5,246 matches
-
Pruncul în iesele începu să se clatine. Îi privea zâmbind pe cei doi bătrâni. Bătrâna Tinca întinse disperată mâinile să o prindă. Era prea târziu. Sfinții sau dus în apa rece, care i-a cuprins în brațele sale, la început timid, apoi i-a tras în jos cu putere. Nimeni nu se opunea. S-au dus la fund zâmbind, lăsând în urma lor un creștin unit cu ai lui printr-un mormânt. Andrei întinse mâine ca în icoana cu Hristos pe cruce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
albăstrele, coada calului, traista ciobanului, pătlagină, cicoare, troscot. Toate se scuturau de picăturile de rouă și reveneau la viață, rămânând să se uite după lemnul vechi și înnegrit de vreme, care venea din urma piciorușelor. Rămâneau apoi scăldate în razele timide ale soarelului care se lupta să-i ia locul surorii lui, după o noapte în care strălucise mai frumos ca niciodată. Cele două piciorușe călcau greu, obosite de mers. Sub cheagurile de sânge, sub negreala adunată de pe drum se întrezărea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
doi bătrâni. Se priveau năuciți. Zâmbeau. Bătrâna îi sărută mâna celui de lângă ea, iar el lăsă să se așeze din nou pâcla. În întunericul ce îi cuprinse se vedeau sticlind picături mici de lacrimi sparte. Erau ale Bătrânei, care atingea timid mâna celui de lângă ea. Erau ei, împreună, pe întuneric, pe lumină, lăsând să treacă ziua a patra. Bătrâna mergea pe apă și aștepta să treacă lumina. În urma ei era viață, ea mergea spre viață. Pe pașii ei călca încet Bătrânul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
în rugăciune ne separă; eu gânduri bune, tu, numai venin. Stau în genunchi, din buze murmurând, ”Tatăl nostru”, rugăciunea mea de seară. Simt lacrimi pe obraji, alunecând, iubirea și gândul bun mă împresoară. Mai fac un pas către tine, numai unul, timid, ca un arc peste timp, să te iert. Timpul nu-l pot întoarce și nici destinul; nici iertarea mea nu este în deșert. Ultima dorință de primăvară A trecut și luna aprilie cu atâtea speranțe în care s-au amestecat
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cu un directoraș de teatru. Nici măcar, să zicem, cu cel mai mare poet... Poetul omagiat se tot învârte pe scaun, neatent, privind în altă parte, preocupat. Mai palid acum, cu o privire tulbure și mișcări mici, dezordonate. Iar domnul cel timid și pedant, cu părul lung și alb, în plete unsuroase, își potrivește agitat ochelarii. Adună toată puterea ființei sale subțiri, să-l contrazică pe drasticul tânăr, pe care îl soarbe totuși admirativ din priviri. — O cunosc bine și de mult
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Au ținut-o zile întregi în picioare. Picioarele se umflau, se revărsau peste pantofi. Nu mai putea să se descalțe. Zăcea rănită, fără somn, până reîncepea chinul. Am cunoscut un văr al doamnei Hariga. Directorul liceului meu, susură eleva. Glasul timid intimidează ; urmează o tăcere grea, lățită. Micuța își alungește mai mult ochii, speriată de propria îndrăzneală. Paharele sunt iar goale, apoi iar pline. Nimeni nu simte nevoia să privească personajul despre care se tot întind la vorbă. Deși se află
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
amintirea fericitei întâlniri. Nu i se îngădui, agresorul îl tot trăgea, încăpățânat, și avea brațe puternice. — Un sfânt. Mut și măreț... Rezistența se dovedi zadarnică, fu obligat să-i recunoască fața lată, buzele subțiri, firul negru al mustății, surâsul strâmb, timid. Un vechi camarad ? Demult, acum un veac ? Aceeași cameră. — Un domn... frac englezesc. Cabalinul... Cal și măgar. Catârul sterp, sihastrul, lordul, un corn englez. Ridică mâinile să împrăștie ultimele perdele ale somnului. — Te-ai sculat prea devreme, probabil. De-asta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fiarele. Am coborât bagajele. Le-am lăsat la recepție. Credeam că îți bei deja cafeaua, continuă domnul din fotoliul de-alături. Reuși să-l vadă. Bust lat, gât scurt, ceafa masivă, mâinile placide, îngrijite. Negrul iute al privirii și zâmbetul timid, neterminat. Vestminte apretate, bărbia căptușită de abia vizibile pungi de castor. Degete îngrijite, da... își aminti șervețelul, zâmbi. Colegul Lucian tocmai își căuta, iată, șervețelul ! Scotocea prin buzunarul pantalonilor, voia să-și șteargă fruntea, gâtul, buzele. Fracțiunea adevăratei regăsiri, darul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
