10,960 matches
-
vindecând rănile reci pe care vacarmul surd, venit de nicăieri, le lăsa îngreunând existența a tot ceea ce voia a se numi viață în inima Universului. Eșuată acum pe o nouă planetă, forma sa divină este prea bine ascunsă sub seaca înfățișare pământeană - un giulgiu al umbrelor care servește pe post de cătușe scânteia instabilă din spatele acestui secret cunoscut doar de zeii primari ai Universului. Mascat de simplitate și de originea fixă pe care o are în pământ, nu oferă niciodată indiciul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
omorâtă pe drumul de întoarcere de la Tyre. Rămășițele corpului ei au fost găsite la marginea orașului, avea limba tăiată și părul roșu împrăștiat peste tot. Un negustor care fusese la Oracol cu ani în urmă își amintise de femeia cu înfățișare ciudată care slujea Oracolul și-i recunoscuse și traista. El adunase ce mai rămăsese din ea și-i adusese oasele înapoi la Bunica, care nu s-a arătat deloc tulburată la auzul veștii îngrozitoare. Legătura pe care o aducea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cămășii, apropiindu-și fața de a lui. Punînd tava jos pe tejgheaua barului, cu un gest brutal, se năpusti spre un tînăr de nici treizeci de ani, care avea o expresie deschisă pe chip, o privire zîmbitoare, și a cărui Înfățișare nu trăda prin nimic faptul că era șeful jandarmeriei. - Stéphane, vezi ce are de gînd să facă Gildas, cred că... O, Doamne! Ryan, vizibil enervat, tocmai Îl lovise zdravăn pe Gildas, expediindu-l ca pe o ghiulea Într-o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Omul Înaintă spre ea, copleșit de sentimentele dureroase care-l chinuiau. De sub brațul stîng, pe care-l ținea Îndoit strîns lîngă șold, scăpă un morman de cîrpe vechi, a căror culoare albă nu mai era decît o Îndepărtată amintire. În ciuda Înfățișării masive, se mișca În tăcere, avînd un mers ciudat, șovăielnic și sacadat. Ajuns În spatele ei, Își ridică brațul drept În față. Iar mîna lui În formă de paletă viză umărul tinerei femei. Pierric Le Bihan se născuse cu patruzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prezența ei. Parizianca. Așa o numeau insularii Între ei cînd vorbeau despre Chantal Pérec. Cu toate astea, ea trăia la Lands’en de douăzeci de ani. Mai mult decît unui ostracism Întru cîtva meschin, ea datora porecla asta ridicolă unei Înfățișări prea sofisticate pentru gustul localnicilor, precum și felului de a-i face să simtă că nu avea nimic În comun cu ei. Cu atît mai mult cu cît se născuse la Rennes. Cu corpul ei zvelt și musculos, cu dinții strălucitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas dădu din cap, Îl privi cum se Îndepărtează, Întîlnind din nou căutătura fixă a lui Pierric, și puse mîna pe mobil pentru a-i cere lui Morineau să vină să-i Îndepărteze pe curioși Înainte ca situl să capete Înfățișare de bîlci pentru tăntălăi. Apoi se apucă să dea ocol menhirului, trăgînd nădejde să descopere vreun truc În stare să facă o masă de granit care cîntărea mai mult de o tonă să verse lacrimi de sînge. Pierric se ținu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iluminatul atelierelor și se Încruntă. Precaută, străbătu În tăcere atelierul rezervat pictării obiectelor, fofilîndu-se fără probleme, datorită obișnuinței, printre rafturile suprîncărcate cu vase din faianță care așteptau să fie pictate. Figurinele albe aliniate ca la paradă aveau ceva marțial În Înfățișare și păreau c-o urmăresc cu ochii lor fără pupile În timp ce Înainta spre treptele care urcau spre birouri. Senzația de rău o cuprinse pe neașteptate. Se clătină pe picioare și se prinse de partea verticală a unei etajere pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ca să-l vadă pe Yves și să aibă o explicație cu el, Nicolas și Chantal văzuseră probabil chipul aceluia care-l scosese din celulă ca să-l ucidă. Și Își semnaseră condamnarea la moarte. Apartamentul din apropierea Arsenalului era după chipul și Înfățișarea Mariei: luminos și călduros. O cameră la mezanin dominînd un salon mititel, o bucătărie ca de casă de păpuși, și un imens geam care dădea spre radă. Era felul ei de a nu tăia cu totul cordonul care o lega
