40,327 matches
-
Lorelei”, 1935), fie sub acela al unor ambițioase tentative de înnoire („Arca lui Noe”, 1936). Ionel Teodoreanu este considerat un minunat evocator al vieții și gândirii copiilor și adolescenților, dar Garabet Ibrăileanu îl numea pe drept „scriitorul unei generații” (scriitorul generației sale). Ionel Teodoreanu este și evocatorul orașului Iași, oraș în care s-a născut și a trăit până în anul 1938. Acțiunea a aproape fiecărui roman se desfășoară în „dulce Târgul Ieșului” (așa cum a fost numit de autor) sau este măcar
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
fericit traiectoria sinuoasă a creației lui Ionel Teodoreanu. Din păcate, în anii în care a mai trăit după cel de-al Doilea Război Mondial, scriitorul nu s-a mai făcut remarcat prin alte tentative de roman. Întrebat ce prozatori din generația ivită după cel dintâi război mondial i-au reținut atenția, Liviu Rebreanu menționa printre primii, pe Ionel Teodoreanu: „"căruia îi transmit salutul și mulțumirea mea pentru toate paginile pe care le-a scris și pe care le-am citit cu
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucat reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației '27. Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
un impact foarte mare, întrucat reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației '27. Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice. În acest context, Liiceanu
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
Pârga" de Vasile Voiculescu, și apoi a colaborat la foarte multe alte publicații, ca acelea amintite, la care să adăugăm, doar cu titlu exemplificativ, Săptamâna muncii intelectuale", "Cetatea literară", "Viața Românească", "Gândirea", "Mișcarea literară", "Universul literar". Față de colegii săi de generație (Tudor Vianu, George Călinescu), în volum a debutat oarecum târziu, în 1938, cu "Pagini de critică literară. Marginalia. Eseuri", urmat de "Recitind pe clasicii noștri. Ion Creangă "(1939), "Clasicii noștri" (1943), "Literatura română contemporană. Antologie" (1943), "Istoria literaturii romane "(în
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
care a studiat suficient de mult încât să fie una dintre cele mai bune interprete din lume.” După ascultarea discului "Oceanborn" (1998), editorii site-ului "Sputnik" aveau să spună că Turunen „este una dintre cele mai bune soliste ale acestei generații... vocea sa este foarte emotivă și se potrivește foarte bine cu melodiile [metal].” Într-un interviu acordat revistei "Mystic Art" Tarja a mărturisit că pe parcursul sesiunilor de înregistrare ale acestui disc s-a temut că nu avea tehnica necesară pentru
Tarja Turunen () [Corola-website/Science/297560_a_298889]
-
la Universitatea din Milano. Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 și până la sfârșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui constituie Școala de lingvistică de la Tübingen. A fost "Doctor Honoris Causa" a aproape 50 de universități din întreaga lume. Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini
Eugen Coșeriu () [Corola-website/Science/297569_a_298898]
-
Și-a semnat toate cărțile M. Blecher. În schimb, corespondența privată o semna Max L. sau Marcel. Tatăl său, Lazăr Blecher, proprietarul unei fabrici de sticlă, era destul de înstărit. Prozator și poet cu o sensibilitate maladivă, face parte din aceeași generație literară cu Mircea Eliade sau Anton Holban, scriitori care aduc în spațiul literaturii române un spirit confesiv fără false pudori, remarcabil grație coordonatei unei lucidități dilatate de veritabilă febră existențialistă. Din acest motiv, este considerat de critica literară drept principalul
Max Blecher () [Corola-website/Science/297574_a_298903]
-
Editura Didactică și Pedagogică, la revistele Viața Românească și Gazeta literară, unde a fost redactor șef adjunct între 1963-1966. A condus timp de 20 de ani, din 1971, Cenaclul de proză Junimea la ale cărui ședințe participau nume cunoscute ale generației '80 printre care Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu, Ioan Mihai Cochinescu, George Cușnarencu, Mircea Nedelciu, Sorin Preda și alții. Începuturile sale literare au fost marcate de o fază de interpretare sociologizantă și marxistă: în 1950 critica, de exemplu, avangarda româneasca considerându
Ovid S. Crohmălniceanu () [Corola-website/Science/297597_a_298926]
-