umbrele, conture ciudate, fabuloase imagini de demult, de o grație tenebroasă. Trage cu coada ochiului spre custode. Îi vede picioarele plinuțe și strâmbe până deasupra genunchilor cărnoși. Halatul saltă, la fiecare pas, până spre pulpele bronzate, bustul se tot clatină. Timidul nu e deloc ascet, micile bucurii ale coliviei îngăduie o scurtă evadare, râsul deșănțat al plăcerii, dar stă pierdut pe pagină, cu gândul aiurea. Refugiat între cărți, rămâne destule ore aplecat asupra coperților, răsfoiește pagini, volume, redescoperă litere și cuvinte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Bologa. În schimb, își înteți îngrijirile religioase, întreținînd mereu vie credința în sufletul lui Apostol. În privința aceasta avea toată libertatea din partea soțului care, deși nu era credincios, îngăduia religia în educație ca un mijloc pentru dezvoltarea fanteziei. Apostol, potolit și timid, fără tovarăși de jocuri, simți adânc atmosfera gravă pe care o impuse tatăl său în casă. Ii rămase întipărită în inimă spaima primei întîlniri cu el și-l privea mereu ca pe un străin venit anume să-l terorizeze. Ceasuri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
masă, Ilona se oploși lângă sobă, fără a-l pierde din ochi, parcă ar fi fost fermecată. De altfel și Apostol, mâncând, o privea pe furiș, întîi cu curiozitate nerăbdătoare, apoi cu un neînțeles sentiment de duioșie. A fost totdeauna timid cu femeile, neîncrezător și neîndemînatic. Mai ales îi era rușine pentru că niciodată nu știa ce să vorbească cu ele. Chiar Marta, și chiar după ce s-au logodit, îl încurca de multe ori, de se roșea ca o fecioară. De-abia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a inimii, păstra dragostea Martei, întreagă, curată, ferind-o cu îngrijire de orice atingere, mulcomindu-i mustrările cu făgăduinți solemne de viitor. Ochii țărăncuței unguroaice însă pătrundeau tocmai în cămăruța cea ascunsă, fără ca el să se poată împotrivi, simțindu-se iarăși timid și zăpăcit, întîia oară în război. Când își dădu seama de aceasta, se înfurie și se hotărî să nu se mai uite la ea. " Trebuie să fie o fetișcană care a ținut de urât tuturor înaintașilor mei din odaia aceasta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prietenie și pentru povestea de dragoste nescrisă încă, tu Yoane, va trebui să dai un sens existenței mele efemere ! Încerc uneori să-ți caut amintirea în nesiguranța plină de neprevăzut a serpentinelor din defileile carpatice. Munții înlănțuiesc violent un cer timid și capricios ca tine. Peisajul, simfonie de culori tandre și aspre, îmi desfată și uimește ochiul, invitậndu-mă la gravitate. Gậndurile mele se îndreaptă de fiecare dată către tine, Yoane! Inima mea e tristă ca salcia de pe maluri ce se oglindește
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
plăcere Să uit lumea-n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea, și timid ca primăvara, Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu ne-ncrezare?... Cât de rea ești tu copilă! Lasă ca sub gazul roșu eu la sîni-ți să pătrunz, Să deschei corsetul ista... Tu roșind să râzi gentilă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dușmanii, i-ați apărat cu sânge, În loc de-a sparge capul năpârcei sub picior, Voi ați crescut-o mare și astăzi vă zugrumă. Spun popii de-o vecie unde oricare vină Găsește-a ei osândă și binele răsplata - Și mii timizi de frică și de-o speranță vană Trec înșelați pe lângă isvoarăle vieții. {EminescuOpIV 62} iar dacă un lințoliu, piroane de sicriu Răsplata sunt virtuții? Răbdarea cine-o are, tîrască-se-nsetat, Voi soarbeți picătura de timp ce o aveți, Aici fiți mari
