38,615 matches
-
Shō-Gō" 4 erau răspunsuri la un atac în insula Formosa, insulele Ryukyu și insulele Kurile. Planurile erau operații ofensive foarte complexe care implicau aproape toate forțele disponibile pentru bătălia decisivă, în ciuda faptului că operațiunea urma să diminueze substanțial rezervele de combustibil ale Japoniei. În 12 octombrie 1944, Flota a 3-a sub conducerea amiralului Halsey a început o serie de raiduri ale portavioanelor împotriva Formosei și insulelor Ryukyu, pentru a asigura că avioanele de pe bazele de pe insulele amintite nu pot interveni
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
duce la distrugerea uneia sau mai multor dintre forțele atacatoare, însă mai târziu Toyoda explica anchetatorilor americani că: „Știam că dacă pierdem insulele Filipine, degeaba ne rămâne flota și se întoarce în Japonia, pentru că nu i-ar mai fi rămas combustibil pentru operațiile militare viitoare. Dacă flota nu s-ar fi întors în Japonia ci rămânea în apele din sud, nu puteam să o alimentăm cu combustibil și muniție. Așa că degeaba ar fi supraviețuit flota luptei în Filipine, că după aceea
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
rămâne flota și se întoarce în Japonia, pentru că nu i-ar mai fi rămas combustibil pentru operațiile militare viitoare. Dacă flota nu s-ar fi întors în Japonia ci rămânea în apele din sud, nu puteam să o alimentăm cu combustibil și muniție. Așa că degeaba ar fi supraviețuit flota luptei în Filipine, că după aceea nu ne-am fi putut folosi de ea”. unde: (Notă: această acțiune este numită de Morison ca „Lupta din strâmtoarea Palawan”, alții ca „Bătălia din strâmtoarea
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
la lansare. Defectarea O-ringului a cauzat o ruptură în articulația propulsorului pe care o asigura, permițând că gazul fierbinte din interiorul motorului să ajungă în exterior și să intre în contact cu aparatură propulsorului și cu rezervorul exterior de combustibil. Această a condus la separarea legăturii din spate a propulsorului din dreapta și la distrugerea rezervorului din dreapta. După aceasta, forțele aerodinamice au distrus imediat vehiculul. Compartimentul echipajului și multe alte fragmente ale vehiculului au fost în cele din urmă recuperate de pe
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
frig încât nu a putut realiza etanșarea în timp util. O-ringul secundar nu era poziționat corect din cauza îndoirii metalului. Astfel, gazele nu au mai putut fi oprite, și ambele O-ringuri au fost pulverizate. Totuși, oxizii de aluminiu de la combustibilul solid ars au etanșat temporar articulația defectă, înlocuind O-ringurile înainte ca flacăra să iasă prin gaură. La plecarea de lângă turnul de lansare, motoarele funcționau la 104% din puterea lor maximă nominală, iar coordonarea misiunii a fost predată de centrul
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
violent capacul temporar de oxid care luase locul O-ringurilor defecte, îndepărtând și ultima barieră ce mai oprea flăcările să iasă prin articulație. Dacă n-ar fi fost schimbarea direcției vântului, norocosul capac de oxid ar fi rezistat până la epuizarea combustibilului propulsorului. Într-o secundă, emisia de gaze a devenit intensă și bine definită. Presiunea internă din propulsorul din dreapta a început să scadă din cauza gaurii crescânde din articulația spartă, si la Ț+60.238 se vedeau clar flăcări ieșind prin articulație
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
secundă după accelerare, cănd pilotul Michael J. Smith a exclamat "Uh-oh!" ("Hopa!"). Este posibil ca Smith să fi exclamat ca răspuns la indicatoarele de bord ale performanței motorului principal sau ca răspuns la scăderea de presiune din rezervorul exterior de combustibil. La Ț+73,124, domul din spate al rezervorului de hidrogen lichid a cedat, producând o forță propulsoare ce a care a împins rezervorul de hidrogen înspre rezervorul de oxigen lichid din partea din față a rezervorului exterior. În același timp
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
explodat”. De fapt, ele s-au dezintegrat rapid sub acțiunea unor uriașe forțe aerodinamice, întrucat naveta trecuse cu puțin peste punctul „Max Q”, de maximă presiune aerodinamică (presiunea dinamică începuse să scadă după ce atinsese maximul). Când s-a dezintegrat rezervorul, combustibilul și oxidantul stocate în acestă s-au împrăștiat, lăsând impresia unei mingi de foc. Totuși, conform echipei NAȘĂ care a analizat imaginile după accident, a fost doar o „combustie localizată” a gazului propulsor. Norul vizibil era compus mai ales din
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
al doilea război mondial, armata a fost reorganizată și sovietizată. După Revoluția română din 1989, din cauza lipsei de fonduri, multe unități au fost desființate și multe echipamente au fost eliminate. De asemenea, capacitatea militarilor români a scăzut din cauza lipsei de combustibil, precum și de formare. Cu toate acestea, de la finele anilor 1990, au venit un număr de schimbări pozitive și nivelul de pregătire este în creștere; începând cu anul 1996, bugetul militar a crescut mai mult de patru ori - în creștere de la
