6,798 matches
-
din ziar. Golind ultima halbă, el se sculase țanțoș de la masă și, urmat de câțiva comeseni, urcase treptele, ieșind pe Lăpușneanu. De aici, bombându-și pieptul, pornise cu bărbia avântată În sus spre Piața Unirii. Ajuns În dreptul monumentului, Noimann Își agățase de el cravata (era, de altfel, În afară de ochelarii de soare, singurul obiect de vestimentație pe care-l avea asupra sa) și se aruncă În arteziană. Probabil memoria Îi juca totuși feste, amestecând două locuri Într-unul. Medicul nu credea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dădu jos de pe capră și deschise porțile. Femeia mână căruța În curte și, fără nici o vorbă, Îi sări pe după gât, dezmierdându-se pe lângă el. Vecinul Încercă s-o respingă mai Întâi cu vorbă bună, dar nu fu chip. Femeia se agățase ca un sac de grumazul lui și nu-i dădea drumul. Omul se răsucea În toate părțile, Încercând să se descotorosească de povară. Femeia Însă nu-și slăbea strânsoarea. Brațele ei păreau lipite de el. În sfârșit, izbucni un balamuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se vedeau În dreptul decolteului, dar și mai jos, la poale. „Cum ai Îndrăznit?” scrâșni din dinți cinicul. „Uite că am Îndrăznit!” Îl Înfruntă penitentul, stând În patru labe În fața lui, cu fesele descoperite. Noimann rămase aproape fără glas. Cravașa stătea agățată de aer, Împietrită În aer. Bobițele de sânge Înghețaseră și ele deasupra penitentului, Într-o constelație ciudată. Zodia Vărsătorului (cea a lui Noimann) se interfera cu cea a Scorpionului (zodia Mathildei). Iar Între ele plutea o altă zodie nedefinită. Triunghiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de carne. Biciuindu-se, stomatologul Paul Încerca să-și treacă armata de costume peste hăul căscat Între un eu și alt eu... Rochia Mathildei se rotea În aer ca un carusel, Înghițind unul după altul mulțimea de costume ce se agățau de ea. Privindu-le cum dispar unul câte unul În abisul fără fund, Înconjurat de tufișuri de păr de culoare arămie, cinicul Își aduse aminte de o știre pe care o citise cu ani În urmă În Evenimentul serii, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sale, Încurcând mereu Între ele ițele, astfel Încât imaginile din realitate și cele aflate În interiorul său se suprapuneau și se scurtcircuitau Între ele, facând din acest bruiaj alte imagini, pe cât de clare, pe atât de lipsite de sens. Ele i se agățau de trup și de suflet, creând În jurul lui o crustă alunecoasă, transparentă, având ceva din consistența meduzei. Era ca și cum ți s-ar fi prins Între degete o mâzgă lipicioasă, pe care n-o puteai s-o desprinzi nici cu lingura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
i s-a vărsat În suflet. Iar sufletul s-a risipit ușor ca un abur pe străzi. Acum și trupul, și sufletul Îi sunt ușoare ca un fulg. Creierul lui plutește În depărtări. Nervii săi, asemenea unor funigei, s-au agățat de ramuri. Păianjenii au țesut nenumărate fire din propriile lui gânduri. Acum, când mergi pe stradă, trebuie să le Îndepărtezi cu mîinile. Mathilda, Mathilda... Unde ești? Unde te-ai ascuns? Chipul tău strălucește pe fiecare fir de iarbă. Pe fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu mîinile. Mathilda, Mathilda... Unde ești? Unde te-ai ascuns? Chipul tău strălucește pe fiecare fir de iarbă. Pe fiecare frunză de copac. Funigeii Îl culeg și-l poartă În bătaia vântului... Noimann pășește cu grijă. Ochii de pe jos se agață de tălpile sale. Încearcă să-l cîntărească. Dar nu au ce cântări. Cum poți cîntări ceva care nu există decât ca o adiere, decât ca o fantasmă amar de dulce? Mathilda, Mathilda, mîinile mele aleargă după tine. Brațele mele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Costumele plutesc cu burta În sus. Rochiile Mathildei, cu poalele desfăcute, așijderea. Cravatele și pantofii. Umbrele și pălăria. Orice ai face, nu le poți ține În loc. Mânile sale sunt ca două șuvoie de bere Înspumată. Curg plutind pe lângă ziduri, se agață de reclame, care curg și ele din Karl Marx spre Piața Unirii. Fața lui e ca o coală de hârtie ce se Învârte În fața unei rigole pline de mucuri de țigări. Noimann e lichid, dar și solid. O parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o reverență! Cui? Propriului meu eu... Dar eul meu nu mai e al meu. Eul meu s-ar risipi, odată cu strigătele, În alte euri care s-au evaporat În aer”, gândește Noimann și gândurile Îi ies din cap și se agață de păienjeniș... Lilith, Lilith... „Eu și cu Lilith am fost totuna. Un singur corp, patru picioare, patru brațe, patru sfârcuri și două spinări, când deasupra, când dedesubt... Apoi o singură spinare, ca și cum ar fi fost două, stând În două picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
