4,165 matches
-
să poată cumpăra fotoliul. Sophie e foarte complicată; cauza acestui lucru: firea ei specială. Dacă vrei să fii complicat, trebuie să cunoști multe feluri diferite de a fi. Efervescent și spumos ca o Coca Cola, Rainer, lăudărosul debil, n‑are încotro și trebuie să plece când Sophie spune: Hans, rămâi! De fiecare dată, Hans se bucură din nou când conducătorul autointitulat e nevoit să se retragă din fața lui. Rainer spune mereu că pleacă intenționat, mincinosul și palavragiul, pentru că vrea să probeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de parfumuri demne de o cucoană. Sufocând-o cu neroziile lor muierești, cu măruntele nemulțumiri și viclenii de mahala înnobilată. Le știe secretele, bugetul, minciunile. Fără a divulga, bineînțeles, informațiile, gata să le predea, acolo sus, când nu mai are încotro. S-a obișnuit și cu asta, i-au impus și asta. Informatoare, da, da, asta-i, chiar dacă își urăște chinul. De fapt, nu sunt cu toții decât funcționari cuminți, grupuri dinamizate prin muncă. Ceea ce gândesc, când găsesc timp pentru a ieși
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
munca cîmpului, omul acesta era din muntele lui Efraim, locuia pentru o vreme la Ghibea, și oamenii din locul acela erau Beniamiți. 17. El a ridicat ochii și a văzut pe călător în piața cetății. Și bătrînul i-a zis: "Încotro mergi, și de unde vii?" 18. El i-a răspuns: "Venim din Betleemul lui Iuda și mergem pînă la marginea muntelui lui Efraim, de unde sunt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, și acum mă duc la casa Domnului. Dar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
m-am mirat Însă când am auzit că ceilalți vor să mă ucidă din cauza asta. Nu pricepeam de ce vor așa ceva, iar Moru nu-mi spunea mai nimic, dar așa a fost el mereu: un hoț nemaipomenit care așteaptă să vadă Încotro o iau lucrurile. Între timp, am devenit și eu la fel, Însă pe vremea aceea era mai simplu să ucid, și nu numai oameni: păsări, animale și orice vietate care mi se punea de-a curmezișul. Așadar, Într-o bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spună celorlalți Vindecători că Moru din munte, fiul Psarei, nepotul Milei și coborâtor al Tatălui, a spus asta. Și mai zi-le că Moru știe ce va fi, că știe cât de mare e prețul cuvintelor, dar că n-avem Încotro! Cuvintele nu trebuie să mai fie doar ale Vindecătorilor. Nu. În sfârșit, pricepusem. Eu eram Krog și nu știam cum o chemase pe maică-mea, și nimeni nu mai ținea minte cum o chemase și nici măcar dacă avusese vreun singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne Înfășăm. În schimb, am uitat vorbele din minte. Adică, ei le-au uitat, Își arătă oamenii. Eu, nu. Moru cel uscățiv Încă mai știe limba din minte. Of, of. Frica mea față de vorbe Începea să se adeverească. - N-avem Încotro, mă ghici Moru cel uscățiv. La fel cum n-au nici cei ce trebuie că ți-au luat urma. Căci, ți-au luat urma, nu-i așa? Am făcut semn că da. - Lasă-i să vină, zise Vindecătorul și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mers și, Întocmai după cum spusese Moru cel uscățiv, am ajuns În fața unei ape care curge mereu. Era să cad din picioare când am dat cu ochii de ea. Era ditamai apa de lată, nu vedeam de unde vine și nu vedeam Încotro se duce. Era cafenie precum clisa după ploaie și se strecura, moale precum o blană proaspăt jupuită, printre niște copaci cu crengi nemaivăzute. Nu știam unde să mă uit mai Întâi: la apa aceea uriașă sau la copacii groși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
