39,985 matches
-
aceste meleaguri, dar multe pietre funerare s-au deteriorat sau au fost folosite de locuitorii zonei la temeliile caselor. În acel cimitir nu mai fusese îngropat nimeni de 150 de ani. În iulie 2005, președintele Comunității, Tania Grünwald, a solicitat Primăriei să asigure pază la Cimitirul Evreiesc vechi, Cimitirul Nou și Sinagoga Mare, menționând în adresă că aceste lăcașuri sfinte sunt situate în zone frecventate de rromi, ""care se ocupă de distrugerea gardurilor, furturi și spargeri"". În anul 2007, mai trăiau
Sinagoga Mare din Fălticeni () [Corola-website/Science/320751_a_322080]
-
Nu se poate, însă, ca clopotul să fi fost tras în acea zi, deoarece la 4 iulie nu a fost anunțată Declarația; cu toate acestea, povestea a ajuns să fie considerată reală, chiar și de unii istorici. Începând cu 1885, Primăria Philadelphia, proprietara clopotului, a permis transportarea lui la diverse expoziții și adunări patriotice. Clopotul a atras curiozitatea mulțimilor oriunde a fost dus, dar s-a întors la Philadelphia cu crăpături în plus și cu bucăți luate de vânătorii de suveniruri
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
proprietara clopotului, a permis transportarea lui la diverse expoziții și adunări patriotice. Clopotul a atras curiozitatea mulțimilor oriunde a fost dus, dar s-a întors la Philadelphia cu crăpături în plus și cu bucăți luate de vânătorii de suveniruri, iar primăria a oprit aceste plecări după 1915. După al Doilea Război Mondial, primăria a dat clopotul în custodia National Park Service, rămânând însă proprietara lui. El a fost folosit ca simbol al libertății în timpul Războiului Rece și a fost loc de
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
Clopotul a atras curiozitatea mulțimilor oriunde a fost dus, dar s-a întors la Philadelphia cu crăpături în plus și cu bucăți luate de vânătorii de suveniruri, iar primăria a oprit aceste plecări după 1915. După al Doilea Război Mondial, primăria a dat clopotul în custodia National Park Service, rămânând însă proprietara lui. El a fost folosit ca simbol al libertății în timpul Războiului Rece și a fost loc de adunare a protestatarilor în anii 1960. A fost mutat din Sala Independenței
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
Pennsylvania. Până în 1799, când capitala statului s-a mutat la Lancaster, a fost tras și pentru a chema parlamentarii la sesiunile legislativului. Când Statul Pennsylvania a propus demolarea Casei Statului, nemaifiindu-i necesară, și vinderea terenului drept loc de casă, Primăria Philadelphia a achiziționat terenul și clădirea, inclusiv clopotul, în schimbul a 70.000 de dolari. În 1828, primăria a vândut al doilea clopot Lester and Pack bisericii romano-catolice Sf. Augustin, care avea să fie arsă de o mulțime anticatolică în perioada
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
chema parlamentarii la sesiunile legislativului. Când Statul Pennsylvania a propus demolarea Casei Statului, nemaifiindu-i necesară, și vinderea terenului drept loc de casă, Primăria Philadelphia a achiziționat terenul și clădirea, inclusiv clopotul, în schimbul a 70.000 de dolari. În 1828, primăria a vândut al doilea clopot Lester and Pack bisericii romano-catolice Sf. Augustin, care avea să fie arsă de o mulțime anticatolică în perioada Revoltelor Nativiste din Philadelphia din 1844. Resturile acelui clopot au fost topite și turnate într-unul nou
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
retipărite în lucrarea din 1850 initulată "The Pictorial Field Guide to the Revolution", a istoricului Benson J. Lossing și au fost prezentate ca fapte istorice, iar povestea a fost repetată în școlii copiilor. În 1848, odată cu creșterea interesului pentru clopot, primăria a hotărât să-l mute în Sala Adunării (denumită și "Camera Declarației") de la primul etaj, unde fuseseră dezbătute și semnate Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite. Primăria a construit clopotului un piedestal ornamental. Clopotul Libertății a fost expus pe piedestal
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
a fost repetată în școlii copiilor. În 1848, odată cu creșterea interesului pentru clopot, primăria a hotărât să-l mute în Sala Adunării (denumită și "Camera Declarației") de la primul etaj, unde fuseseră dezbătute și semnate Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite. Primăria a construit clopotului un piedestal ornamental. Clopotul Libertății a fost expus pe piedestal timp de un sfert de secol, cu un vultur deasupra (sculptat la început, după aceea împăiat). În 1853, președintele Franklin Pierce a vizitat Philadelphia și clopotul și
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