golită. Conținutul vărsat. A rămas doar forma. O formă Îmbrăcată Într-un costum alb, care ocolește cu grijă bălțile pe stradă... Noimann Își pipăie cu teamă fața. Totul e neted, jilav. Asudat. Unde i-au dispărut trăsăturile? Trăsăturile s-au agățat de păienjeniș. Medicul Își privește cu atenție mâinile. Și mâinile sunt la fel de netede ca și chipul. Linia norocului, linia vieții, linia inimii i s-au evaporat din palmă. Atârnă acum, ca niște cabluri, deasupra copacilor stufoși. Șiruri de păsări s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
chipul. Linia norocului, linia vieții, linia inimii i s-au evaporat din palmă. Atârnă acum, ca niște cabluri, deasupra copacilor stufoși. Șiruri de păsări s-au așezat pe ele, ciripind de zor. Palmele plutesc lungindu-se pe trotuar. Degetele se-agață de burlane. „Lilith! Lilith!” Noimann-cel-de-sticlă lunecă peste un Noimann-care-curge. Mâinile sale mici se oglindesc În băltoacele altor mâini. Chipul său plutește deasupra altui chip, legânându-se deasupra și dedesubtul lui. Păianjenii, păianjenii... Noimann lunecă pe stradă. Costumul său are și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
niște copii. Unii Îi făceau semn cu mâna, alții fluturau din coase sau lopeți. Se Înghionteau unii pe alții, arătând cu degetul spre călători. Câțiva alergau În urma vagoanelor, căutând să se prindă de bară. Unii chiar reușeau. Mergeau un timp agățați de scară sau urcați pe tampoane, apoi săreau din mers, rostogolindu-se pe terasamentul năpădit de iarbă. Trenul alerga pe câmp. Și câmpul se năpustea În fața lui, intrând sub roți... Pistoanele locomotivei și roțile trenului se acopereau de iarbă. Iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
grâne1e și fructele. Căt vezi cu ochii, spice de aur, livezi îmbe1șugate și pajiști odihnitoare. Aici se seceră și se treieră, dincolo se cosește fânul, se culeg cireșe, vișine, piersici și caise.” Vacanța-i fir dintr-o poveste cu soare agățat în mar Când pe amiază-ntr-adevăr,căldura-mpărateasă este, Adoarme apa pe câmpie, albastră ca un cer senin Visează frunzele departe culoarea serii arămie. Furnicile mărunte cară căldura-n mușuroi la ele Iar, de pe-o creangă, păsărele, spun gâze1or că este
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
o fată frumoasă... C: Frumoasă... B: Da ... și cuminte... C: ...minte... B: Și foarte credincioasă. Într-o seară... Copilul adoarme, bunica îl învelește și pleacă. Pauză muzicală de trecere spre scena II - 2 minute Scena II - Camera Mariei Un material agățat peretele, O pătură așternutul, Maria spune în genunchi rugăciunea Tatăl nostru. Apare un înger alb. Îngerul: Plecăciune șie! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești, Maria! (Maria se sperie.) Nu te teme, Maria! Sunt un înger trimis de Domnul tău ca să te
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
bani să cumpere benzină, continuă omul pe același ton neutru de mai Înainte. Urmează apoi o lungă tăcere În stația de autobuz. Ea e tulburată numai de chicotelile fetițelor care se joacă cu iepurele alb și de smiorcăitul lui Todirică agățat de poala bătrânei cu care a venit. Tulburată apoi, iarăși, de zgomotul Fiatului care trece, cu popa la volan și alți doi tipi cam de vârsta lui Înăuntru, cu un snop de undițe legate de portbagajul de deasupra. Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
numai el, cel care o prevăzuse de mult, suferea cu adevărat. Femeia păru să Înțeleagă prima despre ce e vorba și alergă desculță după căruță. Bărbatul Îi aruncă jumătate din buchetul de flori, lăsă caii să meargă Înainte cu hățurile agățate de loitră, Își scoase pălăria și veni În spatele căruței. Ridică un preș care se afla tot timpul acolo În spatele căruței și În locul descoperit așeză florile. Femeia Începu să bocească În urma căruței și abia atunci voi, toți copiii de sub umbrar, ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lui, poate, dacă cineva ar fi avut timp s-o examineze, spunea totul, dar nimănui nu-i trecea prin minte că și un copil poate să Înnebunească. Abia când a Încercat să-i scoată cuiva ochii și țipând s-a agățat de cartușierele voastre, abia atunci cineva s-a gândit că e nebun și că trebuie luat cu binișorul. „Hai d’aci, bă, țâcă, zicea bătrânul că i-ar fi zis chiar el, hai d’aci că poate-i vine frunuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
