20,803 matches
-
într-un context nesănătos. Mediul în care a trăit, mâncare neîndestulătoare, apa argiloasă, lipsa comunicării, vederea zilnică, obsesivă, a porcinelor, i-au îngustat mult orizontul cunoașterii, recte dezvoltarea armonioasă, proporțională a trupului. Datorită muncii specifice, partea inferioară a corpului a căpătat o dezvoltare fără precedent, lăsând creșterea corespunzătoare a părții superioare pe seama viitorului. Și de corp este acela care până la brâu aparține prezentului, iar de la brâu în sus viitorului? — Dar lui Zbignew îi place și așa - observă, nu fără maliție, Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
observe?” Episodul 147 DISTRACȚIILE VENEȚIEI Multe și felurite erau distracțiile la Veneția; însă, prin caracterul lor permanent și sistematic, cele mai importante erau trei: balurile, plimbatul pe chei și privitul în larg. Vestite prin fast și bun gust, balurile venețiene căpătaseră în secolul de care vorbim o amploare tară precedent, desfășurându-se în cele mai variate medii, fără deosebire de avere, sex, cultură. Mai reușite erau, evident, balurile de gradul I la care lua parte high-life-ul Veneției și care se făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ani de zile la Porțile Orientului numărul personajelor feminine „importante e extrem, inadmisibil de scăzut”, nu indică, așa cum crezi, misogismul autorilor, ci numai realitatea tristă, că în secolul al XVII-lea când se petrece acțiunea descrisă de noi, femeia nu căpătase amploarea, dimensiunile dezvoltării de astăzi, mărginindu-se, cu excepțiile bineștiute (vezi și A. de Souzenelle, Mission de la femme dans la perspective des anciensî la o medie de 1,58-l,60 metri. Ca să te convingi că ne bănuiești degeaba și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de exemplu, i-am înconjurat pe sârbi de două ori și ei nici nu și-au dat seama. Episodul 219 ANUL NOU OTOMAN — Aspră viață - făcu Metodiu. O viață cu adevărat spartană, dar fără de care imperiul dumneavoastră n-ar fi căpătat strălucirea și întinderea de astăzi, cu totul și cu totul meritate. Ești un drăguț - spuse turcul cu modestie. — Și totuși - continuă Metodiu încurajat - îmi vine să mă-ntreb: când oare găsiți răgaz în toiul atâtor campanii să vă mai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și măruntaiele. Cu câteva ore înainte, văzuse mulți vulturi și toți păreau să zboare înspre munții ce rămăseseră în urmă, atrași probabil de cadavrul primului nefericit pe care acei sălbateci îl asasinară. Doamne ajută! murmură din nou. Luna întârzia să capete strălucire. Nervii și nerăbdarea îl măcinau pe dinăuntru și își dădu seama că simțea nevoia să meargă, deoarece însuși faptul că vedea cum fiecare pas îl apropie încă un pic de țintă făcea să-i calmeze tensiunea ce părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fratele meu, trebuie să rămîi fratele meu. Ce sărace sînt dialogurile noastre interioare În Închipuirea celor care ne surprind În momentele de absență. Cu cît mă Încăpățînez mai mult să scriu despre el, simt că-l trădez. Totul se maculează, capătă trăsăturile vulgare ale propriei mele fizionomii. Am obosit. SÎnt sigură că Grigurcu, care nu-i cunoaște decît poezia, ar putea să-l descifreze mai bine. Așa cum stă acum, de cînd s-a trezit, În halatul cafeniu de casă, adîncit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
satului elevii se plimbă de mînă sărutul se ascunde după ureche un trening albastru aleargă „se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge și muzele că vor rămîne amăgitoare năluciri“ parcă spun rugăciuni profane aici păgînismul capătă o aură creștină mă aflu Într-un Hyde Park bizantin trăiască libertatea kitschului jos lanțurile bunului gust sînt un pigmeu cu un inel de alamă În nas am descoperit În sfîrșit ceva care strălucește. La Șosea, pe o alee Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În cer. CÎte unul mai cu foc și mai În voce dă tonul cîntării: Te-am Învelit cu tunica, nașă, nașă Și nu ți-am făcut nimica, nașă draga mea Te-am Învelit cu mantaua, nașă, nașă Și mi-am căpătat beleaua, nașă draga mea și femeile Îi răspund cu glasuri gîdilate, gîfÎite Nașule, nu ie păcat I-auzi, i-auzi, i-auzi, i-auzi ia Să te culci cu fina-n pat I-auzi, i-auzi, i-auzi, i-auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