precum vuietul surd de la Început de tot. Am coborât pe mal și m-am apropiat de un copac. Am apucat câteva crengi, să văd cât de tari erau. Of, of. Ce mai frânghii puteai să faci din ele... Și acum? Încotro s-o iau? Asta să fi fost apa despre care Îmi spusese Moru al meu? Să fi ajuns În locul din care trebuia s-o iau spre Apus? M-am așezat. Soarele Începea să coboare așa că, după cum mă Învățaseră oamenii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai apărură nicicând. - Odată cu mine! Dă din picioare odată cu mine! - strigă Enkim, mișcând picioarele precum un șobolan care dă să se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să ducem bulumacul Încotro doream. Lunecam din ce În ce mai repede către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-a cuprins spaima. Am tușit sub apă, am scos capul afară, am văzut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că acele sulițe subțiri se puteau frânge În orice clipă. Aveau vârfuri ascuțite, iar cozile erau Îmbrăcate În pene scurte de gâscă. - Hai! strigă la noi din nou cel mai mare dintre ei. - Hai la ei, Enkim. Oricum, n-am Încotro. Moru mi-a zis că trebuie să Împart vorbele cu toți cei pe care-i Întâlnesc. - Cu toți?! După cât de Întinse văd că sunt pământurile, n-apuci tu să dai vestea lui Moru tuturor oamenilor. Nu l-am mai băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Abia mă mișcam. Eram amorțit din cap până În picioare. - Mișcă, Îmi șopti Runa. Enkim mi-a spus că ești mare ucigaș. Hai să te văd. M-am luat după ea, urcând cu chiu cu vai prin stâncăraia de deasupra peșterii. - Încotro? Nu-mi răspunse. Se vârî Într-o crăpătură și, apucându-se de marginile de piatră cu mâinile și cu degetele pășitorilor, prinse a urca, strecurându-se din ce În ce mai sus, de parcă ar fi fost șarpele pe care Îl văzusem când l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Cer! - șopti Runa. Uite-o și pe Vinas! Era cu ei, netrebnica, și mergea mai repede ca toți. Când o văzu, Enkim Își Înăbuși râsul și-mi trase un cot, dar nu-l băgai În seamă. Așteptarăm până ce Îi văzurăm Încotro o iau - grăbiți, fără să scoată un zgomot, se afundară În pădurea de la poalele muntelui. - Vinas știe și ea de apa care duce la Marea cea mare și vrea să ne taie calea, scrâșni Runa și se lăsă să alunece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noi, zise Enkim. Din cauza mea. Lăsați-mă aici. Tu ai treaba ta, Krog, iar tu ai pruncul, Runa. Am clătinat din cap odată cu Runa și i-am făcut semn să tacă. Nici să geamă nu mai putea de acum, săracul! - Încotro? am Întrebat-o pe Runa. - N-am mai fost niciodată pe aici. Doar În povești am auzit de apa aceea care curge Învolburat și nu știu să ajung la ea decât așa cum ne-a fost lăsat de bătrâne. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mirosul apei nu l-am simțit. În schimb, am ghicit mirosul urmăritorilor, Îndepărtat, precum și al unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă Runa și iarăși am luat-o din loc. La noi În munți, când n-aveam Încotro și trebuia să trecem pe lângă vizuinile urșilor, tot bușeam două pietre Între ele și chiuiam de ne luau foc piepții. Ursul e animal fricos și vede mai rău decât un om bătrân. Dacă ajungi lângă el fără să te simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și aveau niște colți foarte lungi; vânătorii care ne găzduiau le numeau macharoi. Nu de frica macharoilor ne opriserăm noi la acel neam, ci pentru că În fața noastră, chiar spre Apus, dădusem iarăși de Marea cea mare și nu mai știam Încotro s-o luăm. Marea asta, Însă, parcă nu era totuna cu cea pe care o lăsasem În urmă: era rece și rea și o străbăteau coame mari de apă Înspumată. - E un om care merge dintr-o parte În alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
da. Spuse că cei ce veneau pe urmele mele știau să le găsească, oriunde ar fi fost făcute. Cum ajungeau pe malul unei ape, mari sau mici, curgătoare sau nu, Începeau să caute acel semn. Deîndată ce-l găseau, știau Încotro s-o ia și porneau, mai departe, pe urmele noastre. Am strâns pleoapele cu putere. - Nu mai face așa, se răsti Tuni și, Într-adevăr, simții cum o apă sărată prinse a-mi curge din pleoapele crăpate. Numai că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe Logon. - Cum de-ai trecut deșertul? - L-am ocolit, râse el, căznindu-se să vorbească tot cu vorbe din cele noi. Am dat peste oameni după ce trecut braț de mare. Oameni știau de tine și ei spus la mine Încotro mers Krog. Spus la mine așa: Krog trebuie ajunge la apa mare care curge la Dogoni, n-are cum