5,154 matches
-
că suntem a-i Lui! Nimeni nu-i ca El, este bun, ne iubește, ne hrănește, ne iartă cu o condiție, să nu mai repetăm greșelile și să ne căim pentru ele. El de toate ne dăruiește. Pe mine mă uimește bunătatea Lui. Și cum spuneam multe erau de văzut și admirat în acea mănăstire. Parcă se numește Varlaam! Așa am reținut eu. Și dupa ce mai facusem poze în curtea mănăstirii Varlaam, am început a coborâ treptele către autocar. Dar
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
la toate(cele bune) și toată viața e cu noi și este Părintele nostru a tuturor. Ne hrănește, ne ocrotește de toate, ne dăruiește și pe deasupra ne iubește și ne iartă. Vedeți ce bun este! Dumnezeul creștinilor! Doamne, Doamne, mă uimește marea Ta bunătate. Tot timpul cuget la El. Știu că am greșit mult și acum mai greșesc, nu vreau dar asta mie firea păcătoasă, mă mai rog pentru iertare și sigur dragostea Lui mă iartă și îmi mai dă uneori
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
m-a însoțit toată viața mea... Ei dragi mei frați și surori în Domnul în Biblie am mai aflat ceva foarte important. Despre venirea Domnului Iisus în orașul Betleem și cum s-a născut... și ce a urmat! M-a uimit până la lacrimi, cum nu s-a găsit un locușor într-o casă de oameni, cum necuvântătoarele L-au primit și îi suflau căldură și adăpost, iar noi, ce am făcut? L-am Răstignit! Câtă răutate și cruzime au unii în
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
fost, oare, Teotihuacanul capitala unui imperiu necunoscut? Și ce s-a întîmplat cu populația sa? Orașul nu mai era decât o imensă ruină când au sosit, din nord, aztecii care știau despre constructorii acestor piramide chiar mai puțin decât noi. Uimiți de grandoarea ruinelor, ei n-au putut crede că au fost locuite de ființe obișnuite. Erau convinși că Teotihuacanul a fost opera unor uriași, care, murind, s-au transformat în zei... De altfel, și spaniolii i-au dus lui Carol
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
implacabili și reci, nas turtit, cu nările umflate, buze groase și disprețuitoare. Expresia e dură. Puțin feroce chiar. Brutală, în orice caz. De aproape trei metri în înălțime și cântărind, probabil, zeci de tone, capetele gigantice pe care le văd, uimit de dimensiuni, reprezintă triumful artei olmece, dar, pe măsură ce le privesc, am o tot mai limpede senzație de disconfort. Nicăieri n-am întîlnit o artă mai insolentă. Un dispreț rece emană din figurile sculptate în bazalt. O energie brutală, neînduplecată pentru
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
îmbolnăvit, toți se prefăceau că-l socotesc sănătos. Doctorii n-au cutezat să-i dea vreun leac, astfel că prințul a murit. Duelul dintre piatră și junglă a început, se pare, aici cam în vremea când la noi dacii îl uimeau pe Herodot. Mai întîi, piatra a triumfat. A fost epoca de construcție a acestor piramide și a templelor din vârful lor. Un mileniu după aceea, din motive necunoscute, s-a întîmplat ceea ce s-a întîmplat și la Teotihuacan. Orașul a
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ornamentală, altele tapete verzui, într-unele atârnau din tavan mari policandre de cristal, cu fiecare prismă tăiată perfect. Lambriurile, ușile glisante cu ochiuri scânteietoare de cuarț, mobilele cu intarsii minuțioase, statuetele de marmură înfățișînd personaje enigmatice, dactilografele care mă priveau uimite de la birourile lor, totul era viu și concret. Privirea mi se apropia de câte un presse-papier de pe birouri, explora fața ridată a câte unei dactilografe și pornea apoi spre ușă, care se deschidea f ăcînd loc altei perspective. Ce palat
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
deschizături de palmă, și îmi demonstrează măsurând cu palma deschisă prin aer, ajungând cu precizie la ramă, Incredibil! Revine apoi în jos, refăcând traseul spre punctul de pornire, Tot de aici înspre dreapta sunt aproximativ trei palme, precizia lui mă uimește cu adevărat și abia acum înțeleg tăinuitele lui măsurători, în jos nici n-are rost să-ți mai arăt sunt exact șase palme, iar spre stânga șapte palme, Și știu exact distanțele tuturor culorilor de pe pânză în raport cu ramele, de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
