6,508 matches
-
responsabilității este dreptate; a ști să depășești indulgența față de propriile comodități este tărie; a fi amabili, politicoși, gentili este temperanță. Să dea Domnul ca cei din lume să nu mai observe anumite lipsuri din cadrul vocației noastre; ca același acoperiș să adăpostească atât formarea evlavioasă, cât și disciplina unor virtuți naturale trainice și puternice; ca vocația religioasă, seriozitatea vieții și virtuțile captivante să fie trăite de aceiași persoană. 50. Prestigiul major al îngrijirii sufletelor și lipsa metodelor de învățare « Iar noi vom
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
de dragul acelui Dumnezeu, Care, într-o zi, Îi va răsplăti cu îmbelșugare pe cei generoși; - dar oamenii acestei lumi nu înțeleg. Spuneți acestei lumi: - Vă strângem tinerii de pe străzi, ca să nu cadă sub tramvaie, ca să nu cadă în primejdii; îi adăpostim într-un internat, ca să nu-și strice vârsta fragedă printre vicii și petreceri; îi adunăm în școli pentru a-i educa, ca să nu devină plaga societății, să nu ajungă într-o închisoare; îi chem la mine și îi voi veghea
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
cu etaje multe, cu încăperi mici și săli înguste, cu totul impropriu pentru un minister. Din prima zi mi-am dat seama că ministerul trebuie să revină la vechiul său local de pe strada Academiei, unde încă din secolul trecut își adăpostise birourile și mai mult chiar, ale președinției consiliului de miniștri. În acea sală principală de la etaj, mare și frumoasă, cu ușa de intrare chiar la capul scării de la intrarea principală, ani și ani se întruniseră bărbații de stat însărcinați cu
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
doliul să nu fi făcut ravagii. Foametea și primejdia de moarte din tot momentul incita pe fiecare român a supraviețui cu orice preț. Închisorile și cîmpurile de muncă forțată erau pline. Imensa întindere a stepei Bărăganului nu mai ajungea să adăpostească numărul mare al arestaților, smulși de la casele lor în plină noapte și aruncați în dubele miliției sovieto-comuniste. Îmi amintesc că am citit, la vremea aceea, la Buenos Aires, publicarea dialogului între doi filosofi, asupra cîmpurilor de concentrare din republicile populare, despre
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
anticameră a poetului, adică un timp cînd nu are nevoie de singurătate. Atunci trebuie să plec. Sau să nu fiu lăsat singur. Intenționam să reparticip la examen la filologie, în vară. Constat că numai de învățat nu am chef. Mă adăpostesc în lecturi, poate prea prețioase, dar vreau să mă pun la punct cu cît mai mult lucruri care țin de artă. Mă preocupă numai poezia, practic. Dar sînt interesante și "teoretizările" aplicate ale altora. Maurice Blanchot, Georges Poulet, George Henderson
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
șeful guvernului A. Călinescu. Erau însoțiți de E. Urdăreanu, ministrul Palatului, și de Casa civilă și Casa militară a regelui. La Catedrală, au fost întâmpinați de episcopul Grigore. Carol al II-lea a pus jerbe de lalele la cripta ce adăpostea mormintele Regelui Carol I, al Reginei Elisabetei, al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria. S-a oficiat un serviciu religios de pomenire a celor patru decedați de către același episcop Grigore, cu asistența religioasă a părintelui Nae Popescu. La sfârșitul serviciului
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
scotea niște sunete deosebite. Oamenii din sat cunoșteau mersul vremii după strigătele păunului popi... Știau mai cu seamă când vine ploaia, căci glasul păunului o prevestea cu exactitate. Când scoteau jocheii mânjii popii la plimbare prin sat, noi copii ne adăposteam sub gard, în șanț sau intram în ogradă. Ne era tare frică de copitele lor aruncate în goană. În gospodărie, preoteasa muncea enorm. Mâinile ei erau mereu crăpate, de la mulsul oilor și vacilor, de la pregătirea hranei animalelor. Uneori o mai
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
veneau cu alte păsări, ouă și tot ce mai luau de la săteni. Sora, Oltea, fiind cu patru ani mai mare, bine dezvoltată și frumușică, stătea în pod, ascunsă. Când se trăgea cu tunurile sau se auzeau venind avioanele, repede ne adăposteam în râpă și rușii în cazemată. Fiind prea periculos de-a rămâne în sat, a venit un ordin la primărie să ne refugiem. Tata a primit transferul în Lugoj. Acolo erau nemții, iar la noi rușii. Părinții s-au sfătuit