a putea fi văzut de localnici. Până la 1885, clopotul a devenit un simbol american al libertății și al independenței, și devvenea din ce în ce mai celebru pe măsură ce legenda lui Lippard era retipărită în diverse cărți și manuale de istorie. La începutul lui 1885, primăria a acceptat să-l trimită la New Orleans pentru expoziția World Cotton Centennial. La fiecare stație, clopotul era înconjurat de mulțime. La Biloxi, Mississippi, fostul președinte al Confederației, Jefferson Davis, a vizitat clopotul. El a ținut un discurs în care
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
-l trimite în alte orașe după ce s-a întors de la Chicago cu o nouă crăpătură, fiecare nouă propunere fiind întâmpinată cu din ce în ce mai multă opoziție. S-a descoperit și că paznicul dedicat al clopotului a extras bucăți din el ca suveniruri. Primăria a pus clopotul într-o cutie de stejar cu geam de sticlă în Sala Adunării. În 1898, a fost scos din cutie și suspendat în sala turn a Sălii Independenței, încăpere în care a rămas până la sfârșitul lui 1975. A
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
clopotul făcuse șase drumuri, iar crăpătura nu doar că s-a agravat, ci vânătorii de suveniruri îi reduseseră masa cu peste un procent. În 1912, când organizatorii Expoziției Internaționale Panama-Pacific au cerut clopotul pentru târgul din 1915 din San Francisco, primăria s-a ferit să-l mai lase să fie transportat. În cele din urmă, a fost lăsat să meargă, deoarece el nu fusese niciodată la vest de St. Louis, iar aceasta era o ocazie de a fi prezentat pentru milioane
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
vest de St. Louis, iar aceasta era o ocazie de a fi prezentat pentru milioane de oameni care altfel nu l-ar fi putut vedea. În 1914, însă, de teamă că crăpătura s-ar putea mări pe drumul cu trenul, primăria a instalat o structură metalică de susținere în interiorul clopotului, denumită generic „păianjenul”. În februarie 1915, clopotul a fost lovit ușor cu ciocane de lemn pentru a produce sunete ce au fost transmise la târg ca semnal de deschidere, transmisiune care
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
după ce analiștii au avertizat că săpăturile ar putea slăbi fundația Sălii Independenței. Clopotul a mai fost bătut ușor în Ziua Z, precum și în zilele capitulărilor Germaniei și respectiv Japoniei. După al Doilea Război Mondial, în urma unor considerabile discuții în contradictoriu, primăria Philadelphia a acceptat să cedeze custodia clopotului și Sălii Independenței guvernului federal, păstrând însă dreptul de proprietate. Primăria avea să cedeze și alte clădiri din perioada colonială. Congresul a aprobat transferul în 1948 și trei ani mai târziu s-a
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
în Ziua Z, precum și în zilele capitulărilor Germaniei și respectiv Japoniei. După al Doilea Război Mondial, în urma unor considerabile discuții în contradictoriu, primăria Philadelphia a acceptat să cedeze custodia clopotului și Sălii Independenței guvernului federal, păstrând însă dreptul de proprietate. Primăria avea să cedeze și alte clădiri din perioada colonială. Congresul a aprobat transferul în 1948 și trei ani mai târziu s-a înființat Independence National Historical Park ("Parcul Istoric Național al Independenței"), pe aceste proprietăți, sub administrația National Park Service
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
comanda unuia singur, aruncă în aer ceata și o serie de bărbați de vază din sat. Primul aruncat in strai este un copil sau un tânăr, 'de proba', pentru a verifica rezistența straiului si sincronizarea aruncătorilor. Urmează un oficial al primăriei - primar și/sau viceprimarul; cineva de-al gazdei; iar apoi cetașii, începând cu vătaful mare. Fiecare cetaș în parte este aruncat în sus până când una din fetele din ceată plătește pentru el și strigă "Îi scos". Dupa cetași se mai
Ceata de Feciori din Lisa () [Corola-website/Science/321503_a_322832]
-
vor și au curaj, apoi muzicanți si copii. La sfârșit se adună straiul și se bea rachiu cald din partea cetașilor și a fetelor ce și-au scos "drăguții" din strai, iar ceata se strânge din nou în fața caminului cultural sau primăriei și danseaza "horița", un dans specific pentru Țara Făgărașului. Jocul se mută înapoi in sala căminului cultural și continuă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei "dați în strai" sunt cei mai importanți oameni ai momentului din mica comunitate
Ceata de Feciori din Lisa () [Corola-website/Science/321503_a_322832]
-
cântecele sale (ea s-a măritat în iunie cu Marcel Planche, pictor pe corp). În februarie 1943, naziștii germani cer guvernului de Vichy să stabilească un serviciu de muncă obligatoriu (fr. STO, ro. SMO). Georges, 22 ani, este chemat la primăria arondismentului XIV unde a primit foaia de instrucțiuni personală. Pentru evaziune sunt represalii severe. La 8 martie, el se află la gară de Est pentru a pleca în Germania, catre tabăra de lucrători Basdorf, aproape de Berlin. Acolo, el alucrat la
