5,438 matches
-
primare, el nu a inventat o nouă Regulă, ci mai degrabă a reînno-it-o pe cea veche. Iar în amurgul lumii, ce se îndrepta spre asfințit, pe când timpul fiului pierzării este iminent (cf. 2Tes 2,3), a ridicat acea religie care zăcea la pământ și era aproape moartă, pentru a pregăti noi atleți care să opună rezistență timpurilor lui Anticrist, pline de pericole, și pentru a înzestra și întări Biserica sa. 3. Aceasta este familia religioasă a adevăraților săraci ai Răstignitului, este
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ce să se îmbrace (Dt 10,18). De fapt, se consideră privilegiați aceia de la care acești slujitori ai lui Dumnezeu acceptă onoarea ospitalității și a pomenilor. 13. Și nu doar credincioșii lui Cristos, ci până și sarazinii și cei ce zac încă în întuneric (cf. Is 9,1; 42,7) îi primesc bucuroși, plini de admirație față de umilința și perfecțiunea lor, și le oferă cele necesare cu suflet recunoscător atunci când ei merg cu hotărâre la ei ca să predice. 14. Noi am
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a primilor frați. După ce a mâncat la masa arhiepiscopului, s-au întors la Canterbury desculți, deși era o zăpadă foarte mare ce te speria doar când o vedeai. Apoi a fost lovit de gută la un picior, din cauza căreia a zăcut bolnav timp de doi ani la Londra, astfel că nu se mai putea mișca fără să fie dus [de altcineva]. În timpul infirmității sale, a avut onoarea de a fi vizitat de fratele Giordano, de sfântă amintire, maestru general al Ordinului
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
-lea nu mai știa să spună altceva decât acel verset al Psalmului: Mă apasă povara mâinii tale. Cu pedepse îl îndrepți pe cel vinovat (Ps 38,11-12). Această ultimă propoziție a repetat-o până când a murit; a fost lăsat să zacă pe paie, gol și părăsit de toți, așa cum e obiceiul pontifilor romani atunci când ajung în ultima zi. Dar erau acolo doi frați germani care i-au spus papei: «Vă spunem adevărul, stăm pe aceste meleaguri de mai multe luni pentru
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cunoscuta retorică aprinsă; și de data aceasta, fără rezultatul dorit. Intră ceața în rol, la cea de a treia solicitare, ea fiind sora “mai mare” și mai atotștiutoare. În fapt, se strecoară aici un vag element funerar. Într-adevăr, voinicul zăcea de moarte, părăsit pe un cîmp unde se dăduseră lupte grele. Era străjuit doar de “cei brazi înalți”, ca în Toma Alimoș; sau ca în anumite variante pur mioritice. Din acest punct, “maica bătrînă” se metamorfozează în doftoroaie și în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ghețurilor și al Pohjoliei, ca și următorul palier, al întinderilor pămîntene) nu s-a dovedit vrednic de proba cunoașterii și a dialogului. Răspunsul a venit din partea aștrilor cerești, luna și soarele. Drept urmare, i se indică bătrînei zona aproximativă unde feciorul zăcea sub ape; nu și faptul că era sfîrtecat în bucăți. Femeia avea cunoștință despre acest amănunt, în baza datelor de inițiată în meșteșuguri de breaslă vrăjitorească. Astfel, reușește, după multe eforturi, răbdare și iscusință, să adune părțile disparate ale trupului
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
acoperiți de cotul drept înălțat la frunte. Oase rupte, cu zvîrcurile umede, albeau țărîna. Botforii, tașca, chimirul, căciula brumărie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, însă împuținat de dinții fiarelor. Scheletul calului, curățat de carne, sub tarniță și poclăzi, zăcea mai încolo. Femeia răcni aprig: -Gheorghiță! Flăcăul tresări și se întoarse. Dar ea striga pe celălalt, pe mort. Îngenunchind cu grabă îi adună ciolanele și-i deosebi lucrurile. Căpățîna era spartă de baltag”. Scena, dar mai ales povestea vieții lui
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
