39,396 matches
-
îndreaptă spre sud, traversând râul Sambre la Jeumont pe 23 iunie. În acest timp trupele lui Boufflers fac joncțiunea cu armata lui Luxembourg, care își continuă drumul și pe 27 iunie ridică tabăra la Boussu. Când Luxembourg începe manevrele la sud de Mons și Charleroi, Waldeck își mută tabăra între Nivelle și Pieton, pe 28 iunie. În aceiași seară Luxembourg conduce personal un detașament la Gerpinnes (cu câteva poduri mobile) pentru a stabili un loc de trecere peste Sambre la Ham
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
au retras în luna octombrie în cantonamentele de iarnă: Luxembourg pe teren inamic, iar adversarii săi la Maastricht. Trupele din Hanovra s-au întors în patrie în timp ce trupele din Brandenburg și Lüneburg s-au sistemat în Țările de Jos de Sud.
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
neagră aromată și Coarnă neagră tămâioasă. Acestea au florile hermafrodite normale și polen fertil, înlăturându-se principala problemă a populației mamă din care provin. În prezent, dintre acestea, cel mai înmulțit este soiul Coarnă neagră selecționată. Se cultivă îndeosebi în sudul Moldovei, Muntenia și Oltenia. http://www.horticultorul.ro/vita-de-vie/coarna-neagra/
Coarnă Neagră () [Corola-website/Science/331887_a_333216]
-
înfrântă de către armatele Ming deja greu confrunte cu amenințarea Manchu în partea de nord. La începutul anului 1644, situația împăratului a devenit nefavorabilă, însă el a refuzat sfatul de a-și muta curtea sau de-și trimite prințul moștenitor în sud. În aprilie 1644, Li se pregătea să captureze capitala Beijing. Decât să facă față capturării, umilirii și a unei probabile execuții din mâinile recent proclamatei dinastiei Qing, Chongzhen aranjat o sărbătoare și a chemat toți membri ai familiei imperiale cu excepția
Împăratul Chongzhen () [Corola-website/Science/331891_a_333220]
-
pentru o călătorie pe ocean. Navigând de-a lungul coastei spre Guiana cele două brigantine au fost despărțite până când au fost reunite la Nueva Cádiz pe insula Cubagua de pe coasta Venezuelei. "Victoria", purtând pe Orellana și Carvajal a navigat spre sud pe lângă Trinidad și a fost blocată în Golful Paria timp de șapte zile, ajungând în cele din urmă pe Cubagua pe 11 septembrie 1542. "San Pedro" a navigat la nord de Trinidad și a ajuns în Cubagua pe 9 septembrie
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
Antantă - reprezentată de generalul Louis Franchet d'Esperey si guvernul Karolyi, a determinat apariția unei situații cu caracter relativ confuz fixând o linie de demarcație între trupele Antantei si acelea ale Ungariei, într-un context în care teritoriile aflate la sudul acestei linii au rămas în administrația statului meaghiar și în Banat au intrat trupe sârbe. Astfel, exercitarea autoritatii Consiliilor Naționale a devenit dificilă. Cadrul Convenției lăsând loc de o interpretare mai elastică, nu era clar dacă garzile și trupele cu
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
este un port de agrement din Rio de Janeiro, Brazilia, situat pe coasta golfului Guanabara. Se află în cartierul Glória, în zona de sud a orașului, și formează o parte a Parcului Flamengo. Proiectat de arhitecții Amaro Machado și Duarte Belo, a fost inaugurat în 1979 cu 167 inele de amarare și 73 locuri în docul uscat. Este folosit în special pentru iahturi de
Marina da Glória () [Corola-website/Science/335548_a_336877]
-
2-a britanică (Miles Dempsey) era plasată în centru, iar Armata a 9-a SUA (William Hood Simpson) asigura flancul sudic al Grupului. Partea din mijloc al frontului aliat, de la pozițiile Armatei a 9-a SUA la aproximativ 22 km sud de Mainz, era ocupată de Grupul de Armată al 12-lea, sub comanda generalului Omar N. Bradley. Bradley comanda două armate americane: Armata I (Courtney Hodges) pe flancul stâng (nord) și Armata a 3-a (George S. Patton) pe flancul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Mainz, era ocupată de Grupul de Armată al 12-lea, sub comanda generalului Omar N. Bradley. Bradley comanda două armate americane: Armata I (Courtney Hodges) pe flancul stâng (nord) și Armata a 3-a (George S. Patton) pe flancul drept (sud). Dispozitivul aliat era completat până la granița elvețiană de Grupul de Armată al 6-lea, comandat de Jacob L. Devers. Flancul nordic era asigurat de Armata a 7-a SUA, iar flancul sudic era ocupat de Armata I franceză (Jean de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
