13,186 matches
-
de ani a predat la catedra de Filologie Română de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. 280 PLIMBARE PRINTRE MORȚI Un stol de ciori, cu țipăt lung, rănește Văzduhu‐acestei dup‐amiezi târzii În care, tristă, vremea‐mbătrânește Prin cimitirul cu alei pustii. Când vara veștedă s‐ apleacă‐n toamnă, Un aprig dor de adâncimi mă‐ndeamnă Să vin spre‐această temniță ciudată În care toți vom fi închiși odată. Trec iarăși printre cruci posomorâte, Printre cavouri bine zăvorite și lespezi care
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
verzi». Vocea lirică a lui Grigore Vieru rămâne mereu proaspătă și ne aparține ... Al. Vlahuță (1858‐1919) ‐ „Odinioară, poate și acum, elevii liceului „Codreanu” și îndeosebi Vlahuță și prietenii lui, nu cunoșteau alte distracții decât cetitul cărților și plimbările pe aleile retrase din grădina publică (a Bârladului n.n.) sau dealul „Țuguiata” Gheorghe Vrabie „Bârladul cultural”, p.145 MAMEI ( fragment ) Din vremile apuse ș‐ atât de fericite, Aducerile‐aminte adesea mă‐ mpresoară. Ce de viață‐n urmă !... Ca un potop mă‐nghite
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
dinspre poarta principală a templului, vedea conacul guvernatorului din Kyoto, cartierul samurailor și străzile unui oraș bine gospodărit. Dar, în partea de miazănoapte a orașului, mahalalele rămâneau ca niște insule, la fel cum fuseseră și în timpul shogunatului, iar o anumită alee lungă și îngustă încă își mai merita cu prisosință vechiul nume, Strada Scursurilor. Copiii din vecinătate năvăleau de pe aleile dintre zidurile grosolane care șerpuiau pe sub streșinile diforme ale caselor cu un singur acoperiș. Cu bubele, eczemele și nasurile lor mucoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în partea de miazănoapte a orașului, mahalalele rămâneau ca niște insule, la fel cum fuseseră și în timpul shogunatului, iar o anumită alee lungă și îngustă încă își mai merita cu prisosință vechiul nume, Strada Scursurilor. Copiii din vecinătate năvăleau de pe aleile dintre zidurile grosolane care șerpuiau pe sub streșinile diforme ale caselor cu un singur acoperiș. Cu bubele, eczemele și nasurile lor mucoase, alergau pe străzi ca niște gigantice insecte înaripate. — Au venit misionarii! strigau copiii. — Trec preoții de la Templul Namban cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca și cum ar fi așteptat niște prieteni. Templul Namban, cum era cunoscută, în popor, biserica misionarilor, se afla în apropiere, pe Strada a Patra. Dimineața, în mahalale se auzeau imnurile slujbelor religioase din Templul Honno, iar seara, clopotul bisericii răsuna pe alei. Poarta Templului Honno era foarte impunătoare, iar călugării care locuiau acolo mergeau pe străzi cu expresii trufașe, însă misionarii, când treceau, se arătau umili și prietenoși cu localnicii. Văzând un copil cu plăgi pe față, îl mângâiau pe cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
astâmpăr zbuciumul inimii. Privesc în jur. Parcă nu s-a schimbat nimic. Caut cu atenție spre chilie. Nici aici nu se vede vreo schimbare... “Înseamnă că dragul meu prieten este încă în stare să țină lucrurile în mână.” Intru pe aleea din fața grădiniței... Totul pare a fi ca mai înainte... totuși ceva e altfel... Ce anume? Florile! Florile nu mai au aceeași față veselă pe care am găsit-o de fiecare dată când am venit aici. Acum sunt mai plăpânde... Câteva
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
de altă buruiană pe el... În timp ce sunt adâncit în aceste gânduri, aud pași târșiți, dar nu în același ritm de altădată. Sunt moi și obosiți... Privesc spre acolo... O umbră alungită de soarele oprit pe marginea orizontului se târăște pe alee... În cele din urmă, din dosul tufei de liliac se ivește siluieta călugărului. Inima îmi tresare cu putere... În fața mea se află bătrânul... Albul pletelor și al bărbii contrastează puternic cu negrul anteriului. Sprâncenele căzute deasupra ochilor par mai lungi
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
și să-mi înaripeze închipuirea... M-am întins pe crivat, cu gând să ațipesc măcar pentru câteva clipe. Nu a fost chip... În cele din urmă, m-am ridicat. În acel moment, am prins din zbor ritmul toiagului bătrânului pe alee. --Ei, cum ți-au priit masa și somnul? --Bine, părinte - am mințit eu cu seninătate. --Dacă-i așa, atunci hai cu mine, să mă ajuți la treabă. Ești de acord? --Mai încape vorbă, sfințite? Am pornit în urma călugărului, spre gospodăria din
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
