4,658 matches
-
care bunicii noștri l-au trăit deja - societatea românească liberală și burgheză dintre războaie. Cu avantajele, dar și cu limitele ei - vezi corupția sau centralismul excesiv, pe care le descoperim abia acum, deși sunt tare mai vechi! Viitorul e mai confuz ca niciodată, deși, o spun mereu, România se află pe drumul cel bun, cetățenii Încep să-și exercite drepturile constituționale fundamentale, există dreptul la libera circulație a persoanelor și a ideilor, votul eficace, universal și secret, garantarea proprietății private, libertatea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ce tind a Înlocui vechile vedete etc. etc. Dacă În lumea „artei croitoricești și a modei” succesele sau eșecurile sunt iute și exact sancționate de piață și de opinia mediatică, În arte acest lucru, se știe, e mai problematic, mai „confuz” și, oricum, cere o durată, un timp care uneori e capabil să Înfrângă brutal sau să detracheze voințe redutabile. Ultimul model, În ce mă privește, Îl iau din celebra școală impresioniastă franceză, cu creatorii ei mari și cunoscuți dintre care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
La insistențele mele, un pic cam nerăbdătoare probabil, Matei, În felul său „superior” și sarcastic, a tranșat: „Dragul meu, tu și «voi» Îl vedeți pe Nichita supradimensionat. Da, nu contest, el a avut o anume valoare și importanță În turbionul confuz și cam brutal al literaturii române comuniste a anilor șaizeci, dar... ca să ți-o declar ritos, da: nu cred că valoarea sa, a lui Nichita, poate trece granița României!”. Această dură aserțiune m-a șocat nu numai pentru că venea În contrast cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ca un Îndemn spre „altceva”. Spre o altă cale - și spre o altă cale! Deoarece, pentru mine, bucuria vieții, pe care, În momentele mele echilibrate, privilegiate, am simțit-o din plin și ca o răsplată pentru atâtea ceasuri negre și confuze, bucuria aceasta care le Întrece pe toate este, cred eu, În același timp și o celebrare a misterului. Dar nu acel mister pe care mulți inși Îl expediază În anticamera cercetării, rațiunii și a științei, ci „acela” care-l preocupa
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Înalță, cum o spune poetul, „fruntea spre stele!”. Sigur, aici nu suntem departe de axul Întregii opere dostoievskiene: suferința. Nedreptatea, injustiția cea mai atroce și mai repetitivă și chiar și crima care Îl „ajută”, până la umră, pe omul stingher și confuz de a se regăsi, de a „re-Întâlni alți oameni”, pe care, până atunci, În tumultul social și prins de interese tiranice care deodată Își arată fața derizorie, nu-i „văzuse”; Dostoievski, la finele secolului al XIX-lea „descoperă” Încă o dată
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
formele intuiției poetice, deși seamănă, la o privire superficială, cu ceea ce numim idei, adică legături noi Între două fenomene disparate - nu sunt idei propriu-zise, deoarece nu au claritatea și aspectul paradigmatic al acestora! Ele, intuițile poetice, tresar și se mișcă, confuz și contradictoriu, Într-o zvârcolire cel mai adesea respingătoare pentru spirite mai puțin răbdătoare, mai puțin „curajoase”, ca niște șerpi somnolenți În cuibarele lor, dacă vreți, sau ca acele animale oarbe care ies din coaja lor, Îmbăiate, Încleiate În sucuri
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În forma unui stat unitar și mândru, vreo jumătate de secol, sub comunism, decât să cadă „Încă o dată” din „cercul” stabilității și previzibilității evenimentelor și valorilor Într-un „alt” labirint, ce amenința să fie unul dintre cele mai „apăsătoare”, mai „confuze”, negator al tradiției și firii noastre, al realelor valori!? ( Voi analiza, În curând, poate chiar În această vară a anului 2006, aceste lucruri Într-un text ce va purta titlul Vinovăția românească, o temă care m-a preocupat imediat după
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Ă Apoi, după „ruptura social-politică”, regăsindu-mă din nou În poziția adolescentului aproape anonim și aproape marginal social, au izbucnit marile teme obsesive, cum le numesc eu, În cele patru romane pe care le-am publicat În acest timp „mizerabil, confuz și splendid, uluitor de prolific”. Îngerul de gips, În ’72, cu tema: „spargerea adaptării ca o formă a rezistenței, a viului” - ulterior, filosofii francezi au numit acest proces „deconstrucție”; În ’77, un studiu al kitschului, dar și al seducției politice
