4,147 matches
-
Gigi, te face ăsta, cât îl vezi tu de nemâncat", răspunde corul din ce în ce mai excitat. "Da, vreau să mă bat", răspunde Gigi, taximetristul, împins pe nevăzute în față de o mână invizibilă, dar vocea nu mai este a lui. Ar dori să glumească, dar nu poate, este depășit de situație. Omul își dă jos cu grijă de la gât desaga murdară. Din ea extrage mai întâi un șervet murdar. Apoi un aparat de radio distrus din care ies intestine electronice colorate. Își fac apoi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
aceleași filme, aceeași muzică și mai ales că ne plăceam unul pe celălalt. R.P. Dar n-ați mai citit împreună din Proust, lipiți unul de celălalt. A.R. Acum ar fi trebuit să citim Șolohov. Mai târziu, pe când eram căsătoriți, glumeam și ne spuneam că noi o să divorțăm din „potrivire de caracter“. Aveam aceleași calități și exact aceleași defecte, ceea ce a dus de multe ori la coliziuni. N-am reușit să schimbăm mare lucru unul la celălalt, pentru că eram amândoi la fel de
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
amândoi în concediu medical. În anul acela s-a născut traducerea Povestirilor complete ale lui Kathe rine Mansfield și a tragicului ei jurnal de boală. Luam câte șaizeci de pastile pe zi - așa se trata pe-atunci tuber culoza. Și glumeam cu prietenii de acolo, le spuneam că noi doi ar trebui să ne-așezăm la un colț de stradă și să cântăm, pe melodia din filmul Cele două orfeline, „Aveți inimă miloasă, / El olog, ea ofticoasă“. Ceea ce nu ne-a
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
viață anihilată. Dar e, la urma urmei, viață. Altfel spus, condamnatul mai are posibilitatea să vadă cerul, să vadă un copac, să vadă un copil. E altceva decât moartea. R.P. N-aveți idee cât mă bucur că ați răspuns așa. Glumind, un prieten hâtru se întreba cum aplici legea talio nului dacă vinovatul e orb și nu mai are nici un dinte în gură. A.R. E o șaradă demnă de puterile Sfinxului. Susțin însă fervent dreptul la eutanasiere. Cu viața proprie
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
și cuțit, îmi cerea să mă ridic de la masă. Criticul îmi diagnostică sobru că sufăr de anorexie, auzeam prima oară termenul și l-am întrebat „ce-i aia?” și „cu ce se tratează?”. Mă lămuri în linii mari, încercând să glumească în final: „Se tratează cu un bun futai dimineața, la prânz și seara”, m-am prefăcut vexat de vulgaritatea lui și m-am dus în camera mea, lăsându-i să se bucure de niște papanași - „rămâne între noi, sunt foarte
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
scăpam din ochi pe rusoaică și ea îmi zâmbea ca mama lui Esenin - altceva nu aveam în minte; m-am lăsat dus de tic-tacul electrocardiogramei, ritmând „solsolmibemol”, asta ca să termin cu literatura. Când am coborât de pe masă, am încercat să glumesc: Koneț filma?, dar nu avu nici un efect, ceea ce mă îngrijoră imediat; cât m-am îmbrăcat afară, în anticameră, fetița și doctorița au rămas lângă aparat, discutând indescifrabil, revenind în anticameră unde tovarășa Rumianțeva puse ștampila peste EKG-ul meu și
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
scăpați de o mare belea. Allegro con brio, îmi povestiră discuția de la Goskino unde se ținuseră dârji în problema Cehoslovaciei - un an de încercări pe care o refuzaseră categoric, dar tovarășii sovietici țineau să știe cu orice chip („chipul uman” - glumi criticul de cinema) de ce n-o cumpărăm; nu insistaseră pentru Odessa cu Iliescu, aceea fusese demult, nu?, dar cu „Cehoslovacia ne-au bătut la cap juma’ de oră”, după expresia contabilului; oricât „tovarășul Vali le explica foarte clar”, ei nu
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
trăpaș din Vestul Sălbatic al hormonilor nestăpâniți. „Ai văzut ce frumos e?“, a susurat Veronica învârtind cafeaua din ibric și privind lung poza cu ochi negri, melancolici. „Ai văzut ce piele? Ce păr? Ce brațe? Ce pulpe?“ Am crezut că glumește, dar, observându-i expresia gravă și simțind admirația profundă - ba nu: evlavia! - din glas, am înțeles că, pentru Flutur Veronica, imaginea bărbatului-pe-blana-de-leopard reprezenta ceva major-existențial. Am tăcut, temându-mă să nu-mi scape vreo prostie, căutând să-mi agăț privirea
