39,399 matches
-
în soarta țării. Președintele PSRM, Igor Dodon, a acceptat să participe la alegerea șefului statului cu condiția că candidatul trebuie să nu reprezinte interesele niciunui partid din parlament. Din multitudinea de candidați propuși care uneori nu găseau nici măcar susținerea întregii Alianțe, judecătorul Nicolae Timofti, a fost acea soluție de compromis care a împăcat toate părțile. Pe data de 16 martie 2012, Nicolae Timofti a fost ales în funcția de președinte cu toate cele 62 voturi disponibile, încă un vot de la deputatul
Nicolae Timofti () [Corola-website/Science/325842_a_327171]
-
bazinul pannonic. Perioada de domnie în Pannonia a lui Alboin, după moartea tatălui său Audoin, a fost una de confruntare aproape continuă a longobarzilor cu gepizii, vecinii lor principali. Gepizii au avut inițial câștig de cauză, însă în 567, mulțumită alianței cu avarii, Alboin i-a înfrânt definitiv, iar pământurile gepizilor au intrat în posesia avarilor. Puterea crescândă a acestora i-a cauzat lui Alboin probleme lui, încât regele longobard a decis abandonarea Pannoniei și strămutarea în Italia, în speranța că
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
avut loc la puțin timp după moartea în 555 a liderului franc Theudebald, este considerată ca reflectând decizia lui Audoin de a se distanța de Bizanț, aliat tradițional al longobarzilor, dar ezitant în susținerea lui Audoin împotriva gepizilor. Importanța noii alianțe consta în faptul că francii îi era fățiș ostil Imperiului Bizantin. Prima remarcare a lui Alboin pe câmpul de luptă a fost reprezentată de o ciocnire cu gepizii. În bătălia de la Asfeld, el l-a ucis în luptă pe Turismod
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
l-a trimis pe ginerele său Baduarius ca magister militum să conducă o armată bizantină împotriva lui Alboin și în sprijinul lui Cunimund, pentru a-i zdrobi pe longobarzi definitiv. Confruntat cu posibilitatea înfrângerii, Alboin a încheiat în 566 o alianță cu kaganul (hanul avar Bayan I, cu prețul unor condiții dure; avarii solicitau o zecime din vitele longobarzilor, jumătate din prada de război și, la sfârșitul războiului, toate pământurile aflate atunci în proprietatea gepizilor. Longobarzii se bazau pe disputa izbucnită
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
100.000-150.000, cu aproximările de rigoare; Wilfried Menghen, în lucrarea sa "Die Langobarden" estimează între 150.000 și 200.000; iar Stefano Gasparri îi situează între 100.000 și 300.000. Ca măsură de prevenție, Alboin și-a întărit alianța cu avarii, semnând ceea ce Paul Diaconul numește un "foedus perpetuum" („tratat veșnic”) și ceea ce în secolul al IX-lea "Historia Langobardorum codicis Gothani" s-a referit la un "pactum et foedus amicitiae" ("pact și tratat de amiciție"), adăugând că tratatul
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
raiduri longobarde anuale ample. Aceste atacuri au fost respinse până la urmă după o victorie repurtată de patriciul Mummolus de la Embrun. Ele au avut consecințe pe plan politic, înăsprind relațiile până atunci cordiale dintre longobarzi și franci și deschizând poarta unei alianțe între Imperiu și franci împotriva longobarzilor, coaliție cu care regele Guntram a fost de acord în jurul lui 571. În general, se crede că Alboin nu încuviințase acțiunile din Burgundia, însă, potrivit lui Gian Piero Bognetti, Alboin s-ar fi implicat în
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
cu care regele Guntram a fost de acord în jurul lui 571. În general, se crede că Alboin nu încuviințase acțiunile din Burgundia, însă, potrivit lui Gian Piero Bognetti, Alboin s-ar fi implicat în ofensiva împotriva lui Guntram ca parte a alianței sale cu regele franc din Austrasia, Sigebert I. Acest punct de vedere este privit cu scepticism de alți cercetători, între care Chris Wickham. Un rezultat al slăbirii autorității regale poate l-a reprezentat faptul că longobarzii au cucerit mare parte
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
coastala în favoarea Portugaliei care a asediat Marrakechul în 1515. În 1524, dinastia Saadita s-a răsculat în sudul Marocului, iar în 1554, a fost detronat ultimul suveran Wattasid. Fondatorul dinastiei saadite, Mohammed al-Mahdi, a pretins titlul de sultan, a încheiat alianță cu otomanii și s-a declarat descendent al profetului Mahomed-șerif-și calif al islamului. În 1578, la Ksar el-Kebir, Ahmad al-Mansur a zdrobit invadatorii portughezi conduși de regele Sebastian și s-a situat în fruntea unei guvernări puternice, țara prosperând. Aplicând
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
