16,557 matches
-
binele, după cele mai clare precepte creștine. În ființa lui, se trezește "al doilea suflu", ca dovadă că un om nu este ușor de zdrobit. 5.5. Personaj și discurs. Zone discursive Dacă în secțiunile anterioare am avut în vedere apartenența personajelor soljenițiene la diverse categorii, în prezentul capitol vom urmări personajele în ipostaza lor de locutori. Orice operă literară individuală realizează propriul discurs, de vreme ce scriitorul are posibilitatea de a-și asuma limbajul ca exercițiu al individualului. Discursul literar, caracterizat prin
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
spune ceva despre locutorul însuși. În cazul romanului Pavilionul canceroșilor, identitatea interlocutorului se dovedește foarte importantă pentru conturarea, pe baza discursului, a profilului unui personaj. Rusanov alege să vorbească cu cei pe care îi simte "de-ai lui", în sensul apartenenței ideologice, cum este tânărul geolog Vadim Zațîrko. Interlocutori precum Kostoglotov și Efrem nu sunt simpatizați de Rusanov, deci nu li se adresează lor decât atunci când este obligat de împrejurări, asta însemnând, de cele mai multe ori, să se plângă de comportamentul lor
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
aria mediteraneană abia în secolele II-III. Trecerea la creștinism a multora nu a fost cauzată de lipsa de sens ori de dezrădăcinarea produsă de criteriile vieții urbane, ci de refuzul și de limitele impuse lor de anumite cercuri restrânse de apartenență ale țărilor ori cartierelor (asociațiile etc.), care au deschis calea spre o orientare religioasă cu mult mai profundă. Datorită acestor împrejurări politico-sociale, propagarea creștinismului a fost mult mai rapidă în centrele urbane, și în special în centrele de tranziție și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a tempera bărbatul în lupta interioară. Acestor gesturi li s-au adăugat și alte încercări practice, care îl ajutau pe cel inițiat să se formeze în arta curajului și a constanței, în vederea creării unui soldat capabil să îndeplinească fapte bune. Apartenența la armata sacră a zeului Mithra, corespunde concepției creștine care compară Biserica unei armate, deși termenul de militia Christi, din scrierile sfântului Paul din Tars, nu subînțelege neapărat și imitarea misterelor mithraice. Acestea vor căpăta o răspândire sporită la cumpăna
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
apologetice din epocă, ar părea să descurajeze, dacă nu chiar să interzică, profesia militară, totuși, încă de la sfârșitul secolului II ne este atestată prezența creștinilor în rândurile armatei romane imperiale, fapt ce confirmă prezența acestora din aparatul birocratic al funcționăresc. Apartenența la armata imperială nu mai era apanajul exclusiv al italicilor, treptat fiind recrutați inclusiv provincialii, potrivit metodei de recrutare specifică provinciilor lor de apartenență. Din timpul principatului lui Marcus Aurelius (161-180) avem și prima informație cu privire la prezența creștinilor în armata
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinilor în rândurile armatei romane imperiale, fapt ce confirmă prezența acestora din aparatul birocratic al funcționăresc. Apartenența la armata imperială nu mai era apanajul exclusiv al italicilor, treptat fiind recrutați inclusiv provincialii, potrivit metodei de recrutare specifică provinciilor lor de apartenență. Din timpul principatului lui Marcus Aurelius (161-180) avem și prima informație cu privire la prezența creștinilor în armata romană și mai ales în Legio XII Fulminata Melitensis, recrutată din provincia Melitene, din Armenia meridională, prezentă de-a lungul râului Grand între anii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Mauritania Cezareei, ofițerul Fabius a fost trimis la moarte pentru că a refuzat să ducă vexilla legiunii pe durata unei ceremonii solemne; c) în aceiași perioadă veteranul Tipasius, devenit ascet a fost rechemat sub arme; refuzând un donativum și mărturisindu-și apartenența la militia Christi a fost lăsat la vatră; rechemat după o anumită perioadă, ca urmare a refuzului de a se înrola iarăși, a fost condamnat la moarte la Tigava, în Mauritania Cezareei; d) Pasicrates, Valentius și Hesychius au fost executați
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
războaiele de agresiune și oricărui tip de violență individuală și colectivă: orice ucigaș este fratricid și orice război este un fratricid. Autoafirmarea necontrolată, exprimată în cântul lui Lameh, ne indică o fragmentare a conviețuirii umane ce nu ține cont de apartenența exclusivă a omului față de Jahve, care i-a acordat ocrotirea sa. Legea talionului (cf. Deut 19, 19-21) și legitimarea războiului sfânt, ne înfățișează tentativa de moderare juridică a răzbunării epocii în salvgardarea monoteismului și sacralizarea poporului. Punctul focal al decalogului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