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Ce spirit clar... Câte n-ai putea face în țara aceasta, săracă în oameni! Păcat numai că ești așa de rău înconjurat... O săptămână mai târziu la Iași, la Jokey-Club (unde-și făcea regulat partida de bridge), Matei Cantacuzino discuta, glumea, râdea, în mijlocul unui cerc format în mare parte din partizanii și amicii lui Bădărău. Cucerit de atmosfera cordială a mediului, de franca bună dispoziție a celor ce-l înconjurau, Conu Matei izbucni jovial: Ce băieți de treabă sunteți! Ce buni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
bine pe românul ieșit la iarbă verde... etc.“ Un alt material a fost despre câți mici cumpără „românul“, iar la sfârșitul lui am fost puși în gardă: „Atenție, excesul de mici dăunează grav mărimii! Ne face prea mari.“ Deh, mai glumim și noi, să ne treacă timpul... ProTV a venit cu o notă puțin diferită în simfonia grătarelor de 1 Mai. O notă critică: „În Capitală, cine a vrut să scape de aglomerația din oraș a dat peste aglomerația din pădure
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
o dragoste nouă o șterge pe cea veche, adăugase Carlina. - Ce ai zice dacă te-aș cere de soție? - O! Ce-ți veni?! Nici nu ne-am cunoscut bine și vii cu o cerere majoră cu care nu-i de glumit. E mult prea devreme pentru așa ceva. - Dar tu nu ai auzit de dragoste la prima vedere?! - Acum sunt foarte indecisă și contez pe timp. El rezolvă totul, încetul cu încetul. De obicei îmi place să fiu statornică și pe cât sunt
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
facă eventual un consult mai amănunțit înainte de a te apuca de alte treburi?! Ai ochii roșii și pari extenuat. Mâinile îți tremură și ai slăbit foarte mult. - Nu-ți face griji. Nu ai nici un motiv să fii îngrijorată. - Cred că glumești! Nu vezi că situația este scăpată de sub control? Așa arată un om sănătos? Ca tine? Noi doi nu ne mai înțelegem. Nimic din ce fac nu este bun. Din nimicuri iese scandal. Nu mai putem continua așa. Dar tocmai când
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
teribil de rău! Cred că am să mor! - Nu vorbi prostii, nu poți muri, căută să-l liniștească Alin. Vom găsi un adăpost, o casă în care să ne putem băga într-un așternut cu nuferi calzi și lumânări aprinse, glumi Alin. Iar ție, Mihule, o să-și caut un medic. Această situație grea le putea influența bunul mers al grupului. Pe când ei tot vorbeau, dintro dată auziră ceva mișcându-se aproape de ei. Toți își indreptaseră atenția spre locul unde se auzea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
te-a mai interesat de noi? Ți-ai găsit alta? - Cum o cheamă pe noua ta achiziție? De unde este? - O cheamă Julia și tot de pe la noi este. - Cu ce se ocupă? - E spion! zise Nicky rânjind. - Ce fel de spion? Glumești? - Un spion adevărat! - Lasă-te de glume prostești. Nu m-am născut azi să cred toate aberațiile tale. Nicky, după toate glumele spuse îi povesti câteva istorioare despre cum se jufuiesc unii pe alții, fără scrupule, păcăliți de câte o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe doi dintre tineri (Paul Ipate și Tudor Aaron Istodor, ambii excelenți) ieșind din TAB ca să-și dezmorțească puțin picioarele și să fumeze o țigară, în timp ce colegii lor așteaptă răspunsul la parolă (hârtia va fi albastră). Este deja dimineață, tinerii glumesc, convinși că nu mai e mult și scapă. în secunda următoare, cei doi cad secerați de gloanțe. Ceea ce urmează poartă, tehnic, numele de flashback și rareori a fost folosit cu atâta îndreptățire și emoție ! Pentru că acei tineri care mor la
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
creștere, o înălțare, ceva imaculat, o lege, un frig aspru dar un aer limpede. În loc de aceste vorbe frumoase, palmele mele umede, sudoarea năclăind părul. Nu mă puteam mișcă de la fereastra, sângele urca, tâmplele mi se desfăceau încet : puteam să și glumesc : poate, în sfârșit, voi pătrunde << înăuntru >>”. Naratorul, Viziru, confundă realitatea imaginației cu visul și poartă dialoguri aparente cu personaje cum ar fi Antipa. Cu acesta ar avea un contract. Personajul îi da explicații naratorului despre trăirile, percepțiile acestuia din urmă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