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Erwan-Marie de Kersaint... În tablou, el poartă un medalion gravat cu același semn, sînt sigură! Lucas Îi adresă un mic salut admirativ, puse iar mîna pe cariocă și scrise PM sub al șaselea menhir. 22 Pierre-Marie de Kersaint arborase o Înfățișare mîndră cînd intrase vioi În biroul În care Lucas și Marie aveau să-l interogheze, dar, cîteva ceasuri mai tîrziu, pleoștit pe scaun, cu umerii căzuți, cu privirea posacă și veșmintele boțite, cu un vocabular tot mai puțin Îngrijit, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zici? Bătrînul Îl cercetă din ochi cu o ostilitate vădită, dădu la o parte farfuria cu un gest sec și se ridică greoi. - Mă obosești, Pierre-Marie. Armelle se repezi să-și ajute socrul, fulgerîndu-și soțul cu privirea. Acesta luă o Înfățișare fals pocăită. - Veșnicul conflict Între generații... Cred că știți ce Înseamnă, nu-i așa? zise el, adresîndu-li-se lui Philippe și Ronan... Și, fără să mai aștepte răspuns, continuă: - V-ați gîndit ce nume să-i dați? Bebelușului, vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se desprinse de chei, făcînd vîrtejuri În apa portului. Fără să schimbe o vorbă, văzură goeleta Îndreptîndu-se rapid spre larg, Christian se deslușea limpede În spatele cîrmei. Cu o Împunsătură de gelozie, Lucas recunoscu În sinea lui că skipperul avea o Înfățișare elegantă și se Întrebă dacă Marie nu Încerca oarece regret contemplînd silueta celui pe care-l admirase atîția ani. De parcă i-ar fi auzit gîndul, tînăra femeie Își Întoarse privirea de la Lands’en, căreia Îi dădeau Încet ocol. Doi ștrengari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fi ? A347 ? Sau A367 ? — Îhm... cred că v-ar sta foarte bine și cu jacheta deschisă, mă încumet. V-ar da un aer mai... lejer. Trish mă săgetează cu ochii întredeschiși, de parcă m-ar bănui că vreau să-i sabotez înfățișarea în mod deliberat. — Da, zice într-un final. Poate că ai dreptate. Dă să-și deschidă nasturii - dar haina pocnește atât de tare pe ea că nu reușește să ajungă cu mâinile. Și Eddie s-a dus până în birou. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și-o să mă trezesc că Iris a început deja să croșeteze botoșei. Mă uit din nou la ceas și simt că mă trece un nou val de nervozitate. E momentul. Mă îndrept spre toaleta femeilor, înfrunt oglinda și-mi verific înfățișarea. Păr blond nefamiliar : bifat. Ochelari fumurii : bifat. Ruj ciclam : bifat. Nu semăn absolut deloc cu vechea mea imagine. Decât la față, firește. Dacă te uiți foarte de aproape. Dar ideea e că n-o să stea nimeni să mă privească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să-i arunc tarta cu melasă drept În ochi. Stăm de patruzeci de minute la masă și singura voce care se aude este a ei. — Totul se reduce la imagine, tocmai zice. Totul se reduce la a avea hainele adecvate, Înfățișarea adecvată, mersul adecvat. CÎnd merg pe stradă, mesajul pe care Îl transmit lumii este „sînt o femeie de succes“. — Ia, cum? Arată-ne ! spune mama admirativ. — Ei. Kerry ne trage un zîmbet de falsă modestie. Uite-așa. Își trage scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
a Îndepărtat fumul cu mâinile, mi‑am dat seama că intrase cineva În cameră. Era doctorul Schley - cardiologul lui Ravelstein. Și al meu. Doctorul Schley era mic și subțire, dar suplețea lui nu era un semn de slăbiciune. Avea o Înfățișare severă. Era susținut de vechimea lui În spital - cardiologul‑șef. Nu vorbea mult. Nu avea nevoie. - Domnule Ravelstein, Îți dai seama că abia ai ieșit de sub terapia intensivă? Numai cu câteva ore În urmă nu puteai să respiri. Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ai lor, ale căror necazuri erau prea Încâlcite pentru a putea fi povestite. În unele după‑amieze calde, el, Ravelstein, asculta uneori, compătimitor și oarecum visător, poveștile lui Ruby Tyson - aflate, realmente, dincolo de sfera lui de interese. Bătrâna avea o Înfățișare liniștită, demnă, mâhnit rezervată. Vă puteți imagina cum o asculta Ravelstein, cum urmărea haosul care e viața acestor oameni. Buna bătrână deprinsese jocul albilor de la decanii, prodecanii și de la alți birocrați universitari ale căror așternuturi le aerisea și În ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
că Vela nu se simțise gata a fi văzută. Cine n‑a trăit alături de ea, n‑are cum să știe cât trudea dimineața la aranjatul părului, machiatul obrajilor, buzelor (În special al buzei de sus) - și cu toate fazele preparării Înfățișării ei. Trebuia să fie receptată ca o femeie frumoasă. Dar avea o frumusețe de parada‑modei, care necesita retușuri și preparări la nivel uriaș. O să mă bănuiți că o nedreptățesc. Dar vă asigur că mă confruntam cu niște ciudățenii reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