pentru preluarea tronului de la Pavia. Theodo îl primise pe Ansprand ca refugiat, iar ulterior și pe Liutprand însuși, ambii alungați de către regele Aripert al II-lea în anul 702, iar acest act de ospitalitate a fost întărit apoi printr-o alianță matrimonială, Liutprand luând de soție pe Guntrud din familia Agilolfingilor. Miezul politicii lui Theodo îl constituia rezistența împotriva majordomilor franci în acțiunile acestora de la nord de Alpi, preocupări care nu îl afectau pe Liutprand, și totodată menținerea controlului strategic asupra
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
Tassilo și-a încălcat obligațiile militare față de Pepin în 763, atunci când, sub pretextul de a fi fost bolnav, a refuzat să participe la campania francilor din Aquitania. K. L. Pearson sugerează că acest refuz ar fi ținut seamă de o alianță anterioară încheiată de tatăl lui Tassilo și ducele Hunald I de Aquitania din 743. Indiferent de motivele care au stat la baza refuzului lui Tassilo, "Annales regni Francorum", atunci când descriu acel an, sunt extrem de răuvoitoare la adresa ducelui de Bavaria. Acest
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]
-
diferită în Imperiul Otoman față de ceea ce înțelegem noi, datorită faptului că otomanii bazau conceptul pe religie și nu pe apartenență etnică. Războiul Crimeii a fost un conflict în care a fost implicate Imperiul Rus pe de-o parte și o alianță formată din Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Sardiniei, (care avea să fie încorporat în Italia în 1861) și Imperiul Otoman pe d e altă parte. Războiul a fost parte a unei îndelungate competiții a puterilor europene pentru
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
secolul al IX-lea. Deși în 876 Guy și fratele său mai mare, Lambert, devenit duce de Spoleto, fuseseră delegați de către împăratul Carol cel Pleșuv să îl însoțească pe papa Ioan al VIII-lea la Napoli pentru a pune capăt alianței pe care mulți dintre principii longobarzi din sudul Italiei o încheiaseră cu sarazinii, interesele familiei era în general ostile față de Papalitate, o politcă pe care Guy a urmat-o inițial. Înainte de a muri în 880, fratele său Lambert i-a
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
tratat a permis țarului să devină „protector” al creștinilor ortodocși aflați sub suzeranitatea sultanului și a asigurat Imperiului Rus statutul de putere navală la Marea Neagră. Un nou conflict ruso-turc a izbucnit în 1787. Împărăteasa Ecaterina a II-a semnat o alianță cu împăratul Iosif al II-lea. Cei doi au căzut de acord asupra împărțirii Imperiului Otoman, alarmând prin această alianță o serie de puteri europene - Regatul Unit, Franța și Prusia. Austria a fost forțată să se retragă din război în
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
de putere navală la Marea Neagră. Un nou conflict ruso-turc a izbucnit în 1787. Împărăteasa Ecaterina a II-a semnat o alianță cu împăratul Iosif al II-lea. Cei doi au căzut de acord asupra împărțirii Imperiului Otoman, alarmând prin această alianță o serie de puteri europene - Regatul Unit, Franța și Prusia. Austria a fost forțată să se retragă din război în 1791. Tratatul de la Iași din 1792 a dus la creșterea dominației ruse în zona Mării Negre. Poziția marilor puteri europene față de
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Otoman. Atenția puterilor europene a fost îndreptată spre contracararea acțiunilor lui Napoleon Bonaparte la începutul secolului al XIX-lea. Napoleon a semnat în 1807 Tratatul de la Tilsit cu Rusia, prin care urmărea să-și asigure dominația în vestul Europei. Această alianță urma să-i asigure lui Napoleon sprijinul Rusiei în războiul cu Regatul Unit. În schimb, Rusia avea permisiunea să ocupe Moldova și Muntenia. În cazul în care sultanul s-ar fi opus ocupării acestor teritorii, Franța și Rusia urmau să
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
posesiunile turcilor din Europa urmau să fie împărțite între cei doi aliați. Acest aranjament era o amenințare nu doar la adresa Imperiului Otoman, ci și la adresa Regatului Unit, Austriei și Prusiei, care erau aproape lipsite de capacitatea de reacție împotriva unei alianțe atât de puternice. Austriecii erau poate cei mai afectați de un posibil atac franco-rus împotriva turcilor, care ar fi dus la distrugerea Imperiului Otoman și de aceea au încercat să prevină o asemenea amenințare cu ajutorul manevrelor diplomatice. În cazul eșecului
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
măsurilor diplomatice, Klemens Wenzel von Metternich a hotărât să sprijine împărțirea Imperiului Otoman, o soluție care dezavantaja Austria, dar era mai puțin defavorabilă decât cucerirea sud-estului european de către Imperiul Rus. Plănuitul atac împotriva Imperiului Otoman nu a mai avut loc, alianța semnată la Tilsit a fost anulată practic de invadarea Rusiei de către Napoleon în 1812. După înfrângerea lui Napoleon de alianța marilor puteri în 1815, reprezentanții învingătorilor au negociat un nou aranjament european la Congresul de la Viena. În timpul acestor negocieri nu