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se leagănă sveltele poze Prin păr ce flutură cununi de roze... Și beți de muzică plutesc ca vântul, Jocul e repede, încet e cântul Și pe când sufletul stă de beție Plutesc ființele... e vijelie... Până ce aria dispare, trece... O rază timidă în ziua rece. Apoi perechile stând risipite S-adun în grupele-orînduite Și din amestecul de vise dalbe Din trecătoarele ființe albe, Iese ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca aria dintre suspine Regina albelor nopții regine Sau cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o timidă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Prin blânde notele lirei de-amor Glasul ei tremură dulce ușor: Prin bolta ferestei înguste Mă uit într-al văilor rai, Cum codrii în cale-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n vecinicia-i coboară spre cercare. Când sună-n viața lumii a mieze-nopții oră Atunci prin ceruri îmblă zâmbind amorul orb, De îngeri suflete-albe văzîndu-l se coloră Și ochii lor albaștri privirea lui o sorb; Plecând spre pământ ochii ei timizi se-namoră În pământești ființe cu fragedul lor corp Și prin a lumii vamă cobor bolnavi de-amor În corpurile de-oameni ce-aștept-venirea lor. Dar pîn-ce corpu-n lume un înger îl cuprinde, De-asupra vămii lumii pe luminoase căi Imperiul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i cort, Abia au vreme-a pierde puternicii lor aștri. Coboară-n lume, află amorul lor că-i mort. Atunci îl iau în brațe și luminând albaștri În lumea lor bogată cu lacrimi ei îl port - Sunt îngeri blânzi și timizi, așa nevinovați Încât în astă lume nu trebuesc cercați. A unui înger palid ursita pământească, Legată e de soarta corpului ce-l aleg. Atârnă de viață domnia lor cerească: Ce samănă în lume, în stele ei culeg; Nefericiți adesea, ce-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lungi descrieri, dulce cititoriu - Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minți deșerte și cu inimi nule. La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? {EminescuOpIV 203} Să cânt cum
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deschidă, Dar rușinea-i virginală de la scopu-i o abate. Nu, nu! Ca din întîmplare, ca dincolo rătăcită, "Să mă afle cumva noaptea și să-mi caute chichiță". Și când luna împle noaptea, trist, ea urcă o căpiță, Sare gardul și timidă lin pășește îndrăgită... Rămâneți cu bine toate a copilăriei soațe, Căci instincte tăinuite au învins în ea fecioara. "Ce-am să pierd? - gândește dânsa - tot îmi spun de o comoară "De păzit grea, ce odată trebue s-o pierzi în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
poetu-n lume și astăzi ce-i poetul? La glasu-i singuratec s-asculte cine vra. Necunoscut strecoară prin lume cu încetul Și nimene nu-ntreabă ce este sau era... O boabă e de spumă, un creț de val, un nume, Ce timid se cutează în veacul cel de fier. Mai bine nici odată el n-ar fi fost pe lume Și-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri. {EminescuOpIV 263} M-AI CHINUIT ATÎTA CU VORBE DE IUBIRE M-ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gură-dulce frumos o să-ți mai șadă! De vrei să-mi placi tu mie, auzi? și numai mie, Atuncea tu îmbracă mătasă viorie. Ea-nvinețește dulce, o umbr-abia ușor, Un sân curat ca ceara, obrazul zâmbitor Și-ți dă un aer timid, suferitor, plăpând, Nemărginit de gingaș, nemărginit de blând. Când îmbli a ta haină de tine se lipește, Ci gingaș-mlădioasă tu râzi copilărește. De șezi cu capul mândru pe spate lin lăsat, Tu pari sau fericită sau parc-ai triumfat... Ciudat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în locu-i, fată, pe un împușcă-n lună, 145Pe-un om care stă noaptea ș-a minții adâncime În strofe o disface și o așază-n rime... Soldatul spune glume ușoare - tu petreci... Pe când poetul gingaș, cu mersul de culbeci, E timid, abia ochii la tine și-i ridică. 150El vorbe cumpănește, nu știe ce să-ți zică Privindu-te cu jale, oftează - un năuc... Și zile-ntregi stau astfel în jilț, ș-poi mă duc Și ani întregi putea-voiu tot astfel ca să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
alungă, Cu mâna crengi îndoaie și glasu-i răsuna. Apoi și-aduce aminte... era o zi frumoasă... El s-a trezit pe-o punte sub ochii ei de foc... Ea păru-și dă-ntr-o parte din fața rușinoasă, Își pleacă ochii timizi și el a stat pe loc... Ce s-a-ntîmplat de-atuncea nu vrea să ție minte. Destul că nu mai este... și chipul ei cel blând, Zîmbirea-i sfiicioasă și ochiul ei cuminte Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. S-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]