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acceptate de criticii de vârf ai generației mele și ai momentului; fiecăruia dintre opurile citate i s-au adus critici negative, radicale - evident, se sublinia mereu „talentul” autorului sau capacitatea sa de a creiona personaje memorabile! -, iar până la urmă, autorul, confuz, parțial nedumerit, dar și, Încă o dată, singur În brațe cu „noile” sale idei sau obsesii, a conchis că, ce să-i faci, „drumurile noastre” se pare că se vor despărți!... Iar faptul că trei dintre titlurile sale romanești, publicate la
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lui 1983 am produs un manuscris care în cele din urmă va deveni Mai puțin decât zero. Naram în detaliu vacanța de Crăciun a unui tânăr student bogat, de la o facultate din Los Angeles - mai precis Beverly Hills - , un tânăr confuz și ambiguu din punct de vedere sexual, și toate chefurile la care se împleticea și toate drogurile pe care le consuma și toate fetele și băieții cu care făcea sex și toți prietenii pe care-i observa pasiv cum alunecă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
interviu am fost numit de revista The Advocate chiar unul dintre Cei mai Interesanți 100 de Homosexuali ai Anului, ceea ce i-a scos din minți pe prietenii mei cu adevărat gay și a declanșat un potop de telefoane lacrimogene și confuze din partea lui Jayne. Însă eu nu eram decât un „farseur“. Nimic mai mult decât „o pușlama“. Eram pur și simplu „Bret“. De-a lungul anilor fotografiile mele în jacuzzi, la Playboy Mansion (eram unul din vizitatorii regulați când mă aflam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
După un interval de tăcere Paul răspundea cu obișnuita lui franchețe evazivă. „Hm, oboseala...“ Altă abordare: „De ce a amânat Bret întreaga etapă a turneului?“ O nouă tăcere îndelungată, apoi: „Hm, alergii“. Apoi o pauză și mai lungă înainte ca jurnalistul confuz să remarce timid: „Dar suntem în ianuarie, domnule Bogaards.“ Finalmente, după o altă lungă tăcere, Bogaard, cu o voce pierdută: „Oboseala...“ Ceea ce era urmat de o altă pauză foarte lungă, apoi într-o șoaptă abia audibilă: „Indigestie.“ Însă oamenii făceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să ne întoarcem în trecut. Joi, 30 octombrie 2 p e t r e c e r e a - Reușești să te imiți pe tine însuți de minune.“ Jayne mi-a spus asta după ce m-a privit cu o expresie confuză din cap până-n picioare, apoi m-a întrebat pe un ton înțepat ce anume reprezenta vestimentația mea pentru petrecerea de Halloween pe care o dădeam în seara aceea, iar eu i-am spus că mă hotărâsem să mă costumez pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-ți gura acum, te rog“. În seara aceea, în limuzină, mi-am dat seama că Jayne era în fond o persoană simplă, privată, o femeie care avusese șansa să reușească într-o carieră care i se părea prea rapidă și confuză și că îngrijorarea provocată de repetarea filmărilor explica de ce acceptase fără să opună rezistență să dau o petrecere pe 30 octombrie („Ne dați ori nu ne dați“ avea să aibă loc în seara următoare). Invitațiile fuseseră expediate via e-mail mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
grădină uriașă și bine îngrijită, cu flori ale căror nume nici nu le știam, iar dincolo de grădină se întindea un câmp ce ducea la liziera pădurii. Stafia n-a detectat nici un fel de stricăciuni produse de petrecere. Totul era imaculat. Confuză și impresionată, stafia se zgâia la vaza plină cu lalele proaspete care trona în mijlocul mesei din bucătărie. Marta era deja prezentă, făcându-și de lucru cu aparatul de cafea espresso Gaggia, în timp ce stafia mahmură, înfășurată în șicul cearșaf Frette plutea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se întoarse spre mine. - Eu nu înțeleg cartea asta nici acum. Dumnezeule, de ce oare nu le dau să citească Moby Dick? E absurd. E o nebunie! Fluturam cartea spre Jayne, când am observat că Sarah mă fixa cu o expresie confuză. M-am aplecat spre ea și i-am spus cu un ton calm, împăciuitor, rațional: - Iubito, nu trebuie să citești asta. Sarah privi temătoare spre mama ei. - E pe lista noastră de lectură, zise ea încet. Exasperat, l-am rugat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