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]
-
celui mai celebru fiu al orașului Sète, cu mare succes în ceea ce privește participarea publicului la fiecare ediție. Integrală Brassens, Paris 9e Începând cu anul 2006, acest eveniment are loc în ultima săptămână completă din luna octombrie, în Sala Rossini din clădirea primăriei, arondismentul 9, Paris, str. Drouot nr. 6. Toate melodiile lui Brassens (inclusiv cele postume și cele inedite) sunt interpretate de diferiți artiști, într-o ordine apropiată de cea cronologică, în noua seri de spectacol - fiecare din ele aducând omagiu unui
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]
-
complètes, coll. Voix publiques, éd. Le Cherche-Midi, marș 2007, p. 633. 21. ↑ Victor Laville, Christian Marș, Brassens, le mauvais sujet repenți, ed. L’Archipel, 2006, p. 188. 22. ↑ Italiques, al doilea canal al ORTF, 8 noiembrie 1971. 23. ↑ Site-ul primăriei din Lézardrieux [arhiva]. 24. ↑ Jacques Vassal, Brassens, le regard de „Gibraltar”, ed. Fayard / Chorus, 2006, p. 264. 25. ↑ Vezi pe Dailymotion. [arhiva]. 26. ↑ Telejurnalul din 30 octombrie 1981 [arhiva]. 27. ↑ Când și-a ales numele francez, Moustaki a preferat prenumele
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]
-
fost făcută în condițiile în care ONCE a cerut în iulie 2009 ca din cimitirul eroilor din Vălenii de Munte să fie exhumate rămășițele pământești ale persoanelor înhumate ilegal în perimetrul parcelei, printre care și ale părinților lui Norocel Anastasescu. Primăria orașului Vălenii de Munte a început demersurile de exhumare, dar s-a lovit chiar de opoziția ONCE în momentul în care la conducere a ajuns Gabriela Voicu. Partenerul Gabrielei Voicu, Norocel Anastasescu, dăduse în judecată primăria pentru că încercase mutarea părinților
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor () [Corola-website/Science/321562_a_322891]
-
părinților lui Norocel Anastasescu. Primăria orașului Vălenii de Munte a început demersurile de exhumare, dar s-a lovit chiar de opoziția ONCE în momentul în care la conducere a ajuns Gabriela Voicu. Partenerul Gabrielei Voicu, Norocel Anastasescu, dăduse în judecată primăria pentru că încercase mutarea părinților săi dintre eroi, și a cerut „daune morale pentru suferințe psihice” de 200.000 de lei. Edilul Mircea Nițu a declarat că Gabriela Voicu l-a chemat, în iunie 2010, la o audiere pentru a-l
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor () [Corola-website/Science/321562_a_322891]
-
locale, instituție fundamentată de Codul Familiei. are atribuții privitoare la stabilirea și organizarea tutelei, la supravegherea, controlul și îndrumarea activității de ocrotire a minorului, participă activ la judecarea cauzelor cu minori, precum și a prevenirii separării minorului de părinți. Practic fiecare primărie ar trebui să aibă un serviciu sau o persoană cu responsabilități legate de tutelă. La nivel județean (și la nivelul sectoarelor municipiului București) există un organism suplimentar, DGASPC, care are responsabilități complementare în protecția minorilor împotriva abuzurilor. Obiectul de activitate
Autoritatea tutelară () [Corola-website/Science/321588_a_322917]
-
era mult avansată către axul drumului. Macheta lui Florin Codre e așezată, în schimb, pe un soclu mult mai scund și foarte aproape de fațada clădirii Fundațiilor. Macheta a stat pe locul respectiv aproximativ o lună, după care, în funcție de reacțiile provocate, Primăria a decis locul definitiv al amplasării. În afară de critici venite din toate părțile, între care și cea că domnul Codre, foarte inspirat dealtfel, a inaugurat pe 9 mai 2008 la Călărași, o altă statuie a lui Carol I care, surpriză sau
Statuia ecvestră a lui Carol I din București () [Corola-website/Science/321624_a_322953]
-
au ținut câte un discurs în care au evocat personalitatea și rolul regelui Carol I în istoria României. Evenimentul s-a încheiat cu intonarea marșului lui Carol I. După prezentarea spre dezbatere publică a machetei în mărime naturală, pe adresa primăriei București au venit o serie de mesaje, majoritatea salutând inițiativa, unele din ele exprimând și critici:
Statuia ecvestră a lui Carol I din București () [Corola-website/Science/321624_a_322953]
-
bolșevică". Astfel de comitete activau la Chișinău, Cernăuți, Iași, iar la București funcționa o Reprezentanță specială. Refugiații au fost documentați în „Registrul de ieșire al Comitetului pentru ajutorarea refugiaților aflați în oraș și județul Bălți”. Registrul atestează ajutorarea refugiaților de către Primăria Bălți, diferite organizații, populația locală. Numărul real al refugiaților nu se cunoaște, decât cei înscriși în registre. Au fost cazuri când s-a înregistrat sosirea a 36 și 46 de oameni, în rest figurează câte 2 - 3 persoane (o familie
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]