7,569 matches
-
dulci erau sărutările noastre și a început să aplaude. Tu ai murit de zece ani. La mulți ani și gata. Eu alerg repede-repede dintr-o parte în alta a camerei și mă lovesc tare de pereți. Ca să sune ca un clopot..." Cam atât. Așa se învrednicea să scrie "rivalul" meu Cristian Popescu în această perioadă. Aveai de ce umbla amețit și fermecat. Alte poeme, sfidător de bune, ale seriei, purtau numele: "Sfaturi din partea mamei", "Dana Popescu", "Arborele genealogic", "La parastasul bunicii". 317
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și mișcă lin evantaiul ca să împrăștie lumina de lună prin cameră, ca să-și aducă aminte mai bine. Eu alerg repede-repede dintr-o parte în alta a camerei și mă lovesc cât mai tare de pereți ca să sune ca un clopot. 314 DANIEL BĂNULESCU Băieții îl băteau pe umăr fericiți, de câte puteri le dovedea că posedă el. Pe Calomfirescu, din precauție, opriră mașina la capătul străduței, IF-ul expediindu-l pe Spînzu către casă, la Arvinte. Se dovediseră expeditivi. Era
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
foile cu degetul cel mic, închidea pe rând cărțile cu îmbrăcăminte grea de aramă și copci de argint, spunea rugăciunile pe dinafară, aștepta răspunsurile dascălilor ascunși în umbra stranelor și arunca lanțul cădelniței spre mulțime. Fierul suna limpede ca niște clopote mici, totul era numai un fum parfumat. O voce de bărbat cânta alături, se auzea tușea seacă a lui Grigore, și ginerele văzu verigile și cununiile în față, pe o pernă de catifea roșie. Se închinară bătând semnul rar, cuprinși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
șorțul lui mototolit. -Lau dus la locul de veci, cu patru cai și dric împodobit. Se strânseseră vecinii pe la porți. Ei mergeau împreună pe urma mortului, cu pași măsurați, lumea se uita, bărbații se descopereau, spunînd: - Dumnezeu să-l ierte! Clopotele băteau rar, cu sunete adânci, la Sfânta Vineri. Au intrat în cimitir, pietrișul potecilor scrâșnea. De la poartă, cârciumarul, cu finul Tache și cu Ghiță Bîlcu luaseră cosciugul pe umeri. Lăcrimau, în fata gropii deschise, așteptau prietenii răposatului, meșteri bătrâni toți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îndurat, au închis prăvălia, s-au îmbrăcat și au mers la plimbare. Grivița era plină de oameni. Pe drumul atunci pietruit, pe care-l uda primăria cu stropitoarele, treceau în galop caii bine țesălați, înhămați la trăsuri noi. Vizitiii băteau clopotele, să se dea lumea la o parte. Pe pernele albastre de catifea, ședeau răsturnați cu plăcere negustori pricopsiți, lângă nevestele sau ibovnicele lor, cu vestele închise la mai mulți nasturi, arătîn-du-și inelele groase de aur. Alături țineau bastoanele cu argint
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dăruit lucrurile? -l le-am împărțit. - Moliftele i le-ai făcut? - Le-am făcut. - Bine. Acu du-te. Baba Marghioala se scula în picioare, își freca genunchii amorțiți, pupa dreapta popii și se mai închina o dată, ieșind de-a-ndaratelea. Când băteau clopotele pentru slujba cea mare, de seară, babele ieșeau în prispa bisericii. Sufletul lor, ca hârtia. Coborau copleșite scările, una lângă alta, privind cerul dulce de primăvară. Trăgeau în piept miresmele proaspete și strănutau. - Răcii! zicea baba Tinca. - Trage-n biserică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Străuleștilor, dar în fața clopotniței se izbiră de un zid de oameni. 221 Erau milogii, vreo cincizeci de bărbați bărboși, numai zdrențe, care începură să huiduie și să lovească cu picioarele în burțile animalelor. Se făcu o învălmășeală cumplită. Zadarnic băteau clopotele tocmite. Fratele mortului se ridică pe trotuarul de pământ și începu să răcnească cerșind mila mulțimii: - Frați creștini! Nu intrați în păcat! - Voi sînteți frate cu dracu, nu cu Dumnezeu! strigau femeile, înghesuindu-se spre ușa fărâmată a dricului, prin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Doamne, în pământul tău!" Aveau niște glasuri dogite de beție, răsunând până departe peste câmpia încremenită. Păreau mulți și înalți, urmând celorlalți în trențele lor murdare, al căror miros pierise în frigul locului deschis. De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații îndirjiți. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