poată atrage fluturii, să-i prindă cu delicatețe și să se bucure de ce-a dat Dumnezeu mai frumos pe lume, nu să-i cumpere cu 50 de lei. Scuză-mă! îl iau cu prietenie de braț, șoptindu-i: Am glumit... Îmi permit; ești prietenul copilăriei mele... Mă rog! strînge Ion din umeri, fă ce vrei, Mihai. Chiar și literatură. Dar ascultă-mă: păcat de tine! De mine?! Poate, Ioane. Depinde cum privești problema. Să nu uiți să-mi trimiți mîine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să dau foc manuscriselor, să retrag de la editură romanul în curs de editare și să opresc transmiterea piesei la Radio-Iași. Încep să simt cum crește în sufletul meu ura împotriva scriitorului din mine, care mi-a adus numai necazuri. Am glumit, dom' Mihai, am glumit, rîde inginerul Florea, oprind mașina în fața Consiliului Popular, lovindu-mă apoi cu palma peste spate. Nu dezarma! Succes! Le fac semn de rămas bun, cobor și pornesc în fugă spre intrarea în Consiliu. Portarul vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să retrag de la editură romanul în curs de editare și să opresc transmiterea piesei la Radio-Iași. Încep să simt cum crește în sufletul meu ura împotriva scriitorului din mine, care mi-a adus numai necazuri. Am glumit, dom' Mihai, am glumit, rîde inginerul Florea, oprind mașina în fața Consiliului Popular, lovindu-mă apoi cu palma peste spate. Nu dezarma! Succes! Le fac semn de rămas bun, cobor și pornesc în fugă spre intrarea în Consiliu. Portarul vrea să mă mai întrebe ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aș fi înjurat, Cristina, asta aș fi făcut, îi spun calm și apăsat. Surprinsă de vorbele mele, rămîne cu mîinile în aer, la jumătatea gestului de a-și scoate mănușile. Mă privește fix, așteptînd probabil să-i spun că am glumit. Ai impresia că am glumit, Cristina, dar te asigur că e adevărat ceea ce-ai auzit; m-am specializat în a fi vulgar cu femeile, îi spun la fel de calm. Tu?! izbucnește Cristina într-un rîs domol, alintat. Asta n-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aș fi făcut, îi spun calm și apăsat. Surprinsă de vorbele mele, rămîne cu mîinile în aer, la jumătatea gestului de a-și scoate mănușile. Mă privește fix, așteptînd probabil să-i spun că am glumit. Ai impresia că am glumit, Cristina, dar te asigur că e adevărat ceea ce-ai auzit; m-am specializat în a fi vulgar cu femeile, îi spun la fel de calm. Tu?! izbucnește Cristina într-un rîs domol, alintat. Asta n-o mai cred. De ce să crezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
meu rece, mult prea aspru, îi întunecă obrazul. O văd cum își mototolește în mîini mănușile, de parcă ar vrea să le arunce în cel mai apropiat coș de gunoi. Da-da, Mihai, murmură ea, acum îmi dau seama că nu glumești. Tonul tău, ba chiar și faptul că-mi spui direct pe nume, nu, nu mă supără asta; mă supără tonul pe care-mi rostești numele mă face să cred că ai ceva împotriva mea; dar nu pentru că ți-am refuzat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
La laboratorul de analize al instalației are numai laborante tinere și frumoase, dar nu am auzit niciodată ceva urît despre el. Se spune că el salută cu același ton pe inginera-șefă ca și pe femeia de serviciu, ba chiar, glumind odată, pe cînd eram toți trei la o bere eu, Vlad și Dinu -, Vlad i-a spus : "Măi Dinule, tu parcă nici nu ești bărbat..." "Bărbat sînt, i-a răspuns Dinu, dar nu și taur comunal, ca... alții", a surîs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că te apucă și pe tine burta. Lasă agenda așa, deschisă între noi, să văd și eu parametrii... Ptiu!... Mamă, ce tensiune!... Mai că mi-a trecut cheful de cacealma, rîde el. Gata gluma! Și mîine-i zi, și mîine vom glumi. Scoate barometrul! Mă ridic de pe scaun, trag din tablou cutia cu siguranțe și întrerup alimentarea cu curent a barometrului. Bateriile de rezervă ies imediat din circuit. Las cutia cu siguranțe deschisă, să-mi fie mai ușor cînd voi trece pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
era doar latura minoră a relației dintre mamă și fiică. Mo nica Lovinescu a spus-o răspicat: „Era prietena mea cea mai bună de joc și de serios, dublul meu înnobilat, conștiința mea cea mai înaltă. Profesoara din ea nu glumea însă cu educația. Nu mă răsfăța, mă crea. Încrederea ei mă obliga să mă mențin, cât de cât, la înălțimea imaginii pe care și-o făurea despre mine“ (La apa Vavilonului, p. 17). Latura ma joră era, după cum a dovedit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]