tehnici poetice, era spiritul de contestație manifestat în toate domeniile, printr-o negație energică, juvenilă, a valorilor admise de școală. Poemul devine o confesiune lirică legată de întâmplările imediate și animată de limbajul străzii. Ce s-a întâmplat cu această generație de scriitori, se știe. Unii au dispărut de pe scena vieții literare sub tăvălugul realismului socialist, alții au reapărut după două decenii de tăcere, și reafirmarea lor a contribuit la resurecția poetică din ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Ion
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
scena vieții literare sub tăvălugul realismului socialist, alții au reapărut după două decenii de tăcere, și reafirmarea lor a contribuit la resurecția poetică din ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Ion Caraion a trăit mai mult decât oricare destinul generației lui. Primul volum, "Panopticum" (1943), afirma cu mare gravitate teme ca negația poeticului, contestarea valorilor constituite, terifiantul vieții comune, concretizate în violența limbajului. Luna, lacul, floarea etc. întâmpină ironiile cele mai crude. Cosmosul revine la o materialitate confuză, prebiblică. E
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
apocalipsul pe care îl anunță poetul nu este întâmplător, el constituie reacția lui intimă în fața unui univers compact, de o grea materialitate. Există și reacția contrară, mai ales în poeziile din tinerețe: sfidarea, provocarea universului, în stilul insolent, teribilist al generației sale. Tendința volumelor ulterioare ("Eseu", 1966; "Dimineața nimănui", 1967) e de a închide confesiunea în broderia savantă a imaginilor. Poetul dă sentimentul că scrie nu pentru a dezvălui o experiență trăită, ci parcă pentru a o uita. Cititorul are impresia
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
(n. 19 aprilie 1954, Șirnea, județul Brașov- d. 5 noiembrie 1999) a fost un critic literar, eseist și cronicar literar român, reprezentant al generației optzeciste. s-a născut în localitatea brăneană Șirnea, la 19 aprilie 1954. Pleacă din satul natal la Brașov, unde absolvă Liceul „Andrei Șaguna”. Între 1974-1978 urmează cursurile "Facultății de Filologie" la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, secția română-spaniolă. După absolvire ocupă
Radu G. Țeposu () [Corola-website/Science/297603_a_298932]
-
revuistic favorabil, a lucrat la revistele "Flacăra", "Viața studențească" și "Amfiteatru". După 1989, a devenit directorul revistei "Cuvântul", conducând în aceeași perioadă și alte publicații din București și Baia Mare. Reprezentant de marcă al grupării clujene de la "Echinox", figură proeminentă a generației literare a anilor '80-'90, membru fondator al ASPRO, membru - de asemenea - al Uniunii Scriitorilor din România, Radu G. Țeposu a fost unul dintre cei mai valoroși critici și eseiști ai literaturii române a sfârșitului mileniului trecut. A făcut și
Radu G. Țeposu () [Corola-website/Science/297603_a_298932]
-
junimei academice române". În același an Titu Maiorescu publică în "Convorbiri literare" studiul "Direcția nouă în poezia și proza românească" în care spune: "„În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generația trecută, poetul <Doinelor și lăcrimioarelor>, culegătorul cântecelor populare păruse a-și fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile. 24.05.2011, ora 3.30 a.m.: "...a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență «Elias» maestrul
Fănuș Neagu () [Corola-website/Science/297612_a_298941]
-
al autorului („Cum am devenit romancier italian”) și cu unele referințe critice apărute în Italia (Roberto Carifi, Giuseppe Cassieri, Dario Fertilio, Francesco Specchia, Giancarlo Caprettini, Luciano Morandini), Polirom, Iași, 2005. "Critice", E.P.L., 1969; "Critice ÎI", Cartea românească, 1971; "Poezie și generație", Eminescu, 1975; "Ion Barbu comentat", Albatros, 1975, ediția a II-a, în colecția „Clasici români interpretați” a editurii Pontica, 1995; "Repere", Cartea românească, 1977; "„Luceafărul”" comentat, Albatros, 1978; ediția a II-a în colecția „Clasici români interpretați”, Pontica, 1996; "Ion
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
România literară”, 52, 1970; Mircea Iorgulescu, "Critice ÎI", „România literară”, 44, 1971; Marian Popa, "Critice ÎI," „Săptămâna”, 52, 1971; Daniel Dumitru, "Eterica noapte", „Convorbiri literare”, 1, 1973; Cornel Ungureanu, "Legile meseriei" ("Văile vegherii"), „Orizont”, 12, 1975; Al. Dobrescu, "Poezie și generație", „Convorbiri literare”, 11, 1975; M. Nițescu, "Ion Barbu comentat", „Viața românească”, 6, 1975; Mircea Scarlat, "Repere", „Săptămâna”, 409, 1978; Mihai Ungheanu, "Repere", „Luceafărul”, 6, 1979; Nicolae Manolescu, "Luceafărul: o ipoteză originală", „Contemporanul”, 26, 1979; Edgar Papu, "O recentă interpretare a
