8,708 matches
-
un prestigiu care să-i confere superioritate asupra alteia. Transferul unor astfel de elemente se poate produce și în lipsa contactului dintre vorbitori, atunci cînd prestigiul provine dintr-un ascendent cultural și de civilizație, așa cum s-a întîmplat cu latina în Antichitate, cu franceza în prima etapă a epocii moderne și cu engleza în epoca actuală. Manifestarea acestui tip de autoritate, la distanță, este însă mai puțin specific limbii populare, fiind definitoriu pentru limba literară, care, urmînd evoluția culturii de erudiție și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbă în parte, există similitudini de funcționare a anaforelor și cataforelor în diversele limbi. V. anaforă, deictic, referent. BÜHLER 1934; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. SM CATEGORIZARE. Prima formă a categorizării, ce a fost remarcată încă din Antichitate, este repartizarea cuvintelor în clase gramaticale sau părți de vorbire, pornind de la trăsăturile lor comune: 1) aceleași vecinătăți sintactice, permițînd substituția, 2) aceeași distribuție logică (substantivul denumește realități, adjectivul, ceea ce se spune despre realități etc.), 3) același tip de flexiune
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
predecesori pe lingviștii americani Benjamin Lee Whorf și Edward Sapir. De aici a evoluat perspectiva oferită de etnometodologie, unde noțiunea "categorizare" urmărește să explice de ce participanții la o situație ajung să clasifice într-o manieră apropiată. De altfel, încă din Antichitate, s-a constatat că spiritul reflectă realitatea, care capătă astfel o reprezentare internă în cadrul căreia elementele ei sînt asociate cu anumite semne ale limbii, problema centrală devenind astfel categorizarea, care, la rîndul ei, presupune anumite criterii pentru repartizarea obiectelor în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu a mai reținut în mod deosebit atenția, retorica a revenit în a doua jumătate a secolului al XX-lea, sub forma unei "noi retorici", orientate spre forma enunțului și spre conținutul comunicării. Cea mai cunoscută lucrare de retorică a antichității, realizată de Aristotel, conține o teorie a argumentației, o teorie a elocinței și o teorie a compoziției discursului. Aici se disting trei genuri de discurs, deliberativ, judiciar și epidictic, iar genul deliberativ, specific guvernanților care sfătuiesc pe membrii unei adunări
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în baza unor convenții formale și tematice, o clasă de opere sau de texte cu proprietăți comune. Altfel spus, genul este un mod de a spune sau de a reprezenta lumea în discurs și în text. Noțiunea are începutul în Antichitatea greacă, unde au coexistat două activități discursive: una exercitată de poeții perioadei preclasice care, pe de o parte, aveau rolul de a înregistra și de a preamări actele eroilor antici, iar, pe de altă parte, erau chemați să interpreteze mesajele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
idiomurilor europene, deoarece, în vreme ce, în epoca feudală, dialectele puteau avea fiecare o formă literară, în epoca modernă există o singură limbă literară, supradialectală, cu statut de limbă comună (cum a specificat A. Philippide), așa cum, de altfel, se realizase și în antichitate la vechii greci și la romani. Dar, dacă limba literară nu are varietăți locale, ea are diviziuni legate de straturile sau de păturile sociale, culturale și profesionale ale societății, diviziuni concretizate în stiluri funcționale, tipuri discursive și discursuri particulare. Pe
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
însăși enunțarea." (D. Maingueneau). Paratopia este deci o localizare parazitară, în permanență negociată între "un loc și un non-loc", care subzistă prin însăși imposibilitatea stabilizării. Cîteva exemple de paratopie: filozofia antică a cunoscut piața publică, Academia, Porticul, Liceul. În literatură, Antichitatea grecească îi cunoaște pe aezii nomazi, Evul Mediu pe truveri, clasicismul secolului al XVII-lea pe paraziții protejați ai aristocraților. V. discurs constituent. MAINGUENEAU 1993; MAINGUENEAU - COSSUTA 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; MAINGUENEAU 2004. NM PARAVERBAL. În sens restrîns, trăsătura "paraverbal
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care îl ocupă este la fel de semnificativ ca ceea ce spun, percepția asupra utilizării spațiale de către ceilalți contribuind la construcția intersubiectivității. V. față, gestualitate, politețe, relație interpersonală. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; PAYNE - BARBERA 2004; VARO-LINARES 2004. DH PROZODIE. În antichitatea greacă și latină, prozodia indica variațiile de accentuare, temporale și de înălțime din pronunție, care se foloseau în metrica și în melodia poeziei. Întrucît fenomenele prozodice aparțin vorbirii, iar nu de limbă, interesul pentru ele a fost redus un timp
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
