7,946 matches
-
aș fi pus pachetele cu sarin acolo. Au venit la firmă la mine să mă întrebe în ce religie cred, cu ce eram îmbrăcat, încălțat. M-au descusut de-a fir a păr. Șeful meu s-a supărat și a țipat la ei: Itō a avut grijă de oamenii aceia, a plătit și facura de taxi. Cum să facă așa ceva?!» Cu toate că eram o victimă, mi se puneau asemenea întrebări. Mă enervasem cumplit. Nu mai știu nimic despre cei cu care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Kodemmachō era agitație mare. Cei care coborâseră din celălalt metrou rămăseseră acolo. Lângă perete era un om care se zbătea. Îl văzusem din metrou. Era un bărbat tânăr. Nu înțelegeam ce se întâmpla. Mi s-a părut foarte ciudată imaginea. Țipa în gura mare. Dacă stau să mă gândesc, probabil că avea dureri. Colegul lui - cel puțin asta era impresia pe care o lăsa, nu știu dacă era într-adevăr coleg cu el - îl consola. Așa cum am spus și mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ce se întâmplă. Am coborât două sau trei scări. Erau persoane care stăteau întinse cu capul pe scări. Unele stăteau întinse, altele chircite. Un observator căruia îi căzuse șapca pe jos striga sfâșietor: «Mă doare! Mă doare!» Un alt bărbat țipa: «Ochii mei! Ochii mei! Să facem ceva!» Habar nu aveam ce se întâmplase. M-am întos la suprafață și, pe lângă Banca Sanwa, am zărit o fată care încerca să ridice o persoană întinsă pe jos. Veniseră trei sau patru salvări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Japan Tabacco. A doua zi dimineață, la ora 9:00 ne-am dus la Institut și am reușit, în sfârșit, să-l vedem. Fară să-mi dau seama, l-am atins pe Eiji, iar cei de acolo au început să țipe la mine. De unde era să știu că nu aveam voie să-l ating? Nu m-am putut abține. Se pare că și Yoshiko îl atinsese și o certaseră și pe ea. Dar, ca mamă, trebuie să-l atingi, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
toaletă și să caut camera domnului Murai, dar persoana care avea grijă de mine m-a prins, ne-am luptat și mi-a rupt tricoul. A fost groaznic. Dacă m-ar fi dus înapoi, totul s-ar fi sfârșit. Am țipat cât m-au ținut plămânii. Toți au ieșit afară, chiar și domnul Murai, și m-a chemat la el. În trecut domnul Murai fusese o persoană deosebit de amabilă, atunci nu mai părea la fel. A fost rece. Mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
plîngă, Moabul se bocește: pe Nebo și pe Medeba toate capetele sunt rase, și toate bărbile sunt tăiate. 3. Pe ulițe, sunt încinși cu saci, pe acoperișuri și în piețe, totul geme, și se topesc plîngînd. 4. Hesbonul și Eleale țipă de li se aude glasul pînă la Iahaț, chiar și războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază. 5. Îmi plînge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă pînă la Țoar, pînă la Eglat-Șelișia; căci suie, plîngînd, suișul Luhitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
nu amețesc. De la o vreme au început să țopăie. Și la un moment dat - și mă asigur că asta e nemaipomenit chiar și în vis, - le-am văzut pe amândouă deodată. Una roșie, dizgrațioasă, cealaltă neagră, înțepenită. M-am trezit țipând. Imaginile erau așa de puternice, că le-am văzut încă și treaz. A trebuit să-mi întăresc toată judecata ca să mă potolesc. Nu se poate să fie așa. Aceeași persoană de două ori deodată, asta nu se poate. Aș înțelege
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și toate gândurile în preajma ei și au pus-o în toată meseria lor zilnică, la care, deși nepricepuți, trebuiau să ia parte. Cel ales va fi agasat de vecinii care îl tulbură, de doctorul care-l pipăie, de rudele care țipă după el. Are o unică ocazie să simtă în toată plenitudinea un vis pe care l-a urmărit atâta vreme și acela îi este ratat din neghiobia celorlalți. Căci ceilalți nu-i pot pricepe gustul, talentul morții fiind rar de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