micul dejun. - M-am spălat pe dinți, zise Sarah din nou, iar când asta nu câștigă nici un răspuns din partea lui Jayne, se întoarse spre mine. Bret, știu alfabetul. - Păi, ar cam trebui, i-am spus drept încurajare, în același timp confuz din pricina faptului că o fetiță atât de mândră că a învățat alfabetul trebuia să citească și Împăratul muștelor. - Știu alfabetul, declară ea cu mândrie. A B C D E F... - Scumpo, pe Bret îl doare rău capul. Te cred pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
puse stăpânire pe bucătărie. Toată lumea îmi ascultase povestea. Jayne ținea în mână un pahar de margarita spart și mă privea ciudat. Am remarcat pe rând că și ceilalți - Sarah, Marta, Robby, chiar Victor - mă priveau ciudat. Robby, arătând cu totul confuz, spuse în sfârșit ceva, calm și cu atât de multă demnitate de cât era capabil. - Cine a zis că vreau să merg ca... Vampirul Sângeros? Pauză. Voiam să fiu Eminem, Bret. - Doar pentru că tatăl tău a fost un descreierat când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
într-un ștrand care se închisese demult, când Sarah strigă: - Vreau pe toboganul de apă! - De ce? Era rândul meu să întreb. - Pentru că vreau să mă dau pe el! - De ce? - Pentru că te distrezi, zise ea cu mai puțin entuziasm, un pic confuză că era la rândul ei interogată. - De ce? - Pentru că... îmi place? - De ce îți... - Vrei să n-o mai întrebi de ce? zise Robby aprins, hotărât. Am aruncat o privire scurtă în oglinda retrovizoare și l-am văzut pe Robby foarte afectat. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
găsită într-un motel din apropiere de Route 50, chiar la marginea orașului Coleman, cu aproximativ un an în urmă. A fost dezbrăcată și băgată într-o cadă de baie, înmuiată în clor. - Poftim - era înmuită în glorie? am exclamat, confuz. - Nu, clor. Acid clorhidric, domnule Ellis. Am închis din nou ochii. Nu voiam să mă mai gândesc la cartea aceea. Avusese de-a face cu tatăl meu (turbarea lui, obsesia cu statutul social, singurătatea lui) pe care îl transformasem într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bărbat, purtând ceea ce părea a fi un costum. Și iarăși dispăru. Fără să vreau, m-am uitat din nou la Robby și la babysitter și la Sarah. Dar poate că nu era un bărbat, am gândit automat. Poate era Jayne. Confuz, m-am ridicat în capul oaselor, întinzându-mi gâtul să mă uit în bucătăria vecinilor, unde Nadine și Sheila umpleau bolurile cu zmeură, iar Jayne stătea lângă masă, arătându-i ceva într-o revistă lui Mimi Gardner, râzând amândouă. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
eram decât un pasager. 1 4 c o p i i i Urcând încet scările spre camera lui Robby, am auzit sunetele înfundate ale gloanțelor care sfârtecau zombii, emanând din, credeam eu, computerul lui. În capul scărilor m-am oprit, confuz, fiindcă ușa era deschisă, ceea ce nu se mai întâmplase, apoi am realizat că din moment ce Jayne și cu mine intrasem în casă fără să ne vorbim (s-a desprins fără un cuvânt de lângă mine, ducând în oficiul Martei coșulețul antistres primit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Robby se uitase la filmul ăsta noaptea trecută când Jayne și cu mine serveam cina în vecini și probabil nu scosese discul. Dar când am deschis player-ul, nu era nici un disc înăuntru. M-am zgâit din nou la televizor, confuz. Am luat telecomanda și după ce am apăsat pe INFO, am văzut că filmul rula pe canalul 64, o stație locală. Dar când am căutat în ghidul TV, filmul nu era programat pe nici un canal; și cum Robby se uita la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se va fi întors din Toronto.) I-am întrebat din nou pe copii cum se simt. Robby a dat din umeri și a încercat sincer să zâmbească după ce și-a mutat ochii de la mine. „Okay, cred.“ Sarah era, din fericire, confuză cu medicamentele ei și de-abia își trăgea un pulover pe ea. Marta urma să-i ducă pe copii la școală - indiferent ce se petrecuse aveau nevoie să se întoarcă la programul lor - și să-i aducă înapoi la hotel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un demon și o stafie? Până când am pus această întrebare restaurantul dispăruse. Nu mai eram decât eu și Miller într-un separeu suspendat în afara a ceea ce lumea reală însemna acum pentru mine. - Demonii sunt malițioși și puternici. Stafiile sunt doar confuze - pierdute, vulnerabile. Dintr-o dată Miller a dus mâna în geaca lui de blugi și a scos un celular care vibra. A verificat numărul de apel, apoi l-a închis. Pe tot parcursul acestei manevre a continuat să vorbească, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]