A avut vreo patru fete, printre care și mama mea. Spre sfârșitul primului război mondial, în casa vornicului Bogdan a poposit, grav bolnav de tifos, un sergent, care era tatăl meu. Delira și a căzut la pat. În timpul cât a zăcut cu febră mare, poate o lună sau mai mult, mama i-a stat la cap și l-a îngrijit: îi ștergea fața și trupul de transpirație, îi schimba compresele, îi dădea ceai cu lingurița, iar când tata și-a recăpătat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a dat să mâncăm broș cu fasole cu lobodă roșie și urzici și ne-a împăcat. Tata n-a știut mult timp de lipsa cuțitului, nu prea avea el bani să cumpere sticle înfundate de vin sau rachiu, așa că tirbușonul zăcea bine mersi în fundul fântânii. Dar într-o zi a avut nevoie de el și l-a căutat la locul știut. - Camfura mă-ti, Aglăiță, unde-i briceagul? - Nu știu, Iancule, lă-i fi lăsat pe undeva, se mai întâmplă! Totul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
uitat-o și n-am s-o uit niciodată, așa cum n-am să uit marea omenie și bunătate a părinților lui Costică Mavropol. Și când te gândești că o asemenea vie de aur, cu toate acareturile, și crama, în care zăcea în butoaie vinul vechi de zeci de ani, le-au fost răpite, jefuite și distruse de autoritățile comuniste, ceva mai târziu! Doamne, că multă nedreptate și fărădelegi mai sunt pe lumea aceasta! În vara aceea, aveam acum treisprezece ani, tata
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
deranja cumplit o bătătură mai veche, pe care cu cât o tăia mai des, cu atât mai dihai creștea la loc, ba chiar, i se părea suferindului că se făcea tot mai mare. Și durea al naibii de rău. Pantoful cel vinovat zăcea neputiincios mai încolo, pe o râlă, iar polițaiul, descheiat la bluză până la buric, se uita chiorâș la gaura ciorapului de la degetul cel mare de la piciorul cu bătătură și se scărpina necăjit după cap, într-un ritm harnic, încât cozorocul caschetei
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
uită la mine, apoi sa dus la sobă și a mai aruncat un lemn pe foc, cu gestul unui om necăjit. L-am chemat și el a venit la pat și s-a așezat lângă mine. - Da' știu c-ai zăcut, domnule, nu glumă! De când te aștept să te trezești!... Iac-îi bine. - De mult zac? l-am întrebat. - Păi aiasta-i a șasea zi. Da' știi că ești norocos, nevoie mare! - Ia povestește, cum a fost de mă aflu în patul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe foc, cu gestul unui om necăjit. L-am chemat și el a venit la pat și s-a așezat lângă mine. - Da' știu c-ai zăcut, domnule, nu glumă! De când te aștept să te trezești!... Iac-îi bine. - De mult zac? l-am întrebat. - Păi aiasta-i a șasea zi. Da' știi că ești norocos, nevoie mare! - Ia povestește, cum a fost de mă aflu în patul dumitale? - Păi, cum să fie? Iaca așa: când ai băgat cuțitu' în lupul care
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să fie? Iaca așa: când ai băgat cuțitu' în lupul care sărise la neata, am apărut eu cu doi tovarăși cu tractoru'. Am sărit ș-am dat cu paru' în al doilea lup care sărise să te atace, căci primul zăcea la picioarele neatale mort. Atunci te-am pălit și pe neata la cap, c-ai leșinat. Am zbierat și-am făcut multă mișcare cu parii înspre ceilalți lupi și ei au fugit. Pe urmă te-am adus acasă, te-am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
când îl doare inima. Spătarul se opri în dreptul unui cufăr de piele de Cordova cu încuietori meșteșugite de argint aurit. Vodă îi remarcă interesul și preciză: — Până și răvașele pe care le-am primit de la dumneata în ăști cinci ani zac acolo. Nimic nu se aruncă. Doamna Ilinca își plimba privirile obosite de la unul la altul. „Vrea să mă șantajeze”, își spuse Mihai, retrăgându-se în spatele jilțului mamei. Nu-i venea să-și creadă auzului, asista la o târguială ca la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
slăbănog. Nu te amăgi, ești slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda.” Și prin somn, ca venind din altă lume îmi răsunau cuvintele: „Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numește pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ținut. Și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mare se umpluse de neamurile Cantacuzinilor, nepoți, nepoate, cumnați, cumnate. Cei doi frați (că Iordache Coconul era cu aga Bălăceanu în drum spre Viena) primeau condoleanțe și, șoptit, puneau la cale ce o să spună fiecare în divan. Șerban, marele Șerban, zăcea mai părăsit ca oricine. Toți își vedeau de grijile lor, așa că mitropolitul i-a spus ieromonahului Ștefan să citească ectenia de ieșire a răposatului. L-au pus pe un fel de năsălie și la rugăciunile ieromonahului, spuse românește, răspundeau monahii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pusese pe cap coroana împăraților Constantinopolului, dar reușise să unească în jurul lui și al crezului său toată biserica ortodoxă de sub călcâiul turcesc. Și dacă neamurile și cei ce i-au fost dragi avuseseră alte treburi în timp ce răposatul, așa cum zice cronica, „zăcea ca un om din cei proști” în odaia rece și fără candelă aprinsă la cap, astăzi ei, cinul preoțesc și călugăresc, veneau să-i aducă cinstire. L-au scos din Curtea domnească opt frați monahi, ducând năsălia pe umeri. În
