KorAP: Find »[drukola/base=zâmbet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...151 152 153 ...659 >

16,454 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că diavolul a călăuzit-o până aici, murmură bargello Înfiorându-se. Dante nu izbuti să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele care circulau pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu e nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care se solidarizau cu tovarășul lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi ceilalți soldați din corpul de gardă, care căscând sonor, care zornăind din armuri. Fețe vineții și Încă somnoroase se iveau printre creneluri, azvârlind sudălmi și făcând gesturi obscene În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dânsa, dar fu oprit de un zgomot de pași greoi. La capătul de sus al treptelor apăruse un bărbat cu sufletul la gură, și el pe jumătate dezbrăcat, care, văzându-l, se opri dintr-o dată. Îi adresă lui Dante un zâmbet vag de complicitate, atunci când poetul trecu mai departe fără să Îl Învrednicească măcar cu o privire, Îndreptându-se spre chilia sa. - Oh, messer Alighieri, nu-i cazul să fim atât de trufași, dat fiind că pentru două luni de zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
unei tinere, al unei adolescente, retezat din dreptul taliei. Chipul ei cum nu se poate mai frumos și impasibil părea să fie acoperit de un strat subțire de material translucid, mai luminos ca fildeșul, care Îi pecetluia ochii Într-un zâmbet senin. Capul era Împodobit cu o scufie brodată cu perle și fir de aur, lăsând să se Întrezărească doar o porțiune din fruntea ușor bombată. Mâinile, Încrucișate pe piept În aceeași poziție reprodusă pe relicvariu, se Închideau ca să ascundă dulceața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îi năvălea În suflet. Iarăși! Își impuse să respire adânc. Parcă străzile Florenței ar fi fost ale lui Hades. Aerul cald care Îi intra În plămâni devenise parcă irespirabil. Căută o altă imagine În memorie. Pietra, cu chipul ei, cu zâmbetul ei disprețuitor. - Ocupă-te domnia ta... eu sunt istovit. Se va găsi printre priori vreunul În stare să facă ceva. Roagă pe unul din ei. - Nu... După acest Început monosilabic, bargello se Întrerupsese, ca și când nu și-ar mai fi găsit cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
aripile larg deschise. O mână necunoscută acoperise cu un strat de culoare ceva scris după cuvântul „Înger”. Dar timpul și intemperiile Îl spălaseră, așa Încât cuvântul eliminat se putea citi din nou. Îngerul Căzut... Acesta era numele inițial al hanului. Un zâmbet subțire apăra pe buzele poetului: era sigur că Guido impusese acel nume, era tipic pentru el. - Unde este mortul? Întrebă, dezmeticindu-se brusc din propriile gânduri. - Vino. Sus, În turn, au fost săpate câteva chilii. Hangiul le Închiriază călătorilor bogați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
venit stătea Înfipt, cu picioarele despărțite, de partea cealaltă a străzii și Îi făcea cu ochiul, cu o expresie vulpească. Apoi ridică mâna, agitându-și degetele cu grație, ca o fată Îndrăgostită. Pe fața lui lată se Întipărise un ușor zâmbet ironic. - Pot să te salut și eu pe drum? Sau numai Beatricelor și celorlalte doamne ale dragostei dumitale le este Îngăduit să Îți adreseze un semn luminos? Și totuși, aș putea și eu să fac văzduhul să tremure asemenea lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ia și să Îmi pecetluiască buzele, ca pe ale maestrului meu. Dante Îl Înșfăcă de un braț. - Crezi că ești În primejdie? Spune-mi cine te amenință și toată autoritatea mea se va ridica să te ocrotească! Celălalt schiță un zâmbet Întristat. - Nici toate legiunile vechii Rome nu m-ar putea ajuta, messere. De mult urina mea miroase a miere și un foc lăuntric Îmi mistuie măruntaiele. Mă rog lui Dumnezeu numai să Îmi mai lase timpul să Îmi duc opera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se ridică, lingându-se pe buze ca pentru a sorbi și ultima picătură. Avea aerul că se simțea mai bine. - Ar fi trebuit să Închei și eu pactul de la Ierusalim, murmură. Dante Îi aruncă o privire Întrebătoare și văzu un zâmbet palid aprinzându-i-se pe chip. - La Ierusalim, pe timpul