KorAP: Find »[drukola/base=furie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...152 153 154 ...356 >

8,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

de a se ști ultragiat În tot ce era mai sfînt pentru el, batjocorit În propriul său joc, umilit și Înjunghiat de cel pe care se deprinsese să-l adore ca pe el Însuși, l-au asaltat cu o asemenea furie, Încît nimeni n-a putut Înțelege dimensiunile sfîșierii sale interioare. CÎnd medicul care venise să o consulte pe Penélope a confirmat că fata fusese deflorată și că probabil era Însărcinată, sufletul lui don Ricardo s-a cufundat În lichidul dens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
bătrîn și Înțelept. — Și ce urmărește Fumero scoțînd acum la lumină toată povestea? Nu ne-a luat prea mult timp ca să aflăm. CÎteva zile mai tîrziu, un Jorge Aldaya fantomatic și famelic s-a Înfățișat la noi acasă, aprins de furie și de turbare. Fumero Îi povestise că Julián Carax urma să se căsătorească cu o femeie bogată, Într-o ceremonie de un fast foiletonistic. Aldaya era ros de cîteva zile bune de viziunile pe seama celui ce-i pricinuise nenorocirea, Înveșmîntat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
lui era defectă și că nu putea face decît ceea ce a și făcut: i-a explodat În plină figură. Fumero știa asta cînd i-o dăduse, Într-o cutie, pe peronul gării Francia. Știa prea bine că febra, prostia și furia oarbă aveau să-l Împiedice să-l omoare pe Julián Carax Într-un duel perimat, cu onoare și zori de ziuă, În cimitirul Père Lachaise. Iar dacă, din Întîmplare, ar fi fost În stare să-și adune puterile și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
viața fiului său și, fără să-și dea seama, credea că, dacă Îl ajuta să o recupereze, poate că și el, la rîndul lui, avea să recupereze ceva din ceea ce pierduse, golul acela care Îi apăsa pielea și oasele cu furia unui blestem. În ciuda tuturor strădaniilor și spre disperarea sa, pălărierul a descoperit curînd că, În toată Barcelona, nu exista nici urmă de Penélope Aldaya și nici de familia ei. Om de origine umilă, nevoit să muncească o viață Întreagă pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Pumnii și brațele Îi sîngerau cînd prima cărămidă s-a desprins și a căzut de partea cealaltă. Cu degetele Însîngerate, Julián a Început atunci să scormonească pentru a lărgi acea fereastră tăiată În beznă. GÎfîia, epuizat și posedat de o furie de care nu l-aș fi crezut În stare. Una cîte una, cărămizile au cedat și zidul a fost doborît. Julián s-a oprit, acoperit de o sudoare rece, cu mîinile julite. A luat lampa și a așezat-o pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
să mă eliberez de bunăvoința portarului. Acum ningea vîrtos, trotuarele acoperindu-se cu văluri de ceață albă. VÎntul Înghețat Își deschidea drum prin hainele mele, măturînd rana care Îmi sîngera pe față. Nu știu dacă am plîns de durere, de furie sau de frică. Zăpada, indiferentă, a luat cu ea plînsul meu laș, iar eu m-am Îndepărtat Încetișor În zorii prăfoși, o umbră printre altele, deschizînd brazde În mătreața Domnului. 2 Pe cînd mă apropiam de intersecția cu strada Balmes