Forțele Terestre Române () [Corola-website/Science/315713_a_317042]
-
era de trei ori mai mic decât în 1989 (636 de milioane de dolari), 50% din echipamente erau mai vechi de 30 de ani, iar 60% din vehiculele blindate și 85 % din unitățile de rachete erau neoperaționale. Din cauza lipsei de combustibil și de antrenament, nivelul de pregătire și capacitatea militară erau extrem de reduse (doar aproximativ 30%). Cu toate acestea, după 1996, Guvernul României a luat în serios acțiunea de reorganizare a forțelor armate: bugetul militar a crescut, iar echipamentele au fost
Forțele Terestre Române () [Corola-website/Science/315713_a_317042]
-
de ordin tehnic și mecanic. Motorul folosit nu era suficient de puternic pentru masa vehiculului. Viteza maximă pe teren frământat era de doar 14,5 km/h și era obținută prin exploatarea la maxim a motorului. Autonomia și consumul de combustibil erau afectate. Din cauza mobilității reduse, vânătorii de tancuri Jagdtiger erau deseori folosiți ca niște cazemate mobile. Majoritatea vehiculelor au fost pierdute din cauza avariilor mecanice și lipsei de combustibil decât din cauza inamicului. Wehrmachtul a comandat inițial 150 de vehicule, însă puțin
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
era obținută prin exploatarea la maxim a motorului. Autonomia și consumul de combustibil erau afectate. Din cauza mobilității reduse, vânătorii de tancuri Jagdtiger erau deseori folosiți ca niște cazemate mobile. Majoritatea vehiculelor au fost pierdute din cauza avariilor mecanice și lipsei de combustibil decât din cauza inamicului. Wehrmachtul a comandat inițial 150 de vehicule, însă puțin peste jumătate din acest număr au fost construite între iulie 1944 și mai 1945. Unsprezece vehicule au fost construite cu suspensia Porche (cu opt galeți, având seriile 305001
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
fost numărul 305011, fabricat în septembrie 1944. Două batalioane antitanc grele ("schwere Panzerjäger-Abteilung"), numărul 512 și 653, au folosit Jagdtiger începând cu luna septembrie 1944. Majoritatea vehiculelor au fost distruse de propriile echipaje din cauza avariilor mecanice și a lipsei de combustibil. În practică, vehiculele erau folosite în operațiuni strict defensive din cauza mobilității reduse. Vânătorii de tancuri Jagdtiger aveau o rată de foc foarte mică din cauza tunului PaK 44, care necesita o încărcătură propulsivă separată de proiectil. Vehiculul blindat avea doar 40
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
poate suprasolicita fosa ecologică. Nici tocătoarele de gunoi nu sunt recomandate, căci ele pot crește acumularea de noroi din fosa ecologică cu până la 40%. Anumite chimicale, cum ar fi cantități mari de clor sau sare, pesticide, ierbicide, soda caustica sau combustibili pot deteriora echilibrul natural al sistemului septic, omorând bacteriile bune de descompunere, așa că nu este indicat să le arunci în chiuvetă sau closet. În plus, ele pot constitui un pericol pentru sănătate dacă ajung în pânză freatică. Toate acestea trebuie
Fosă septică () [Corola-website/Science/315859_a_317188]
-
și: sistemul de pornire, de anti-blocare al frânelor (ABS), de climatizare, de control airbag, controlul de distanță, etc. Unități de control vizibile sunt pe tahometru, în forma lui nouă împreună cu turometru și diverse alte indicatoare. Senzori cum ar fi, nivelul combustibilului în rezervor, presiunea uleiului pot dispune de propriul modul electronic care sunt, printre altele, memorate pe termen lung. Modulele electronice lucrează după principiul „IPO”, (în engleză "Input-Process-Output", „introducere-prelucrare-debitare”). Pentru înregistrarea valoriilor sunt disponibili senzorii care stabilesc o caracteristică fizică, cum
Calculator de bord () [Corola-website/Science/315873_a_317202]
-
nu au fost intruite niciodată împreună cu forțele navale, iar majoritatea vaselor militare au fost construite pentru acțiuni ale flotelor reunite, nu pentru operațiuni de protejare a convoaielor, care s-au dovedit extrem de importante în timpul războiului. În afară de aceasta, lipsa cronică de combustibil a obligat majoritatea vaselor militare italiene să desfășoare operațiuni limitate. Forțele armate italiene s-au confruntat de asemenea și cu probleme de comandă la cel mai înalt nivel. Mussolini și-a asumat conducerea celor trei ministere militare din dorința de
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