chiar părerea de rău durează mai mult. Totul e în raport cu cantitatea peripețiilor. Moartea, singura importantă, ține mai puțin atenția decât detaliile ei fără importanță. Unei mame căreia i s-ar aduce vestea morții pe neașteptate a copilului ei, înainte de a țipa, de a plânge, de a leșina, de a se omorî chiar, ar întreba: "Cum?" Irina părea și ea afectată de supărarea prietenului nostru. Mi-a spus: "I-am scris. Cum erai absent, te-am scuzat și pe tine!" Gestul ei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în momente grave, cu toate intențiile bune și emoția sinceră, te manifestezi invers de cum ar trebui. Mă întreb iar dacă îi plăcea natura. O duceam, în entuziasmul meu, pretutindeni după mine, pe dealuri, prin păduri, pe munți, la mare, exclamam, țipam, tremuram de plăcere sau eram melancolic când, imperial, se cobora soarele să se culce. Îmi întrerupeam extazul nu-mai pentru a întreba: "Nu e așa că e frumos?" Și mi se răspundea identic: "Da!" Cum pot să știu, așadar, întrucît îi plăceau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bucuroasă, mereu bucuroasă"... Calm, bine, dar ea ar fi voit ca farmecul să continue zile întregi, și eu mă plictiseam îndată. Simțeam cum sângele îmi bate tot mai iute. Printr-o mișcare bruscă, îmi încleștam unghiile și îi făceam rău. Țipa și apoi se uita la mine, nepricepând, iar eu râdeam, ca și cum ar fi fost o glumă. Apoi îi vorbeam de planuri artistice. De-mi arăta părere de rău, o ambiționam: "Nu-ți plac astfel de conversații? Dar înainte de toate tu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în diferite feluri, sau uneori că nu m-ar durea deloc. Mai ales, aci, de departe. De aproape, putința de a mă duce s-o văd desfigurată, înspăimîntîndu-mă de mâna galbenă (mîna mai ales m-ar înspăi-mînta), văzând pe alții țipând, sau măcar văzând mormântul proaspăt, aducător de amintiri, înainte de a mă fi deprins cu ideea morții - aș începe și eu poate să țip, să plâng, să mă cred fără de consolare. Nu trebuie să mă ponegresc, nu știu ce voi face de voi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
s-o văd desfigurată, înspăimîntîndu-mă de mâna galbenă (mîna mai ales m-ar înspăi-mînta), văzând pe alții țipând, sau măcar văzând mormântul proaspăt, aducător de amintiri, înainte de a mă fi deprins cu ideea morții - aș începe și eu poate să țip, să plâng, să mă cred fără de consolare. Nu trebuie să mă ponegresc, nu știu ce voi face de voi afla-o moartă... Pentru că îmi arăt necazul cu mai puțin zgomot, mă cred mai puțin ridicol, iar mândria mea, printr-o sumă de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
din Bois - așa de la fel cu toții, îți dai seama ce ingenios și paradoxal a fost acela care s-a gândit la personalitatea fiecărui individ în parte. Trebuie să fi suferit enorm și și-o fi simțit enorm existența. Și-a țipat-o, și atunci a fost nevoit să lase și pe alții să și-o țipe. Rezultate altruiste pornesc dintr-un temperament frământat de el, în el. Copiii țipă, sar după o minge care alunecă repede în toate ungherele, sfărâmând frunzele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
acela care s-a gândit la personalitatea fiecărui individ în parte. Trebuie să fi suferit enorm și și-o fi simțit enorm existența. Și-a țipat-o, și atunci a fost nevoit să lase și pe alții să și-o țipe. Rezultate altruiste pornesc dintr-un temperament frământat de el, în el. Copiii țipă, sar după o minge care alunecă repede în toate ungherele, sfărâmând frunzele galbene. Culcat într-un colț, privesc și scriu. Contemplu cu hârtia înainte, ca un pictor
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fi suferit enorm și și-o fi simțit enorm existența. Și-a țipat-o, și atunci a fost nevoit să lase și pe alții să și-o țipe. Rezultate altruiste pornesc dintr-un temperament frământat de el, în el. Copiii țipă, sar după o minge care alunecă repede în toate ungherele, sfărâmând frunzele galbene. Culcat într-un colț, privesc și scriu. Contemplu cu hârtia înainte, ca un pictor cu paleta. De ce în jurul meu nu se strânge lume? Care din ei ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
temeam să nu se scoale părinții Ginei, pe care-i cunoșteam destul de puțin, dar am avut noroc. În sfârșit, a apărut la o fereastră la etaj Gina, ținîndu-și o jachetă peste cămașă. S-a uitat buimăcită la mine. I-am țipat: - Ce s-a întîmplat cu Irina? - Păi s-a măritat cu Marcu. Sunt la Sinaia. Am mai avut tăria să întreb: - Și s-a putut să nu-mi scrii nimic din vreme măcar tu? - Credeam că nu te interesează! M-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
