12,966 matches
-
ridicate de celebritatea modelelor erau cele mai de temut, ci inamovibilitatea tiparului și a structurii literare pe care le impuneau acele modele. Textul parenetic își instalase o etichetă literară specifică, un ceremonial propriu, în care tradiția unui șir de contribuții antice, preluate de bizantini și amendate în spirit creștin, se topise în acea imobilitate în care medievalii traduceau fixitatea și invariabilitatea universului ce îi adăpostea. Învățăturile... se apropie prin spirit și țeluri declarate de literatura sapiențială a Renașterii apusene, ceea ce se
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
Înaintând printre diferite „repere” și „constante”, el scoate în față posturi mai puțin cunoscute ale lui Liviu Rebreanu - cronicarul dramatic, dramaturgul, directorul de teatru; se adaugă, în secvențe de abundentă informație, traducătorul și scenaristul de film. În Repere în teatrul antic grec și latin (2000) și în Introducere în teatrul Renașterii (2000), „parada” marilor creații din Antichitate și din Renaștere e abordată dintr-un unghi de înțelegere, pe cât posibil, neîndatorat opiniilor unor specialiști, prin urmare ferit de „certitudini anticipate”. Preocupat să
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
a expunerii, cucerind prin neascunsa plăcere de a povesti. SCRIERI: Un arici pogonici, trei pitici și-un licurici, Iași, 1972; O-ntâmplare de mirare, Iași, 1981; Confidențe la arlechin, Iași, 1985; Rebreanu, omul de teatru, Iași, 1995; Repere în teatrul antic grec și latin, Iași, 2000; Introducere în teatrul Renașterii, Iași, 2000; Școala ieșeană de teatru. Fișe de istorie (în colaborare), Iași, 2000; Dintele vremii, Iași, 2003. Antologii: G. Topîrceanu, Despre teatru: însemnări și digresii, pref. edit., Iași, 1991. Repere bibliografice
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
de studii clasice „Orpheus”, care va deveni din 1929 „Revista clasică”, după unirea cu „Favonius”. Opera lui P. - care mai cuprinde scrieri pedagogice și o monografie consacrată lui Ștefan Zeletin (1935) - se axează pe lucrări privitoare la cultura și filosofia antică. Autorul dezvoltă în teza sa de doctorat ideile expuse în studiul Între divin și uman. O problemă a culturii elenice (1921), reluat ulterior sub titlul Evoluția gândirii la greci (I, 1927). Se urmăresc progresele spiritului omenesc în Antichitate, la egipteni
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
spiritului omenesc în Antichitate, la egipteni, babilonieni, evrei și mai cu seamă la greci, considerați a marca un moment esențial în trecerea de la cugetarea teologică și mitică la cea filosofică și științifică. P. își completează sinteza privitoare la evoluția gândirii antice prin studii particulare dedicate unor momente importante din istoria filosofiei grecești, cum ar fi Sofiștii în Antichitatea greacă. Studiu însoțit de o traducere din Platon, Gorgias (481-506, 521-527), publicat în 1934. Cercetătorul lămurește contextul apariției mișcării sofiste, istoricul ei și
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
limbă română colorată și vie, capabilă să păstreze savoarea și mișcarea de idei a originalului, fără a recurge abuziv la neologisme în redarea abstracțiunilor filosofice. P. se arată interesat și de studierea influențelor clasice asupra literaturii române. În lucrarea Filosofia antică în opera lui Eminescu (1930), el studiază metodic izvoarele antice ale poemelor cosmogonice eminesciene sau ale poeziilor despre viață și suflet și subliniază inspirația directă - iar nu prin intermediar schopenhauerian - a poetului din gândirea indiană, precum și esența platonică a unor
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
mișcarea de idei a originalului, fără a recurge abuziv la neologisme în redarea abstracțiunilor filosofice. P. se arată interesat și de studierea influențelor clasice asupra literaturii române. În lucrarea Filosofia antică în opera lui Eminescu (1930), el studiază metodic izvoarele antice ale poemelor cosmogonice eminesciene sau ale poeziilor despre viață și suflet și subliniază inspirația directă - iar nu prin intermediar schopenhauerian - a poetului din gândirea indiană, precum și esența platonică a unor scrieri ca Luceafărul. Împreună cu G. Popa-Lisseanu și Iuliu Valaori, P.
