11,843 matches
-
51 de ani) Lucrează la o firmă din oraș care se ocupă de vestimentație. E specialist în domeniul financiar. Deși nu se ocupă direct cu vânzarea și cumpărarea de haine, are gusturi foarte rafinate în ceea ce privește îmbrăcămintea. Vorbește repede, are aerul tipic al celor din suburbiile Tokio-ului sau, mai bine zis, spune lucrurilor pe nume. Nu am simțit nici urmă de ambiguitate în felul lui de a vorbi. Nu-i place să se învârtă în jurul cozii. Familia sa e alcătuită din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de izvoarele termale Bessho. Când am vizitat pentru prima dată casa familiei Wada, frunzele toamnei cădeau, dealurile erau înveșmântate în nuanțe stacojii și aurii, merii din livezi își lăsaseră fructele să cadă pe pământ. Era o imagine idilică a munților, tipică tomnei din Shinshū. Zona fusese centrul producției de fire de mătase, odată, aici erau suprafețe vaste cu duzi, ale căror frunze erau folosite pentru a hrăni viermii de mătase. După cel de-Al Doilea Război Mondial, câmpurile au fost cultivate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de blonde. Se întâmplă asta deoarece Traian Băsescu, marele maestru și sforar de renume cel puțin național, a acestei scene, apreciază cum se cuvine persoanele delicate, fragile și care mai ales, cele care gândesc în orice problemă ca o blondă tipică. Ehei, ce au fremătat și freamătă pe scena aceasta nume de blonde ca Boagiu, Udrea, Turcan, Săftoiu, Anastase, Mantale, Șandru, Emil Boc. Acum sunt sigur, că unii dintre dumneavoastră veți spune că Emil Boc nu est de genul feminin, dar
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
valoare, pe primul considerîndu-l dinamic, iar pe cel de-al doilea static (și este de presupus că acestuia din urmă i se alătură și Jocurile Daniei). Construcția primului roman (este vorba de O moarte care nu dovedește nimic) ar fi tipic dinamică pentru că naște și susține curiozitatea lectorului, care citește interesat de ceea "ce se întîmplă cu eroina?". În Ioana, în schimb, tema ("intriga") este cunoscută de la început, ceea ce urmează nu este decât varierea imaginii inițiale, "jocul amănuntului". Nimic nu evoluează
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
veșmintelor", adică lipsa "uzurii" (imagine arhetipală a Timpului). Orice goliciune rituală implică un model în afara timpului, o imagine paradiziacă. Monștrii adâncurilor se întîlnesc în numeroase tradiții: eroii, inițiații coboară în adâncuri spre a înfrunta monștrii marini, într-o încercare inițiatică tipică. Există desigur o mulțime de variante în istoria religiilor: uneori, dragonii păzesc o "comoară", imagine sensibilă a sacrului, a realității absolute; victoria rituală (inițiatică) asupra monstrului-paznic echivalează cu dobândirea nemuririi.18 Pentru creștin, botezul este o ceremonie sacră, pentru că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
E foarte trist. Ieri am putut vedea cu ochii mei că veșmintele femeiești se însoțesc de minune cu frumusețea ta, mult mai bine decât hainele aspre și armura de luptător. Complimentul său, se pare, își atinsese ținta. Cu un gest tipic feminin, ea își îndepărtă părul pe care vântul i-l răvășise pe frunte și îl fixă cu o privire pătrunzătoare, neștiind dacă să fie încântată de cuvintele lui sau să se simtă jignită de scepticismul pe care îl putea citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vreme de tabără, cum se întâmplase în timpul misiunii pe care o avusese în Sapaudia cu o lună înainte., El nutrea o afecțiune aproape filială pentru bătrânul războinic, care, deși nu și-o mărturisea și și-o masca printr-o camaraderie tipică pentru oamenii de arme, mergea mult mai departe decât ar fi fost firesc față de un servitor fidel: în bătălia de la Utus, de pildă, îi salvase viața, riscându-și-o pe a sa - se întorsese de unul singur să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să vadă deasupra sa conturul bârnelor lungi ale tavanului. O umbră i se postă în față. Pe fundalul luminii proiectate de flacără, văzu aplecându-se asupra lui chipul unei femei. — Te-ai trezit. Bine! auzi în galo-romană, însă cu inflexiunea tipică a helveților. Glasul, cu un timbru puțin aspru, îi păru a fi al unei femei nu foarte tinere. — Ți-e foame? Gura sa încleiată părea să se deschidă cu greu pentru răspuns. înghiți înainte de a vorbi. Nu... sete! Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptă și care fusese pe punctul de a-l ucide. La prima vedere, ai fi zis că era un hun ca toți ceilalți, cu ten măsliniu, cu pieptul larg, cu grumazul gros și umerii puternici; chiar și chipul îi era tipic neamului său: lat, cu pomeții înalți și brăzdat de cicatrici lungi, cu ochii migdalați și nasul turtit. Cu toate acestea, era ceva în el - poate privirea sa hotărâtă și de o vie inteligență, ușor ironică, sub sprâncenele încruntate, ori poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru Balamber un stimul nicidecum fără însemnătate pentru a continua să se extindă în toată regiunea. însă primul dintre motive îi dădea cea mai mare îngrijorare. Strângând din pumni și scuturând din cap în întuneric, fierbea, gândindu-se la impertinența tipic barbară a acelui om, care nu ezita să dorească pentru sine o copilă căreia îi ucisese tatăl și fratele, dar mai ales nu reușea să accepte, nici măcar ca presupunere, că vreodată, cine știe când, ea ar fi putut să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
umane, încât îi venea greu să formuleze vreo judecată definitivă legată de încrederea care li s-ar fi putut acorda în calitate de combatanți. Unii, robuști ca niște stejari, aveau o privire dreaptă și acea elasticitate felină în mers și în mișcări tipică, în general, celui deprins cu mânuirea armelor; alții - nu puțini, într-adevăr - păreau mai mult a fi simpli țărani, animale de rezistență, iar alții dădeau impresia de caricaturi de oameni: slabi și palizi, cu trupul deformat, îi pândeau pe noii-veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Divicone i-o făcuse lui Ambarrus. Chipul său, pe care se distingea nasul puternic, acvilin, era încadrat de o barbă impunătoare, cârlionțată, până pe piept; părul lung și albit, îi cobora pe spate în mare dezordine, dându-i înfățișarea unui barbar. Tipice colonilor din câmpie erau, în schimb, pantalonii săi în carouri colorate și jacheta cu glugă lungă. Pe sub sprâncenele stufoase, privirea din ochii săi verzi era vie și pătrunzătoare, nu ușor de susținut. Când Divicone își opri calul în fața sa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căutau să o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau slăbiți, cu părul răvășit și cu bărbile lungi, în mod vizibil chinuiți de o lună de lupte și lipsuri: cu toate acestea nu aveau încă aerul de câine bătut tipic soldatului resemnat deja la gândul predării. Fiecare din ei își ținea alături arme. Văzu săbii ciuntite, securi tocite, țepușe fără vârf, buzdugane strâmbate și observă că doar câțiva dintre ei erau dotați cu scut sau cu cămașă de zale. își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întindeau haotic pe o mare suprafață din câmpie, iar adăposturile extrem de variete arătau clar cât era de eterogenă acea armată: pe lângă numeroasele corturi ale demnitarilor huni, mari și de formă asemănătoare celor persane, Sebastianus văzu, cu surprindere, yurtae de fetru, tipice pentru popoarele îndepărtate ale stepei, apoi conglomerate de barăci, ridicate ca vai și amar, și o mulțime de pânzeturi multicolore, în fâșii, întinse pe niște pari strâmbi, cele mai multe în apropierea carelor. Și încă, ici și colo, îngrădituri construite sumar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în câteva clipe, după ce trecuseră de cotul străzii, zăriră turnul la nu mai mult de o sută de pași. Era multă mișcare acolo. Circa douăzeci de oameni, dintre care unii, cu părul bond și purtând scuturile și armurile în solzi tipice pentru războinicii lui Sangiban, se luptau, printre înjurături și zăngănit de săbii, alții erau deja a pământ, iar alții încă se agitau înfrigurați în fața camerei de gardă a turnului, unde se afla marea roată dințată ce comanda podul mobil. între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câmpiei, ordonat cultivate, din regiunea meridională a ținutului Lugdunense. Dacă în urmă cu două luni munții Sapaudiei îl îngroziseră prin vigoarea lor, dacă pantele înverzite de conifere ale munților Jura și desișurile de pe Loira îl apăsau, trezind în el neîncrederea tipică pentru cel deprins cu orizonturile largi, câmpia aceea într-un fel îl fascina. Impresia de planeitate pe care i-o dădea vederea acelei câmpii întinse, aurită de spicele în pârg și mângâiată de acel apus de iunie, era temperată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