început, controlul comunității asupra soldaților creștini era destul de limitat din motive lesne de înțeles. Întrucât soldatul era separat de viața civilă - mai mult decât în zilele noastre -, o supraveghere eficientă a acestuia nu era posibilă nici pentru comunitățile creștine de apartenență, cum nu era nici pentru ierarhii lor. Dimpotrivă, era o mai mare bucurie pentru toți creștinii dacă se auzea că ar fi suscitat credincioși tocmai din categoria brută și violentă a războinicilor, atrăgându-i la lumina Evangheliei. În mod cert
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
un sprijin, să aibă o iubire necondiționată față de aproapele, fiindu-i interzis să asuprească ori să folosească violența împotriva celui slab. În această situație e puțin dificil să-l vedem înrolându-se benevol, întrucât implicarea sa ar fi însemnat recunoașterea apartenenței la o patrie pământească și cedarea în fața statului, care recurge la agresiune pentru a-și impune pacea. 2.1.3. Iustin În secolul II, Părinții Bisericii se bucurau să prezinte convertirea creștină, prin categorii folosite deja de profeți, reluând mai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lăsau întreg monopolul activităților publice păgânilor. Nu există nici un compromis, ci doar voința de a colabora în activitățile permise de Evanghelie. Continuarea, chiar și după convertire, a exercitării unor profesiuni ce țin de viața publică, avea loc doar în sensul apartenenței și participării la mersul societății lor. Anumite îndeletniciri, printre care și serviciul militar, erau lămurit interzise de către ierarhia ecleziastică, fiind în antiteză cu mesajul creștin. Tot astfel este condamnat și războiul pentru a lăsa liberă calea bătăliei spirituale, exercițiu ce
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dată de compoziție pe baza motivelor de critică internă este stabilită în general în jurul anului 211, luând ca pretext uzul idolatric de a-și încununa capul cu coroane de lauri, pe durata ceremoniilor, are posibilitatea de a trata și chestiunea apartenenței unui creștin la structura militară. Punctul de plecare al discuției îi este oferit de episodul petrecut în acea vreme la Lambesi (în Africa) unde era cantonată Legio III Augusta, în timpul unui donativum oferit de Caracalla (211-217) și Geta, poate cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
bogăția percepută ca autoafirmare egoistă cu scopul de a sluji cât mai deplin lui Dumnezeu, apologetul, îndepărtându-se de specificitatea acestui concept, ne propune o interpretare diferită, deși păstrează substanțial intactă semnificația: dacă sclavia bogăției este o formă de idolatrie, apartenența la o oștire seculară, represivă a libertății de conștiință, implică un compromis cu cultul imperial fondat pe aceiași idolatrie. Din moment ce atitudinea obiecției de conștiință a soldatului este acceptată ca fiind de sorginte creștină, putem spune că asemenea episoade nu erau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
diavol cu scopul de a ascunde adevărul pentru a spori confuzia între credincioșii creștini. După expunerea despre nelegitimitatea întrebuințării coroanei (De corona, 11), Tertulian condamnă pe față serviciul militar căruia îi era anexată uzanța încoronării. Pentru a exprima imposibilitatea unei apartenențe simultane lui Dumnezeu și împăratului, teologul cartaginez accentuează asupra termenului sacramentum, care în limbajul lumii latine îmbrăca un dublu semnificat: putea să exprime semnul, indiciul unui lucru sacru în relația sa misterioasă cu acesta, sau, jurământul militar. Pentru el sacramentum
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștine de synaxis inerentă postului; b) renunțarea la idolatrie, proclamată în botez, făcea absurde vegherile gărzilor în templele zeilor; c) signum creștin, primit la botez, remarca neacceptarea celui mi-litar. Tot în acest context, relua și dualismul prezent în Apocalips despre apartenența la castra tenebrarum ori la castra lucis, afirmând că înrolarea în cele dintâi manifestă păcatul (transgressio); ipoteza soldaților convertiți la creștinism, după întreprinderea carierei militare, este comparată cu a omologilor lor din Noul Testament. În practică, după primirea botezului, soldatul care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de vedere spiritual, fiind înclinați să accepte serviciul militar ca pe o ocupație bine retribuită. În acest fragment din De idolatria se reîntorc paradigmele antitetice plăcute lui Tertulian pentru a arăta în mod eficace cât de dăunătoare ar fi fost apartenența la structura militară. Asistăm la o contrapoziție dintre promisiunile de la botez (sacramentum divinum) și jurământul militar (sacramen-tum humanum), crucea (signum Christi) și însemnele militare (signum diaboli), oștirea luminii (castra lucis) și cea a tenebrelor (castra tenebrarum), Dumnezeu și cezarul. Spre deosebire de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
stăpânului lor; zelul său apostolic nu s-a oprit numai la ai săi din Cezareea, ci l-a făcut cunoscut oriunde a mers după ce și-a încheiat misiunea în acest oraș. Deși numele centurionului ar putea să ne dea iluzia apartenenței sale la ginta romană Cornelia, funcția sa modestă de centurion ne dă un motiv în plus să-l considerăm fiul vreunuia dintre cei 10.000 de liberți degrevați de Lucius Cornelius Sylla (138-78 a.Chr.). Reîntorcându-se la Roma, centurionul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
