4,343 matches
-
usturoi și dafin și cămara a șuncă afumată! Să nu-ți poți tăia tu o felie de slănină de pe burtă, cu șoricul subțire și cu carne la mijloc, lângă o ceapă roșie de Reghin. Să nu mănânci tu un cârnat Înghețat ori fript, cu hrean! Să nu simți că ești om și tu cu porcul tău la casa ta. Lasă, liniștește-te, bea un gât de whisky din sticla aia de lângă tine și o să-ți treacă. Între timp se Întoarce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sirena Salvării nu se auzea cu lumina ei rotitoare. Decât, dacă nu cumva, prin cine știe ce miracol, cuțitul nu se preschimbase cu adevărat Într-o cometă, iar el Într-o anexă a deșertului din Nevada ori Într-o banchiză din Oceanul Înghețat, ceea ce ar fi amânat pentru o vreme Întâlnirea lor. Era Într-o stare neplăcută de confuzie, Între o moarte ce ar fi trebuit să survină și o viață de care se Îndepărta poate pentru totdeauna și pe care o regreta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu poate prezenta niciodată adevărata multiplicitate de posibilități În alegerea unei cărări ce ți se oferă Într-o pădure, ci o anumită potecă și numai una. Și totuși, acea multiplicitate de posibilități, cu toate că nu poate fi redată prin intermediul textului tipărit, Înghețat, este absolut tipică pentru actul scrisului, tipică pentru dilema constantă - durere sau desfătare, În funcție de Împrejurări - pe care o reprezintă practica sa reală, Începând cu construirea propoziției de bază până la problemele mai mari legate de linia narativă, dezvoltarea personajelor, Încheiere. Îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
făcut un ocol, poate ca să mă pot orienta. Cel puțin era pe măsura reputației pe care i-o acordase odată un fermier din Moor: parcă o poveste cu un prizonier evadat din Princetown la câteva mile depărtare, găsit acolo mort, Înghețat - sau spânzurat, nu Îmi mai aduc bine aminte. Locul Însă nu avea nevoie de genul ăsta de Înfloritură lugubră. Era părăsit, spectral, aproape malefic - evident straniu, chiar dacă nu sunt o persoană superstițioasă, iar singurătatea În mijlocul naturii nu m-a speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
cele care nu erau în nici un fel de nasul meu. Ieșeam din destin pe ascuns, deoarece nu puteam s-o fac trântind ușile și chiar plecarea la azil a fost o asemenea fugă; mai mult decât de frig, de camera înghețată, mă săturasem de lucrurile pe care le ciopleam în atelierul meșterului și care nu-mi asigurau decât un anonimat plin de pureci, în care putrezeam de viu; un cimitir de marmură suna altfel, promițător... Dacă aș fi avut vreo vocație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cravată și își ținea piciorul stâng pe o pernă de postav roșie. La acest picior gheata era uriașă și diformă. Ceva mă izbea în aerul Bătrânului făcându-mă să-l bănuiesc nefericit. N-aș putea preciza ce anume, poate ochii, înghețați, fixați ca două bucăți de gheață albăstrie în pleoapele fără gene, sau poate petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era măcinat de o nefericire fără leac, ca de o boală. Din când în când își mângâia bărbia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înțelept și să-i fac să priceapă. Auta amuți, fulgerat de privirea Marelui Preot. Tefnaht îl întrebă: - Ei n-au robi? - N-au, stăpâne... - Și cine muncește pentru... - Taci! se răsti Marele Preot, pironindu-l pe Tefnaht cu privirea sa înghețată. Tu, Auta, nu le mai spune despre asta nimic. Lasă-i, dacă nu înțeleg. Să mergem de-aici! Preoții le zâmbiră străinilor, neștiind cum să-i salute altfel. Străinii zâmbiră și ei. Cei trei intrară în odăița unde trebuia să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Înclinat să Îi denumească, fiindcă erau de-acum atât de mulți - nu numai copii, ci și gineri și nepoți - păreau să prospere În mediul oferit de o stațiune englezească de pe litoral, Într-un asemenea context dur. Făceau baie În apa Înghețată, de pe plaja care se Întindea la nord-est de port, și, la vremea refluxului, jucau cricket pe nisip. Vâsleau În sus pe râul Esk, trăgând barca de frânghii ca să o treacă peste ecluza joasă, și suiau poteci povârnite pentru a organiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
