KorAP: Find »[drukola/base=împreună & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...152 153 154 ...1922 >

48,029 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

viața ta actuală, nu ți-ai mai pierde vremea aici. Sau, în sfârșit, cum vrei să-i spui, dacă ți-ar conveni prezentul, ai trăi întru totul în el. Mult înainte de-a descoperi această oază, am fost o vreme împreună. E un fapt pe care nu putem să-l negăm oricât de mult am vrea; pentru că eu eram în timpul tău și tu erai în timpul meu. Ne puteam relaxa și respira împreună în voie, fără să fie nevoie să ne spunem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de-a descoperi această oază, am fost o vreme împreună. E un fapt pe care nu putem să-l negăm oricât de mult am vrea; pentru că eu eram în timpul tău și tu erai în timpul meu. Ne puteam relaxa și respira împreună în voie, fără să fie nevoie să ne spunem nimic. Eram ca aerul unul pentru altul, în acele scurte sau lungi momente, în afara noastră nu exista decât vid. Am prețuit acele clipe mai mult decât orice pentru că nu a existat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și eu ieșeam dintre răchite cu părul meu portocaliu și făceam dragoste de fiecare dată cu mai multă pasiune. Apoi dispăream, reluându-mi forma mea șerpească înainte de-a fi prea târziu. Cu fiecare zi, petreceam tot mai multe ore împreună, de câteva ori era să mă pierd întârziind prea mult sub înfățișarea mea umană; trupul lui, însă, era, pe zi ce trece, tot mai vlăguit, mintea-i era rătăcită și slăbise îngrozitor. Pesemne dragostea mea îl istovea, mușcătura mea drăgăstoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
sunt întotdeauna conștient de puterile mele, nu m-am gândit. De exemplu, cândva am creat un izvor de apă vie, e drept cu ajutorul unei zâne... Trebuie să existe o motivație destul de bună ca să lași inefabilul să se întâmple! Să fugim împreună, du-mă la castelul părinților mei, pe care i-am părăsit cu atâta cruzime, în mijlocul Codrilor Albaștri peste care domnește tatăl meu. Acolo vei fi ocolit de orice vânător. Asta va fi pentru el pedeapsa cea mai mare, numai când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
că v-ar putea explica mult mai bine doamna Dora. Avocatul acuzării: Prin urmare, vă faceți vinovați de împărțirea în comun a aceleiași soții, aici de față. Philip (în cor): Nu avem nevoie să împărțim nimic, de vreme ce suntem tot timpul împreună. (Ridică mâinile duble interioare.) Deci, nu ne facem vinovați de nimic... (Sinele Mic face un pas în față.) Sinele Mic: De altfel, Dora are deja un drăguț, de când cu așa-zisa scindare. Deși noi credem că-l avea dinainte, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
gări, mari și mici, cu al căror nume aș fi vrut să-mi exersez memoria, așa cum făceam în copilărie. Se purta cât se poate de firesc, ca și cum am fi fost înțeleși să ne întâlnim în tren și să luăm masa împreună și să discutăm în voie despre problemele noastre casnice, despre viața noastră de zi cu zi. Naturalețea și firescul cu care-mi vorbea mă paralizau, nu o puteam contrazice sau opri din demersul ei, ca și cum memoria mea ar fi suferit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cămășile neduse la curățat, corespondențe neterminate. Și, în timpul acesta, îmi strânge mâna de câteva ori, îmi mângâie în treacăt obrazul, este atât de drăgălașă și binevoitoare, ca și cum ne-am fi reîntâlnit după o lungă absență și ne aflăm din nou împreună, în spațiul nostru pe care ea îl cunoaște până la cele mai mici amănunte. Și conversația continuă în ritmul ăsta, de fapt mai mult ea vorbește, este la curent cu noile apariții de carte și cu problemele mele curente de la serviciu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să câștig puțin echilibru și constanță în acest periplu înălțător și imposibil pe care-l trăiesc zi de zi cu Maurizio. El are o viață de familie stabilă și mulțumitoare; în plus are telefonul, metroul și poșta electronică. Toate acestea împreună dau un sens și o siguranță vieții sale afective, chiar dacă el refuză să admită... (La mine mă refer...) Eu am trăit întotdeauna într-un dezechilibru organizat. Am crescut singură, doar cu mama mea, cu care am avut o relație proastă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