spui imediat ce știi, Walter, am spus fără să mă grăbesc. Altfel am să mă duc imediat la Catherine Hammond și am să-i zic că mi-ai povestit tot. Fața lui Walter nu putea fi mai albă. în schimb a căpătat o nouă strălucire, o peliculă lucioasă de transpirație. — Nu, nu... a scâncit. Am ridicat din umeri și m-am făcut că mă ridic. Walter s-a uitat terifiat la mine și a spus brusc: Nu! Te rog! Degetele din jurul genunchilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cărăbușului de a zbura și mai sus, așa legat cum era de picioarele de dinapoi. Nina îl arunca în aer, silindu-l să încerce să zboare sus, cât mai sus, și să atingă tavanul. După câteva sorbituri de bere, Dudu căpătase și mai mult curaj: - Ești ca și logodnica mea, te-am ținut în brațe când erai mică, Albă ca Zăpada! - O logodnică grăbită, cu un copilaș pe drum, spusese unul din tinerii muncitori de la construcții. - Asta nu privește pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în bucurii. A doua zi de la sosirea mea ninsoarea încetase brusc și în locul ei venise un îngheț de pomină. În bucătăria hotelului, oamenii povesteau că păsările căzuseră ca pietrele din înalt, corpurile lor fiind înțepenite de ger, și ochii oamenilor căpătaseră o lucire de mineral la ideea că totul putea să se oprească deodată, ca într-un muzeu al gheții. În apropiere de Lucerna, unde începeau satele, se auziseră gemetele morții; animalele - oi, vaci și porci, împietriseră de frig în grajdurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și ieși pe ușă, cu ditamai cuțitul în mâna dreaptă. - Mircea, oprește-te!! îi strigă aceasta din urmă. Mircea nu se putea opri însă așa ușor, ba chiar era de neoprit, astfel că toți cei care îl văzură pe stradă căpătară brusc certitudinea că marele Mircea Cârpenișteanu înnebunise. Desigur, nici nu le era greu să-și închipuie așa ceva, pentru că imaginea unui Mircea nebun, cu un cuțit de un metru strâns cu putere în mâna dreaptă, era cât se poate de grăitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Michael, din care numai ochii mai rămăseseră, înaintând întunecați asemeni unor planete verzi colosale, de un verde pal, evanescent, cu excepția interiorului, stingându-se ușor în așteptarea morții termice. Bolborosea vorbe înspăimântătoare, vrăji sinistre ce o făcură pe biata copilă să capete strălucirea morții pe măsură ce înghițea culoarul, neîndrăznind să mai întoarcă nicicum capul spre domnul director, a cărui fantomă se detașa din ce în ce mai puțin clar pe fondul negru de fum și inimaginabil al unei catedrale înalte de zeci de mii de metri. Pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
strălucirea morții pe măsură ce înghițea culoarul, neîndrăznind să mai întoarcă nicicum capul spre domnul director, a cărui fantomă se detașa din ce în ce mai puțin clar pe fondul negru de fum și inimaginabil al unei catedrale înalte de zeci de mii de metri. Pașii căpătară rezonanța Suspendării, înecându-se într-un ecou uriaș, inexistent până în acea clipă. Trecând pe culoarele unde apa curgea în neștire, susurând și picurând în lacrimi ale căror filamente erau aprinse, driblând cu pricepere stalagmite pline de bulbuci vâscoși, mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
naturală cu Plinius cel Tânăr și Guillaume de Poitiers jucând arșice. Succes! Primul concurent fu un lungan deșirat de pe Pământ, de undeva din Albania. Acesta urcă pe scenă cu o chitară construită de el dintr-un recamier care la tăiere căpătase o formă deosebit de grosolană și care mai suna și hâd. Individul cânta cu o singură notă, trăgând periodic de o singură coardă, cu nimic diferită de celelalte, și mormăia un singur vers, care, repetat a nouăsuteșaisprezecea oară, generă scoaterea acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
deși mulți nu mai aveau pe ce, fiindcă aruncaseră scaunele, astfel că rămaseră în picioare. Eu și Maro revenirăm cu greu la locurile noastre, plini de lacrimi și vineți la față. - Felicitări încă o dată, domnișoară Aurora, plusă Euripide, încercând să capete și mai mult bunăvoința tinerei. Felicitări. Haideți să auzim câteva comentarii despre acest text de geniu... cine dorește? Absolut nimeni nu dorea să facă vreun comentariu la adresa prozei Chiuveta de oțel. Oamenii schimbau priviri timide. Victorioasă și sfidătoare, Aurora aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nimeni nu știe și probabil că nici nu voi afla prea curând răspunsurile acestor întrebări, așa spumegând și plin de cea mai cruntă ură cum sunt, deși, cum am spus, simt că tocmai