KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...152 153 154 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

vă rog! Marfă garantată, din porcul meu. Mănâncă cu poftă. Ochii Îi strălucesc. Bună țuica, bune și mezelurile. Poate sta cu fruntea sus În fața orișicui. Paharele se golesc, Brândușă le umple din nou. Se mai golesc o dată, Brândușă dă să apuce din nou sticla, dar Petru se opune demn. E de ajuns. Trec la șnițele și la vin. Șnițele sunt specialitatea Zorelei. Carnea e fragedă, vinul muscat. În soba de fontă duduie un arzător de opt sute. Pe pereții proaspăt vopsiți, umbrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Un sughiț ascuțit izbucni pe neașteptate din măruntaiele fierbinți ale lui Brândușă și-i curmă pe neașteptate discursul. Surprins, Brândușă rămase o clipă cu sticla În aer, apoi mai trase o dușcă zâmbind Încurcat, adică, de, se mai Întâmplă. Nu apucă să așeze sticla pe podea lângă piciorul lăzii care Închipuia masa, că un alt sughiț veni să spulbere Încrederea lui Brândușă În puterile tămăduitoare ale „Borsecului”. Înainte de a se Înfuria și a se recunoaște astfel Învins, apucă din nou sticla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
mai Întâmplă. Nu apucă să așeze sticla pe podea lângă piciorul lăzii care Închipuia masa, că un alt sughiț veni să spulbere Încrederea lui Brândușă În puterile tămăduitoare ale „Borsecului”. Înainte de a se Înfuria și a se recunoaște astfel Învins, apucă din nou sticla cu pricina și, ridicându-se greoi, o apropie de bec. O scutură bine, apoi așteptă Încordat ca bulele de gaz să dispară una câte una; ; repetă operațiunea În nădejdea că va obține infirmarea presimțirilor negre care Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
să se disocieze de o asemenea atitudine fatalistă nu doar lehamite simțea față de sine În acest viraj În care se angaja, ci și un soi de teamă În mod neașteptat iscată de propria sa ticăloșie când Îl văzu pe Brândușă apucând sticla de „Borsec” ca pe o grenadă și, ochind soclul Înalt al sobei, Îi făcu vânt. O mișcare simplă, total relaxată, fără umbră de resentiment, o despărțire dureroasă ai fi zis, dar calmă pentru că necesară. Gâtul scurt al sticlei verzui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
se zice că ar cuprinde toate sufletele când pășesc În rai după ce, evident, au trecut cu bine de purgatoriu. Corect, domnule Brândușă, aș putea zice, dacă Îmi este Îngăduit, chiar perfect. (Glasul Îi tremura, ce dracu, se foi pe scaun, apucă paharul, mai găsi o picătură de vin, bună și asta, Brândușă triumfa.) He! He! Vedeți că se poate? Avem rezerve, domnule profesor, vă garantez eu. În ce privește universul, hm Brândușă căzu o clipă pe gânduri; cu universul lucrurile păreau să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
zăpadă. Firma de neon a restaurantului o colora În mov. Un ceferist se Învârtea ca un licurici În jurul unui vagon. Agita felinarul, verifica sigiliile. Strigă ceva, puse felinarul jos, Își Îndesă mai bine căciula pe urechi, Își ridică gulerul mantalei, apucă din nou felinarul și porni spre cabină controlând din mers starea macazelor. Se simțea bine la gara veche. Cu doi ani În urmă, oprea la linia Întâi un tren cu patru, cinci vagoane din care, uneori, coborau doar controlorii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
apropiere. Ciudat era faptul că fețele clienților așezați la mese păstrau aerul preocupat al călătorilor de altădată. Ascultau distrați vorbe În doi peri, cu urechea la pândă, gata să prindă cel mai slab zvon de plecare a navetei și să apuce bagajele așezate prudent la Îndemână lângă scaune de grija hainelor erau scutiți pentru că nu le lepădau niciodată oricât de cald ar fi fost Înăuntru căci nu Întotdeauna se respecta ora anunțată În „Mersul trenurilor”. O joacă cu timpul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
zăcea undeva pe jos, se ridică și se agăță mânioasă de mânerul semnalului de alarmă. Acesta avea Însă o funcție pur decorativă Întrucât pe acea linie erau excluse accidentele și evenimentele neplăcute. Cu o uimitoare prezență de spirit, doamna Übelhart apucă valiza și Îi făcu vânt pe geamul deschis. Purtând numai lenjerie de corp și câteva flacoane de medicamente nu era deloc grea. Căzu la picioarele șefului de gară care privea mulțumit alunecarea de acum lină a vagoanelor. Surprins, șeful se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
