-o poveste de noi... - Adio, pustiu, și fior. Va fi poate-odată, amor. SFÎRȘIT George Bacovia " Ștanțe burgheze (1946) " * SIC TRANSIT Acolo, unde nu-i nimeni, Nici umbre
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
musafiri. - Tu ce dai, eu ce dau... A, de când nu ne-am văzut. După-amiază caldă Căci D-zeu Mi-a dat să scriu Aceste rânduri. Credeam, Numai să privesc. Le public, Și poate, Din umbra unei terase, Într-o după-amiază Tăcută, cu soare, Va trece o pasăre, Departe, Ca printr-un parc... Gîndeștete atunci La fastuosul basm. * EXCELSIOR Astăzi superb, Mâine sumbru, Este Că scriu frumos. Și , poate , Rezervă De visări, Dar suflet mai viteaz... Tăceri De viitor. Dar suflet mai
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Pentru a-l scrie. Compozitor de vorbe... În culori, Reverii, Armonii, Pentru a trece Tăcerea grea. Compozitor de vorbe... Lumea se schimbă. Egalitate, Idei tumultoase, Organizarea Viitorului întrevăzut. Sunt grade, Sunt Posturi de răspundere... * HIBERNAL NOPTAT Când trec În nopți tăcute Și gândul Te reprezintă În dureri mute... O, vis, o suflet ideal, Iubirea, Care-ar vrea să-nceapă Ca de plăceri să tremuri... O, vis , o, suflet ideal, De n-ar afla Amantele din vremuri. * HIBERNAL NOPTAT II Ce umbră
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
două pete trandafirii bine izolate care par să se plictisească grozav pe o piele prea albă se inventează în oglinda ferestrei... fulgerul îi desenează acum o mustață bizară, în formă de furculiță... luminând tot ceea ce iubesc eu: rugina care macină tăcut, într-un fel de revoltă vagă și obstinată, cadrul ferestrei, scândura putrezită a mansardei și felinarul chior, întinzându-și o băltoacă de toată rușinea în jurul trupului costeliv... dar care nu-mi mai aparțin, pentru că nu fac parte din societate și
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
s-o provoace. Șamanul spunea că-i plăcea să le aducă durere celorlalți doar atunci când datoria îl obliga s-o facă, pentru că-și iubea munca. Arăta ca o morsă bărboasă, imensă și greoaie apărută lângă Vultur-în-Zbor care părea o stridie tăcută, încordată și reținută. — Scuzele mele pentru deranj, a rostit îndurerat Șamanul. Cred c-avem de discutat o problemă destul de delicată. îVultur-în-Zbor îi remarcă gura - saliva pe la colțuri.) — Hm, a continuat Vraciul, tocmai mă întrebam dacă ai cumva vreo idee pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
plajă, cu spatele către mare. Lângă el, pe nisipul argintiu, stătea Dolores O’Toole și-și cânta cântecele de dor și jale. O, Virgil! spunea ea. Sunt atât de fericită. Atât de fericită. Așteptând în pădurile de pe povârnișurile muntelui Calf, tăcut și invizibil, în timp ce bărbatul cel gras și împiedicat și tovarășul lui înalt, cu pană în creștet, o pană țopăind alături de melon, înaintau, urcând pe cărările năpădite de buruieni, urmărindu-i cu privirea și așteptând, stătea un gorf. OPTSPREZECE Planeta gorfică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
râu. în spatele lor era un deal bine împădurit și gura tunelului lor. Râul umplea spațiul dintre tunel și dealul învecinat, apoi se vărsa în ceea ce fusese un lac de un verde deschis. Dealurile îi înconjurau ca niște temniceri și judecători tăcuți. în mijlocul lacului se găsea o clădire de piatră înaltă și circulară. O voce ascuțită intona cuvinte care la început au fost pentru Vultur-în-Zbor la fel de lipsite de înțeles ca și culorile acelea aiurite. Apoi urechile, cum făcuseră mai înainte și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ochii ca apa scânteietoare. Hainele-i erau din dantelă veche, șalul brodat cu flori de crin și pălăria cu boruri la fel de largi ca și ochii ei mari și verzi, boruri care-i cădeau peste față ca niște gene lungi și tăcute. Adesea purta văl. în cea mai mare parte a timpului era fericită și molipsea totul în jur de buna ei dispoziție. Iar atunci când era tristă, nu o spunea nimănui. Ceilalți oameni au propriile griji și nu mai au nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de două ori, spuse distant Peckenpaw. Matahala aia mare cât un munte trecea prin desișurile pădurii de parcă nici n-ar fi existat. Când am ajuns în locul ăla, parcă trecuse tancu’ p-acolo. Te umpli de respect când vezi așa ceva. Rămase tăcut un moment. — A doua oară, continuă omul, a vrut să mă viziteze el pe mine. Dormitul e o treabă riscantă pe pământul lui Bigfoot. Obișnuiam să-mi pun un sistem de alarmă în jurul taberei - niște sârme întinse peste tot, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
picioare, cu un fel de orificiu ca un grilaj la nivelul ochilor și cu zăbrele țesute în cruciș peste ferestruică. Nu reuși să-și dea seama dacă era bărbat sau femeie și simți un fior de spaimă în timp ce se ruga tăcut să fie orice altceva, numai nu o a treia vedenie a Prepelicarului. Apoi silueta îi vorbi iar el se mai liniști puțin. Vocea era una de femeie, joasă și monotonă, și cu siguranță nu era cea a surorii lui. — Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