spune Joan. — Și tu, Minnie? Întreabă el. — Nu știu. E tare departe. Da’ să știi că o să-ți placă. Acolo oamenii știu să trăiască, ascultați-mă pe mine. Au spațiu. Au de mâncare. Fripturile sunt uriașe, nici nu vă-nchipuiți. Înghețată câtă vreți. Și iarna căldura trece prin țevi, nu cu focuri care trebuie făcute În fiecare dimineață. Nu știu, repetă Minnie. — Haide! o Îndeamnă el. Nu sparge echipa, Minnie. Tu, cu mine și cu Joan - o să ne descurcăm de minune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de mult au apus, Cunoașterea, tristețea, un oftat au rămas pe cerul uscat Nici o magie, nimic nu e adevărat Iar acum, plină de-nțelesuri și pustiuri, Dar ireală mi se deschide o altă lume. Luna rămasă pe cer și suspină înghețată și veșnică Izvorul se duce la vale, plăpând, mi-e milă, Stelele mai au farmec, sunt fade, sunt moarte, Întind ființa mea spre veșnicie Cred și sunt acest intangibil și șters loc În care mă bucur de intimitate. Iarăși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
noapte, rezonând dulce din alte vremuri, îmi aduc aminte de vinerile unei tinereți trăite în paradisul culorilor, de flori culese în zorii unei tinereți pierdute când emoțiile plâng rouă. Este posibil că într-o altă dată ei lăsau umbre sălbatice, înghețate sau de foc. Mie mi-au plăcut cele de pelin, căci acesta e gustul umbrelor ale căror inși și lucruri au părăsit demult acest pământ. Iar lunile de iarnă sunt atât de lipsite de strălucire, fade, dar în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
prietenii săi nu se afla în localitate. Cum să facă față plictiselii, dacă nu ca de obicei. Puse mâna pe o carte și citi din ea. Avuse un vis frumos, dar nu-i vene în minte. Întrevedea departe în oceanul înghețat trei steluțe voioase care râdeau și o chemau. Era o căldură plăcută lângă ele, iar dacă nu ar fi știut mai bine, o lume diferită se întrepătrundea în lumea ei prin acele stele care vibrau și-și schimbau culorile, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Fie ca ceara să picure pe noi, fierbinți picăturile-i mici și finuțe, ca să ne încălzească, să ne imortalizeze. Peste tot fie ceară, fierbinți picături de ceară, să fie peste tot, ca o pătură ce să oprească timpul în loc. Și înghețate, imobilizate sub ceară să stea figurinele sculptate în cele mai mici detalii. · Fie soarele ale cărui raze să coboare pe pământ, să se strecoare. Să se strecoare razele soarelui printre noi. Ca niște săgeți ascuțite să ne străpungă razele soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-n fărâme cenușă gri, sau gheața țurțurii cristalini ce te păstrează intact ce alegi? Viața sau imortalitatea? Iubirea sau moartea? Îți pui privirea pe o luminiță veselă, sclipitoare, încântătoare și vrei să te ducă departe. Îți place exact așa: clipa înghețată. Nu vrei schimbare, vrei iubire veșnică. Pură. Îi poți cere, de ție frică, să te ia în brațe, să fii cu el. Să fii cu tine. Credeam că mi-ai spus adevărul. Nu tocmai! · Însă când se stinge lumina, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ca un struț. Versurile sale stârneau scurte incendii, iar într-un loc sunau cam așa: "În lumina farurilor fiecare fereastră e-o Elveție de ceasornice bătând jumătăți și sferturi de timp. În lumina farurilor, orașul acesta pare un imens schior înghețat. Un uriaș țărănoi blocat într-o cabină telefonică conectată la Univers." Ceea ce era remarcabil spus. Însă, dacă ai fi studiat alternanța diftongilor, triftongilor și-a sunetelor mute, ai fi observat și că nu era nimic magic ascuns sub asta. 36
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
uite-așa, cât două ugere de bivoliță bolnavă, i se arătă), că, într-adevăr, nașparlia de pe Podul Ilioarei era foanfă, prefăcuta de pe Galați își pitea sub zeci de jupoane coapsa strâmbă, cine s-ar fi putut apropia de aura mâinilor înghețate ale surorilor Decilagata și de unde și-ar fi putut procura un tânăr de viitor și serios, precum Ulpiu sau oricare dintre noi, o femeie perfectă?! N-avea de unde. Și din nou se scurseseră nopți și zile și jumătăți de zile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în care pentru a nota toate pițipoancele din viața sa trebuie să apeleze la un astfel de carnețel de adrese), o verighetă (ce putea fi foarte bine a Terezei sau nu) și o trusă de unghii. Mai cu seamă elocvența înghețată a trusei de unghii a avut darul de-ai mântui de scepticisme chiar și pe cei mai neîncrezători dintre cei prezenți. Totul părea perfect în legătură cu această trusă de unghii: încuietoarea, copcile laterale și capacul funcționau admirabil, cele două minuscule balamale