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
mai puțin defavorabilă decât cucerirea sud-estului european de către Imperiul Rus. Plănuitul atac împotriva Imperiului Otoman nu a mai avut loc, alianța semnată la Tilsit a fost anulată practic de invadarea Rusiei de către Napoleon în 1812. După înfrângerea lui Napoleon de alianța marilor puteri în 1815, reprezentanții învingătorilor au negociat un nou aranjament european la Congresul de la Viena. În timpul acestor negocieri nu s-a reușit să se ia niciun fel de decizie în legătură cu soarta Imperiului Otoman. Neabordarea acestei probleme, ca și neinvitarea
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
învingătorilor au negociat un nou aranjament european la Congresul de la Viena. În timpul acestor negocieri nu s-a reușit să se ia niciun fel de decizie în legătură cu soarta Imperiului Otoman. Neabordarea acestei probleme, ca și neinvitarea otomanilor să participe la Sfânta Alianță a fost interpretat de observatori ca o indicație a faptului că puterile europene considerau Chestiunea Orientală drept un subiect de politică internă a Rusiei, care nu putea să intereseze pe niciunul dintre aliați. Revoluția Sârbă sau "Serbia Revoluționară" este un
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
în război. Ei au pledat pentru păstrarea conceptului „concertului european” (colaborarea extinsă în Europa existentă din timpul războaielor împotriva lui Napoleon). Alexandru I era la rândul lui un susținător al cooperării pașnice în Europa, el fiind cel care inițiase Sfânta Alianță, care avea ca deziderat tocmai păstrarea păcii pe continent. De aceea, împăratul Rusiei a amânat să ia o decizie și până la urmă nu i-a mai ajutat pe greci. Alexandru I a murit în 1825, fiind urmat pe tronul Rusiei
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Puteri și a proclamat Rusia ca inamic al islamului. Ca urmare, sultanul a închis Dardanelele pentru ruși și a denunțat Convenția de la Akkerman. Imperiul Rus a răspuns în 1828 declarând război otomanilor. Austria a încercat în zadar să formeze o alianță anti-rusă, dar toate tentativele sale au fost sortite eșecului. În timpul acestui nou război, rușii au câștigat relativ rapid un important avantaj asupra otomanilor. Cu toate acestea, rușii au devenit rapid conștienți că nu pot continua războiul prin care urmăreau distrugerea
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
sultan și vasalul său, viceregele Egiptului, Muhammad Ali. Egiptenii își dezvoltaseră o armată modernă, care părea capabilă să pună în dificultate forțele armate otomane. Împăratul Rusiei, urmând politica subordonare a sultanului, i-a propus acestuia din urmă să semneze o alianță. Cei doi monarhi au negociat în 1833 Tratatul de la Hünkâr İskelesi, prin care Rusia a reușit subordonarea otomanilor intereselor țariste. Imperiul Rus și-a asumat răspunderea protejării Imperiului Otoman împotriva atacurilor externe. În schimb, sultanul a fost de acord să
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
continua să se teamă de creșterea influenței rușilor în Asia de sud, nu s-a implicat în conflict. Totuși, atunci când Rusia a amenințat siguranța Constantinopolului, premierul britanic Benjamin Disraeli a cerut Austriei și Germaniei să se alăture britanicilor într-o alianță împotriva rușilor. Aceste manevre diplomatice i-a obligat pe ruși să semneze păcii de la San Stefano. Acest tratat de pace impunea condiții grele Imperiului Otoman: recunoașterea independenței României, Serbiei și Muntenegrului și a autonomiei Bulgariei, instituirea de reforme în Bosnia
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
Trei Împărați s-a destrămat, Germania refuzând să mai înnoiască tratatul, iar Rusia fiind nemulțumită de poziția primei în cazul revizuirii Tratatului de la San Stefano. Germania și Austro-Ungaria s-au apropiat din punct de vedere politico-militar până la a semna „Dubla Alianță” din 1879. În același timp, Germania s-a arătat tot mai prietenoasă cu Imperiul Otoman, care a devenit la rândul lui un aliat al Reichului. În cadrul acestei alianțe, Germania s-a ocupat de reorganizarea sistemului militar și financiar otoman. În
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]
-
s-au apropiat din punct de vedere politico-militar până la a semna „Dubla Alianță” din 1879. În același timp, Germania s-a arătat tot mai prietenoasă cu Imperiul Otoman, care a devenit la rândul lui un aliat al Reichului. În cadrul acestei alianțe, Germania s-a ocupat de reorganizarea sistemului militar și financiar otoman. În schimb, germanii au primit o serie de concesiuni comerciale, inclusiv permisiunea de construire a căii ferate „Bagdad”, care le asigura accesul la o serie de piețe de materii
Chestiunea Orientală () [Corola-website/Science/325181_a_326510]