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Să nu mai faci. Oprește-te, drumul pe care ai pornit nu este bun. Nu vreau să am taine față de dregătorii mei. — Dar ei? Nici ei nu au, doar că mi le spun la timpul potrivit. Toată lumea știe că am zăcut de răceala aceea, că sunt supărat că de când a răposat cumnatul tău Scarlat, Mavrocordat tot trage ițele la sultan împotriva noastră și că acum de sărbători vreau să fiu lăsat în pace, fără griji lumești, să pot lua și eu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Din două în două zile plecau de la București spre Înalta Poartă călărași cu informații precise privind evoluția sănătății lui Constantin Brâncoveanu. Erau înștiințați deopotrivă Rami Efendi pașa, marele vizir, cât și Alexandru Mavrocordat, marele dragoman. Până spre Sfântul Gheorghe, vodă zăcuse la pat și, cu toată îngrijirea atentă a lui Pylarino, nu se văzuse nici un progres. De câte ori intra Selin în odaia în care suferea bolnavul și își propunea să se apropie și să cerceteze mai bine ca să nu fie înșelat, de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la palat, a ordonat gărzii să rămână pe sala din fața spătăriei cu stele și a cerut să fie înfățișat domnitorului. Se pare că fusese așteptat, pentru că imediat a fost dus în odaia în care, îmbrăcat cu grijă, întins pe pat, zăcea beiul, același bei sluțit de infecția generală a pielii feței. Selin îl salută politicos, se opri o clipă, ascultă, ridică un deget în sus și întrebă: — De ce bat clopotele? — Mâine e Sfântul Gheorghe, e hram la mitropolia veche, a Bălăcenilor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fi sărutat mâna și l ar fi îmbrățișat. Au ajuns până să se lumineze de ziuă. La curțile domnești erau așteptați de niște oameni de încredere. Cei doi l-au condus pe voievod până în iatacul lui, în odaia în care zăcuse. Ștefan și-a ajutat tatăl să se dezbrace și când, întins în pat se pregătea să adoarmă, Constantin Brâncoveanu spuse: — Mai am o rugăminte, Selin Pașa. Aș dori să dormiți cu Ștefan, aici în camera alăturată. Să puneți gardă la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Dar am rămas pe colnic înconjurat de căpitanii mei. Priveliștea de pe deal era jalnică. Tătarii, ducând cu ei pe toți cei căzuți prinși, în frunte cu marchizul Doria și cu Heissler, se retrăseseră și, pe câmpul dintre Tohani și Zărnești, zăceau morții de-a valma. Trupurile erau calde când stolurile de corbi au început să se abată. Vulturi leneși de munte, obișnuiți să vâneze puii de căprioară, fuseseră atrași de mirosul sângelui. Atunci am pus de au desprins de trup capul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de căprioară, fuseseră atrași de mirosul sângelui. Atunci am pus de au desprins de trup capul Bălăceanului și l-am adus de l-au țintuit în poarta de la București a caselor lui. Mi-a fost greu să las capul să zacă un an în prepeleac, în fața ochilor tușii Anca, sora tatii, intrată prin cuscrie în neamul Bălăcenilor. Nu-l judecam aspru pe aga Constantin. În mintea mea rămăsese credincios înțelegerii noastre, sfatului aceluia tainic la care ne chemase Șerban Vodă, fără
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
înălțatului și blagocestivului Io Constantin Basarab Voevod, care, de ani 15 vârstă fiind, cu iubit soțul ei creștinește cucernic, cu înțelepciune și virtuți au trăit, ci cruda moarte făr de vreme încă sosind, după ce în boală grea căzând, nu mult zăcând, o au răpit, viețuind cu luminatul soțul ei numai ani doi și luni zece. Aci e odihna și răpaosul de veci dupre bunătățile sale câștigat, iar iubitului ei soț și tot blagorodnicului neamului ei lacrimi neastâm părate și jale necurmată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]