cruciadei, se spune că Frederic ar fi Încheiat un pact cu necredincioșii, care, În schimb, i-au dezvăluit taina panaceului, leacul care vindecă orice boală și care alungă moartea dincolo de hotarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Uneori reparându-le acele imperfecțiuni pe care acești oameni mari le-au neglijat. Și am căutat să răspândesc această cunoaștere de la catedră, Însă fără succes. Drept dovadă, iată că numele meu vă spune nimic! Omul Își Încheiase spusele cu un zâmbet vag și amar. Cicatricea Îi apăru și mai evidentă. „Un astronom”, se gândi Dante, surprins de coincidență. Pesemne căpătase un aer perplex, fiindcă celălalt zâmbi. - Dacă te Întrebi ce fac În orașul dumitale, e vorba doar de o etapă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
rostogolise printre picioare și Îndepărtându-l din cale cu un șut În dos. Simți o mână ținându-l de cot. Se smuci din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet. - Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se rostogolise nu departe. Poetul recunoscu fața zâmbitoare a lui Arrigo da Jesi. Zâmbi la rândul său, Încercând să Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care Îi țâșnea abundent printr-o rană de deasupra sprâncenei. Pentru o clipă, urletele sale de durere răzbătură peste vacarmul bătăliei. Arrigo continua să Îl fixeze pe poet cu o expresie amestecată de surpriză și de tulburare. Apoi schiță un zâmbet. - Din fericire, deosebirea punctelor noastre de vedere se reduce la sfera spirituală. Să mergem, priorule. Cine se aseamănă să se adune. Mai Împarte-ți puțină vreme cu mine, În drum spre locuința mea de la Santa Maria Novella. Dante aruncă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
canal de irigare natural a cărui apă rău-mirositoare se scurgea liber pe pământ. - A fost adus un om aici, astăzi. Fabio dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți. Sunt priorul Comunei. Străjerul schiță un zâmbet complice. - Amicul e deja dedesubt, cu zbirii. La frânghie. - Du-mă la el, repede! porunci poetul cu glasul Înecat de mânie. Cineva avea să plătească pentru acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îi ieși În Întâmpinare, ieșind din neant asemenea unei năluci. Pipăi suprafața rece. O oglindă. Și, de partea cealaltă, o altă oglindă, formând un unghi drept, al cărui vârf era ascuns de piciorul postamentului. După o scurtă reflecție, schiță un zâmbet. Era simplu, ca toate marile farse. Așezate În acea poziție, oglinzile creau o nișă ferită de priviri, În interiorul căreia era loc pentru trupul unei femei. În exterior, oglinzile trimiteau spre credincioși nu imaginea fundului lăzii, cum crezuse toată lumea, ci a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
laterali, identici. De aceea Fecioara era expusă venerației din interiorul cutiei: nu pentru a o proteja În neprețuirea ei, așa cum lăsa să se Înțeleagă ceremonialul, ci pentru a feri de vedere laturile postamentului, care ar fi dat În vileag trucul. Zâmbetul i se preschimbase Într-un râs nestăpânit. Oricât ar fi Încercat să și-l Înfrâneze, ochii i se umpluseră de lacrimi. Îi reveni În minte chipul nobil al lui Arrigo: păcălit și dânsul, ca ultimul țăran de pe câmp, de vulturul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-i nici o boală. Fă cum ți-am cerut, și repede. Femeia lăsă să se scurgă câteva clipe. - Pietra! strigă ea mai apoi, Întorcându-se spre camerele femeilor. La urma urmei, ești un client bun, adăugă ea cu o jumătate de zâmbet. Pe terasă apăru chipul unei fete. Recunoscându-l pe Dante, făcu o grimasă. - Caut-o pe mută și vino cu dânsa În camera mea, Îi porunci Lagia. Fata se mărgini să Încuviințeze din cap, după care se făcu nevăzută. - Urmați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