marți sau miercuri, ce zici? Bine! și eu mă gândesc în gândul meu că n-am mai fost la mănăstire din vacanța de Paști, Ți-e dor să te întorci acolo? el mă întreabă, Da! bătându-mă ușor pe umeri, uimit eu de precizia mișcărilor sale, admirându-l tot mai mult pentru acest simț al lui de a vedea fără să vadă, de parcă vederea lui numai s-ar fi risipit în alte părți ale corpului, făcându-l să vadă cu trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mată o lumină filtrată, unu, doi, trei, apartamentul trei, bat la ușă, nici un răspuns, încerc ceva mai tare și în cele din urmă tot mai insistent, o voce de femeie de dincolo, subito, Natașa îmi deschide, o recunosc după coc, uimită de prezența unui străin la ușa ei, Îl caut pe Boris! Boris tocmai a ieșit să cumpere ceva! Dar cine-l caută? Sunt Theo! aflând numele meu chipul i se destinde într-un zâmbet, Theo! Mi-a vorbit despre tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
care mă lovesc mereu în tot ceea ce fac?! nu-mi iese nimic când pictez, pentru că nu am răbdarea umilinței?! Mă grăbesc să acopăr cât mai repede pânza de culori, convins că ceea ce va ieși din mâinile mele trebuie să-i uimească pe ceilalți și nu va semăna cu nimic până atunci văzut, nu fac schițe, disprețuiesc compoziția, mă arunc direct în culoare, nu șterg, nu revin, pun totul dintr-o dată și, când termin, mi-e imposibil să recunosc că tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mijloc de drum spre cuvânt, aș striga să mă audă, cine e acolo, de aici nu-i pot vedea chipul, e și întuneric în biserica goală, apoi Pantocratorul va dispărea cu totul de pe boltă și dimineață nu voi mai fi uimit de absența lui, mișcare sus pe schelă, piciorul drept ivindu-se pe scară, apoi și restul trupului cu pâlnia de lumină jucând aprinsă pe pereții întunecați ai bisericii, în spinare într-o pânză de sac strânsă peste umăr Pantocratorul fărâmițat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mănăstirii, ea râzând fericită și când dă cu ochii de mine nu mă recunoaște, cu chipul ei în minte mă ridic brusc de la masă, n-am terminat de mâncat dar, îi las pe Daniel și pe fratele Rafael privindu-se uimiți de ieșirea mea precipitată, traversez curtea mănăstirii, se înserează încet și în odaia mea știu cu precizie ce caut, deschid lada de lemn trimisă mie zestre de meșterul Luca, adun toate schițele lui, le întind iarăși pe pat, pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cu gândul, dacă Theo și părintele Ioan nu găseau nimic nefiresc în asta, de ce mi-aș mai frământa eu capul de copil neștiutor cu taine pe care oricum nu le pot înțelege? urc și punând piciorul sus pe schelă mă uimește peste măsură noul Pantocrator, nu mai era cel de ieri, nici cel din zilele trecute, încercam să mă bucur că n-am găsit bolta goală, dar nu reușeam, Pantocratorul mă învăluia într-o amețeală stranie necontrolată, nu-mi puteam dezlipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pantaloni scurți albi și un tricou și eu când mă gândesc că n-am pe mine decât, uite-l, îmi întinde caietul roșu, nu-l deschid, mâinile îmi tremură, Tu nu ai un jurnal? mă mai întreabă ea, nu! Eu uimit de ușurința cu care crede fata asta că un asemenea caiet în care sufletul tău, N-aș avea ce scrie în el, îi mărturisesc, nici nu mi-a trecut prin cap să scriu, Cum n-ai avea?! protestează ea, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
joacă acum cu părul meu și râde fata părintelui Dumitru, apoi oglinda pe care n-am îndrăznit câteva momente s-o privesc, în oglindă eu dar altcineva, cum? Mă învață să mă bărbieresc cu aparatul de ras al tatălui ei, uimit peste măsură de figura schimbată care mă privește la fel de uimită din oglindă, Ce bine-ți stă! se bucură ea, dar eu nu-mi pot dezlipi ochii de cel ce mă fixează lung din pătratul lucios, nu pot fi eu acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
apoi oglinda pe care n-am îndrăznit câteva momente s-o privesc, în oglindă eu dar altcineva, cum? Mă învață să mă bărbieresc cu aparatul de ras al tatălui ei, uimit peste măsură de figura schimbată care mă privește la fel de uimită din oglindă, Ce bine-ți stă! se bucură ea, dar eu nu-mi pot dezlipi ochii de cel ce mă fixează lung din pătratul lucios, nu pot fi eu acela! părul tuns scurt, zburlit în sus, fruntea dezvelită, coșii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