negre și crețe, și pe umeri își aruncaseră mindirele de culoarea boabei de porumb. Nu vorbeau. Țineau capetele aplecate în pământ și umbrele lor scurte atârnau într-o parte. În odaia lui Procopie se făcuse liniște. Peste Cuțarida răsunau acum clopotele de la cimitirul Sfânta Vineri. Sunetele lor pătrundeau până aici. Aerul limpede de afară era ca o apă luminoasă. Pe urmă, Veta nu-și dădu bine seama ce-a fost. Procopie se apropiase de ea, îi cuprinsese umerii și o sărutase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lângă altul multă vreme, încremeniți într-o îmbrățișare veche de când lumea. 270 Țăranii ședeau în același loc, ca niște curcani înfrigurați, cu mindirele lor roșcate pe umerii ridicați. Picoteau de-a-n picioarele. Dinspre Grivița tot mai cădeau sunetele curate ale clopotelor de la Sfânta Vineri. Lumina se schimbase puțin. Se apropia seara. Vetei i se făcu deodată frică. Avea în tot trupul o durere surdă, necunoscută. Strânse câteva ace risipite pe dușumele. v Orice poți să ascunzi în lumea asta, numai ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai auzea decât glasul gâtuit, îndepărtat: "Sparg la lemn'! Sparg la lemn'!" Gunoierul se întoarcea către Aglaia: - Că și tu, te iei după prostii d-astea, muiere bătrână și proastă! - O să vezi, mare minune dacă n-or bate până diseară clopotele la Sfânta Vineri! Spărgătorul de lemne cădea rar în Cuțarida. Nimeni nu știa de unde vine și unde se duce. Îi auzeau numai glasul dogit, pe sub uluci: "Sparg la lemn'! Sparg la lemn'!" 284 Îl cunoșteau și copiii. Era un om
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mine Dumnezeu, nu pe tine! Bocitoarele i-au acoperit glasul: - Ăl cu milă, ăl cu dor! Ăl cu milă, ăl cu dor! Copiii goniră o pisică ce trecuse pe sub dric, să nu ia sufletul mortului și să-l facă strigoi. Clopotele de la cimitirul Sfânta Vineri se auzeau de departe. Au ocolit puțin, au trecut pe Grivița, în cele din urmă au ajuns la locul de veci al croitorului. Când au început să cadă bulgării, femeia răposatului a picat grămadă la pământ
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ruină invincibilă. Cine i-o fi turnat atât entuziasm în decepții? A trăi în sens ultim: a deveni un sfânt al propriei singurătăți. Vrăjit în izolarea ta, ceasurile s-au oprit și Veșnicia a început să bată. Iar Dumnezeu trage clopotele spre cerul tău... Singurătatea e un afrodiziac al spiritului, precum conversația al inteligenței. Sânt atâtea posibilități de a muri în muzica lăuntrică, încît nu-mi voi mai găsi sfârșitul... Nu ești cadavru decât în lipsa de sonorități interne. Dar când simțurile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce crește progresiv în existență, unui vid în continuă dilatare și evoluție, ca o amenințare de dincolo de lume. Nu mai poți auzi în liniștea și tăcerea contemplației decât ritmarea timpului în tine, sunetul și pocnetul repetat asemenea unui dangăt de clopot într-o lume moartă. Drama omului și a timpului n-o trăiește decât acela care a separat timpul de existență și care în această disociere, fugind de existență, e apăsat de timp. Și acela simte cum crește în el timpul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie, și el? - el - ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de șiac, un comanac negru - în mâna lui cartea astrologică. Și ce cunoscute-i păreau toate. El nu mai era el. I se părea atât de firesc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Oare nu se mișcă lumea cum voi eu? El strânse c-o întunecată durere pe Maria la inima lui. Hurmuzul pământului ardea în salba ei de mărgăritare... Oare fără s-o știu nu sunt eu însumi Dumne...... " Vum! sunetul unui clopot urieșesc - moartea mărei, căderea cerului - bolțile se rupeau, jumalțul lor albastru se despica, și Dan se simți trăznit și afundat în nemărginire. Râuri de fulgere îl urmăreau, popoare de tunete bătrâne, vuirea nemărginirei ce tremura mișcată... O, gând nefericit! aiuri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
