7,476 matches
-
ochelarii. — Parcă aud un sfat de adevărat unchi: „Ține-te de patrulare, fiindcă Parker așa a ajuns șef. Urcă În ierarhie prin metode administrative, căci n-ai prestanță de comandant“. — N-ai deloc simțul umorului. Și nu poți scăpa de bicicletele alea de pe nas? Mijește și tu ochii. În afară de Thad Green, nu mai știu nici un polițist care să poarte ochelari. — Dumnezeule, ce dor ți-e de poliție! Cred că dacă ai putea să renunți la Exley Construction și la un salariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
puțin. Pastilele de benzedrină Își făcură efectul: Jack Își reveni subit. Conduse pînă la intersecția dintre 116 și Wills. O Întindere de dărăpănături din cărămizi de zgură compactată, cu ferestrele acoperite cu cartoane. Alei de pămînt bătătorit, un șir de biciclete: puști de culoare ambalînd fructe. Băieții lui erau drept În față: doi de la patrulare pe stînga, doi În uniformă și unul În civil pe dreapta. Înarmați cu guri-de-lup și cu puști. Jack parcă și se Îndreptă spre echipa de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
luat pe „Nu știu“ În brațe. Înapoi la atelier. Deschide ușa, taie lacătul. Echipa de pe dreapta nici nu mai cerea voie. Mai Întîi pătrundeau cu ajutorul gurilor-de-lup, cercetau locul fără mare grabă și apoi Își fluturau armamentul În fața de puștilor cu biciclete. Copiii de pe stînga Încercau să facă și ei pe grozavii. Unul dintre ei azvîrli cu o roșie pe deasupra capetelor lor. În replică, polițiștii au tras pe deasupra capului copilului, distrugînd un coteț și făcînd ferfeniță un palmier. Un lung șir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Merc mov, producție ’49, Împodobit la greu cu ornamente cioroiești. Număr de Înmatriculare de California, DG114, pe numele lui Raymond „Sugar Ray“ Coates. Doi dintre polițiștii de la patrulare scoaseră la iveală rapid niște sticle cu băutură. CÎțiva dintre puștii pe biciclete Începură să trăncănească: mașina era „vopsită mișto“. O mîță albă pășea agale pe alee. Tipii din partea stîngă Începură să țopăie de bucurie. Jack se uită printr-unul din geamurile laterale. Pe podea, Între scaune, trei puști cu repetiție, de calibru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ajungem prea devreme. N-avem nici o grabă. — Probabil că rabla asta începe să zornăie dacă încerci să mergi cu mai mult de șaizeci. În fond, ar fi bine să ajungem acolo cu mașina întreagă. Dar dă-i drumul, cred că bicicleta din spatele nostru vrea să ne depășească. — Uite, Michael, vaci! spuse mama ca să le distragă atenția. — Unde? — Pe câmp. Băiatul a mai văzut vaci, spuse bunicul. Lasă-l în pace. N-aude nimeni un zornăit? Nimeni nu auzea nici un zornăit. — Aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
observ. Se așeză pe marginea canapelei, cu spatele încovoiat și cu mâinile împreunate trist în poală. — Ce spuneai adineauri? am întrebat. — Vrei s-o iau de la început? — Pe scurt. În câteva cuvinte. — Îți solicitam o sponsorizare. Organizez o excursie cu bicicletele pentru spital, cu sponsorizare. Îmi întinse coala de hârtie A4, plină pe jumătate cu semnături. În câteva rânduri din partea de sus a hârtiei era prezentat evenimentul și se explica pentru ce se adunau banii. Le-am citit repede și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în gură. — Trebuie să te lupți cu chestiile astea, asta e șmecheria, spuse Fiona. Dacă e vorba de depresie, să-ți spun eu cum stă treaba, că am trecut prin asta. Dar știi cum e... Uite, de exemplu, excursia cu bicicleta de săptămâna trecută. A fost un calvar. Un adevărat calvar, fir-ar să fie. Dar cel puțin am cunoscut oameni, am fost după aceea să bem ceva și m-am ales cu câteva invitații la cină. Nu pare cine știe ce, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lungi, mai dese și mai complicate, până când am devenit o figură cunoscută la fermă, familiară tuturor celor care lucrau acolo, inclusiv domnului Nuttall însuși. Tot cam pe atunci, părinții mei au hotărât că eram destul de mare ca să merg neînsoțit cu bicicleta pe drumurile locale și după aceea vizitele mele s-au îndesit și mai mult. Unori, mama îmi făcea pachete cu sandiviciuri pe care le mâncam în livadă sau lângă iazul cu rațe, înainte de a porni să explorez clădirile de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