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
ediții selective din operele lui Cezar, Cicero, Ovidiu, Titus Livius, Lucian și Xenofon. SCRIERI: Între divin și uman. O problemă a culturii elenice, Iași, 1921; ed. (Evoluția gândirii la greci), I, București, 1927; Cercetări pedagogice și sociale, București, 1925; Filosofia antică în opera lui Eminescu, Iași, 1930; Platon. Viața, opera, filosofia, București, 1931; Sofiștii în Antichitatea greacă. Studiu însoțit de o traducere din Platon, Gorgias (481-506, 521-527), București, 1934; Ștefan Zeletin. Viața și opera, București, 1935. Traduceri: Din Sfânta Scriptură, București
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
Bucuța, Platon, „Apărarea lui Socrates. Kriton. Phaidon”, „Cugetul românesc”, 1923, 8-9; Șt. Zeletin, Platon, „Apărarea lui Socrates. Kriton. Phaidon”, „Revista de filosofie”, 1923, 9, 1924, 3-4; M. Mihăileanu, Platon, „Apărarea lui Socrates. Kriton. Phaidon”, CL, 1924, 5; N. I. Herescu, „Filosofia antică în opera lui Eminescu”, RC, 1930, 1; Constantinescu, Scrieri, IV, 127-131; D. Burileanu, „Platon. Viața opera, filosofia”, RC, 1931, 1-2; Șt. Bezdechi, O travestire a „Odiseei” în românește, SDM, 1931, 5-7; D.M. Pippidi, Cezar Papacostea, RC, 1937, 1; N. I. Herescu
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
sinonimic, în prelungirea cărora, ilustrativ, apar, într-o arborescență barocă, povestiri, fabule, cântece. În discuție fiind natura umană, „zidire” dar și „grădină” a lui Dumnezeu, sentințele se conformează unei structuri tipologice general valabile, iar „poveștile” respectă arhetipuri coborând până în Orientul antic, la care P. ajunsese prin cultura sa de sorginte folclorică. Totul pare cunoscut, intrat în chip firesc în urzeala, în codul moral al umanității. Dar materialitatea portretelor, incisivitatea lor, dialogul dezinhibat cu prezentul, întreg spectacolul de măști care metamorfozează principii
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
de gust prin căutarea motivării ei raționale, a ideilor și concepțiilor care o călăuzesc”. Sub titlul Estetica între știință și artă (1971), sunt luate în discuție noțiuni antinomice, considerate de P. doar alternative, precum ideal și real, social și individual, antic și modern, relativ și absolut, scop și mijloc, conținut și formă, libertate și normă, erudiție și creație, rațiune și efect, obiectivitate și preferință, imitație și originalitate, știință și umanism, pentru ca, în secțiunile următoare, să fie studiate mai cu seamă raporturi
PASCADI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288704_a_290033]
-
obiect al unei referințe neutre; oricum, nu al unei evaluări necondiționat pozitive sau negative. Vom spune că modernitatea noastră de astăzi tinde să devină reflexivă, critică și sceptică, chiar dacă nu toți sunt gata să ni se ralieze. Cearta culturală dintre antici și moderni prefigurase doar începuturile modernității. Iluminismul consacrase intrarea în modernitate, iar de atunci, modernii și acțiunile de modernizare s-au tot multiplicat. Când s-a atins ultimul pătrar - de fapt, aproape de sfârșitul secolului XX - o nouă epocă, marcată de
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
s-au edificat în vederea legitimării lor. Să părăsim deocamdată ideologiile, care nu sunt decât excrescențe ale substanței inerente modernității, și să căutăm a identifica perioade succesive sau istorii parțiale ce construiesc împreună istoria modernității. Prin umanismul renascentist, prin „cearta dintre antici și moderni”, până pe la începutul secolului al XVII-lea, se admite că ne aflăm în perioada premodernă. A doua jumătate a secolului al XVII-lea și secolul al XVIII-lea până la Revoluția americană (1776) și Revoluția franceză (1789) marchează perioada
