4,001 matches
-
serios de luat în seamă de aici este afirmația, sau zvonul, că cei doi poeți se cunoșteau de la vârsta de 17-18 ani, vezi observațiile noastre de mai sus, la scrisoarea Hanrietei prin care-i explică Emiliancei că Eminescu s-a fotografiat pentru Veronica la 18 ani, apoi la schița lui Eminescu din 1876 intitulată „La aniversară” și, în fine, la albumul confecționat de Veronica Micle în Mânăstirea Agapia, după moartea poetului, cu poezii de tinerețe de-ale lui dedicate ei poezii
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
preotul) / 13, 151, 155, 156, 160 Zlătescu, Petre / 13, 134, 147, 148, 150-160, 181, 192, 193, 214, 215 Ilustrații* STUDENȚI ROMÂNI LA UNIVERSITATEA LIBERĂ DIN BRUXELLES Emanoil Protopopescu-Pake Doctor în științe politice și administrative la Universitatea Liberă din Bruxelles (1867) Fotografie din anii '70 - '80 ai veacului al XIX-lea Vasile Conta Doctor în drept la Universitatea Liberă din Bruxelles (1872) Fotografie din anii '70 - '80 ai veacului al XIX-lea Alexandru C. Cuza Doctor în științe politice și administrative (1882
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
LA UNIVERSITATEA LIBERĂ DIN BRUXELLES Emanoil Protopopescu-Pake Doctor în științe politice și administrative la Universitatea Liberă din Bruxelles (1867) Fotografie din anii '70 - '80 ai veacului al XIX-lea Vasile Conta Doctor în drept la Universitatea Liberă din Bruxelles (1872) Fotografie din anii '70 - '80 ai veacului al XIX-lea Alexandru C. Cuza Doctor în științe politice și administrative (1882), respectiv în drept (1884) la Universitatea Liberă din Bruxelles Fotografie din anii '70 - '80 ai veacului al XIX-lea Alexandru Bădărău
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
Cuza Doctor în științe politice și administrative (1882), respectiv în drept (1884) la Universitatea Liberă din Bruxelles Fotografie din anii '70 - '80 ai veacului al XIX-lea Alexandru Bădărău Doctor în filosofie și litere la Universitatea Liberă din Bruxelles (1883) Fotografie din anii '70 - '80 ai veacului al XIX-lea Sor Moise Student la Bruxelles în 1929 Pașaportul lui Sor Moise cu prelungirea vizei de ședere la Bruxelles (1929) Sonea Finckelstein Studentă la Bruxelles în 1929 Pașaportul Soneei Finckelstein cu prelungirea
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
este Jupiter. I TRANZITELE În prezent, tranzitele constituie cea mai răspândită metodă de lucru din astrologia previzională. În momentul venirii noastre pe lume, redactarea temei astrale „Încremenește” cerul de naștere, reducându-l la un fel de instantaneu, exact ca atunci când fotografiezi un subiect În mișcare. Dar, cu toate că e vorba de un moment deosebit de important, planetele nu se opresc din mersul lor. Ele continuă să se rotească În jurul soarelui, iar În această cursă regulată se Întâmplă să formeze aspecte cu una sau
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
conțin imagini unice, imposibil de recreat. • Echipamentele trebuie să fie, pe cât posibil, mai dispersate, îndeosebi în cazul lucrului cu informații speciale. • Elementele din configurația fizică a sistemului care sunt deosebit de importante, cum ar fi cazul plăcii cu circuite, pot fi fotografiate la intervale regulate de timp pentru a compara fotografiile mai multor perioade în vederea depistării eventualelor modificări. Este posibil ca fiecare echipament periferic să aibă atribuit un număr unic de identificare, interpretabil de către calculator la deschiderea sesiunii de lucru și confirmat
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
Ionescu, preluată de alt învățător Toma Codrescu, rămasă necompletată după anul 1942. „ Studenți la sate Glasul nostru" era cu ochii și la vecini. Iată sub titlul „Studenții la sate",cum era popularizată Asociația studenților creștini tutoveni „Al. Vlahuță" din Bârlad, fotografiați în fața casei parohiale din Șuletea Tutova, cu prilejul serbării de la 3 august 1930, în ziarul nr. 20-22 din septembrie 1932 (foto). Uneori ziarul publica și gingășii, ca cea scrisă de Gheorghe Filiche, învățător în satul Priponești, locul copilăriei mele, și
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
confundând realitatea cu speranța... îl vizitase peste vară poetul 263 suprarealist Ștefan Roll, dintr-un impuls pe care încă nu-l pot desluși în determinările lui. L-a rugat să iasă în grădină, să se așeze cu fața la răsărit ca să-l fotografieze pe banca înconjurată de verdeață, străjuită de câteva tije solitare de floarea soarelui ale căror pălării, căutând lumina apusului, îi întorceau și ele spatele... Bătrânul poet era apăsat de acea tristețe din care omul știe că nu va mai ieși
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