uciși; asta însemna, deci, că trecuse prin încercări cumplite - și cu toate acestea se ținea tare. Nu era, cu siguranță, de origine patriciană; trebuia să fie fiica unui cuplu de coloni din împrejurimi, iar forța și asprimea purtării sale erau tipice țăranilor. Toate acestea, însă, nu puteau să explice ele singure faptul că era încă în viață: în plus, se vedea că avea un caracter neîmblânzit și calități demne de un războinic. Zeița războiului, spusese Odolgan. Insistă: — Mă gândesc că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe chipul cu trăsături delicate, încadrat de cozile groase și negre, răsucite în dreptul urechilor. Balamber îi regăsise încă o dată privirea afectuoasă dar totodată melancolică și în care se oglindeau tainice depărtări, gestul totdeauna măsurat, umorul simplu, străin de orice malițiozitate, tipic pentru sufletele cele mai blânde. Deseori, acele viziuni se încheiau cu un avertisment sau cu o prezicere; continuând fără grijă să-și facă treaba, ea îi transmitea mesaje de la tatăl său, începând întotdeauna cu aceeași formulă: „Nobilul Uldin zice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mă duceți? - Nu puneți întrebări, vă rog! Aceasta îl făcu să-și piardă răbdarea, și-i dădu senzația că este tratat ca un copil. Încruntat și furios, Craig se lăsă pe spate și-și studie răpitorii cu priviri ostile. Erau tipice femei "de modă nouă" cu fustele scurte. Cele două pistolărese păreau trecute bine de patruzeci, totuși erau suple, vioaie. Ochii lor aveau privirea aceea foarte strălucitoare a femeilor care făceau tratament cu medicamentul Equalizer - Care Te Face Egala Bărbatului. Conducătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
un ușor zâmbet sardonic: - Ce credeți despre amazoanele mele? Râsul răsună homeric în încăpere. Evident că nu așteptase nici un răspuns, căci amuzamentul său încetă brusc și continuă fără pauză: - Un fenomen foarte curios, aceste femei. Și, am impresia, un fenomen tipic american. O dată luat, medicamentul nu mai poate fi contracarat; și consider o dovadă a fundamentalei pofte de aventură a fetelor americane faptul că sunt câteva mii cele care au urmat acest tratament. Din nefericire, asta le-a adus într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
îngăduie măcar un mi-lion de ani de existență... 26. ...atunci când aceeași idee le vine la doi oameni, ea aresorți să fie adevărată, oricât de curioasă ar părea. 27. Moralistul face observații asupra sufletului și a conduiteiomului, caută cauzele stărilor sufletești tipice etc. Analistul ob servă sufletul, îl descompune (,,analizează"), îl descrie, îl redă, așa cum este el, cât poate mai exact. Moralistul observă mai mult pe alții; analistul se observă mai mult pe sine. Moralismul presupune gustul ideilor generale și spirit de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de vacanță estivală al doctorului Emil Codrescu, document al sensibilității unui intelectual din ultimul deceniu al secolului trecut, ezitând între energie și apatie, între materie și forță (Kraft und Stoff, cei doi poli ai folozofiei lui Ludwig Büchner). E un tipic roman fin de siècle. Este vorba de dragostea doctorului cvadragenar Emil Codrescu pentru Adela, femeie cu douăzeci de ani mai tânără, măritată și divorțată. Cu toate că Adela manifestă pentru Emil simpatie, acesta, delicat și fin, nu crede în posibilitatea unei uniuni
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
găseau, împreună cu părinții, la Los Angeles, unde tatăl meu lucra la racolarea de talente pentru un studio cinematografic. Zooey avea treisprezece ani și Franny, opt. Amândoi apăreau săptămânal la o emisiune-concurs radiofonică pentru copii intitulată, cu o ironie usturătoare, poate tipic americană: „Iată un copil deștept“. Într-o perioadă sau alta, din cele pe care s-ar putea să le evoc aici - sau, mai curând, într-un an sau altul - toți copiii din familia noastră au fost angajați, săptămânal, ca „oaspeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
doamna Fedder avuseseră una sau două convorbiri în tête-à-tête asupra acestui subiect. De ce mă râcâie chestia asta? Nu mă râcâie. Mi se pare nostimă. Ba chiar mă încălzește - n-aș putea spune de ce. M-au atras întotdeauna până și soacrele tipice, caricaturizate în revistele umoristice. În orice caz, nu văd ce am de pierdut dacă mă duc la un psihanalist. Și dacă mă duc la cel al regimentului, nici nu mă costă bani. M. mă iubește, dar n-o să fie niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
tuturor musafirilor, fără să greșească, paltoanele care le aparțineau, câte unul sau câte două odată, iar bărbaților toate pălăriile care erau ale lor. (Cu pălăriile femeilor a avut oarecare greutăți.) Nu vreau să spun neapărat că o asemenea performanță e tipică pentru poeții chinezi sau japonezi, și sub nici un chip n-aș vrea să sugerez că asemenea lucruri îi fac să fie ceea ce sunt. Dar cred că dacă un alcătuitor de versuri chinezești sau japoneze n-ar ști, din vedere, cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]