scenă și se repede la Maurizio, îl împinge cu brutalitate afară în culise. Revine în mijlocul scenei și începe să gesticuleze.) Ce fel de piesă este asta? De ce nu se confruntă personajele pe scenă? De ce Maurizio și Pulcheria nu apar niciodată împreună? Unde e soția lui Maurizio? Ea de ce nu apare? Și de ce n-ar putea să-i interpeleze telefoanele și e-mail-urile? De ce copiii nu se joacă pe internet și nu spionează e-mail-urile tatălui lor? Unde este intriga? Unde este drama? În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în profilul răsucit al florii. Izbucnește printre lacrimi...) Maurizio a fost detașat cu serviciul să lucreze în străinătate pentru câțiva ani. Nu a putut să refuze ca să nu riște pierderea slujbei. Săptămâna trecută a avut loc ultima călătorie cu metroul împreună. Ne întorceam de la serviciu. A fost foarte aglomerat, așa încât am călătorit tot drumul lipiți unul de altul. Nu am avut ce să ne spunem, am tăcut tot drumul. De altfel, e-mail-urile schimbate la serviciu au lămurit totul. După ce ne-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să-i spuneți. Actorii nu mai au răbdare... Pentru ei timpul nu e o problemă. Puteți rămâne, totuși, dacă insistați. Lucrurile par să stea deja altfel. Vedeți cum se țin de mână! Și este pentru prima dată când au intrat împreună în scenă... Da, se pare că am avut dreptate. Personajul din scena a noua a fost într-adevăr o zeitate sau un spirit al piesei ce a intervenit pentru ei. Când spiritul piesei este încă viu (că doar l-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
vreme, pentru că simțeam că nu mai avea sens. Ne-am luat rămas-bun aproape formal și, în timp ce flutura mâna prin fereastra compartimentului, figura ei vădea o plictiseală cel puțin la fel de mare ca cea încercată de mine în decursul ultimelor zile petrecute împreună. Privind-o detașat, de la distanță, am realizat că era genul de fată cu care să te arăți în societate și nicidecum să-ți petreci o vacanță intimă în doi. Nu arăta deloc rău și era exuberantă, fotogenică și zgomotoasă. Adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
erau ca noi, cu mii de ani în urmă, pe vremea când construiau piramide, grădini suspendate și alte edificii durabile care azi sunt calificate drept adevărate minuni sau mistere. Erau legați prin aceeași forță ce ne ține acum pe noi împreună să înfăptuim lucruri atât de mari! Și când te gândești cât sunt de mari oamenii și de puternici în raport cu noi, hymenopterele. Doar gândurile și dorințele lor sunt mărunte și meschine. Ce mult s-au îndepărtat oamenii de modelul zeilor lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pasivitate, absență și răceala, ce se așterne pe măsură ce dorința crește. Și ea era pasivă nu pentru că n-ar fi vrut sau nu i-ar fi făcut plăcere, ci pentru că era ocupată să împartă bucuria ei cu "el", s-o comenteze împreună, s-o întoarcă pe toate fețele, s-o valorizeze, s-o supună îndoielii, să-i dispute certitudinea. Iar eu, angrenat la rându-mi în conversația mea, încercam totuși să mă abandonez deliciilor firii și mâna mea alerga mecanic peste sânii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
vecinul de la etajul trei, care mă duce uneori cu mașina la desen împreună cu fetița lui. Dar femeia aceasta robustă, cu sâni mari și apăsători ca pietrele, funcționează ca un tată pentru mine; ne jucăm badminton și freezby pe plajă, înotăm împreună în larg, spre spaima mamei. Îmi dă pe șest bani de înghețată, se uită atent și prelungit după alte femei și fumează ca un turc. Nu-mi pot imagina de ce această prezență abundentă și exuberantă, cu sânii și fesele atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
tată... Tot ea ne aduce cu mașina la mare, conduce ca un camionagiu... Își umple mașina cu toate "mamele" și portbagajul cu toaletele lor estivale. Mă gândesc la cele două lesbiene, despre care povestea mama, ele au înfiat un copil împreună. Și imediat mi-o imaginez pe mama cum ar conviețui cu cineva? În situația noastră, mi-ar corecta temele la matematică, căci mama nu era în stare. Acum, când o am alături, ea este tatăl meu printre atâtea nepăsătoare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ea este tatăl meu printre atâtea nepăsătoare și exasperante mame. Mama mea adevărată este cea mai nepăsătoare dintre ele. Cel puțin acum, mă lasă total în grija lor, ca și cum și-ar lua o vacanță în vacanța ce-o petrecem întotdeauna împreună. Visam în fiecare an să merg și eu în tabere, precum colegele mele mai emancipate, dar, pe de altă parte, realizam cât de mult îmi vor fi lipsit "mamele" și "tații" mei estivali. Licornul. Elevul de clasa a șasea Inorogul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