gând că vorbește românește, e o limbă învățată, dar se străduiește, am venit la Paris pentru o femeie, femeia din desenele mele și ea nu e la Paris! Desenezi foarte bine, Theo! Știu! și ea prividu-mă drept cu ochii mari uimiți de atâta juvenilă îngâmfare, Am un atelier de pictură pe care l-am cumpărat în urmă cu douăzeci și doi de ani, nu-l folosește nimeni, ai putea să te retragi acolo să pictezi, Vă mulțumesc, tulburat peste măsură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pantofi drăguți și mâncai în destule restaurante de lux sau dacă erai promovată în locul altcuiva care merita asta mai mult decât tine, nu aveai nici un motiv să te simți prost. Asta era teoria, oricum. Dar, stând întinsă în pat, era uimită de dimensiunile depresiei sale. Dădea vina pe draperii și pe abundența de pin - era îndeajuns să facă pe oricine cu ceva simț estetic să o ia razna. Ura liniștea statică pe care o provoca lumina din cameră. Imbecilitate de grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cartuș de Marlboro, cu o fundă roșie lipită de celofanul în care era învelit. — Pentru că îți tot șterpeleam din țigări, spuse Jack, uitându-se în ochii ei. Îmi pare rău, adăugă el. Dar nu părea sincer. —Frumos, se bâlbâi ea, uimită de cadou - și de fundă. Pentru prima dată de când îl cunoscuse, Jack Devine râsese normal. Un râs sănătos, din stomac, cu capul dat pe spate. —Frumos? exclamă el, cu ochii mari de mirare. Bărcile cu pânză sunt frumoase, valurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
motiv. Care este diferența dintre... Îl știu, lătră Jack Devine, în drumul său către birou. Nici măcar nu știi ce urmează să spun, protestă Ashling. La arici, țepii sunt la exterior 1, spuse Jack și trânti ușa după el. Ashling era uimită. —De unde știai? — Asta e gluma cu BMW-ul și ariciul? întrebă Kelvin. Când Ashling dădu din cap, Kelvin se oferi să explice: — Se tot spune de câteva zile. Și cum Jack conduce un BMW, i s-a spus bancul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
au fost primii care au sosit la restaurant. Au purces în tăcere solemnă prin camera albă și goală, străjuită de coloane albe grecești, timp în care Clodagh a devenit chiar și mai neliniștită din cauza rochiei sale. Părea să atragă priviri uimite de la personalul plictisit. Încercând să tragă de ea în jos pentru a o face să pară mai lungă, s-a grăbit să ajungă în siguranță la masă. Ieșise din circuit pentru prea multă vreme și nu mai știa ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
convingerea. Mi-am uitat jacheta la Clodagh. Va trebui să trec pe acolo în timpul săptămânii să o iau. Într-o casă dintr-un colț întunecos din Ringsend, Jack și Mai tocmai terminau partida de revedere. Ceva mai devreme, Mai fusese uimită de sosirea lui Jack la apartamentul ei și de faptul că acesta își ceruse scuze că nu o întâmpinase cum se cuvine cu o zi înainte la birou. După care o luase pe sus și o dusese la el acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
vagabonzi. Mâncau sendvișuri. Un impuls de politețe o obligă să traverseze. Deci, Ashling, spuse Boo, rânjind tâmp. Nu ai plecat nicăieri în vacanța bancară? Ashling dădu din cap. Da, nici eu, spuse Boo cu demnitate. Apoi se lovi peste frunte, uimit de nepolitețea de care dăduse dovadă, și întinse mâinile pentru a-i apropia pe cei doi bărbați care îl acompaniau. Unul era tânăr, scheletic și cu părul rar, cu pantalonii abia atârnându-i pe șoldurile înfometate. Celălalt era mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Devi... Iisuse Hristoase, chiar îi spusese J.D.! Această replică o reduse pe Lisa la tăcere. Se uită amenințător la Ashling, dar Ashling era pe altă lume, drept pentru care se întoarse îndârjită către Trix. —Bine atunci, peștoaico, spală-le tu. Uimită de faptul că Lisa îi vorbise astfel, Lisa, care până atunci o tratase ca pe o favorită, Trix începu să adune nervoasă cănile, după care le aruncă sub apă, la baie la femei, pentru câte o jumătate de secundă, pronunțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]