un paraclis de iarnă, clopotnița, baia turcească, zidurile și s-a amenajat o bibliotecă. În afara incintei s-au construit chilii pentru călugări și o gospodărie anexă. În incinta mănăstirii s-a îngrijit de spațiile verzi plantând arbuști și flori. Vechile alei le-a lărgit și le-a înlocuit cu mozaic. Pentru lucrările de restaurare poate fi considerat ca al doilea ctitor al mănăstirii, deoarece într-o perioadă grea pentru viața Bisericii, el a știut să continue viața monahală și chiar să
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
sigură că e pe gustul tău. ― Vom vedea, am spus, deja cuprinsă de curiozitate. E departe? Maria se Întoarse către mine. Nu o mai văzusem niciodată zâmbind cât zâmbise În ziua aceea. ― E chiar În fața ta. Într-adevăr, la capătul aleii am distins o terasă micuță, mărginită de doi castani imenși. Mă Întrebam de ce nu mai auzisem de locul acela, care arăta atât de Îmbietor. ― Îmi place, am recunoscut când am intrat. Înăuntru era un spațiu micuț, dar foarte bine organizat
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
mod evident nu știam decât un lucru. Că el nu se mai afla acolo. Că eu eram terminată. Aceste două lucruri se legau foarte strâns și Îmi era imposibil să schimb asta. Douăzeci de minute mai târziu, mergeam Încet pe aleea care ducea spre casă, plângând. Nu reușeam să găsesc nici cel mai mic motiv să vreau să mă Întorc. Eram Îngrijorată pentru Alex și În secundar pentru mine. Când o dai În bară În felul În care o dădusem eu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Zâmbetul i se simți și În voce. ― Sau dacă nu-i vreau Înapoi! Am ridicat din sprâncene. ― Sau așa! Chiar trebuie să plec acum. ― Vorbim, zise el. Mi-am ordonat cu greu să ies din cafenea. Odată ajunsă Înapoi pe alee, totul Îmi părea deja un vis. Dar nu fusese un vis. Sau, dacă fusese, nu se terminase. Tastasem cu mâna mea continuarea lui. Telefonul Îmi vibră din nou. De data asta trebuia să răspund. Era destul de posibil să aflu că
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
semne disperate Arcul Academiei Mihăilene, adus acolo de primarul Osvald Racoviță cu ocazia „Zilelor Iașului” din anul 1936. Îl salut cu condescendență și n-am încotro... îmi văd de drum. În scurtă vreme dau buzna pe poarta Grădinii Botanice. Străbat aleile ei cu pas vioi și la un moment dat zăresc mănăstirea sfântul Atanasie, pitită printre vii în umbra dealului Muntenilor. Mă apropii de ea cu spusa lui Nicolae Iorga din 1907 în minte: „O mână de călugări a ridicat aici
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
eu, în gentil trubadur, Visînd, lîngă-al apei susur, Mă schimb, asteptîndu-mi regina... De roze e beata grădină. (1920) Alexandru Macedonski Rondelul cascadelor de roze Urcînd pe pomi, zîmbind pe casa, Se surpa rozele grămadă, Sau întocmesc cîte-o cascadă Pe vreo alee mai retrasă. Parfumul lor purtat în stradă, Întinde-a lui subțire plasă... Urcînd pe pomi, zîmbind pe casa, Se surpa rozele grămadă. De-oricîte stavili nu le pasă: Sînt un torent, sînt o cascadă, Ce-n voia soarelui se lasă, Dar
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
Chaquie cu câteva minute în urmă, Mike privea posomorât pe fereastră. —Bună, am spus eu, nerăbdătoare să vorbesc cu cineva. Ce faci? —Vino-ncoace, mi-a spus el arătându-mi ceva pe fereastră. O femeie și trei copii veneau pe alee, poticnindu-se prin ploaie. Păreau epuizați și înghețați bocnă. — E soția mea împreună cu copiii! mi-a spus el cu o voce ciudată. întâi Chaquie și acum Mike: cu toții erau înhămați la asta! Soția lui Mike avea pe umăr un rucsac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să-mi dau seama că dacă mama nu venea, atunci avea să fie și mai rău decât dacă venea. Până la urmă, când ajunsesem într-un asemenea hal de nervi, încât îmi venea să urlu, am văzut mașina noastră apărând pe alee. Aproape că nu mi-a venit să cred când am văzut-o pe mama așezată în față, lângă tata. Mă așteptasem s-o văd prăbușită în spate, acoperită cu o pătură ca să n-o vadă careva și să facă legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Am ajuns, a anunțat el după câteva minute, strângându-mă de genunchi. Ajunsesem? Eu crezusem că mergeam pe un drum liniștit, bordat în ambele părți cu stejari uriași, dar acum îmi dădeam seama că, de fapt, fusese vorba de lunga alee privată care ducea la proprietatea Cox. Randall și-a parcat Porsche-ul, iar eu m-am dat jos din mașină, admirând întreaga priveliște: casa enormă cu țigle Stanford White, pajiștile întinse, terenurile de tenis perfect întreținute și soarele care apunea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în postura să-i spun mamei tale că nu putem să luăm cina cu ei! Randall și-a ținut neabătut ochii la drumul care se întindea în față. Preț de-un minut, am mers într-o tăcere clocotitoare, șerpuind pe alee, cu un sfert de lună deasupra capului. — Îmi pare rău, iubito. Nu știu unde mi-a fost capul, a zis el într-un final, sărutându-mi mâna. Dar din nu știu ce motiv (probabil din cauza paharelor cu vodkă), capitularea lui în genunchi n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