astăzi, în ziua aceasta a morții, voi căpăta toate cheile cunoașterii. Aș vrea ca măcar acum cineva dintre prietenii, părinții sau frații mei să scoată sabia și să mă cruțe de dureri. Insuportabile dureri. Dar nimeni nu îndrăznește, nu pentru că nu le-ar fi milă de mine, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îngrozitoare, sfârtecându-mă pur și simplu, cât de ciudat!! Cum, dintre toate morțile posibile, să ajung să pier din pricina unei clădiri, ba chiar numai a unei încăperi nebune, care prin suflul demonic al celor care o locuiesc și vizitează a căpătat ea însăși viață, identificându-mă astfel rapid drept dușman al ei și vrând acum să mă nimicească? Iată că... într-adevăr, ceva se întâmplă... iar eu nu par să-mi revin. Mă scufund mai repede probabil decât ar face-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
puternic am greșit, în ce clipă blestemată, astfel încât să nu mai merit dreptul de a trăi? Spune-mi, ca să mă pot căi! Unde ești, Salvatorule, arată-mi-te, Îți cer acum ajutorul, așa cum Ți l-au cerut și l-au căpătat de la Tine toți ceilalți frați și celelalte surori ale mele! Dar nu voi trăi. Sufletul meu nu poate merge mai departe. În ciuda dorinței mele extraordinare de a fi din nou omul care eram cândva, nu voi mai putea trăi, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nefericire căreia i-am fost hărăzit? Și cum să-mi explic faptul că nu se poate împlini decât în cel mai teribil păcat? Văd eu bine că mult prea adânca mea nepricepere nu numai că nu m-a ajutat să capăt acele chei ale cunoașterii pe care mi le-aș fi dorit, dar nici cu alte preocupări mai pământene nu se descurcă prea bine... cu nimic nu se descurcă prea bine, cu nimic din această lume, de vreme ce nici cel mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe lângă care visul pe care l-am avut, oricât de îngrozitor, nu este decât o palidă joacă de copii. Iată, se face acum cu-adevărat că sunt în continuare imobilizat în patul acela în care boala necruțătoare pe care am căpătat-o în urma păcatelor mele neroade mă țintuiește de ani buni ca între scânduri de coșciug și amarnic lințoliu, asemeni îngropaților de vii ai lui Edgar Allan Poe. Ce poate fi mai înspăimântător decât o astfel de realitate, precum și decât întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acea minte care să nu mă poată ajuta să găsesc răspunsul la nici o întrebare? Și chiar dacă aș fi avut răspunsurile, printr-o minune, oare aș fi putut întreprinde ceva cu ele? Nu cumva nimic, asemeni tuturor celor care le-au căpătat? Îmi amintesc și astăzi tragismul gândurilor și faptelor care m-au aruncat, aproape complet paralizat, în clădirea aceasta destinată celor pierduți, în casa aceasta de nebuni fioroși, care de care mai plini de păcate și mai rătăciți. De cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
clipa în care m-am născut. Să mă sprijin, cu mâinile mele uscate și sângerânde, de pervazul interior al ferestrei, să mă împing cu stârvul meu insensibil de picior paralizat în cine știe ce obiect aflat la capul patului meu, pentru a căpăta un sprijin nesperat, și-apoi să mă ridic cumva cu forța singurului braț pe care îl mai pot mișca. Ah, cât de greu... fiecare secundă a trupului meu bolnav mă doare cumplit, dar ce pot face, trebuie să văd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
neliniște. Eram într-o stare de alarmă sfâșietoare, stare specifică oricărei fericiri care se concentrează pe un spațiu de timp limitat, în loc să curgă liniștit și să se drămuiască în șuvițe subțiri, ani la rând. În mine, totul a început să capete chip dublu. Se dedubla, în primul rând, sentimentul timpului. Timpul meu începea dimineața, apoi urma întâlnirea cu Sonia, masa undeva în afara casei, plimbarea în afara orașului. Pe negândite, venea noaptea, când ziua abia scursă cădea ca o piatră în neant. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Sonia, masa undeva în afara casei, plimbarea în afara orașului. Pe negândite, venea noaptea, când ziua abia scursă cădea ca o piatră în neant. Era, însă, suficient să întredeschid ochii amintirii pentru ca imediat aceste câteva zile, atât de dense în impresii, să capete dimensiunea unor luni de zile. Dublă era și puterea de atracție pe care Sonia o exercita asupra mea. În prezența Soniei eram într-o stare de permanentă încordare, pe care mi-o crea dorința de a-i fi pe plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]