ales această porțiune de realitate, să arătăm care sunt posturile noastre de observație, să indicăm măsura judecăților noastre. Obiectivitatea se raportează deci la perspectiva aleasă. Spre exemplu: obținem imagini diferite, dar corecte, ale aceleiași clădiri, în funcție de poziția din care o fotografiem: de aproape, de departe, din avion sau dintr-un unghi contraplonjat. Fără postulatul unicității realității, știința nu are sens. Reprezentările despre această realitate pot fi multiple. Toate științele au progresat, în măsura în care oamenii au reușit să separe viziunea riguroasă și pertinentă
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
nu mi se întîmpla înainte, structuri cuprinzătoare și profunde." Trei ani mai tîrziu, în cursul lui 1885, Vincent îi scrie lui Theo din Nuenen în Olanda, ca să-i vorbească iar despre concepția sa asupra picturii. Să pictezi nu înseamnă să fotografiezi, el nu vrea să picteze în mod corect, nici vorbă de a reda lucrurile așa cum sunt. Cu prețul propriei ființe el vrea să atingă acel ceva mai adevărat decît "purul adevăr": În vechile tablouri, personajele nu muncesc. Mă chinui zilele
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
asta scoțînd morcovi din zăpadă. (...) Spune-i lui Serret că aș fi disperat dacă personajele mele ar fi bune, că nu le vreau din punct de vedere academic corecte, spune-i că ceea ce vreau să spun este că dacă am fotografia un om care sapă, cu siguranță el n-ar săpa. (...) Spune-i că în ochii mei Millet și Lhermitte sunt în privința asta adevărați pictori pentru că ei nu pictează lucrurile așa cum sunt, ci așa cum ei, Millet, Lhermitte, Michelangelo le simt. Spune
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
vorba. Apoi Iașul oferea, prin studenții și muncitorii existenți aici, resurse mai potrivite revoltei, cu atât mai mult cu cât studenții, în 1988, și muncitorii de la Nicolina, în 1989 deja ieșiseră pe străzi, dând de furcă Securității, care filmase și fotografiase tot, declanșând apoi represalii îndelungate împotriva participanților. Chiar dacă teoria conspiraționistă potrivit căreia la Iași a fost organizată o diversiune pe 14 decembrie pentru ca revoluția să poată izbucni în celălalt capăt al țării pe 16 s-ar adeveri, rămân încă obscure
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
publicului, ci doar lui Însuși, ceea ce nu avea nici În clin, nici În mânecă cu talentul la pictură, dar avea de-a face totuși cu memoria lui. Cu privirea celor treizeci de ani marcați de sunetul declanșatorului unui aparat de fotografiat. De aici rezulta cadrajul - era un fel de-a spune la fel de bun ca oricare altul - tuturor liniilor drepte și unghiurilor tratate cu o rigiditate aparte, vag cubistă, ce imprima ființelor și obiectelor contururi la fel de greu de trecut ca și zidurile
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cercuri profesionale, dar nu pentru pictură. După primele aventuri juvenile, și În tot restul vieții profesionale, desenul și pensulele rămăseseră În urmă, departe - cel puțin așa crezuse până de curând - de situațiile, peisajele și oamenii percepuți prin obiectivul aparatului de fotografiat: materia lumii de culori, senzații și chipuri care Îi alcătuise căutarea imaginii definitive, clipa totodată fugară și eternă care să explice totul. Norma ocultă care ordona geometria implacabilă a haosului. Paradoxal, Faulques se simțea mai aproape de ceea ce căutase atâta vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de talent. Conștient de acest fapt, sistase de timpuriu primele Încercări de a se dedica picturii. Acum dispunea, totuși, de cunoștințele adecvate și experiența de viață necesară pentru a Înfrunta această sfidare: un proiect descoperit prin vizorul unui aparat de fotografiat, făurit În ultimii ani. O panoramă murală care să desfășoare, În fața unui observator atent, regulile implacabile care susțin războiul - haosul aparent - ca o oglindă a vieții. Ambiția lui nu aspira la capodoperă; nu avea nici măcar pretenția la o capodoperă, deși
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nimeni, cu excepția lui Goya, n-a mai Îndrăznit să privească un om cu adevărat atins de moarte, cu sânge adevărat În loc de sirop eroic În vine; cei care Îi plăteau pânzele din ariergardă Îl considerau nepractic. Apoi, ștafeta a preluat-o fotografia. Fotografiile tale, Faulques. Și ale altora. Dar până și asta și-a pierdut onoarea, nu-i așa? Să arăți oroarea În prim-plan e de-acum socialmente incorect. Până și copilului cu mâinile ridicate din vestita fotografie făcută În ghetoul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