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
superioare și acele persoane ce se zbat pentru asigurarea unui trai decent sau care pur și simplu migrează. Rezultă astfel o țară blamată, formată însă și din individualități superioare ce o blamează, printr-o deplină sfidare a mesajului celebru al anticului „paradox al mincinosului”; o țară săracă, formată însă și din acei „noi îmbogățiți” care afișează o opulență sfidătoare... Într-un alt registru, acestor excepții multiplicate li se adaugă o puternică disonanță indusă în fluxul retoric generat de sondajele de opinie
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
casnic sau personal, folosirea autoturismului și altele similare se fac și se desfac în cazurile femeilor ce urmează opțiuni care nu doar că sunt similare cu ale bărbaților, dar uneori trec și dincolo de ele pentru a fi mai vizibile. Adagiul antic „Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin” nu se mai aplică de mult doar bărbaților, întrucât libertățile femeilor au grade similare de extindere. Aventura și experimentarea sunt tot atât de frecvente ca și statornicia în proiectul personal de viață. Stilul
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
chemat, ca altădată Orfeu, să oficieze un cult al cuvântului ca pe un ritual cu virtuți sacerdotale: „Poezia pentru mine este o stare orfică a vieții și o stare sacerdotală a cuvântului”. O protoistorie fabuloasă, așezată sub semnul unor zeități antice, purtătoare de puritate și de har, îi populează încă de la debut lirica, aflată în prelungirea lirismului gândirist. Ortodoxie păgână e cartea unui poet trecut prin școala lui Blaga, Barbu și Arghezi. Un prim strat al poemelor este furnizat de o
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
și vremelnicia artei, Psihanaliza și teoria artei), Petre Andrei (Considerațiuni asupra romantismului), Nicolae Bagdasar (Asupra culturii europene). În mai multe numere Andrei Oțetea se ocupă de problemele Renașterii, iar Cezar Papacostea studiază Antichitatea, făcând și trimitere la literatura română (Filosofia antică în opera lui Eminescu). Șt. Zeletin e preocupat de comparatism: Romantismul german și cultura critică română, iar În jurul teoriei genurilor literare se numește cercetarea lui Octav Botez. Nu absentează nici domeniul lingvistic, ilustrat prin studiul Fonetică istorică, fonetică generală și
MINERVA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288158_a_289487]
-
omoare în somn pe Miu, dar calul, credincios, îi dă de veste. Miu îl învinge în luptă pe Ianoș și haiducii acestuia i se supun. Spre a le încerca vitejia, Miu îi pune la proba ridicării armelor, ca în epopeile antice. În cele mai multe cazuri voinicii lui Ianoș se dovedesc nevrednici, prilej pentru Miu de a-i persifla, refuzând să le fie conducător: „Voi știți să hoțiți / Nu să haiduciți / Nu să biruiți”. Uneori reușește în această probă cel mai neînsemnat din
MIU COBIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288190_a_289519]
-
din secolul trecut și ecoul ei de durată. Concepția fundamental antimimetică promovată de Lucian Blaga în teatru fundamentează și legitimează un nou tip de dramă, cu o structură proteică, urmărind să restituie teatrului românesc o suită de forme dramatice (misterul antic, misterul renascentist, drama expresionistă, drama freudiană, pantomima, tragedia antică, fresca istorică, parabola, jocul cu măști ș.a.). Tehnica „teatrului nou”, tendințele stilistice expresioniste, psihanaliza și mitul se întâlnesc pentru a defini un altfel de teatru, așezat explicit sub cupola poesisului, înscriindu
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