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de tunel. Somnul celor vinovați. Se lăsa seara cînd lespedea acelei letargii s-a risipit și am deschis ochii Într-o Încăpere Întunecată, străjuită de două lumînări istovite care pîlpîiau pe noptieră. Fermín, răpus În fotoliul din colț, sforăia cu furia unui om de trei ori mai mare. La picioarele lui, răsfirat În plînsul filelor, zăcea manuscrisul Nuriei Monfort. Durerea de cap se redusese la o palpitație lentă și călduță. M-am prelins pe furiș pînă la ușa Încăperii și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
zvîcnitură, Fumero Încercă să se descotorosească de mîinile acelea care Îi țineau gîtul imobilizat și mîna cu revolverul lipită de perete. Carax nu slăbea strînsoarea. Fumero mugi de mînie și Întoarse capul, mușcînd pumnul lui Carax. Era posedat de o furie bestială. I-am auzit clănțănitul dinților sfișiind pielea moartă și am văzut buzele lui Fumero mustind de sînge. Ignorînd durerea sau, poate, incapabil să o simtă, Carax Înșfăcă pumnalul. Îl desprinse brusc din perete și, sub privirile Îngrozite ale lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
i-o reteză Fumero. Palacios, predă-mi revolverul dumitale. Palacios rămase tăcut. — Palacios, repetă Fumero, Întinzînd mîna plină de sînge În așteptarea armei. Nu, șopti Palacios, scrîșnind din dinți. Ochii Înnebuniți ai lui Fumero se umplură de dispreț și de furie. Înșfăcă arma lui Palacios și Îl Împinse cît colo. Am Încrucișat o privire cu Palacios și am știut ce urma să se Întîmple. Fumero ridică pistolul Încet. MÎna Îi tremura, iar revolverul lucea, sclipind de sînge. Carax dădu Înapoi cîte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
l-am auzit departe, ca pe ecoul unei furtuni care se Îndepărtează. N-am simțit nici o durere. Impactul Împușcăturii Îmi străbătu coastele. Mai Întîi a fost o vîlvătaie orbitoare, ca și cum o bară de metal m-ar fi izbit cu o furie de nedescris și m-ar fi propulsat În gol vreo cîțiva metri, doborîndu-mă În cele din urmă la pămînt. N-am simțit căzătura, cu toate că mi s-a părut că pereții convergeau, iar acoperișul cobora cu toată viteza, parcă dornic să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
care Încă Îmi vorbea numai În monosilabe, cum avea să facă pînă la sfîrșitul vremurilor, mi-a acordat mîna fiicei sale cînd s-a văzut În imposibilitatea de a primi capul meu pe tavă. Dispariția Beei Îi mai retezase din furie, iar acum trăia Într-o stare de spaimă permanentă, resemnat că, În curînd, nepotul său avea să-mi spună „tăticule“ și că viața, prevalîndu-se de un nerușinat, peticit după ce fusese găurit cu un glonț, Îi furase copila pe care el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662

că a doua zi Oliver era acoperit de zgârieturi și vânătăi. Noroc că la timpul potrivit, când femeia dormea dusă Între ramurile lui, Oliver Îi scosese, vârându-i un prosop În gură, incisivii și punga cu venin, altfel femeia-șarpe, În furia ei oarbă, l-ar fi mușcat de gât pentru ca mai apoi, căscându-și gura și lățindu-și mereu trupul, să-l ingurgiteze, devorându-l pe-ndelete Înlăuntrul ei. Mult timp după această Întâmplare, Oliver fu cât se poate de prudent. Apăru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
În Matematică... Deocamdată e liber-profesionist...” „Și cum Își câștigă el pâinea cea de toate zilele?” „Propovăduind adevărul... „Prin urmare, e un trântor!” „În concepția lui Oliver, munca e un păcat...” „Dar trândăveala ce-i!?” zise starețul, cu fața Înroșită de furie. „Oliver e un liber-cugetător și În același timp un om de acțiune. Învățătura sa ne va scăpa de blestemul lui Adam. Oamenii nu vor munci nici măcar cu gândul...” „Și atunci ce vor face de dimineață până seara, vor trândăvi?!” Starețul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
trecătorii singuratici, stând la pândă după colț. Tactica cea mai simplă și mai eficace e să-i ignori cu desăvârșire. Dacă Începi să bați din picior, haita se retrage, dar numai după o clipă Începe să te atace cu o furie crescândă. În astfel de situații, trebuie să știi Întotdeauna să-ți păstrezi sângele rece. Dacă ai intrat În panică, tinzi să ajungi la spital sau s-o sfârșești lângă un gard. În lupta cu fantoșele, Noimann afișa un calm desăvârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
legătura Între cele două lumi... În privința muzicii, uneori schimba valsurile lui Strauss, care-l plictiseau, cu unul din marșurile lui Wagner. Accesele de gelozie constituiau pentru el un prilej de voie bună. La drept vorbind, Noimann făcea circ. Mimând o furie oarbă, se posta În fața oglinzii, trăgându-și palme peste față. Amanții totuși existau... Noimann dădea tot timpul nas În nas cu ei. El Îi numea pretendenți, admiratori sau pețitori. Oare Ulise, când se Întorsese, după atâtea peregrinări prin lume, acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
și argint, În mijlocul căruia strălucea fotografia Mathildei. „Acum ea sunt eu”, murmura Noimann-penitentul, aflat la picioarele lui Noimann-intransigentul. „Și dacă pe ea n-o poți avea acum, de mine poți dispune În orice clipă...” Pe măsură ce loviturile se Întețeau, creștea și furia cinicului. Cinci-cinci, șase-șase. Așa-așa... Curând Însă, cerbicia lui se potoli. Și În locul ei se instaură liniștea. Și apoi liniștea se transformă În compasiune. Cravașa Îngheță În aer. Bobițele de sânge se sparseră În cristale. Și cristalele se risipiră În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
culese și-l băgă În gură cu capătul aprins. Limba sa Îl roti printre gingii, umplându-se de scrum, apoi Îl Întoarse, așezându-l Între dinți. Fața penitentului căpătă o expresie sfidătoare. Privindu-l, Noimann-cinicul fu cuprins din nou de furie. Piciorul i se ridică de la sine putere, lovind mai Întâi plexul și apoi fața târâtorului. „Așa, așa” făcu acesta, privindu-l libidinos În ochi. „Loviturile dumneavoastră sunt pentru mine adevărată mană cerească. Loviți-mi, vă rog, și obrazul celălalt...” Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623