niciodată pe față - opera ei era imatură. Caracterizările personajelor erau slăbuțe, în comparație cu ale mele, și ortografia nu era prea grozavă. Cu toate acestea, ne făcea plăcere să ne arătăm unul altuia povestirile. Joan și cu mine ne duceam deseori împreună cu bicicletele la ferma domnului Nuttall. Era o călătorie scurtă, nu dura mai mult de zece minute și includea o bucată de drum fabuloasă - un coborâș nu foarte aprubt, dar suficient ca să prindem puțină viteză, să ne luăm picioarele de pe pedale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pedale și să ne avântăm înainte cu vântul biciuindu-ne fețele și șuierându-ne în urechi, în timp ce la coada ochilor ne țâșneau lacrimi plăcute de fericire. Bineînțeles că drumul înapoi era cu totul altceva. De obicei trebuia să coborâm de pe biciclete și să le împingem. Fiindcă eram copii cuminți, în mod nefiresc, cred acum - știam că părinții noștri se îngrijorau dacă lipseam mai mult de două ore, ceea ce însemna că la început vizitele noastre tindeau să fie răzlețe și pe fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
are nevoie de un loc liniștit“. A fost clar că doamna Nuttal a transmis repede această informație soțului ei, care a fost atât de impresionat, încât și-a asumat personal responsabilitatea acestei chestiuni: și când am făcut următorul drum cu bicicleta până la fermă și am deschis ușa grea cu balamale ruginite spre interiorul întunecat al staulului, am descoperit că noul meu refugiu fusese dotat cu un birou ( de fapt, cred că era un banc de lucru străvechi) și un scăunel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Suna amenințător. Da?! Nu ți-am spus? Am reușit să-mi iau zi liberă, deci putem merge în vale la un picnic, numai noi doi. — Mmm. Grozav! — Și în loc să mergem cu hârbul ăla enervant, m-am gândit să mergem cu bicicletele. — Cu bicicletele? — Da. Graham a zis că poți s-o iei pe-a lui. Nu-i așa că-i un gest frumos? Graham, care se întorsese să ia tacâmurile, îmi azvârli un zâmbet mailițios. Foarte frumos, am spus. Într-adevăr, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Da?! Nu ți-am spus? Am reușit să-mi iau zi liberă, deci putem merge în vale la un picnic, numai noi doi. — Mmm. Grozav! — Și în loc să mergem cu hârbul ăla enervant, m-am gândit să mergem cu bicicletele. — Cu bicicletele? — Da. Graham a zis că poți s-o iei pe-a lui. Nu-i așa că-i un gest frumos? Graham, care se întorsese să ia tacâmurile, îmi azvârli un zâmbet mailițios. Foarte frumos, am spus. Într-adevăr, foarte frumos. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bine cu corpul tău. Nu trebuie să aibă neapărat o anumită formă. Trebuie să recunosc că forma corpului lui Joan mă preocupa foarte mult în ziua aceea. Era o dimineață de vară la fel de fierbinte și făcusem aproape două ore cu bicicletele până să ieșim în câmp deschis. Imediat ce am ajuns într-un loc care i se păru potrivit lui Joan, ne-am trântit pe pământ și în minutele următoare, în ciuda oboselii, am fost extrem de conștient de plăcerea leneșă cu care își întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mă ținuse numai într-un urcuș, alegând drumul cel mai abrupt ori de câte ori ajungeam la o răspântie: uneori panta era atât de mare, că mai aveam un pic și leșinam, atât de greu mi-era să înaintez. (Inutil să menționez că bicicleta lui Graham nu avea viteze). Dar pe urmă am căpătat tot mai multă încredere și urcușul a fost mai ușor. În scurt timp, terenul a devenit neted și la un moment dat ne-am pomenit un drum nemaipomenit - cobora, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Eu am spus: — Trebuie să fie pe aici un hotel sau o cârciumă. Ea spuse: — E ziua de Crăciun. S-ar putea să fie rezervate toate. Peste câteva minute, liniștea aproape perfectă a fost spulberată de clinchetul și zornăitul unei biciclete care se apropia. Am întors capetele și am văzut un bătrân foarte corpolent parcându-și bicicleta la zid, apoi coborând treptele și îndreptându-se spre mare, cu un rucsac pe umăr și o privire hotărâtă pefață. Când a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ziua de Crăciun. S-ar putea să fie rezervate toate. Peste câteva minute, liniștea aproape perfectă a fost spulberată de clinchetul și zornăitul unei biciclete care se apropia. Am întors capetele și am văzut un bătrân foarte corpolent parcându-și bicicleta la zid, apoi coborând treptele și îndreptându-se spre mare, cu un rucsac pe umăr și o privire hotărâtă pefață. Când a ajuns la circa zece metri de noi a pus jos rucsacul și a început să se dezbrace. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a trimis Norman. În locul vostru, n-aș pierde multă vreme. Haideți, să vă arăt încotro e. I-am mulțumit și după ce a terminat de îmbrăcat și și-a împăturit frumos prosopul în rucsac, l-am urmat pe drum. — Mamă! Ce bicicletă faină! spuse Fiona de îndată ce o văzu de aproape. E Cannondale, nu? — Îți place? E primul ei drum. Am primit-o de la ăl mare: mi-au adus-o azi-dimineață. Mă pricep la biciclete - le-am folosit toată viața - și cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
rucsac, l-am urmat pe drum. — Mamă! Ce bicicletă faină! spuse Fiona de îndată ce o văzu de aproape. E Cannondale, nu? — Îți place? E primul ei drum. Am primit-o de la ăl mare: mi-au adus-o azi-dimineață. Mă pricep la biciclete - le-am folosit toată viața - și cred că asta e o frumusețe. Cântărește doar jumătate din cât cântărea bătrâna mea Raleigh: uite, pot s-o ridic cu o mână. — Și cum o simțiți la mers? — Ciudat, dar nu e rapidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ai nevoie de o cheie și poți să ți-l aranjezi singur. Fiona se ridică. E o idee. — Poți s-o încerci dacă vrei, spuse Norman. Să-mi spui ce părere ai. — Îmi dați voie? Mamă, ar fi grozav! Întoarse bicicleta și se urcă pe șa. Urc cu ea și vin înapoi, da? — Orice dorești. Am urmărit-o amândoi cum pedala în jos pe drum, la început nesigură pe ea, apoi căpătând viteză și încredere. Se retrase din câmpul lor vizual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mici de salivă zburând spre noi. Am sărit peste primul fel și am trecut direct la curcan, care era uscat, tăiat felii subțiri, aproape transparente și ca garnitură, un mic munte de legume îmbibate în apă. De unde știi atâtea despre biciclete? am întrebat-o pe Fiona, în timp ce își croia drum prin această construcție. Ai vorbit ca un adevărat expert. Avea gura plină de varză de Bruxelles și de curcan și la început n-a putut să-mi răspundă. — Am făcut rezumatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cont de faptul că ambele mele mâini și ambele mele picioare (goaleă Își aveau deja fiecare ocupația proprie. Am proptit telefonul Între ureche și umăr și am azvârlit țigara pe fereastră, reușind să evit În ultimul moment un curier pe bicicletă. Băiatul a urlat de câteva ori foarte puțin originalul „Băga-te-aș În mă-ta!“ Înainte de a pedala mai departe. — Da, Miranda. Bună, te aud perfect. — Ahn-dre-ah, unde e mașina mea? Ai lăsat-o În parcare? Din fericire, tocmai atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
luminoase, dispuse chiar deasupra ușilor liftului. La etajul al doilea ființa, numai pentru angajați, o sală de sport gratuită ultimul răcnet, cu un circuit complet Nautilus, cu cel puțin o sută de aparate de urcat scări, benzi de alergare și biciclete eliptice. Vestiarele erau dotate cu saună, căzi de baie cu vibromasaj și personal auxiliar alcătuit din femei Îmbrăcate În uniforme de cameriste, și exista chiar un salon de cosmetică, unde puteai beneficia de manichiură, pedichiură și tratament cosmetic În regim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că mă aflu la un kilometru depărtare de finalul ascensiunii și gândul mi‑a zburat la orele de rezistență pe care le frecventasem pe vremea când aveam timp de o sală de sport. O nazistă de instructoare, călare pe o bicicletă, lătra niște ordine În ritm absolut milităresc: „Aleargă, aleargă și respiră, respiră! Sus, oameni buni, sus pe dealul ăsta. Aproape ați ajuns pe culme! Nu vă lăsați tocmai acum! Urcați să vă salvați viața!“ Am Închis ochii și am Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sunet caraghios - strigînd tare, aproape Înspăimîntător, un zgomot care părea că se ridica și te urma pe străzi ca valul unei mări invizibile. În seara asta, pista era liniștită. Pe străzi erau copii - trei dintre ei se balansau pe o bicicletă veche, pedalînd șerpuitor și stîrnind praful. Poarta domnului Mundy era Închisă cu un zăvor mic și prețios, care-i amintea lui Viv de personalitatea proprietarului Însuși. Ușa de intrare avea panouri de sticlă. Stătu În fața lor și bătu ușor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]