6,323 matches
-
de întemeiere ontologică a lucrurilor. Planul fizic, existentele, capătă ființă doar dacă sunt puse în relație cu planul inteligibil al Logosului divin. Dacă sunt desprinse de planul metafizic, existentele se golesc de sens, se înscriu în clipă și devin inconsistente, absurde, deșarte. La asta să se fi referit Malraux cănd a aruncat peste lume avertismentul său atăt de uzitat azi, Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc?!
Transgresarea absurdului. O analiză filosofică a Ecleziastului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian Iftode () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2300]
-
fericire ca activitate este căt se poate de semnificativă. În eseul său, Mitul lui Sisif, imaginănd încercările mereu reluate, dar zadarnice, ale lui Sisif de a fixa o stăncă pe vărful unui munte, Camus implică ideea că, într-o lume absurdă, lipsită de Dumnezeu, omul sisific este un erou absurd atăt prin pasiunile, căt și prin chinul său, întrucăt nu reușește să-și finalizeze sensul pe care el însuși îl dă vieții sale. Totuși, în finalul eseului, scriitorul și filosoful francez
Demnitatea de a fi fericit. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
populației pentru a le aplica în această parte considerată "dificilă" a metropolei nordice, obiect privilegiat al "politicii orașului"; celălalt să observe dispozitivele denumite "de inserție prin economie" pentru a le repatria în orașul lui de origine. Situația devine foarte repede absurdă în virtutea obiectivelor afișate inițial: orice acțiune este blocată și se împotmolește inexorabil în conflictele care au ca protagoniști primăria de cartier și releele ei instituționale, pe de o parte, și asociațiile contestând formele actuale ale "democrației locale" și revendicând o
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
în acest caz, impozitul nu mai are practic nimic de a face cu producția forțată, fiind o simplă contribuție în cadrul unei producții voluntare. Aplicarea unui astfel de sistem la satele prinse încă într-o economie a culesului se dovedește imposibilă, absurdă. Pe când exploatarea culturii de palmieri naturali nu este în niciun fel o ruptură în raport cu prelucrarea fildeșului sau culesul cauciucului (perioadă în care numerarul nu joacă niciun rol, compania mergând până la a pune în circulație propria sa monedă), sistemul pus în
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
95 G. Lenclud arată deosebit de bine acest lucru când expune critica "marelui partaj", menținând totodată jocul opoziției dintre "noi" și "ei": ducând raționamentul până la capăt, suntem angajați într-o spirală care se îngustează în mod fatal pentru a ajunge la absurda contemplare a "eului" cercetătorului de către sine. G. Lenclud (coord.), Vers une ethnologie du présent, ed. MSH, Paris, 1992. 96 Despre domeniul sexualității, în care proliferează tematicile genurilor și ale identităților sexuale, a se vedea L. Bazin, R. Mendez-Leite & C. Quiminal
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
stare sufletească și o atitudine care nu poate exista decât față de niște persoane care ne iubesc sau care ne apreciază; și despre care credem că se vor schimba sub semnul îmbufnării noastre. Față de persoanele indiferente sau răutăcioase, îmbufnarea ar fi absurdă și fără efect; de aceea, aceasta este "prin esența ei copilărească" (ibidem). Cineva este îmbufnat doar dacă se bucură de dragoste, afecțiune sau de stimă; ceea ce predomină este dorința de a-l pedepsi pe celălalt privându-l de noi; de
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
și anume în forma imaginată de ei" (Baumgart, 2008, p. 53). Ei simt nevoia să fie luați în seamă, de a se simți importanți și de a fi contactați. Persoanele geloase păstrează în atitudinea lor irațională, nesăbuită și insuportabilă "speranța absurdă că celălalt ar mai iubi-o și accepta-o" (idem, p. 55). Gelozia este oscilația afectivă între proiecție și realitate, este sfâșierea ruinătoare între ură și realitate, care se răsfrânge asupra celor mai importante și mai apropiate persoane (idem, p.