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
le mulgeau în donițe de lemn și de prelucrarea laptelui în stână se ocupa un baci bătrân, care știa "rândul". La această stână, baci era un uncheș al finului nostru. Seara, ciobanii treceau oile prin strungă, le mulgeau și le adăposteau într-un ocol foarte mare, din scânduri late. Ocolul se putea muta de două trei ori din loc, pentru a gunoi (îngrășa) și alt ogor, cu îngrășământ natural de oi. Ocolul era păzit de 2-3 câini ciobănești, care ajutau și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
șanțurile dintre ogoare s-au umplut cu apă, s-au umflat și-au început vaietul. Urlau degeaba. Nimeni nu le putea veni să le ocrotească. Arătam ca niște mâțe plouate, din creștet până-n tălpi. Ne-am fi întors să ne adăpostim sub podul de la Posen, dar, distanța era prea mare. Așa că, ne-am luat inima-n dinți și ne-am continuat mersul. Apa curgea de pe noi ca dintr-o varză murată. Nu aveam măcar pe cap vreun batic, cât de cât
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
de cât, să ne apere de stropii iuți, ce ne pătrundeau până la os. Când, cu chiu cu vai, am ajuns în Frătăuții Vechi și am intrat în Barc, primul gând ne-a fost, să, intrăm la o casă, să ne adăpostim. Dar, dându-ne seama în ce hal arătam, ne-am potolit. Mai ales că în acest cartier locuiau niște liceeni, pe care-i cunoșteam bine de la strânsura, de Sf. Maria Mică, din Costișa. Zgomotul infernal ne-a făcut și mai
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
dulău ciobănesc uriaș care s-a pierdut de turmă. Mânat de o simpatie inexplicabilă, poate fiindcă și el era un străin În această parte a lumii, Simeon Îl luase acasă, Îl hrănise și-i ceruse Îngăduință meșterului Tzamblakis să-l adăpostească acolo. „Pune-i ciocanul În mână, să cioplească și el cât de cât. Dacă vrea să stea aici, să-și câștige mâncarea“, spusese meșterul, privind cu atenție statura herculeană a noului venit. „Da, e destul de zdravăn să mânuiască dalta. Poate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care in trau călare. Pe femei le siluiau sau le duceau În robie. Măce lăreau copiii. În urma lor rămânea numai sânge. Sânge, cenu șă și ulii rotindu-se deasupra mormanelor de leșuri. Simeon Înainta mereu, ferindu-se din calea hoardelor, adăpostindu-se prin păduri, hrănindu se cu rădăcini și coajă de copac. Nu Îndrăznea să iasă la drumul mare sau prin sate. De altfel, acestea nici nu mai existau. Ici și colo, se vedea pe câte o colină fum care Înnegrea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pete difuze peste frunzișul pădurii. În acea clipă, Hugo le porunci oamenilor să se oprească. Descălecară Într-o poiană mai ferită și-l traseră și pe Simeon jos de pe cal. Apoi aprinseră un foc nu prea mare, Încercând să se adăpostească În jurul lui de răcoarea neașteptată a nopții. Unul dintre slujitori, cel mai În vârstă, scoase de la coburi o pâine uscată și o ciozvârtă de carne de mistreț, atât de afu mată și de tare, Încât părea o buturugă Înnegrită de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
el, „o scot din pământ și sărim Împreună În apă...“ Dintr-odată auzi de undeva de sub stâlpii podului, pe care tocmai se pregătea să pășească, niște scâncete slabe. Urs se opri și, luându-se după ele, coborî la malul apei. Adăpostit sub una din grinzi și Înțepenit Între pietre, văzu un coșuleț cu capac din care răzbăteau plânsete răgușite. Omul se aplecă asupra coșulețului. Dintre faldurile unei Învelitori groase, din blană de lup, răsărea căpșorul rotund cu fețișoara Înghețată și ochii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fără margini a Părintelui nostru Ceresc poate cuprinde sensurile Înțelese și neînțelese... Monseniorul trimisese după medicul său personal, care-i era devotat și pe a cărui discreție se putea bizui. I-am admirat curajul: el, primul prelat al Bisericii francilor, adăpostea o adulteră scoasă În afara legii, făcându-se și el vinovat În fața autorității bisericești de o abatere care-i putea aduce excomunicarea... Mai ales că papa Urban nu-l iubea prea mult... Din când În când, Preasfinția sa băga capul pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