recunoșteam aluatul moale căruia îi putusem da orice formă. Mai ales nu semăna deloc cu aceea pe care mi-o descrisese Vana. Se întîmplase ceva între timp, poate câteva argumente venite bine. Care, niciodată nu voi ști... Și atunci am țipat în ajutor, ca cineva în fața unui pericol. A sosit biata Vana, care veghea prin apropiere. - Vana, nu vrea să rămână cu mine! Țipătul meu sună strident, și Vana nu pricepea transformarea Irinei. Am început să plâng nenorocit într-un colț
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
personal și m-aș fi amuzat ca la teatru. Irina în mijloc și toți ceilalți pe de lături. Secretul plesnise. Marcu întreba buimac: "S-a putut să ai un așa mare secret sufletesc și eu să nu știu nimic?" Ceilalți țipau pe diferite tonuri: "Rămîi aici!" Gina întreba: "Ce faci, vii cu mine?" Și Irina se zbătea: "Ce să fac?" Scena a durat, se pare, mai multe ore. La urmă a rămas cu ei, după cum cu două zile înainte, la imprecațiile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atent la aceste păsări, și e fatal să le observ, căci intru și ies mereu, și astfel în fiecare clipă dau peste ele. În agitația gâștelor din față am constatat îndeosebi o imensă bucurie de a avea apă în preajmă. Țipă, fac ocoluri, cufundă capul, marinari deplini, pentru care pământul nu contează. Câteodată mă amuz zvîrlindu-le fărâmituri de pâine, și apoi le privesc cum mă observă de la distanță, cum se apropie cu băgare de seamă, iar se depărtează și, în sfârșit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai înfricoșați, chemînd-o în toate părțile, însă întunericul oprea orice posibilitate de a ne descurca. Și atunci, când Viky mi-a spus vorba așa de pașnică: "N-avem ce face. Să o așteptăm mai bine în casă", am început să țip la ea dezarticulat: - Cum poți să fii așa de liniștită?! Știi ce poate să însemne dispariția Ioanei? Dar știi ce se petrece în sufletul ei? Habar n-aveți, cu toate că o cunoașteți de totdeauna. Și nu bănuiți tragedia ce s-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
i-a trecut prin minte să mai facă o rugăciune. - Într-o zi, vorbind despre ce se va întîmpla cu noi după moarte,a spus de tine: "Sandu va deveni strigoi!" Cu toate că până în clipa aceea fusesem liniștită, am început să țip! Așa lovise de exact - din greșeală sau înadins - în imaginea ta din subconștientul meu. Au venit cu toții, m-au calmat, m-au întrebat ce am și le-am dat o explicație oarecare. Apoi s-au dus, mai înainte de a avea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o mare încredere în mine. Totuși, la sfârșitul unei discuții, când mă găsesc torturat, nenorocit până la moarte, reîncepînd zadarnic aceleași întrebări, și când, pe rând, mă simt gelos, rău, îndrăgostit și neînsemnat, frunza pe care o bat toate vânturile, îi țip, întîmplă-se orice s-ar întîmpla: "De ce mi-ai spus?". Tot ce-a fost trebuie să rămâie un secret, și deci toate aceste dureri trebuie să se petreacă în întuneric, iar în apropierea celorlalți, a lui Viky, care e tot timpul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mine, principalul vinovat de tot ce s-a întîmplat. Iar ca răzbunare îmi aruncă inconștient: "Parcă ești celălalt". Adică apropie o imagine oribilă, o intercalează și mai adânc între noi, cu toate că se silise atât să o în-depărteze. De fapt, își țipă nenorocirea ce durează mereu, orice schimbări ar fi, și vorbele n-au nici o importanță. Dar pe mine mă lovesc, ca și cum fiecare din ele ar avea stricta ei semnificație. Penibilele complicații ca să nu mă întîlnesc cu celălalt, ocolirea anumitor străzi periculoase
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
obosea repede: și știam că dragostea nu ține tot timpul, ci, dimpotrivă, are nevoie de unele recreeri. La ora fixată am venit la gară să o întîmpin, însă tocmai în clipa sosirii trenului un băiețaș cu ziare alerga pe peron țipînd: "Asasinarea președintelui Republicii franceze!" A trebuit să mă opresc, să cumpăr ziarul, să-l desfac și să citesc repede telegrama, îndreptîn-du-mă înspre trenul care se oprise de două minute. Ioana se dase jos, probabil că fusese tocmai lângă ușa vagonului
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]