hârtie albastră, e aproape Întuneric, dar e ușor de ghicit că În cameră nu doarme decât un singur elev. Grințu se apropie tiptil de capul acestuia și-i toarnă dintr-o dată toată apa din cană pe față. Saltul plin de furie și oprirea la jumătate a Înjurăturii elevului, zâmbetul albastru pe care acesta și-l confecționează În timp ce se șterge cu mâneca pijamalei pe față, cuvintele lui de reproș blând, respectuos (Hai, tov pedagog, că m-ați și speriat, zău!), toate acestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
Tunetele părură numai ecouri ale căderii salcâmului. Erai deja foarte aproape de femeie când prima rafală serioasă de ploaie te făcu să simți prin cămașă apa rece ca gheața. Ai rupt-o la fugă spre sat uitând de reproșul plin de furie pe care te pregăteai să-l faci femeii. Alergai acum de-a lungul drumului de pământ În direcția din care venise tractorul cu cele două remorci. Atunci te-ai auzit strigat, vocea răgușită a femeii descoperise brusc numele tău, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
Însă cu privirile la fel de rătăcite ca și ale ei. El ținea În mână un buchet mare de flori de câmp (aceleași culori ca ale pajiștii pe care alergaseși mai devreme) și striga ceva, părea un reproș plin de tristețe și furie, părea că anunță o nenorocire de care numai voi, cei de sub umbrar, erați vinovați și pentru care numai el, cel care o prevăzuse de mult, suferea cu adevărat. Femeia păru să Înțeleagă prima despre ce e vorba și alergă desculță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
de sală. Mușu: — Noa, d’api că cine ești tu? Șef sală: — Mă, mucosule, pot să-ți fiu și tată! Zare: — Iote, bă, ne-am găsit rudele. Moșule, nu-ți dă „tăticu“ tău o masă dân alea rezervate? Șef sală: Furie crescândă. Spume. — Vă dau În brânci afară! Mușu: Semeție. — Noa, hai numa hai! Io mi-s moț, mă! Valerică: — Și vrai, bre, vrai o suticî, spune? În tot acest timp, ca o populație microbiană ce pulsează pe o lamă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
E cu spatele la cei trei și privește spre mare. Tace. „Eu sunt adus plocon În casa ei tocmai când femeia trebuia să nască. Nu știu cine m-a adus, bănuiesc doar, În fine, nu are prea mare importanță. Delatorul face o scenă de furie, femeia alta, secvență șoc, cum ți-am zis, ea probabil că vede că eu semăn cu Grințu bătrânul, scandal, chestii și femeia naște pe loc, tot un băiat se pare, dar după asta cade bolnavă, Înnebunește, ceva se Întâmplă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
jura, nu vezi că miroase a mămăligă arsă? Cei de pe margine râd. Al dracu’, moș Anton, pe toate le știe! Gavrilă intră și el cu figura Încă buimacă de somn, dar suficient de montată pentru ca toți să-i observe și furia. — Ce-i mă Tudore, tu-ți paștele mă-ti, vrei să-mi strici cazanul? Îi arde imediat două palme seci numitului Tudor, care-i totuși mai În vârstă decât el, și pune mâna pe crengi să scoată focul de sub cazan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
fi luate drept hărți. Există chiar și o călimară În fața bărbatului tuns scurt care este așezat la masă și ține mâna dreaptă În așa fel Încât se poate deduce că tocmai a lovit masa cu palma Într-un gest de furie sau de disperare. În stânga lui arde o lampă cu petrol, iar În dreapta, puțin Întors cu spatele, stă În picioare un bărbat cu beretă marinărească. Acesta privește peste umăr. Un grup de persoane Îmbrăcate destul de diferit și printre care se află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
bâzâie. Astfel. Am uitat să spun că În tot acest timp soția Învățătorului Popescu agoniza. Ea a murit abia după arestarea lui Florea. La moartea ei a venit și Niculae, nebunul satului, și acesta a fost un prilej de mare furie pentru bătrânul Învățător. În același timp el era ocupat și cu expedierea cât mai rapidă a celor doi prunci la orfelinat. Astfel. Până la urmă Radu A. Grințu a fost luat de sora unui anume Vergu, despre al cărui rol În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]