sară afară, raza lunii lumină, printr-o fereastră, fața dizgrațioasă a necunoscutului. - Cecco! strigă Dante, recunoscându-l pe sienez. Ce cauți aici? Celălalt se opri pe dată, tresărind. Dar imediat redeveni stăpân pe sine, cu stânjeneala alungată curând de un zâmbet zeflemitor. Își ridică fruntea, aruncând ostentativ o privire de jur Împrejur. - Se spune că aici se petrec miracole. Voiam să văd și eu. Ehei, voi, florentinii, sunteți de-a dreptul norocoși. Dumnezeu vine să scrie direct pe paginile voastre. Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îl plictiseau. - Iar acum, nici asta nu e de ajuns. Acum bărbații s-au apucat și ei să practice meseria asta. - Sodomiții? - Poponari afurisiți, messer Durante. Ca aceia care ticsesc taverna lui Ceccherino În fiecare noapte. Dante Încuviință cu un zâmbet zeflemitor. Nu era pentru prima oară când auzea acel nume. Și nu era singurul punct de genul acesta. Orașul se umpluse de locuri unde, discret, se petreceau Întâlniri, se țeseau relații indecente, se pervertea trupul pe care Natura și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
plină lumină. Cecco Angiolieri și tânărul Colonna. Nu ar fi fost neobișnuit ca senezul să frecventeze un asemenea loc. Te puteai aștepta ca de acum, coborâșul său pe panta viciului să Îl fi purtat dincolo de hotarele firii. Își stăpâni un zâmbet, la gândul acesta: eroul de la Campaldino, cu piciorușele lui violete! Într-adevăr, erau parcă menite să intre pe ușa aceea. Franceschino, În schimb, după imaginea pe care și-o făcuse despre el, nu părea un astfel de om. Nu, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
a nu izbuti să exprime ceea ce ar fi vrut. Ochii săi căzură peste micuța coroană pe care el Încă o mai ținea, iar privirea i se lumină. I-o smulse din mână și o așeză pe capul pionului cu un zâmbet triumfător. - Fiul... va fi Încoronat? Femeia făcu din cap semn că da. Apoi, cu mâna Întinsă, trasă un cerc de jur Împrejur. - Aici? Va fi Încoronat aici, la Florența? În acel moment, un zgomot de pași tupilați Îi atrase atenți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dar. În prag, Dante Își Îndreptă privirea spre tânărul sclav. - Ajută-mă să duc lada, Îi porunci sec, după ce Îi ceruse mecanicului Îngăduința cu un semn din cap. Îi venise deodată În minte o posibilă ascunzătoare. Își stăpâni cu greu zâmbetul ironic care Îi Încolțise pe buze. Ce alt refugiu era mai bun decât abația Maddalenei? Multe lucruri fuseseră deja ascunse acolo, oameni și obiecte. Dacă biserica aceea tot era menită a depozita secrete, atunci Îl putea ascunde și pe al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
despre acest oraș. Cine și cât dă, cine și cât datorează. Și, mai cu seamă, activitățile ce se desfășoară aici, cine le Îndeplinește și unde. Celălalt Își miji ochii, cu o imperceptibilă grimasă de mulțumire. Apoi se feri printr-un zâmbet ușor. - Ești prea generos În a-mi lăuda umilele Însușiri. Mai curând breslele, cu registrele lor de zonă, sunt cele care țin socoteala precisă a activităților desfășurate de membri, În diferitele lor domenii. Deși e adevărat că În biroul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta că somnul Îi era pe sfârșite. Ochii de cristal clipiră de două ori; apoi, după un sfios gest de teamă la vederea bărbatului aplecat deasupra ei, pe buze Îi apăru un zâmbet misterios și Îndepărtat, ca acela pe care Dante Îl văzuse la statuile zeițelor antice. Îl fixă pentru câteva clipe, iar apoi Își Întinse brațele cu moleșeală. Priorul căzu În genunchi În fața ei. El Îi simți mâinile atingându-i ceafa, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dispune de un cal mereu proaspăt pentru momentul atacului. Așa Îi derutați pe păgâni, de aceea Îi Învingeați mereu, deși erau de două ori mai numeroși. Obișnuința pe care ați ridicat-o la rang de simbol pe sigiliile voastre. Un zâmbet palid lumină chipul francezului. - Sigiliul nostru... ai dreptate. Și câți neghiobi cred că simbolizează sărăcia ordinului nostru... Vino cu noi, repetă el pentru a treia oară. În lumina slabă a lunii, cicatricea Îi ieșea În evidență ca un semn diabolic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de la baza gâtului, de unde Îi venea durerea, retrăgându-și degetele pătate de sânge. Pipăindu-și tăietura, făcu un pas Îndărăt, pentru a se menține la distanță de celălalt, care părea dornic să Îl ajute. Arrigo pricepu și stătu locului. Un zâmbet Îi Încreți buzele. - Nu eu am căutat să te ucid. - Cineva a Încercat s-o facă. Iar ochii mei nu te văd decât pe dumneata. Filosoful strânse din buze, apoi trăsăturile sale se destinseră. O lumină șireată Îi ardea În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]