fundamental antimimetică promovată de Lucian Blaga în teatru fundamentează și legitimează un nou tip de dramă, cu o structură proteică, urmărind să restituie teatrului românesc o suită de forme dramatice (misterul antic, misterul renascentist, drama expresionistă, drama freudiană, pantomima, tragedia antică, fresca istorică, parabola, jocul cu măști ș.a.). Tehnica „teatrului nou”, tendințele stilistice expresioniste, psihanaliza și mitul se întâlnesc pentru a defini un altfel de teatru, așezat explicit sub cupola poesisului, înscriindu-se cu promptitudine în tendințele majore ale teatrului european
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
dezvăluie noutatea piesei de debut, concepută ca o parabolă ceremonială și politică de actualitate, unde substratul mitic primordial se împletește organic cu o concepție modernă originală asupra tragicului. Definirea formelor dramatice la care se raportează dramele lui Lucian Blaga (misterul antic, renascentist, medieval, apologul, drama simbolistă etc.) include sugestii fertile pentru punerea în scenă. Preocuparea de a restitui valori dramaturgice ignorate sau neglijate ghidează și studiul Dramaturgia prozatorilor. Gib I. Mihăescu. Seducătorul și umbrele, care are în vedere o fațetă puțin
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
fosta poliție politică din perioada comunistă. În sfârșit, două eseuri pseudo-areopagitice sunt în chip dureros dedicate tineretului ortodox și problemelor educației din învățământul teologic ortodox. Mihi cura futuri. În capitolul „Eseuri critice” am adunat câteva comentarii pe marginea unor teme antice sau volume recente. Predania interbelică, redactată de Gh. Racoveanu și patronată de Nae Ionescu, rămâne până astăzi o demonstrație de excelență în istoria presei religioase și încă o dovadă că nici un timp nu este prea sărac pentru ca oamenii să caute
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cât și studentul declară starea de necesitate în aseitate. În locul participării la expresia publică - și, deci, culturală - a teologiei, fiecare actor se refugiază într-un parcurs narcisist, mizantropic sau prometeic, din care dinamica euharistic-personalistă este exclusă. Modelul platonic al Academiei antice sau al Păltinișului modern 1 - în care profesorului îi revine responsabilitatea șlefuirii meticuloase a învățăcelului - se cuvine redescoperit. Operând într-un registru anglo-saxon, tutorele i-ar putea oferi studentului sfaturi nu doar în chestiuni strict academice, ci și în probleme
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bibliotecă pentru a putea vorbi despre studiul avansat (la nivel de masterat și doctorat). Deocamdată, la noi, aceste cursuri rămân interzise studenților care n-au absolvit Facultatea de Teologie, deși în America de Nord sau Marea Britanie, de pildă, un specialist în filozofie antică sau istorie medievală poate deveni doctor în Teologie (fără licență). O altă meteahnă a acestor programe de studiu o reprezintă examenul de admitere. Deși s-ar crede că oferă studentului o anumită specializare, intrarea la masterat sau doctorat presupune de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de reflecție între alte teme? Conține tradiția altceva decât expresii vestigiale sau reflexe patrimoniale? Putem găsi oare în tradiție un mediu aseptic care să ne protejeze de substanțele narcotice ale culturii simulacrului? Cum se cere apărată nevoia de fidelitate față de „antici”? Cum putem salva definiția tradiției din plutirea incertă în vaporii impreciziei semantice? Tradiția gestantătc "Tradiția gestantă" Când spunem că omul recent este rezultatul polemicii dintre tradiție și modernitate, trebuie să avem în minte câteva lucruri foarte clare. Știm că tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]