care a Întors soarta războiului. Tocmai atunci ușa compartimentului se deschise din nou și fata cu jachetă roșie pe care Popescu o văzuse traversând câmpul Întrebă de un loc liber, dădu bună ziua și se așeză. Avea o geantă de voiaj agățată de umăr și o pungă de plastic În mâna dreaptă. Punga de plastic nu o avusese mai devreme când fugea pe câmp și Popescu Îi privi imediat Încălțările; Într-adevăr, purta pantofi albi, curați, deci În pungă Își pusese cizmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lei și luându-i un cornet mediu de cireșe. Întâmplarea devine declanșatorul unei serii de evenimente neașteptate, dar care se dovedesc a fi fost minuțios pregătite dinainte. Între ușile deschise ale unei Dacii se Întinde o sfoară pe care se agață mai multe „mileuri“ croșetate. Cineva Întinde pe iarbă un pled alb și varsă pe el vreo două kilograme de acadele și „bomboane cu gumă“ prevăzute cu un băț, deci tocmai bune pentru a fi consumate În context. Ca la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
iar acesta nu poate să creadă că se bucura atunci numai pentru că el venea Însoțit de posibilii cumpărători de ștergare țesute. Examinează acum cu atenție peretele dinspre curte al șurii. O mulțime de obiecte de forme și culori diferite sunt agățate În cuie bătute În lemn. O pălărie veche, maro. O găleată de plastic verde. O undiță. O răzătoare. O strecurătoare. O traistă murdară. O lingură de spumuit. Un bătător de covoare (sau preșuri). O coasă. Un aparat de radio cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Într-o pădure bătrână din câmpie. Cuvintele „potecă, ierburi Înalte, poiană, păsări“ sunt evident inutile, neputincioase, stupide, În vecinătatea acestor forme, culori, spații, mișcări de aer și legături ale trupului cu ele. Modul În care privirea se Încăpățânează să rămână agățată de firul subțire de apă, urechea se ațintește la zgomotul lui, buzele-l sorb, nu are nimic comun cu abstracția cuprinsă de cuvântul „timp“. Ar putea să numească somn toate acestea, dar, cum singurătatea nu cere cuvinte, cum și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să se dea bătut. Tânăra fată a venit atunci între ei felicitându-l pe învingător și consolând pe învins. Mandricardo și fecioara au pornit apoi spre porțile castelului, pe care le-au găsit nepăzite. In castel au găsit un scut agățat de un stâlp de aur. Emblema acestuia era un vultur alb pe un câmp de azur, în amintirea păsării lui Zeus, care l-a răpit pe Ganymed, floarea neamului frigian. Dedesubt se aflau gravate următoarele cuvinte: “:Muritorul care va strânge
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
prețioasele arme ale lui Hector, din care nu lipsea decât sabia. În vreme ce Mandricardo stătea pierdut în admirația armelor, o ceată de tinere fete a intrat dansând și luând armele bucată cu bucată, l-au dus la locul unde se afla agățat scutul; aici, el a întâlnit-o pe zâna castelului. Ea i-a investit cu armele dobândite, după ce depuse mai întâi jurământ solemn de a nu se sluji de nici o altă spadă în afară de Durindana, pe care trebuia s-o smulgă lui
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
lui ar fi amețit-o, spre a-l face pe vrăjitor să se descalece și să se apropie de ea. S-a întâmplat precum dorise. Când a văzut-o căzută, vrăjitorul și-a lăsat calul la pământ și descălecând, își agăță scutul de cârligul șeii, apropiindu-se apoi pentru a pune mâna pe luptătorul căzut. Bradamanta, care-i pândea mișcările cu încordare, de cum îl văzu lângă ea, a sărit în sus, l-a înșfăcat vârtos trântindu-l la pământ și cu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
sluți alergau de colo, colo ca ieșiți din minți, îmbrăcați în piei de vită, trențuite; unul gonea pe un cal fără frâu, un altul se bălăbănea pe o vacă, altul pe un măgar; alții mișunau pe jos iuți și neastâmpărați, agățându-se de cozile și coarnele animalelor călărite de către semenii lor. Unii suflau în cornuri, alții ciocăneau în niște cupe, unii erau înarmați cu țăpoaie, alții cu furci. Unul dintre ei , care părea să fie căpetenia avea un pântec enorm și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]