perspectiva unei teorii a argumentativității, se ignoră atît manifestările interdiscursive care vizează transformarea unui text-sursă într-un text-țintă (textele de vulgarizare, comentarii, rezumate etc.), cît și relația de sinonimie instaurată între reformulare și parafrază, așa cum figurau ele împreună, încă din Antichitate, în numeroase tratate de retorică. Dacă, inițial, parafraza punea în discuție păstrarea condiției de adevăr între două propoziții considerate echivalente, iar reformularea era adesea conotată negativ, ca practică pedagogică cu funcție explicativă și imitativă, ce generează doar simple copii ale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
HJELMSLEV 1943; GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN SUBIECT. În tradiția gramaticală și logică este stabilit că un enunț este alcătuit din constituenți ce posedă funcții sintactice diferite, dintre care două au fost identificate încă din Antichitate: cea de subiect, care indică obiectul despre care se vorbește, și cea de predicat, care arată ce se spune despre subiect. Subiectul este definit în majoritatea gramaticilor românești prin luarea în considerare a actualizării funcției ca parte principală de propoziție
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
terminologiei îl constituie realizarea unei comunicări lingvistice univoce, exacte și logice la nivelul fiecărui domeniu al cunoașterii și activității umane. Unitatea fundamentală a terminologiei este termenul sau unitatea terminologică, la care se adaugă elementele non-lingvistice. Originile disciplinei se regăsesc în Antichitatea greacă, raportul nume-obiect fiind discutat de filosofii greci (Platon, în dialogul Cratylos; Aristotel, în Organon). Bazele terminologiei au fost puse de Eugen Wüster (1898-1977), evoluția acestei discipline fiind influențată și de contribuțiile școlii sovietice, mai ales de cele ale lui
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
utopia ar putea desemna "locul perfect care nu există". Desigur, o dată ce termenul a ajuns să desemneze o categorie de creații, de scrieri cu trăsături distincte, au fost identificate alte lucrări, anterioare scrierii lui Th. Morus, care pot fi considerate utopii. Antichitatea greacă este văzută ca o preistorie a utopiei, datorită numeroaselor scrieri ce propun planuri ale unor societăți considerate perfecte, cum ar fi dialogurile lui Platon (Republica, Timeu sau Critias), lucrări în care se regăsesc într-o anumită formă principalele modele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formidabile ale păgânilor sau ereticilor care utilizau același aparat conceptual. În felul acesta, constată Georges Florovski, "elenismul a dobândit un caracter veșnic în Biserică, s-a încorporat chiar în urzeala ei, în calitate de categorie veșnică a existenței creștine [...]. Este vorba de antichitatea creștină, de elenismul dogmatic, de cel al liturghiei, al icoanei. În liturghie se află pecetluit pentru totdeauna acest stil elenistic al pietății misterelor, atât de mult încât într-un anumit sens nu se poate pătrunde ritmul mistagogiei liturgice fără a
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
o ușă care se deschide în ambele sensuri. În orice moment există o repetiție de momente infinite, și orice moment este o afirmare a vieții. Aceasta este eschatologia lui Nietzsche 125. De aici refugiul său în studiul disciplinelor clasice, al antichității grecești și tragediei antice. Prezentul este pentru el decadent, viitorul sumbru, doar trecutul, și anume tragedia antică, îi mai oferă calea spre afirmarea și triumful vieții. La sfârșitul secolului al XIX-lea, sub influența istoriografiei pozitiviste, a existat o tendință
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
lumii, un sens care are o măsură comună cu destinul persoanei"8. Legenda groaznicelor spaime din anul 1000 se pare că a fost lansată spre sfârșitul secolului al XV-lea pentru a scoate în evidență barbaria Evului Mediu în comparație cu deschiderea Antichității greco-latine. În centrul beznei medievale, constată istoricul francez Georges Duby, anul 1000, antiteză a Renașterii, este înfățișat ca un spectacol al morții și supunerii abjecte. Pocăința și penitența capătă accente dramatice în rândul populației, fără a friza, totuși, panica sau
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Radu Alexandrescu, în Părinți și scriitori bisericești, vol. XIV, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. Flavius Iosefus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, traducere de Gheneli Wolf și Ion Acsan, Editura Hasefer, București, 1997. Idem, Antichități iudaice, traducere, note și indice de nume de Ion Acsan, Editura Hasefer, București, 2001. Giambattista Vico, Principi di Scienza Nuova d'intorno alla comune natura delle nazioni, Tipografia di Alcide Parenti, Firenze, 1847. Irénée de Lyon, Contre les Hérésies, în
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
C. Rust, op. cit., p. 257. 9 Jacques Maritain, True Humanism, Londra, 1939, p. 101, apud RUST, op. cit., p. 274. 10Cf. Berdyaev, op. cit., p. 92. 11 Reinhold Niebuhr, op. cit., p. 34. 12 Cf. von Balthasar, op. cit., p. 24. 13 Flavius Iosefus, Antichități iudaice, cartea XVIII, III, 3, traducere, note și indice de nume de Ion Acsan, Editura Hasefer, București, 2001, p. 445. Sub numele de Christus, respectiv, Chrestus, Mântuitorul apare în Analele lui Tacitus și în cartea lui Suetonius Viețile celor 12
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