forță redusă. Flotila Mării Roșii își avea baza în portul Massawa din Eritreea. Flotila era compusă din șapte distrugătoare și opt submarine. Flotila Mării Roșii a reprezentat o amenințare continuă împotriva convoaielor britanice care traversau Marea Roșie, în cida crizei de combustibil. Italienii au pierdut în timpul atacurilor împotriva convoaielor aliate patru submarine și a un distrugător. Britanicii au contraatacat din Sudan pe 19 ianuarie 1941 cu două divizii indiene. (a 4-a și a 5-a) de infanterie. În sprijinului atacului principal
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
fost și este în continuare, viața de scriitor; unic și inefabil și de ne-imitat atunci când și-a găsit tonul. - Magda Ursache: Prozatorul deține cele trei calități „de bază”: memorie, fantezie, spirit de observație, fără a mai pune la îndoială combustibilul, talentul. Binecuvîntat astfel, îi este ușor să monteze scene de viață literară. Ca să-și facă prospecțiunea, geologul-prozator împinge ușor ușa Casei Monteoru. Se așază la o masă, ascultă și vede. E știut, forța inteligenței constă în a-l auzi pe
Ion Lazu () [Corola-website/Science/316556_a_317885]
-
de a-l înlătura pe acesta din poziția pe care o ocupa, astfel încât Teller să devină adevăratul lider al comunității americane a cercetătorilor în domeniul nuclear. În 1946, Teller a participat la o conferință în care s-au discutat proprietățile combustibililor termonucleari, cum ar fi deuteriul și posibilitatea proiectării unei bombe cu hidrogen. S-a ajuns la concluzia că evaluarea de către Teller a bombei de hidrogen a fost prea optimistă, și că atât cantitatea de deuteriu necesară, cât și pierderile de
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
armele nucleare. Marea realizare — ale cărei detalii au rămas secrete încă și în 2009 — a fost, se presupune, separarea componentelor de fisiune și a celor de fuziune ale armei, și utilizarea radiației produse de bomba cu fisiune pentru a comprima combustibilul de fuziune înainte de a-l aprinde. Totuși, doar comprimarea nu ar fi fost suficientă, iar cealaltă idee crucială — aranjarea bombei cu separarea primarului de secundar — pare să fi fost contribuția exclusivă a lui Ulam. De asemenea, ideea lui Ulam pare
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
mai numește și "segment raclor". Uleiul în abundență, ajuns pe oglinda cilindrului, tinde să pătrundă în camera de ardere, ceea ce nu este de dorit, deoarece se intensifică consumul de ulei și formarea de calamină.(reziduu de cărbune provenit din arderea combustibilului). Cantitatea de ulei de pe oglinda cilindrului trebuie să fie suficient de mare încât să ajungă pentru ungerea hidrodinamică, dar nu atât de mare încât să activeze fluxul de ulei spre camera de ardere. Uleiul în exces este raclat de segment
Segment de piston (motor) () [Corola-website/Science/315009_a_316338]
-
care se află în ape internaționale în Golful Persic. Șase avioane de transport Lockheed C-130 Hercules, din care trei cu trupe Delta Force, doi traducători de farsi/ghizi și echipament la bord iar celălalte trei adaptate pentru transport de combustibil urmau să decoleze de pe Insulă Masirah, Oman. Atît avioanele de transport cât și elicopterele urmau să pătrundă în spațiul aerian iranian zburând la altitudine joasă pentru a evita să fie detectate de radar iranian, toate îndreptându-se către locul desemnat
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]
-
iranian zburând la altitudine joasă pentru a evita să fie detectate de radar iranian, toate îndreptându-se către locul desemnat "Deșert One" - ca și elicopterele - și unde aveau să aterizeze. Trupele aveau să asigure perimetrul în timp ce cele trei avioane cu combustibil urmau să umple rezervoarele de combustibil ale elicopterelor. După aceea elicopterele aveau să zboare cu trupele la bord spre punctul "Deșert Two" în apropiere de Teheran, unde doi agenți americani aveau să-i întâmpine și unde aveau să se ascundă
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]
-
a evita să fie detectate de radar iranian, toate îndreptându-se către locul desemnat "Deșert One" - ca și elicopterele - și unde aveau să aterizeze. Trupele aveau să asigure perimetrul în timp ce cele trei avioane cu combustibil urmau să umple rezervoarele de combustibil ale elicopterelor. După aceea elicopterele aveau să zboare cu trupele la bord spre punctul "Deșert Two" în apropiere de Teheran, unde doi agenți americani aveau să-i întâmpine și unde aveau să se ascundă într-un wadi pînă noaptea următoare
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]
-
înainte și că luminile stadionului "Amdjadijeh" (azi "Shahid Shiroudi") fuseseră aprinse toată noaptea. În data de 31 martie 1980 a avut loc o operație secretă a CIA care avea ca scop explorarea și prepararea unei baze provizorii pentru aprovizionarea cu combustibil a elicopterelor, Deșert One. Trei agenți au pătruns în Iran cu un avion mic și au aterizat pe șoseaua Yazd-Tabas unde aceasta traversează deșertul de sare Posht-e Badam. Au luat probe de sol și au plantat o serie de balize
Operația Eagle Claw () [Corola-website/Science/315025_a_316354]