soldat își cunoștea proprii camarazi, fapt mărturisit de Tertulian ce ilustrează organizarea timpurie a Bisericii. Cunoașterea reciprocă a militarilor și-a avut originea cu toată probabilitatea în participarea la misterele divine (liturghii, rugăciuni etc.) ale comunității creștine din locul de apartenență ori prin conduita lor caracteristică, precum și din acțiunea de solidaritate existentă între diferiții soldați creștini. În unele acte ale martiriului soldaților întâlnim mărturia de credință a unor soldați creștini care, la momentul oportun se apropie și cu riscul vieții, îl
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
discuție; antimilitarismul său este și anticreștin, fapt evidențiat de cuvintele de dispreț ale acestuia față de episcopii creștini. Opinia unor istorici potrivit căreia soldații martiri aparțineau doar obiectorilor de conștiință, fără a aparține credinței pur creștine, este considerată neîntemeiată alții, în ciuda apartenenței lor la Africa proconsulară, unde se impusese doctrina antimilitaristă a lui Tertulian mai mult decât în alte provincii. Unii îi văd montaniști pe Maximilian, Marcellus, Tarachus, Probus și Andronicus, martirizați la Anazarb (Cilicia, 304); pe Tipasius, ucis la 304 la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinul trebuind să-și imite Maestrul în toate, nu se putea dedica vieții militare și nici purta arme, pentru că acelea despre care vorbește Scriptura și Cristos erau numite astfel doar alegoric. A treia motivație antimilitaristă a montaniștilor se baza pe apartenența creștinului la Evanghelie: creștinul, fiu al adevărului, al blândeții și al dreptății (Filip 2, 5), îl are ca părinte pe Isus Cristos, personificarea absolută a acestor trei virtuți esențial creștine (Mt 11, 29; cf. Lc 23, 47). Absența acestor virtuți
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
iudeii, iar de practici iudaice deopotrivă cu cei dintâi și cei din urmă. O anumită lumină în această situație încâlcită ne oferă Suetonius, care vedea în Clement un om de inerție, religie nedemnă, contemptissimae inertiae. Din acest apelativ putem deduce apartenența neîndoielnică a lui Clement la creștinism. Termenul de inerție are mai multe înțelesuri: Allard îl înțelege ca o absence d’ambition; pentru Rops o inerție în materie de cult oficial; Columba îl vede ca pe o lipsă de atitudini politice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu era considerat din punct de vedere social un pericol, cu greu putea fi acuzat și târât înaintea vreunui tribunal. Aceasta se poate constata și din aceea că la execuțiile unor creștini asistau și alți creștini, care își declarau public apartenența la aceiași credință și cu toate acestea nu erau încriminați. Observăm cum niște creștini foarte renumiți, precum Tertulian în timpul domniei lui Septimius Severus și Lactanțiu în timpul domniei lui Dioclețian, nu au suferit arestări ori maltratări și nu au fost denunțați
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pacifiste. O bună percepție a creștinismului soldaților depinde de posibilitatea determinării numerice a prezenței acestora în armata romană preconstanti-niană, de semnificația, originea, situarea ambientală și temporară, de soluțiile prezentate în acest studiu pentru lumea creștină antică, referitor la conciliația dintre apartenența la Biserica lui Cristos și la serviciul militar între secolele II-III p.Chr. Începând cu secolul IV p.Chr. situația creștinilor se schimbă complet: problematica creștinismului militarilor capătă anumite puncte fundamentale în direcția consistenței numerice a prezenței creștine în armata
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a fenomenului și limitata incidență a problemei serviciului militar asupra conștiinței religioase a maselor creștine direct interesate. În decursul secolelor III-IV asistăm la o indiferență masivă din partea creștinilor ori la o lipsă de sensibilitate față de problema concilierii serviciului militar cu apartenența creștină. Situația se explică prin trecerea la creștinism a unor elemente păgâne, neconvertite, mai curând refugiate la umbra acestuia, motivați de orientarea împăraților în acest sens și a dificultății acceptării serviciului militar de către o parte a creștinilor. Tot acum se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
că nu a existat nici o obiecție antimilitaristă, ci numai un refuz de a tăgădui credința creștină, neexisitând nici o incongruență față de acceptarea serviciului militar și religia creștină, în cazul creștinilor din primele patru secole. Reflexia teoretică asupra accepțiunii de conștiință, a apartenenței la Biserica creștină și simultan la serviciul militar, a fost influențată de cazurile soldaților creștini chiar de la sfârșitul secolului II. Cugetările succesive au cunoscut o serie de formulări și soluții diferite cauzate de împrejurările politice și ecleziastice ale momentului, independente
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]