2276(II) VI Sânt oameni pe cari spirite de observație și femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură, oameni cu puțin spirit, dar de-un caracter tare, espres, consecvent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgând clopotul, ar fi știut îndată cu ce față să-l primească, dacă un actor bun i-ar fi auzit pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut, prin o acțiune reconstructivă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și ochii mei ce-i deschisesem. M-am pomenit tot pe mormanul de hlei și o ploaie amestecată cu piatră îmi izbea fața, pe când norii cei negri ai ceriului se sfârtica în mii de bucăți prin fulgere roșii ca focul. Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn și toaca se izbea de stâlpii clopotniței. Am fugit de pe morman, ud și plin [de hlei ], și m-am covrigit în clopotniță, cu dinții clănțănind și muiat până la piele; părul meu cel lung îmi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei murinde. Notele zburau când puternic, când încet, abia auzite, ca suspinele arpelor îngerești - era unul din acele cântece superbe a acelui maestro divin în țipetele {EminescuOpVII 190} sale, Palestrina. Murinda cânta... dar ce fel! Un timbru ca a unui clopot de argint... Cântecul pianului se stingea sub degetele uneia - cântecul pe buzele celeilalte se stingea și el? murinda, ce se ridicase pe cotul mînei drepte, recădea, încet, încet, cu capul în perini, cântecul se stinse, buzele amuțiră și deveniră vinete
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dendîi în sală. După mine toți. Câți rămăsese în sală, toți fură măcelăriți. Am luat puștile lor încarcate și, alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit tot ce ne ieșea în cale. Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu chiuietele bucuroase ale voinicilor noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulsei ușa cea mare și intrai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări. Își în toarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare pare că. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * - deși abia putea de picioare. Dup-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
departe în coridor, purtată ca de o mână nevăzută... el o urmă tiptil numai în vârful picioarelor, căci se spăimânta de zgomotul pașilor lui proprii. Flama-l conduse pân-la suișul unei alte scări, aici dispăru. În acelaș moment răsună iar clopotul din turn... ca un gemet ***. Îi trecu prin oase și măduvă acest sunet răgușit, evlavios, plângător. Era în întuneric total. Își întinse mînile și începu să suie și această scară... O mână rece ca a unui mort îi apucă stânga
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
săbii mari în mâni. Când cavalerul înaintă, toți ridicară sabiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică plutea mereu nainte-i, el o urma mereu, până ce mai era șase pași departe de sicriu; în momentul acela capacul sări de pe sicriu, clopotul sună a alarmă... o damă în giulgiu a[l]b și lung, de moartă, cu un văl negru pe față, se ridică încet din sicriu și-și întinse brațele spre el. în acelaș moment statuele sunară din săbii și se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un gentilom bătrân și bogat... Merse în fața unui palat vechi, zidit într-un frumos stil maur, înaintea căruia se-ntindea o grădină de pomi în floare, înconjurată de un grilagiu de fier cu vârfuri aurite... în bolta porții sună un clopot... I se deschise, portarul se plecă până la pământ înaintea lui... El trecu pe o cărare lungă în urma unei alei de castani, ajunse la scările nalte acoperite de un baldachin suspendat pe columne în forma lujerilor de crin, intră înăuntru... Sui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un moment pe dinaintea ochilor, ca o viziune scurtă, te-mbată... dar prelungită devine monotonă ca un balet încremenit sau o poveste adormită pe loc... - Cheamă pe demon... - Cezara! strigă Angelo tare. Cezara tresări ca lovită de un sunet ascuțit de clopot... Ea s-apropie cu fruntea sinistră de Angelo. De ce Cezara și nu Cezar? întrebă ea c-un grațios zâmbet. - Ce ceri socoteală pentru-n "a" mai mult, frumosul meu sclav. Nu poți aranja un concert [? ]... - O, da... Vrei să cânt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]