se Îndepărta. Privise tot timpul deasupra lui, iar el Îi ura pe toți cei care Îi nesocoteau persoana. Înălță privirea ca din Întâmplare. La un pas de el, o fetișcană blondă Își ștergea lacrimile de pe obraz cu o batistă Înflorată. Apucă să vadă și ochii: verzi și mâloși. Prima măsură care se impunea dată fiind „eminența” mutării era să-și Împacheteze lucrurile. Apoi să le Încarce Într-un vagon. Mâine va da ordin să fie tras la peron. Altfel te muți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
vreo preferință pentru un profil anume. Licențiați să fie. Se Îmbrăca cu gust și dansa frumos, cu stil chiar. La votcă nu prea rezista ori, e bine știut faptul, stagiarii plecau din oraș atât de repede, Încât biata Sușu nu apuca să se obișnuiască cu băutura asta pe care, ea personal, o găsea mai puțin grozavă decât se zicea. În altă companie Însă nu obișnuia „să servească”. Șușu avea răbdare și Încredere nemărginită În procesul de privatizare care, iată, aducea În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
un cal alb, cam ca În Nunta lui Wajda, și cu un soldat sovietic. Ca ăla din parc. Păi, ăla era din piatră. Și normal dacă era monument. Ca reprezentare. Altfel, era rus. Acum nu mai e. Bine că am apucat și ziua asta. Când te gândești că unii au murit cu rusu-n parc. De-aia s-au răsucit crucile În cimitir. Ca să nu-l mai vadă. Numai alea cu fotografii. Unii au dat jos fotografiile. Ca să salveze crucile. Alții le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
momente de fericire. Nu era cazul deci să strice printr-o ceartă fără rost un bilanț atât de bun. Flavius-Tiberius se Îndrepta spre cabană cu ultimul transport de cutii. Ca să nu stea degeaba, hotărî să facă și el ceva; se apucă să șteargă antenele de praf. Despre citate și cuvinte ca mântuire ori ispășire și alte chestii care Îl frământau aveau tot timpul să vorbească. Cât timp mai poți amâna câte ceva, te poți socoti un om fericit. 6. În lumina posomorâtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Încetul podeaua, apoi, scaunele, patul, planșeta uriașă din lemn de tei. Ca să nu moară Înecați, Szántó a deschis geamul și desenele au Început să curgă În stradă, să inunde Piața Carolina. Puținii trecători priveau nedumeriți această cascadă de hârtie, unii apucau un desen, Îl priveau, apoi Îl aruncau făcându-și semnul crucii și Își vedeau grăbiți de drum. Cei care au știut să vadă Însă și să și descifreze numele artistului le adunau În grabă și le duceau acasă, fericiți că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
care va veni, Bejane, te va găsi În vârf! Sus, aproape de Îngeri. Când am auzit io de Îngeri care mi-am petrecut viața În mină și În cârciumi, am zis: s-a făcut. Și i-ați dat rinichiul? N-am apucat, că cumnatu' a mierlit-o a doua zi. Nici nu știu cum, dar a fost Înmormântare mare. S-a văzut mâna de meseriaș a lui Wellmann. Mai vinde mormântul? se interesă Petru ca Într-o doară. Da. Acum Înțeleg anunțul, zise Petru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
de citit”, altfel spus, aducea Glasul pe care Îl răsfoiau pe rând, bându-și liniștiți cafeaua și sporovăind. Lui Cain Îi mergea bine și vorbeau tot mai rar despre el. Scaunul său era Însă liber. Pentru orice eventualitate. Dacă Îl apucă din senin un dor de frig și zăpadă? Elveția e scumpă, iar Austria nu mai e nici ea cea de pe vremea lui Wittgenstein, Karl Kraus sau Adolf Loos. Măsuța lor de la Ajan rămase În viziunea lor singurul loc din oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
numai cu ocazia războiului, dar i-a plăcut Întotdeauna geografia. La hărți era neîntrecut. Putea desena și acum harta Europei cu ochii Închiși. O antenă parabolică cu harta color a Europei pe ea s-ar vinde poate mai bine. Se apucă de treabă. Începu ca de obicei cu Nordul. Țări cu granițe schimbătoare, orașe celebre, mări și oceane. Ajunse la Austria, o țară mică cât un petec de pantalon rupți În genunchi. Capitala Austriei e Viena. Ce urmează după asta? În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