stat, de ce vă temeți? — Cred că pot să vă liniștesc eu, mărite stăpâne. După câte știu, Încă de câteva zile ducele voia să vâneze un cerb În pădurile din Vogtsburg. Soțul meu aflase de un cerb uriaș care s-ar adăposti pe-acolo. Aseară soțul meu a primit porun ca să se Înfățișeze dis-de-dimineață cu vânătorii la castel. Așa că bănuiesc... Soțul meu mi-a spus că nu va veni devreme, să nu-l aștept. Va fi o vânătoare foarte pasionantă... E adevărat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un om cu părul cărunt apăru În fața ușii. Johannes Îi șopti ceva la ureche și bărbatul se Închină cu smerenie În fața nobilului stăpân, poftindu-i pe Înalții domni să intre. Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru, iar ceata slujitorilor se adăposti Într-un șopron de lângă colibă. Se făcuse foarte frig, și după atâtea ceasuri, oamenii Înghețaseră bocnă. Înăuntru era cald și mirosea puternic a fum. Se vedea că gazda se străduise din răsputeri să facă curat. Laița era așter nută cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de pe fața tumefiată și stropită cu noroi. Lacrimi grele i se prelingeau din ochi. Abia mișcându-și membrele Îndurerate, bătrânul castelan se Închină În fața stăpânului: — Mărite stăpâne, iartă-mă. N-am cunoscut gândurile mișelești ale trădătorilor. Mă rugaseră să-i adăpostesc pentru a putea face În fața Măriilor Voastre un nou jurământ de credință. Să jure că niciodată nu vor mai unelti, că s-au Înșelat și-și dau seama de greșelile lor. Stăpâne, nici prin gând nu-mi trecea că era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cavaler de parc-ar fi un dovleac, adăugă el batjocoritor. Cum sparge capul o ghioagă mânuită cu Îndemânare, de sare țeasta făcută țăndări În toate părțile... Am plecat să văd ce se petrece aici, În casa mea, unde ți-ai adăpostit comoara cea de preț, ripostă sec Adalbrecht. Voiai să-și ia tălpășița? Am ajuns tocmai la timp ca s-o Împiedic, așa că În loc de rânjete batjocoritoare ar trebui să-mi mulțumești, prietene Eglord. — Prea târziu! Conrad e pe urmele mele. Chiamă-ți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ceruse bătrânului Urs. Se povestea că prințesa ascunsese Între paginile cărții o bucățică din haina pătată cu sânge pe care o purtase Bodo În ziua când fusese ucis pe Stouff. Nimeni n-a aflat vreodată În ce mânăstire s-a adăpostit. Lăsase pentru Conrad o scrisoare În care-l ruga să n-o caute. „Liniștea și tăcerea În care mă voi retrage sunt singurele bucurii care mi-au rămas. Vă rog, nobile unchi Conrad, nu mi le luați.“ În vremea care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
arăta cerul cu norii albi- cenușii amestecați. Numai deasupra mea, ca o farfurie întinsă, cer albastru. Am noroc, îmi ziceam. Totuși norii se deplasau, la sensul giratoriu cerul devenise negru. Pelerina de ploaie, nelipsită în bagajul bicicletei, m-ar fi adăpostit doar când stăteam pe loc. Dacă cedam influenței impuse de vreme, la o eventuală întoarcere, numaidecît trebuia să merg pe bicicletăvreo 12 km. Tot aia-i îmi ziceam, ș-am pedalat mai departe. Ca din pușcă mergeam la vale, intrând
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
terminase de aprox. 10 ani, erau lipsuri. Trebuie să remarc o coincidență: tata a mai fost director într-o altă clădire deosebită, (din Roman de data asta): Casa de Copii, care mai târziu s-a numit Casa Nevruzzi și acum adăpostește Muzeul de Istorie al orașului nostru. Lăsând în urmă școala-monument istoric, căutam casa în care locuiseră ai mei (evident, și eu). Proprietarii fuseseră catalogați ca fiind chiaburi prin anii 1950: "E casa mare, cu acoperiș roșu care se zărește undeva
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
luați cele două sticle cu apă. Mama își revenise, săraca, și acum era tot femeia puternică și bătăioasă, gata să lupte pentru copiii ei, pentru familia ei. Gata? întrebă caporalul în timp ce mama ieșea pentru ultima dată din căsuța care ne adăpostise câțiva ani de zile. Gata, răspunse mama mai mult în șoaptă. La gard, înainte de a ieși în uliță, de mama s-a apropiat o femeie cu o pâine. Ține, Rozalie, să mânce pruncii tăi. Aibă-vă Dumnezeu în pază! Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
capabili să se despătimească. A iubi lumea mea, aceea de artist, care va rămâne generațiilor de după mine, să o judece, eventual să o locuiască, așa cum și eu, la rândul meu, am locuit în lumile multor înaintași ai mei, m-am adăpostit acolo și am învățat de la ei. A ierta. Cea mai înaltă formă de iubire azi mi se pare a ierta. A.B.Mi-e atât de drag să stăm de vorbă, ai atâtea de povestit, parcă poveștile tale se derulează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]