astfel era și el o parte a fermei. Cel puțin așa era astăzi. Elfrida Gribb era cu el. Aici era locul cel mai îndepărtat în care ajunseseră, dar nici unul din ei nu-și dăduse seama de distanță, căci merseseră așa, tăcuți și îngândurați. Acum Vultur-în-Zbor îi spuse povestea fermierului de granit, cu chipul plin de zbârcituri și ochi de vasilisc. — întocmai ca un om care știe o sută de secrete și nu are de gând să dezvăluie nici măcar unul, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
transpirat în șezlong. Ridicase ghergheful Elfridei, iar mâinile sale se jucau absente cu el. — Ce s-a întâmplat? a întrebat Vultur-în-Zbor. — Am auzit un țipăt, a răspuns contele. Un țipăt prelung. Vultur-în-Zbor s-a uitat de jur împrejur în încăperea tăcută și goală. — CE S-A îNTÂMPLAT? a strigat. Unde este Elfrida? Contele a făcut semn cu capul înspre birou. — Un țipăt prelung, a repetat el. Vultur-în-Zbor s-a repezit către ușa închisă și a intrat în birou. în tăcerea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
unul, toți cad în jurul meu: bărbați morți în jurul meu, viață nenăscută înăuntrul meu. Sărmanul conte, prostovanul, lovit în mintea-i slabă. L-am privit cum moare, cum iese din casa morții, atât de tăcut, atât de distant, apoi cum traversează tăcut grădina, eu în spatele lui și el în față, privind tot înainte. Un chicotit de-al lui Alexei, idiotul, vlăstarul râzând de părintele descumpănit, o piesă de șah căzută la pământ, după care înapoi, înapoi spre casă, unde s-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și Simurg, pasărea paradisului, mânuitor al Trandafirului de Piatră. I se părea foarte amuzant că numele lor conțineau aceste simboluri primordiale. Asta condimenta totul. Partea a treia GRIMUS CINCIZECI ȘI PATRU în căsuța vopsită în negru era întuneric, un întuneric tăcut și răcoros. Peste tot se înălțau umbre, paznici imateriali ai urâțeniei nevăzute. Afară, porțiunile vizibile ale muntelui Calf se ridicau deasupra casei precum un al doilea tavan furtunos, ferind-o de lumina palidă a soarelui, filtrată de cețuri, care cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dorea. Splendoarea acelui moment nu este întunecată de descoperirea greșelii mele. îi mulțumesc pentru asta. începuturile sunt întotdeauna mai bune decât sfârșiturile. Atunci orice era posibil. Acum nu mai este nimic. întuneric. Caietul închis, învelit, pus la locul lui. Femeia tăcută, în văluri negre, s-a ridicat în picioare și a stat așa, țeapănă, înaintea lui. O găină cotcodăci o singură dată. Afară: agitația frenetică a autorului jurnalului, ce căuta o ușă pe care știa că nu poate nici s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
forme albe întrezărindu-se printre umbre. Pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina slabă, văzu că prin încăpere erau împrăștiate o mulțime de socluri pe care se aflauă ce anume?ă obiecte, ascunse de cearșafuri albe ca giulgiurile. Aceste fantome tăcute - nici una suficient de mare pentru a fi Trandafirul - erau întrucâtva îngrijorătoare. Iar scârțâitul continua să se audă și aici, ca și în încăperile dinainte... De data asta ușa nu mai era pe peretele opus, ci în dreapta lor. Bărbatul o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o mulțime de chestii, i-a răspuns Peckenpaw. Așa că le-am spart pe toate. Habar n-am ce erau. — O, l-ați găsit! a spus O’Toole. Domnul Grimus, aici de față, tocmai mi-a confirmat-o. Grimus a rămas tăcut. — încă un lucru, a zis Peckenpaw. îl vreau pe Vultur-în-Zbor. Unde e? Grimus nu a spus nimic. Flann O’Toole și-a pus mâinile în jurul gâtului bărbatului bătut și a apăsat cu degetele sale mari. — Haide, zău, domnule Grimus, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vena de la încheietura mâinii stângi. Și-a mutat apoi cuțitul în stânga și s-a apucat să-și taie la fel de metodic încheietura mâinii drepte. Prepelicarul s-a apropiat și s-a oprit în fața ei, fără să spună nimic. Doar a privit tăcută. Liv Sylwan Jones i-a întoars privirea. — S-a terminat, a spus ea, smucindu-și capul către coloana de fum. Ca și Grimus, și Liv își alesese momentul morții. Pe muntele Kâf moartea trebuie aleasă. O violență aleasă de bunăvoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fi de un mov și mai intens - cenușă de trandafiri, probabil - până când soarele ar începe să-l stropească din nou cu auriu. Eu știu asta cel mai bine. Îl văzusem cum răsare de nenumărate ori. Magazinele erau închise, străzile deja tăcute. Apropiindu-mă de Selfridges, am ajuns exact la St Christopher’s Place, în vecinătatea străzii Oxford care, odată, cu ani în urmă, fusese o oază plină de magazine de antichități- galerii cu stampe japoneze, suvenire de război, chiar și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]