puternice ale frontului să. Atacul principal trebuia dat după traversarea Rinului de unitățile din nord - Grupul de Armată 21 comandat de Montgomery - care trebuiau să atace până întâlneau coloanele Armatei I, care avea să declanșeze un asalt secundar mai la sud. În cazul în care manevra de dublă încercuire avea să fie un succes, întreg bazinul industrial al Rurului urma să fie cucerit, neutralizând astfel o bună parte a capacității industriale a Reichului. Înaintării aliate trebuia să I se opună "Oberbefehlshaber
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de sub comanda lui Paul Hausser. După cucerirea regiunii Ruhr, Eisenhower plănuia să continue avansarea spre răsărit peste câmpiile din nordul Germaniei până la Berlin. Grupurile de Armate americane a 6-a și a 12-a urmau să organizeze ofensive simultane în sud, care să îi împiedice pe germani să transfere trupe în nord, pentru stoparea atacului aliat principal. Acest al doilea atac le-ar fi asigurat aliaților un anumit grad de flexibilitate în cazul în care operațiunile din nord nu s-ar
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
zonă erau concentrate încă efective germane importante și numeroase capacități ale industriei militare, rapoartele serviciilor aliate de informații atrăgeau atenția asupra faptului că numeroase instalații industriale erau mutate spre sud-est, în adâncul teritoriului german. Din acest motiv, importanța ofensivei din sud a crescut în mod semnificativ. Eisenhower a hotărât să își concentreze eforturile împotriva „Fortăreței Alpine”. Informațiile primite de americani indicau că trupele cele mai loiale ale lui Hitler se pregăteau să organizeze efort final, de durată, în fortăreața naturală a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
mod semnificativ. Eisenhower a hotărât să își concentreze eforturile împotriva „Fortăreței Alpine”. Informațiile primite de americani indicau că trupele cele mai loiale ale lui Hitler se pregăteau să organizeze efort final, de durată, în fortăreața naturală a munților Alpi din sudul Germaniei și vestul Austriei. Era de presupus că, dacă ar fi reușit o rezistență de un an sau mai mult, disensiunile dintre Uniunea Sovietică și aliații occidentali le-ar fi oferit germanilor un instrument de negociere care să le permită
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Cu toate acestea, serviciile de informații aliate nu au putut să nu ia în considerație posibilitatea ca anumite subunități ale armatei germane să încerce să reziste în Alpi. Pentru interzicerea unei asemenea opțiuni, comandanții aliați au regândit rolul operațiunii din sudul Germaniei. Poate cel mai important motiv al schimbării priorităților atacului în favoarea înaintării din sud a fost asigurarea intereselor americane. În timp ce Montgomery era precaut și își planifica cu mare grijă atacul din nord, asigurându-se că are un puternic sprijin de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
considerație posibilitatea ca anumite subunități ale armatei germane să încerce să reziste în Alpi. Pentru interzicerea unei asemenea opțiuni, comandanții aliați au regândit rolul operațiunii din sudul Germaniei. Poate cel mai important motiv al schimbării priorităților atacului în favoarea înaintării din sud a fost asigurarea intereselor americane. În timp ce Montgomery era precaut și își planifica cu mare grijă atacul din nord, asigurându-se că are un puternic sprijin de artilerie și suficiente trupe aeropurtate, forțele americane demonstrau acel timp de agresivitate esențială pe
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
o aprecia atât de mult. Pe 7 martie, Armata I comandată de generalul Courtney H. Hodges a cucerit ultimul pod intact peste Rin de la Remagen - podul Ludendorf. După această victorie, americanii și-au extins necontenit capul de pod cucerit. În sud, în regiunea Saar-Palatinate, Armata a 3-a comandată de George S. Patton a dat o lovitură devastatoare Armatei a 7-a germane și, împreună cu Armata a 7-a SUA, aproape că a reușit să distrugă Armata I germană. În cinci
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
au capturat peste 68.000 de soldați germani. Aceste acțiuni îndrăznețe au eliminat ultimele poziții germane de la vest de Rin. Deși acțiunea lui Montgomery a continuat să fie planificată ca principalul atac, Eisenhower a dorit ca avântul forțelor americane din sud să nu fie irosit prin obligarea acestora să se limiteze la păstrarea liniei Rinului sau la declanșarea unor operațiuni de diversiune. La sfârșitul lunii martie, Eisenhower a hotărât să pună mai mult accent pe acțiunea forțelor americane din sud. Evenimentele