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pară sau impară, pajiștile să apară pieptănate, cu cărare spre dreapta sau cu cărare spre stânga. Pe la ora 14, gustarea sau prânzul. Rar când se îndurau, în timpul zilei, să lase să pătrundă, la loc, în odăi miros de nebun vioi înghețat. Veneau malacii afară la Gogo. Din despărțiturile de inox ale unui cărucior, deșelat de haleală, puteai căpăta, dacă mama ta te ouase cu noroc, în niște căni strălucitoare de tablă, cu toarte cât toate zilele, iahnie fierbinte de fasole, iahnie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și văduvite de zăpadă. Fiecare Gogo pornea înarmat cu cîte-o bidinea cheală și-o căldărușă de apă cu var, cu care trebuia să spoiască (pe jumătate da, pe jumătate ba) fiecare copăcel. Fiecare bordură. Fiecare pietricică. Fiecare tulpină de brusture înghețat ce i se ivea înainte. Pe pajiști, supraviețuiseră mustăți de ierburi scrumite. Preschimbate în țurțuri. Pe care aceiași Gogo trebuiau să le pieptene (cu niște piepteni îmbătrîniți, soioși, fără dinți). În așa fel, încît, 279 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ar fi fost încunoștințat de vreo păsărică că Angheluță provocase vreun prejudiciu vreuneia dintre garniturile sale dragi de metrou. Era potrivit și dacă, despre afacere nu s-ar mai fi trâmbițat nimic, Raicopol urmând a fi scufundat treptat sub crusta înghețată a neurolepticelor și sub forța educativă a halucinogenelor. Așa încît, concluzionă în sine IF-ul și îi transmise lui Spînzu destinația exactă - unicul punct în care ar fost înțelept din partea lui Raicopol să ajungă legat fedeleș ar fi fost tocmai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
foc, a strigat Nick în lungul holului. Te apucă setea atunci când ai un pasager la bord! Bună ziua, domnișoară. S-au bucurat rațele să te revadă? Susan a ridicat-o în brațe pe Milly și-a sărutat-o pe vârful năsucului înghețat. — Da. Dar buni zice că nu ești cuminte fiindcă-mi cumperi pâine albă. Nu-mi face bine. Cu vorbele lui Bill răsunându-i în urechi, Susan și-a dat seama că era acum ori niciodată. Trebuia să încerce să distrugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cu brațele larg deschise, dar bărbatul a făcut imediat un pas înapoi și s-a ferit de ea. —Nu te apropia. Am nevoie de timp ca să mă gândesc. —Să te gândești la ce? Fiona s-a simțit cuprinsă de fiorul înghețat al panicii. Până și furia lui David era de preferat acelui comportament. Bărbatul s-a dus la comodă și-a deschis primul sertar din stânga, acolo unde stăteau cheile de rezervă ale mașinii. Setul original era încă în geanta Fionei. —Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pielea albă păr bălai ochi albaștri atât de frumoasă și atât de nedreaptă și totuși atât de frumoasă. Focul din ea putea mistui bărbatul, gheața din ea putea, să-l vindece. Nu eu eram acel bărbat. Pentru. Ea. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii, cum m-a izgonit, cât de rău îmi pare... mea, maxima, lucru. Odată. Acum mult timp. înainte. Cei puternici nu iartă. Puținătatea celor slabi. DOUĂZECI ȘI OPT — Liv a fost soția mea, spuse Virgil, așezându-se la marginea luminișului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui, cu fața încă ascunsă de vălul negru, privindu-l pe sub el cu ochi pătrunzători, poate chiar batjocoritori, iar lumânările își aruncau în sus lumina lor galbenă, strălucitoare. — Privește-mi trupul, Umbră, repetă Liv, iar Vultur-în-Zbor îl privi. Liv, culmea înghețată a perfecțiunii. Virgil nu exagerase cu nimic. Ochii lui o descriau minții, ce refuza să creadă. Labele picioarelor puțin cam mari, pictate cu henna în modele complicate, ca la o mireasă indiană. Picioarele lungi, subțiri, dreptul susținându-i greutatea, stângul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
niciun vaiet. Auzeam vag și percepeam totul ca prin țesătura unei pânze dese, Într-o curgere Încetinită a lucrurilor, a lumii din jur, dar nu mă puteam mișca sub nici un chip, În niciun fel. Devenisem o veritabilă statuie, sub privirile Înghețate ale celor din preajmă. M-au transportat pe brațe cei mai vânjoși colegi până la cabinetul medical al școlii și, de acolo, spre uluirea generală, ambulanța m-a dus În goană la spitalul mare din oraș. Nimeni nu Înțelegea ce se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]