franctiror răbdător, la fel pe o terasă din Beirut, pe malul unui râu african ori la un colț de stradă din Mostar, așteptând miracolul care să deseneze brusc, dincolo de lentila obiectivului, În camera obscură - riguros platonică - a aparatului său de fotografiat și pe retina lui, taina acelei urzeli nespus de complicate, care redădea viața vieții adevărate: o excursie la Întâmplare spre moarte și neant. Ca să ajungă la asemenea concluzii prin munca lor, mulți fotografi și artiști se izolau Îndeobște În atelier
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și, sub soarele care calcina drumul, se mișcau cu cea mai mare Încetineală, aproape fantomatici, fără alt zgomot decât duruitul surd al exploziilor din depărtare și târșâitul pașilor lor prin glod. Olvido n-a făcut nici o fotografie (aproape niciodată nu fotografia persoane, ci doar lucruri), dar, trecând pe lângă ei, Faulques s-a decis să fixeze pe peliculă acea imagine a sfârșelii. Așa că a dus la ochi o cameră foto și, potrivind obiectivul, diafragma și cadrajul, a lăsat să treacă două chipuri
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
artistic” Îi șovăia În memorie, trezindu-i o nemulțumire retrospectivă. În meseria noastră, spusese cândva Olvido (stând Într-un fotoliu cu mațele ieșite afară și rebobinând un rollfilm, cu aparatele În poală, În fața hoitului unui bărbat fără cap, căruia Îi fotografiase doar pantofii), cuvântul „artă” sună mereu a mistificare și scutece calde. Mai bine amorali, decât imorali. Nu crezi? Și acum, te rog, sărută-mă. - E o poză bună, a continuat vizitatorul. Se vede că-s ostenit, așa-i? Și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
zice, și-mi făceai poza. Da. Ai făcut clic și ți-ai continuat drumul, fără nici un gest ori salut. Nimic. Cred că nici nu te mai gândeai la mine, nici nu mă mai vedeai când ai dat deoparte aparatul de fotografiat. - E posibil, a acceptat Faulques, stingherit. Musafirul a arătat spre fotografie cu un gest vag. — N-am bănuit, a spus după aceea, la ce de lucruri aveam să mă gândesc În acești ani, uitându-mă la ea. Tot ce am
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din lume și din viață. Acel punct de vedere confirma caracterul geometric al acelei perversități, norma haosului, liniile și formele ascunse ochiului neavizat, atât de aidoma ridurilor de pe fruntea și pleoapele unui bărbat pe care Într-o anumită ocazie Îl fotografiase În decursul unei ore lângă o groapă comună, pe vine, fumând și atingându-și fața pe când Îi dezgropau fratele și nepoata. Nimeni nu dăruia nimănui privilegiul Îndoielnic de a vedea asemenea lucruri În obiecte, peisaje ori oameni. De la o vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
după căderea unei rachete a khmerilor roșii În Pochentonh, piața din Pnom Penh: un copil rănit, pe jumătate ridicat de la pământ, cu ochii Împăienjeniți de trauma exploziei, Își privea mama căzută cu fața În sus, pe diagonala cadrajului aparatului de fotografiat, cu capul spart de un șrapnel, iar sângele ei trasa șuvoaie foarte lungi și complicate pe țărână. E de necrezut, avea să spună Olvido Ferrara mult mai târziu (peste ani), la Mogadiscio, În fața unei scene identice cu cea din Pochentong
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Cei cinci litri ai ei curseseră deja, Într-un punct din timpul și spațiul situat Între piața din Pnom Penh și piața din Sarajevo: șanțul de scurgere de pe șoseaua care ducea spre Borovo Naselje. - Așa Îl vezi fără aparat de fotografiat, insistase Ivo Markovic. Se apropiase de zid, cu mâinile Încrucișate la spate, după ce Își potrivise ochelarii cu un deget, aplecându-se să privească o parte din pictură, acolo unde câteva tușe viguroase, ceva culoare aplicată pe desenul În cărbune, indicau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și să n-ai arme cu care să le oprești? Într-o dimineață, soldatul a fugit iepurește Împreună cu tovarășii lui, ca să-și apere pielea. Apoi, când supraviețuitorii s-au regrupat, iar el abia de-și trăgea sufletul, dumneata l-ai fotografiat. A urmat o tăcere. Faulques a tras o dușcă. Stătea aproape Împietrit pe scaun, atent la tot ce auzea. Celălalt se Întorsese iar spre pictură. Acum privea schița pădurii cu spânzurații care atârnau din copaci ca niște ciorchini cu fructe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Vreau să spun dacă, la sfârșit, ceea ce se petrece În fața camerei sale foto Îi e indiferent martorului sau nu. Pictorul a dus paharul la buze. Era gol. - Războiul, a zis, după ce s-a gândit o vreme, poate fi bun de fotografiat doar când, ridicând aparatul, ceea ce vezi nu te afectează. Restul trebuie lăsat pentru mai târziu. - Dumneata ai fotografiat scene precum cea pe care tocmai ți-am istorisit-o, așa-i? - Rezultatele lor, da. Am făcut unele. - Și unde ți-era
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]