zboară grăbit pe lângă tine - În timp ce nevastă‑ta e hotărâtă să‑ți răstoarne planul de pașnică Împlinire. Trebuie să existe vreo zicală rusească pentru tțțț‑ah, tțțț‑ah, constelația ei. E ușor de văzut cum te subjugă. Are, Într‑adevăr, o Înfățișare rasată, când e pusă la punct, și un corp sexi... La Început, Ravelstein era extrem de grijuliu să nu o contrarieze pe Vela. De dragul prieteniei noastre, voia să aibă relații amiabile cu amândoi și, când vorbea ea, o asculta cu căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lui Herbst, inima se poticnise pe la cincizeci de ani, dar transplantul o să‑i mențină ritmul până după optzeci de ani. O dată pe an se interna În spital pentru verificări. Dar În rest, viața lui se desfășura ca Înainte. Avea o Înfățișare blajină, tolerantă, deschisă. Fața lui binevoitoare, ca un cadran tăcut de ceasornic, Încadrată de barba albă, ondulată, arăta calmă și sănătoasă. Se uita atent la femei, le măsura siluetele, sânii, picioarele, coafurile. Era unul dintre bărbații care știu să aprecieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să trăiești de dragul meu. Adeseori Îmi aminteam de Ravelstein cum se Întreba care dintre prietenii lui era cel mai eligibil să‑l urmeze curând. „Ca să‑mi țină tovărășie”, adăugam eu. Și după ce mi‑a cercetat cu seriozitate culoarea feței, ridurile, Înfățișarea, a decis că eu eram cel mai potrivit să‑l urmez. Așa era el. Dacă‑i cereai să fie direct, nu te cruța. Sinceritatea lui era ca un fluid care te Îngheța rapid. Voia să spună că eu eram primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Nimic! (Brusc funia își încetinește mișcarea; personajele reacționează cu o undă de speranță.) TOȚI: — Ce e? — S-a rupt? — Cade? — Da? S-a agățat de ceva? (Funia își reia căderea rapidă, dar, timp de câteva zeci de secunde își schimbă înfățișarea; are o culoare roșie, de ea sunt agățate câteva resturi vestimentare; această curgere are o înfățișare tragică.) BRUNO (Stupefiat.): Sânge! MAJORDOMUL: S-a sfârșit! L-a ros funia! MAMA: Vai! Hainele domnului Grabi! Le recunosc dintr-o mie! TOȚI (Speriați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
S-a rupt? — Cade? — Da? S-a agățat de ceva? (Funia își reia căderea rapidă, dar, timp de câteva zeci de secunde își schimbă înfățișarea; are o culoare roșie, de ea sunt agățate câteva resturi vestimentare; această curgere are o înfățișare tragică.) BRUNO (Stupefiat.): Sânge! MAJORDOMUL: S-a sfârșit! L-a ros funia! MAMA: Vai! Hainele domnului Grabi! Le recunosc dintr-o mie! TOȚI (Speriați.): - Sânge? — Cum? — De unde? — Sângele lui Grufoi! Vai! Sângele lui Grubi! — Ce nenorocire! (Funia își reia culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
își continuă jocul.) ȘEFUL GĂRII: Am să vă aduc o pătură... Dacă o să vi se facă frig, am să vă aduc o pătură... (Pauză; ȘEFUL GĂRII își aprinde o țigară; CĂLĂTORUL își ridică ușor capul; are ochii obosiți și toată înfățișarea sa e jalnică.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Ridicând, crispat, privirile.): Domnule... ȘEFUL GĂRII (Entuziasmat, ca în fața unei mâini întinse.): Kapunta! Mă numesc Kapunta! Spuneți-mi, vă rog, pe nume. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cu un tremur ușor în glas.): Domnule... Dumneavoastră chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
șoarele o cafeluță, te rog eu. Și dă-i un telefon lu’ Garofița de la doamna Brezeanu, da? Vă rog, luați loc, serviți, vine imediat cu copilul, într-o clipă... Vă rog. Cine ar fi bănuit până în clipa aceea că sub înfățișarea pe oală a domnului Mihai se pitește un spirit atât de prezent? Iulia coboară pe scări până la cinci. Din spatele ușii verzi se aude o orăcăială generală. Doamna Brezeanu în sfârșit deschide. E o femeie cât un munte, cu părul castaniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
atunci frumusețea mai e frumusețe? Albă ca Zăpada e mai frumoasă decât mama vitregă doar pentru că e mai tânără? Sau pentru că e mai generoasă? Și-apoi poate că și Ozymandias arăta mai blând, mai nevinovat în tinerețe. Cât despre sculptor, înfățișarea lui mai degrabă ștearsă se remarca printr-un singur lucru și anume un nas destul de proeminent. La prima vedere, părea chiar un nas prea mare și cam strâmb. În schimb în ochi îi era aprinsă lumina înțelegerii, o lumină cenușiu-verzuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]