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
abordare a literaturii fantastice, recurgându-se la două procedee specifice: alegoria și simbolul. Alegoria are rolul de a prezenta o stare de lucruri cunoscute, iar simbolul tinde să spună altceva, să dezvăluie un element neprevăzut. În proza vizionară (de factură absurdă), romanul devine o dramă a scriiturii, în urma unui proces de interiorizare a unei relatări epice. Este vorba de drama românească între autor și fantasmele lui, între scriitor și viziunea lui asupra lumii. Fantasticul se raportează la două versiuni ale noii
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
devine victima propriei sale taine. Moartea sa se petrece în condiții misterioase, imposibil de raportat la trecutul lui, iar narațiunea ajunge într-un plan real, dar și în unul simbolic. Urâtul lui Gib Mihăescu este o narațiune scrisă sub semnul absurdului, având ca temă alienarea individului, eroul este un funcționar oarecare, într-o instituție care se metamorfozează, iar cu Întâmplări din irealitatea imediată, iar Max Blecher se situează la jumătatea distanței dintre fantastic și absurd, apărând în această operă tentația halucinantului
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
se adresează diferiților medici, solicitând examinări și investigații paraclinice repetate. 2) Obsesia este un gând sau o idee ce se impune spontan conștiinței individului și care nu reușește să se debaraseze de ea. Ideea este percepută ca fiind penibilă ș absurdă, având un caracter de constrângere și de impunere. În practica psihiatrică obsesiile se întâlnesc mai ales în nevroza obsesivă; obsesia apare și în schizofrenie, în psihoza delirantă și depresie. Obsesia trebuie diferențiată de ideea fixă, în acest caz subiectul nepercepând
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
1970, 1984b, 1989 și 1997), fără să mai socotim numerele speciale ale revistei Actes de la recherche en sciences sociales, creată de el în 1975 împreună cu membrii echipei sale (în 2001, un număr încă trata "Inconștientul școlar"), încât poate să declare "absurdă separația între sociologia educației și sociologia culturii" (1987, p. 52). În concluzie, Bourdieu a trecut de la economia bunurilor simbolice în societățile precapitaliste la noțiunea de capital cultural în societățile capitaliste. Capitalul școlar (sau cultural) este aici o condiție pentru dobândirea
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
Tehnica pe care o folosește autorul francez este cea a reducerii la absurd: el identifică esența argumentării pe care se bazează teoria combătută, iar apoi deduce consecințele finale ale argumentării respective. Potrivit logicii elementare, dacă aceste concluzii sunt eronate sau absurde, înseamnă că ipotezele de la care s-a pornit sunt și ele greșite, deci teoria este falsă. Spre exemplu, deși Adam Smith demonstrase cu câteva decenii înaintea lui Bastiat erorile politicilor protecționiste promovate de mercantiliști, numeroși economiști au fost nevoiți să
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
sclavia, tot de aici spolierea, orice formă ia aceasta: războaie, imposturi, violențe, restricții, fraude etc., abuzuri monstruoase dar consecvente cu gândirea care le-a dat naștere. Trebuie să urâm și să combatem opresorii, nu putem să spunem că ar fi absurzi. Sclavia s-a dus, grație Cerului, și pe de altă parte, dispoziția noastră de a ne apăra bunul nostru, face ca Spolierea directă și naivă să nu fie ușoară. Un lucru a rămas totuși. Această înclinație primitivă pe care o
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
agenților săi, va lărgi cercul atribuțiilor sale; va sfârși prin a dobândi proporții împovărătoare. Dar ceea ce trebuie bine remarcat este uimitoarea orbire a publicului în toate acestea. Când soldați fericiți reduceau învinșii la sclavie, ei erau barbari, dar nu erau absurzi. Scopul lor, ca și al nostru, era să trăiască pe cheltuiala celuilalt; dar, ca și noi, nu duceau lipsă. Ce ar trebui să credem despre un popor ce nu pare convins de faptul că jaful reciproc nu e mai puțin
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
de un spirit îngust de imunditate sau de invidie. Dar ceea ce revoltă conștiința mea de economist, ceea ce mă face să mă înroșesc pentru renumele intelectual al țării mele este momentul când se ajunge (și se ajunge negreșit) la această banalitate absurdă și întotdeauna întâmpinată favorabil: De altfel, luxul marilor funcționari încurajează artele, industria, munca. Șeful statului și miniștrii nu ar putea da ospețe și serate fără a pune în mișcare viața în toate venele corpului social. A reduce remunerațiile lor înseamnă
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
ai proprietății și ai muncii. Dacă credem că statul nu trebuie să subvenționeze artiștii, suntem considerați niște barbari care consideră că artele sunt inutile. Protestez aici, cu toate forțele mele, împotriva unor astfel de raționamente. Departe de a avea ideea absurdă de a nimici religia, educația, proprietatea, munca și artele atunci când cerem statului să proteje dezvoltarea liberă a tuturor acestor domenii de activitate, fără a mitui pe unele pe cheltuiala celorlalte, credem dimpotrivă că toate aceste forțe vii ale societății se