iar eu eram singura vinovată de asta. Mașina s-a oprit. Ajunsesem la intrarea din piatră neagră, din spatele bisericii. Ca prin ceață, le-am lăsat pe mama și pe Bea să mă ajute să cobor din mașină și să parcurg aleea scurtă, de pietriș. Am realizat vag că și cel de-al doilea Bentley parcase, iar Lucille și Mandy vociferau în spatele nostru. Toate patru am intrat în biserică, pe intrarea secundară. Mama m-a strâns de mână. și-apoi... Un urlet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
scoaseră din mașină, după care inspectorul sună la secția de poliție din Fenland și vorbi cu o grabă sinistră despre mandate de arestare și despre nevoia de a i se trimite ceva gen „brigada D de sus“. Wilt rămase pe aleea de pe Rossiter Grove, numărul 12, și se întrebă ce Dumnezeu se întâmplă cu el. Ordinea lucrurilor de care ajunsese să depindă existența lui se destrăma în jur. — O să mergem la intrarea din spate, zise inspectorul. Ceva nu-mi miroase a bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pentru a treia și ultima oară. Banda părăsește terenul abia când se plictisește, când obosește.“ Vocea se oprise, într-adevăr, dar ascultătorul nu reacționă. Parcă somnola. Nu, nu somnola. — Am impresia că avem un musafir, se auzi șoapta doctorului. Pe alee înainta o doamnă scundă, zveltă, într-un taior cafeniu. Un mers apăsat, bocănit. Sora o recunoscuse, desigur, imediat, dar reluă, nepăsătoare, lectura. „Incredibil, dar lucrurile așa s-au petrecut. În plină zi, sub ochii unui întreg cartier și...“ Medicul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
străduță laterală. Liniște pitică, șerpuind prin curți oblice, orientale. Peste garduri clipește, rar, geana lungă și verde a crengilor. Grădinițe rotunjite, lângă mormane de gunoaie. Tufe țepoase de trandafiri roșii lângă grămezi de cârpe, cutii, pungi. Pitoresc patriarhal, anulând delimitările. Aleea se deschide, în stânga, spre refugiul unei vile ratate. Porți, coloane, balcoane, graba vanitoasă a parvenirii, nostalgia unui stil. Eterogenul pregăteste compromisul cu barbarii, coruperea formelor, asaltul putregaiului... Urcă, dinspre ulicioara murdară, spre Dealul Mitropoliei. La câțiva pași, Piața, zarva zarzavagiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la școli... — Între blocuri. Se coboară de la intersecție până la un fel de scuar. Un drum încă nepietruit, mai de șantier, așa mi s-a spus. O Alimentara mare, un centru de sifoane. Apoi la dreapta, până la transformator. De-acolo, o alee cu pomi. În fund, școala. Păi, văd că știi. Alimentara mare tot stă închisă. Apoi, centrul de sifoane. Traversezi, o iei la stânga, până la capătul blocurilor. Se mai văd macaralele. Mormane de cărămizi, cofraje. Treci prin noroaie, până la penultimul bloc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a ieși în stradă, în realitate. „Irina, auzi! Irina of Hymenland!“ scanda, înviorat de răcoarea dimineții ireale. „Balerină, auzi! Balerina Mata Hari“, repeta, să se încălzească, pietonul. Peste o oră, scara vopsită în verde și blocul acela de locuințe și aleea de brazi, și numele Francisca Pop n-ar mai putea fi regăsite, era convins. Spulberate, fără urmă, în nebuloasa viesparului care își va relua, conștiincios, blestemul diurn și static. Spulberat el însuși, grăbit să se spulbere cât mai repede, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
iarna, se afla în fața Ateneului. Femeia venea pe trotuarul opus, dinspre Palat. O văzuse de departe, apropiindu-se. Purta cizme înalte, mult peste genunchi, pantalonii de catifea brună. Jacheta de vulpe roșie, trupul firav. A traversat strada, a intrat pe alee. Chipul avea o paloare lucioasă, ochii luminau sub fruntea perfectă și părul era lins cuminte spre tâmple. A trecut printre grupurile de melomani așteptând să intre la concert. Răspundea saluturilor printr-o tinerească fluturare a brațului, se grăbea spre intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]