altfel. Ei triști că n-ai trecut pe la ei căci vroiau aduce la tine aici pe Marea cea mare. Cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Deodată, lupii reușiseră să-l doboare pe bourul ăla uriaș și se repeziseră să-l muște, care de picioarele din spate, care de ceafă, care de burtă. Bourul era Însă puternic și se ridicase, răsucindu-se furios și azvârlind, care Încotro, trei-patru lupi. Hăulind, lupii se năpustiseră din nou asupra lui. În același timp, restul bourilor pășteau mai departe, potoliți, aidoma bivolilor pe care tocmai Îi văzusem aici, În apa care curge. Când și când, bourul Încolțit dădea câte un muget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prostul de Krog pe care Enkim Îl dusese de nas. Capul mi se Încinse Încet-Încet. Îl văzusem pe ticălosul de Enkim până și atunci când, abia scăpat de șopârla aia uriașă, meșteșugise În ascuns măruntul lui semn care le arăta urmăritorilor Încotro o luam. Mă Îmbrățișase de parcă mi-ar fi fost frate și după aceea mă dăduse la troc fără să clipească! - Of, of. Nenorocitul, am spus. Blestematul! I-am fost alături și l-am scos din brațele Umbrei, iar el uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
peste un firicel de apă, am zărit pe un mal lespedea de pământ a lui Enkim. Avea cele patru pietre Înfipte În ea, iar cea pe care avea s-o pună deasupra, aștepta alături, pe jumătate Îngropată În nisip. - Știi Încotro e Marea cea mare? l-am Întrebat pe N’jamo. Făcu semn că nu. Dar știi unde apune soarele? Ridică o mână și făcu un gest larg, care parcurgea cerul, afundându-se apoi Între copaci, către Apus. - Acolo, spuse. - Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe unul dintre mărunței. Îl chema Kikil și era foarte sprinten. - Ia vezi tu, Kikil, unde se duc Enkim și Runa. - Plecat de tot? Supărați? Întrebă el. - Da. - Luat și Unu Vis Vis cu ei? - Da. Du-te și vezi Încotro au luat-o. Kikil era mult mai nou În ale cuvintelor așa că Își dădu drumul la lacrimi cât ai clipi, dar mă ascultă. A doua zi dimineață, când să plecăm, Kikil nu se Întorsese. Ceilalți mărunței se Întristară când aflară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de sânge ce-mi ești! Și tu, și Bulut, și toți cei care ați știut cum se termină pământurile! Unde era puntea de pământ, sau măcar aia de gheață și zăpadă? Cum s-o iau spre Apus prin urgia aia? Încotro să mă duc acum? Of, of. M-am așezat pe o piatră și le-am făcut semn celorlalți să rămână În spate. Nu l-am primit lângă mine decât pe Logon. - Krog e un prost, am Început. Logon Îmi puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Într-una dintre luntrele ce porneau spre Gemeni. Logon și Tek aveau să părăsească ultimii pământul, doar după ce vor fi avut grijă ca toți ai noștri să fi părăsit capătul tuturor tărâmurilor. - Lasă-i tu semn lui Scept, să vadă Încotro am luat-o, Îi strigă coțcarul de Barra lui Logon. Vreau să mă gândesc la el cum se dă cu curul de pământ, tot uitându-se ca prostul după noi. Logon râse și ne făcu urarea de noroc cu pumnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
toți cei strânși pe ghețar prinseră să țopăie și să chiuie. - Iscoade patru văzute ieri, Începu Tek, nu erau decât pândarii din frunte ai lui Scept. Puhoaiele lui de răzvrătiți mai au mult-mult până să vadă țărm. - Arătat la ei Încotro am luat-o? - Îl Întrebă Barra pe Logon cu vorbe rostite. - Nu, nu. Krog nu lasă la mine asta. - Uhuu, păcat-păcat. Mai bine de jumătate din ei dus la fund, dacă luau după noi pe apa asta... Mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu țâțele mari. Avea părul negru, buzele cărnoase și vineții, iar gura i se lăbărța de la o ureche la alta. Ochii, la fel de negri ca părul, Îi jucau, mari, deasupra obrajilor rotunzi și roșii. Era pricepută să zâmbească, dar n-avea Încotro la cât de... altfel era față de femeile pe care eu și Moru le știam a fi frumoase . - Venit toți, măi Krog, iar casa Cipusik e caldă, mă Îndemnă Nunatuk, din nou. În clipa aceea, ca la un semn, se porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]