acest sens, este sinonimă cu homeopatia, singura sau cea mai eficace metodă cunoscută până astăzi de combatere a diatezelor, prin reintegrarea individului în cadrul său fiziologic normal. Temperamente Hippocratice În vechea medicină a operelor lui Hipocrat, primul mare medic cunoscut al Antichității, doctrina temperamentelor apare dintr-o dată ca un tot atât de unitar și de desăvârșit închegat, încât cercetătorii moderni s-au văzut constrânși s-o accepte, fără alte modificări de fond, ci doar cu completări de amănunte. Clasificarea temperamento-constituțională hipocratică se sprijină pe
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
constrânși s-o accepte, fără alte modificări de fond, ci doar cu completări de amănunte. Clasificarea temperamento-constituțională hipocratică se sprijină pe două date fundamentale: 1. Doctrina quaternară a celor patru prototipuri elementare (apă, aer, foc și pământ), atât de familiare antichității, și atât de puțin subtil înțelese de către moderni. 2. Doctrina substratului umoral al individualității. Ea deosebește în orice organism, patru feluri de umori, fiecare în raport cu o anumită funcțiune biologică și cu un anumit organ sau aparat organic: Limfa: lichidul chiliferelor
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
dominată de limfă (nutriție), tinerețea de sînge (respirație și hematoză), maturitatea de bilă (funcțiile hepatice) și bătrânețea de atrabilă (funcțiile dezasimilatorii și nervoase). În același fel, iarna predomină limfa, primăvara sângele, vara bila și toamna atrabila. Pentru medicina umorală a antichității, întocmai ca pentru noi astăzi, temperamentele reprezentau cadre elementare de integrare a tipurilor umane, pe baza caracterelor lor biologice dominante, diferențiate în caractere fixe (somatice) și caractere variabile (reacționale), ambele supuse legii evoluției. Aceasta este pe scurt doctrina hippocratică a
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
exaltare, - tandrețe, sensibilitate, - doresc să fie lăsați singuri și în pace. V. Înclinații estetice: Pot să derive din: - sensibilitate la muzica de inspirație intensă, - spiritualitate crescută, - creativitate. Deseori, pacienții tuberculinici cântă la variate instrumente muzicale, vizitează galerii de artă, țin antichități în casa lor, au ca hobby pictura etc. VI. Libidou crescut Următoarele afirmații justifică sentimentele: - se îndrăgostesc repede și profund, - își exprimă repede sentimentele romantice pentru sexul opus. O personalitate ardentă, seductivă, cu libidou crescut, - interes accentuat pentru subiectele sexuale
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
remarcă saltul în "longevitate", care, pentru bucla spiralei Montagu este de 47 de ani, devenind, la sfârșitul buclei spiralei Salk, de 78 de ani. Longevitatea nu reprezintă o paradigmă, ci mișcarea continuă a spiralei evoluției. Dacă cercetăm spiralogia din timpul antichității, aflăm că, în urmă cu 4500 de ani, Colina Silbury în Wiltshire era construită pe 7 spirale. În urmă cu 4500 de ani, Colina Silbury în Wiltshire era construită pe șapte spirale Turnul Babel numit Etemenanki a fost construit din
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
submarinelor. Este o structură reprezentativă în biologia moleculară, biologie, antropologie, zoologie, astronomie, fizică cuantică, matematică, psihologie, religie și filosofie. Spirala devine o temă a aventurilor fascinante 7,8,9 . De-a lungul evoluției, spirala biomedicală distinge patru bucle: a) Bucla antichității grecești, în care biologia este parte integrantă a filosofiei. Marea majoritate a filosofilor greci și-au însușit biologia după însușirea științelor matematicii și logicii; b) Bucla Iluminismului, în care multitudinea de descoperiri ale legilor naturii conferă independență științelor; biologia se
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
o ființă vie, ci viul unic". În sfârșit, acest dicton despre unicitatea vieții este dovedit azi ștințific de studiile genetice. Infrastructura cunoașterii și conștiinței este creierul în entitățile sale - anatomică, celulară și infinitezimală. Creierul anatomic a fost cunoscut încă din antichitate, cel celular odată cu apariția microscopului, cel infinitezimal odată cu descoperirea fizicii cuantice. Putem deci împărți cunoașterea în două categorii, cea preinfinitezimală (PreI) și postinfinitezimală (PostI). Dintre cele șapte organe ale omului, creierul este sediul celor două funcții majore: cunoașterea și conștiința
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
Texte, de exemplu, care se referea ia emițător) și din unghiul cititorului modern. Activitatea ulterioară a lui Tudor Vianu a exemplificat toate modalitățile cercetării comparatiste : Formarea ideii de literatură universală urmărește contribuția lui Goethe și eeoul lui Shakespeare pe continent; Antichitatea 'și Renașterea urmărește principalele momente ale influenței primei ; Jean-Jacques Rousseau și influența lui literară în Germania, cercetează un fapt de difuziune ; Din istoria unei teme poetice: Lumea ca teatru, transformările unei teme în mai multe literaturi europene ; Eminescu și Shakespeare
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]