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
anume că cheltuielile publice înlocuiesc întotdeauna cheltuielile private, și că, prin urmare, ele susțin un lucrător în locul altuia, dar nu adaugă cu nimic la soarta clasei muncitoare considerată în întregime. Argumentația dumneavoastră este foarte la modă, dar ea este prea absurdă pentru ca rațiunea să nu aibă dreptate. Lucrările publice Că o națiune, după ce s-a asigurat că o mare întreprindere trebuie să aducă profit comunității, o pune să execute ceva pe baza produsului unei cotizații comune, nimic mai natural. Dar răbdarea
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
vede și ceea ce nu se vede. Acest lucru s-a întâmplat mai ales în 1847 cu ocazia foametei, când școlile socialiste au căutat și au reușit să popularizeze funesta lor teorie. Acestea știau foarte bine că până și cea mai absurdă propagandă are câteva șanse pe lângă oamenii care suferă; malesuada fames. Deci, cu ajutorul marilor cuvinte: Exploatare a omului de către om, speculație asupra foamei, dorința de acaparare, ele au urmărit denigrarea comerțului și aruncarea unui văl asupra binefacerilor sale. De ce spuneau acestea
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
dacă nu se merge până la a se afirma că Jacques Bonhomme nu ar fi făcut nimic cu aceste monede de o sută de parale pe care le-a câștigat cinstit și pe care impozitul i le-a răpit, o aserțiune absurdă, căci dacă și-a dat osteneala să le câștige înseamnă că spera să aibă satisfacția de a se servi de ele. Și-ar fi refăcut împrejmuirile grădinii sale și nu mai poate să le refacă, este ceea ce nu se vede
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
stări, ea nu se poate exprima decât liric; ea devine atunci o retorică a neputinței. ADAOS. Cu privire la întrebarea " Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?" - Gândirea care se ghidează după logica elementară consideră această întrebare drept absurdă, pentru că răspunsul este conținut deja în întrebare și anulează îndreptățirea însăși a întrebării: când nu mai e nimic de făcut, nu e, desigur, nimic de făcut. Bunul-simț va spune că această întrebare este lipsită de sens. Însă această întrebare ascunde
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
kg. Senzația era cumplită: aveam în față trupul unui om de 80 de ani redus la scara unui trup de copil. Părea o ființă care se absorbise dinlăuntrul ei, retrăgîndu-și contururile, care își devorase substanța și care păstrase, ca demonstrație absurdă a unei supraviețuiri inutile, cioturile supraînălțate ale umerilor, gămălia capului și coastele lăbărțate, scăpate parcă din cheotorile toracelui. Spectacolul era atât de cumplit, încît în primele zece minute îmi venea să țip și să fug. Apoi, treptat, m-am liniștit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
românii, care l-am dat lumii pe Ionescu, avem un motiv în plus să-l cunoaștem pe Schwab. Ceea ce au început cu o jumătate de secol în urmă Ionescu și Becket, încheie Schwab în ultimul deceniu al secolului XX. Literatura absurdului își primește, cum s-ar spune, încheierea logică prin piesele schwabiene. Originalitatea structura pieselor lui Schwab este unică, nicăieri stratul narativ și tematic nu s-a topit mai profund și într-un mod de neconfundat cu stilul exprimării. Ilogicul din
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
și moartea cârtește cât e viața de lungă. Știați că sunt condamnată. Și pe deasupra nu există nici un om care ar fi fost cu adevărat în stare să mă poată da la o parte. Să știți că... să găsesc sensul acestei absurde egalități a șanselor, asta a fost mereu țelul meu. Mă așezam lângă ginecologul meu bine psihologizat și compuneam în minte cântece grețoase până când adormea. Se duce la Herrmann și îi asază mâna pe umăr) Știați că... viața mea din ziua
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
adâncimi care nu amintesc de morminte deschise, și cu înălțări domoale care nu trezesc în amintire movilele de pe mormintele oamenilor. Este un ținut eliberat de oameni, este o bucată moartă de ținut fără cadavre. Urieșimea pomilor produce umbre frumoase și absurde. Probabil că există animale în ținut, dar nu există nici o creatură pentru ochi, numai întunecimea turmelor se mișcă asemenea pârâiașelor într-un fragment de forma stepei. Moartea a emigrat propriu-zis asemnea unui om care vrea să-și caute norocul în
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
metateoretice coincide cu a doua dezbatere și cu a treia dezbatere a lui Yosef Lapid (1989a). O abordare normativ-ontologică este normativă întrucît ea își plasează în mod explicit explicațiile într-un context etic. Orice altceva va apărea ca nefolositor și absurd. Este ontologic întrucît definește scopul științei politice ca fiind crearea unei ordini bune, de obicei bazată pe o concepție religioasă sau umanistă asupra naturii umane. Această metateorie corespunde perfect primului stadiu al disciplinei relațiilor internaționale, cînd aceasta și-a căpătat
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]