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
din sud să nu fie irosit prin obligarea acestora să se limiteze la păstrarea liniei Rinului sau la declanșarea unor operațiuni de diversiune. La sfârșitul lunii martie, Eisenhower a hotărât să pună mai mult accent pe acțiunea forțelor americane din sud. Evenimentele din primele zile ale campaniei finale aveau să îl convingă că decizia sa era cea corectă. Când o unitate aliată ajungea în dreptul unei localități, conducătorii comunității și locuitorii care nu plecaseră încă foloseau steaguri albe (uneori cearceafuri, fețe de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
evidentă pentru că râul Main, al cărui curs îndreptându-se spre nord, la 48 km este de Rin și paralel cu acesta, își schimba direcția spre vest și se vărsa în Rin la Mainz. Dacă operațiunea s-ar fi desfășurat la sud de oraș, soldații ar fi trebuit să se organizeze pentru traversarea a două cursuri mari de apă. Pe de altă parte, Patton și-a dat seama de faptul că germanii erau conștienți de această problemă și se pregătiseră pentru respingerea
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
germanii erau conștienți de această problemă și se pregătiseră pentru respingerea unei traversări la nord de Mainz. Patton a hotărât să execute un atac de diversiune la Mainz, principala operațiune urmând să se desfășoare la Nierstein-Oppenheim, 15-16 km mai la sud de Mainz. După acest prim atac, care avea să fie întreprins de Corpul XII, Corpul VIII urma să execute o traversare de sprijin la Boppard și St. Goar, 40-50 km nord-vest de Mainz. Terenul din vecinătatea municipalității Nierstein și Oppenheim
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
În zorii zilei de 25 martie, elementele Diviziei a 87-a de infanterie SUA au traversat Rinul la nord de Boppard iar, după 24 de ore, elemente ale Diviziei a 89-a de infanterie SUA au traversat fluviul 10 km sud de Boppard, la St. Goar. Deși rezistența germană din aceste sectoare a fost mai puternică decât cea întâmpinată de primele unități ale Corpului al XII-lea, problemele întâmpinate de aliați la Boppard și St. Goar au ținut în principal de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
rezistența germană s-a prăbușit de-a lungul Rinului până în seara zilei de 26 martie. Pentru ca să înrăutățească și mai mult situația germanior, Armata a 6-a SUA a executat o traversare a Rinului pe 26 martie. La Worms, 40 km sud de Mainz, Corpul a XV-lea al Armatei a 7-a a cucerit un cap de pod, a cărui existență a fost sprijinită de cucerirea capului de pod al Armatei a 3-a din dimineața zilei următoare. După înfrângerea rezistenței
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
imediat după ce securitatea capului de pod era asigurată de primul val de asalt. În sectorul extrem sudic al Grupului al 21-lea de Armată, diviziile Armatei a 9-a trebuiau să traveseze Rinul pe un front de 17 km, la sud de Wesel și de Lippe. Această forță trebuia să blocheze orice încercare de contraatac a trupelor germane staționate în regiunea Ruhr. Dată fiind rețeaua proastă de drumuri de pe malul estic din această zonă a Rinului, un al doilea corp al
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
cărora fuseseră temporar mutate. „Operațiunea Plunder” a fos declanșată pe 23 martie cu un asalt al elementelor Armatei a 2-a britanice, ale căror acțiuni au vizat trei puncte de trecere: Rees la nord, Xanten în centru și Wesel la sud. Cele două divizii ale Armatei a 9-a au trebuit să declanșeze un atac în regiunea Rheinberg la sud de Wesel. La nordul zonei de traversare, elementele Corpului XXX au început atactul (Operațiunea „Turnscrew” (Șurubelnița)) pe la ora 21:00. Acest
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
2-a britanice, ale căror acțiuni au vizat trei puncte de trecere: Rees la nord, Xanten în centru și Wesel la sud. Cele două divizii ale Armatei a 9-a au trebuit să declanșeze un atac în regiunea Rheinberg la sud de Wesel. La nordul zonei de traversare, elementele Corpului XXX au început atactul (Operațiunea „Turnscrew” (Șurubelnița)) pe la ora 21:00. Acest atac era menit să distragă atenția germanilor de la asaltul principal de la Xanten din centru și de la Rheinberg din sud
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]