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
de artă. Absolvă strălucit Facultatea de Filologie a Universității din București (în 1962) și lucrează ca cercetător la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale de sub conducerea lui Alexandru Rosetti, maestrul său în anii de formație lingvistică. Împreună cu alți colegi de generație, este unul dintre fondatorii Cercului de Poetică și Stilistică din București (1963), aflat sub îndrumarea lui Tudor Vianu, Mihai Pop și Alexandru Rosetti. Prima sa carte, " Fragmente despre cuvinte" (1968), impune deodată un eseist strălucitor și non-conformist. Toma Pavel s-
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
traduse în românește "Lumi ficționale" (Minerva, 1992), "Mirajul lingvistic" (Univers, 1993) și "Arta îndepărtării" (Nemira, 1999). Cunoscut în ultimii ani și publicului din țara sa natală, a început să influențeze benefic gândirea literară românească, mai ales pe cea a tinerelor generații. [[Categorie:Absolvenți ai Universității București]] [[Categorie:Critici literari români]] [[Categorie:Nașteri în 1941]] [[Categorie:Absolvenți ai Facultății de Litere din București]] [[Categorie:Teoreticieni literari români]] [[Categorie:Profesori universitari români]] [[Categorie:Profesori români în viață]] [[Categorie:Americani de descendență română]] [[Categorie
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
de George Ardeleanu de la Facultatea de Litere din București. Lucrarea, la origine teză de doctorat, apreciată intens în mediul intelectual românesc, cuprinde, între altele, o serie de studii privind urmăririle lui Steinhardt de către Securitate sau felul cum a fost receptată generația 80, de exemplu, de acesta. " Articole biografice " " Recenzii " " Jurnal "
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
anul 1954. Romanul, scris cu mare talent narativ și descriptiv, este puternic influențat de pasiunea pentru aventură a autorului și devine aproape instantaneu un succes răsunător la publicul de toate vârstele, aprinzând imaginația a milioane de tineri români pentru câteva generații. Descrie călătoria pe care Radu Tudoran nu a mai putut să o facă în 1948. Modelul său de navigator l-a constituit , aidoma căruia ar fi vrut să plece în jurul lumii. Deși propria sa goeletă rămăsese neterminată, succesul romanului a
Radu Tudoran () [Corola-website/Science/297622_a_298951]
-
a Universității din București, pe care a întrerupt-o în anul al doilea din cauza situației materiale precare. O va absolvi în anul 1962, la secția fără frecvență. Printre profesorii care l-au marcat pe el și pe colegii săi de generație se numărau Tudor Vianu sau George Călinescu. În anul 1943 face cunoștință cu Costache Olăreanu și Radu Petrescu, viitorul nucleu a ceea ce se va numi peste aproximativ 30 de ani Școala de la Târgoviște. Din anul 1950 lucrează la ziarul Scânteia
Mircea Horia Simionescu () [Corola-website/Science/297623_a_298952]
-
ortodox de rugăciune, la care au luat parte istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga și poeta Ștefana Velisar Teodoreanu, dedicându-și viața apărării comunității de călugărițe. Ea a mai trăit timp de 30 de ani după moartea soțului ei. Unul din liderii generației sale, și unul din cei mai reprezentativi scriitori români, Mihail Sadoveanu este totodată recunoscut pentru calitățile sale de povestitor, scrierile despre natură și descrieri ale mediului rural. Autor prolific, a publicat peste 100 de volume individuale (120 conform revistei americane
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
uman și demn, care își face simțită prezența în cultură și în educația publică. Criticile aduse alegerilor morale ale lui Sadoveanu far referire și la faptul că, în timp ce el a dus un trai de lux, mulți dintre colegii lui de generație și alți intelectuali erau persecutați sau chiar încarcerați în condiții inumane. După ce a tolerat epurarea din cadrul Academiei Române, după cum menționează Cioroianu, Sadoveanu acceptă să fie coleg cu noua generație reprezentată de „personaje minore din punct de vedere cultural, dar de care
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]