care avea mari probleme cu sculatul de dimineață. Fetele, bătrânele fac pe rând câte o reverență în fața omului cu banderolă și baston milițienesc. "Mamele" vesele. Femeia cu arcuri la picioare. Uimirea măgarului Ce drăguțe și vesele sunt, de fapt, așa împreună. Se arată așa doar o dată pe an când se întâlnesc cu mama, furnale de energie debordantă și entuziasm. Vorbesc întruna despre trecut și amintirile lor comune, ca și cum ar fi fost decupate dintr-un prezent iluzoriu, și timpul lor a încetat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu ușurință ideea, fără să mai insiste. A lăsat-o în apele ei. El era foarte discret, neposesiv, relaxat, aparent indiferent și ea se gândea cât de diferiți sunt și că numai tinerețea și elanul erotic îi ținuse de fapt împreună. El nu era gelos, deși ar fi trebuit să fie, totuși era pasional, plăcut și deschis. Și toate aceste calități formidabile ale lui aveau aerul s-o exaspereze. El nu avea cum să înțeleagă dintr-o dată refuzul ei inexplicabil și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-i aducea tot mai aproape, tot mai aproape, ca o cameră video, și atunci puteai să le observi trăsăturile senine, lipsite de griji, obrajii curați, fără riduri, fețele destinse și râzătoare ca ale copiilor când se adună și se joacă împreună. Ultima ninsoare. Moș Crăciun Ultima dată când i-am văzut era iarnă. Fenomenul zăpezii în acel ținut cald era privit ca un miracol. Și în acea zi ningea cu fulgi pufoși și uriași cât pumnul. Ningea molatec, perfect vertical și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

ducă iubitului ei la Paris, o ființă vie cu amintiri păstrate pentru el, cu prezent bine tușat și aici și acolo, cu speranța într-un viitor caritabil pentru doi, ca o ultimă gară din care aveau să plece spre oriunde, împreună. Pasiunea pe care o punea în fiecare cuvânt și cuvântul săpa în fiecare frază și fraza clădea în pagina de jurnal și pagina era vie și mândră avea sinceritatea și culoarea sincerității și forța și impactul acestei culori sănătoase, izvorâtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ou a țâșnit acest pui care acum, deși nesigur, e Liber. Ca preț al libertății este eliminarea celor ce te-au creat. Acum vede lumina, intuiește primejdia, caută răspunsuri, Mama la rândul ei oferă întuneric și tăcere. Aici și acolo. Împreună și diferit. Mioara Alimentară era ca apa: lua forma vasului în care era turnată, mărturisesc Mitică, acesta e adevărul, însăși camera în care Mama mă ține închisă, nu știu de ce, probabil pentru că libertatea e un concept care nu are formă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
de tine, Mitică, tu ți-ai căutat norocul în altă parte, eu l-am găsit în durerea acestui loc în care nu se întâmplă nimic de sute de ani, aștept să vii și să-mi spui după prima noapte petrecută împreună dacă sunt la fel de gingașă ca acum 31 de ani, de apetisantă și sexy, însumând toată feminitatea brăilencelor la un loc, tot misterul feminin devastat de fericire, ruina unei tinereți-cetate, a frumosului și simplității, poezie-vie, bibeloul de porțelan al lui Minulescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
iar cel ce prășise răsadul acum culegea imaginarul fruct sau prezumția de legumă, cea care atârnase rufele așeza imaginea lor împăturită într-un coș imaginar, gonind cu piciorul imaginea unui câine care se gudura la picioarele imaginii gospodină, apoi mâncau împreună imaginându-și că mușcă și mestecă presupusa hrană, pentru ca, în sfârșit, să se întindă pe imaginea unui pat închipuindu-și odihna, mângâierea instinctivă a trupurilor, împreunarea lor la granița dintre somn și trezie, toate într-o presupusă cameră întunecată, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cheie la tine. Un soare în miniatură luminează rece și deschide ușa inefabilă. Celulele fotoelectrice acționează asupra intrării doar dacă iubești cu putere. Dragostea pentru mine, Mitică, te va ajuta să treci și tu în orașul tău interior. Vom inventa împreună un Autor care să scrie despre noi, vom reinventa trecutul, acum am mai multe fotograme nedevelopate, sunt eu după gratii, și nu trebuie să vezi, nici faptul că eu am sub orașul interior un abis și sub el un altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]