de apă. Semăna cu gâtul viorii mele de Reghin. Simțeam În mine un val de căldură, un plus de energie cu care nu știam ce să fac. M-am uitat din nou În oglindă. Nu se schimbase nimic. Atunci am apucat gâtul viorii cu ambele mâini și am izbit oglinda. S-a fisurat În câteva locuri, din care pricină trupul meu semăna cu un vitraliu vandalizat. Oglinda era spartă, vioara nu o ducea nici ea prea bine. Am Început să cânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Ewing cu care, uneori, Își mai Înșela bărbatul. Se spovedea Însă de fiecare dată. Ar fi putut să Îmbrace alte haine și să Încalțe altceva, dar lui astea Îi trebuiau acum. Parcă ai fi Petöfi Sandor bătrân, dacă ar fi apucat să Îmbătrânească, Îi spuse fiică-sa, mare admiratoare a poetului revoluționar și farmacistă În propria ei farmacie, nou-nouță, Panaceea. Când avea puțin timp liber, răsfoia Înduioșată Lexiconul farmaceutic al lui Kazay Endre sau se gândea la farmacii vechi precum Arany

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
unde acum crescut cávouri cum case pe Hollósi Simon. Cine poate, cumpéră cávou vechi, cu blázon. Io nu ințeleg cum poți sta la un loc cu morți nobili. Ce să discuți cu ei? și apoi se tot scuzi che tu apucat sus acum ca in cúșetă la tren unde tot míros vine sus, che oameni suntem! Noroc che sus poți respira dache cévou spart púțin la acopériș. Vezi și cerul dache adus óchelari cu tine și nu păstrat familie la el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
pictat deloc, zicea Ziffer dus pe gânduri. Și ce-ai fi făcut? Întrebă Nagy Oszkár. Copii, dragilor, i-aș fi făcut copii, pur și simplu. O vreme, să zicem, acceptă Petre Abrudan. Dar când... mă Înțelegi... Atunci m-aș fi apucat să pictez. Ce? Întrebară toți trei. Amintirea tuturor senzațiilor. Un fel de ejaculare târzie, dacă nu chiar post-mortem, ricană Eugen Pascu, Întins la umbra unui copac din pânza sa fetiș Călărețul. Abrudan și Nagy Oszkár izbucniră În râs. De ce râdeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
necontabilizabile, și nu fac altceva decât să Însuflețească precum o răsuflare divină cenușa anului scurs, În care noi vom cultiva cu hărnicie alte himere, bio, cum se poartă acum, timp de 365 de zile. Unii dintre noi nici nu mai apucă recolta. Celelalte clipe sunt deja vechi, reciclate precum nisipul din clepsidre. Cu un discurs ca ăsta te duci la Armata Salvării sau la Balul Scepticilor Revoltați, Își zise Iolanda, tot mai aproape de ideea unei dezertări discrete, nedemnă de ea, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
tovarășa Mateievschi. De fapt, chiar era trist acel cântec care povestea foarte simplu povestea unei despărțiri. Doctorul Rancea Învățase rusește din pasiune pentru Cehov. Într-o excursie la Moscova, care avea În program și un spectacol la Balșoi Teatrî, a apucat să vadă Arbatul, În vreme ce mulți turiști din grupul lui erau ocupați cu micul comerț, avantajos și pentru români și pentru ruși: cine nu-și dorea un Vef sau o pereche de adidași la schimb? Atunci l-a Întâlnit pe Iuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Szilard. După prima noapte cu nevastă-sa, au chemat Salvarea. Femeie leșinase, iar Szilard plângea lângă ea și Îi arunca din când În când În cap câte o găleată de apă să o trezească și să-i spună ce nu apucase: că el o iubește mai mult chiar decât iubesc ungurii Ungaria Mare. Întoarsă acasă după o scurtă spitalizare, Ilonka și-a Întrebat bărbatul: Când o să mai leșin o dată, édes faszom? 29. Imediat după intrarea În noul an, Începură să sune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
amânată, erau tot atâtea semne că drumul ales era cel bun. Ea a zis că Îi este sete. El i-a Întins sticla de Volvic, apa ei preferată, dar ea a zis că vrea apă din fântână. Atunci el a apucat ruda de câțiva metri de care spânzura o găleată de lemn și a trimis-o, cu metodă, În adânc spre un ochi de apă aproape orb. Apa avea un gust sălciu. Când ți-e sete, nici nu contează, zise domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
bine. O să vezi. Totul se va aranja, omule, camarade, tovarășe, frate! Vru să adauge ceva lămuritor În legătură cu ultimul cuvânt, dar se opri văzându-l pe Grațian În ciorapi și-n cămașă, rătăcit printre omuleții de zăpadă. Ce l-o fi apucat? Înainte de a avea un răspuns la această Întrebare, omulețul Îl mai surprinse o dată prin ușurința cu care trecea de la o stare la alta: de la mânie la resemnare, de la imprecație la o anume toleranță, de la indiferență la o vagă curiozitate. De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]