6,119 matches
-
prin inteligență reușește să supraviețuiască” ne situăm într-o întrebuințare literală a limbajului, pe când dacă spunem, precum Pascal, „omul este o trestie cugetătoare” suntem într-o întrebuințare nonliterală a acestuia. În primul caz, persoana care vorbește (scrie) vrea să comunice interlocutorului într-un mod direct ideea că „omul este slab bio-psihic dar că prin rațiune devine tare”; în cazul al doilea, Pascal ne comunică aceeași idee (ca idee de bază, deoarece pot fi deprinse și alte conotații) dar într-un mod
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Metafora nu este doar un „ornament estetic” ce îmbracă discursul, menit a emoționa, persuada, ci în aceeași măsură ea este o strategie discursivă, referențială, chiar dacă „slabă”, prin care locutorul poate urmări atât seducția cât mai ales îmbogățirea universului cognitiv al interlocutorului cu noi cunoștințe, „adevăruri”. Metafora este o excelentă și sugestivă modalitate sugestivă prin care fenomene complexe pot fi înțelese, comprehendate datorită analogiei puse în joc, deși ea lasă loc unor multiple interpretări și prin extensie unei doze de indecizie, susținându
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
lor este de a reprezenta modul de a fi al lucrurilor în lume” (apud Romedea, 1997:30). Așadar, pe dimensiunea sa referențială, limbajul se potrivește lumii pentru a „o prinde” și a o face accesibilă mai întâi locutorului și apoi interlocutorului. Această adecvare este intermediată de gândire și presupune, dacă nu o identitate atunci cel puțin o asemănare de formă sau structură între limbaj, gândire și realitate. Cu alte cuvinte, acestea sunt compatibile deoarece regăsim la fiecare nivel corespondențe între: cuvânt
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
pe dimensiunea referențială a enunțării - este orientată spre sau vizează (în sens husserlian) un obiect al lumii reale (lucru sau stare de lucruri), pe care intenționează să-l reprezinte cât mai adecvat prin intermediul limbajului pentru a asigura înțelegerea acestuia de către interlocutor. Așadar, o primă determinare a intenționalității cognitive a locutorului este pe dimensiunea raportării acestuia - prin limbaj - la lume sau la un segment al lumii, a cărei reprezentare sau cunoaștere vrea să o prindă în entitățile lingvistice pe care le produce
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cărei reprezentare sau cunoaștere vrea să o prindă în entitățile lingvistice pe care le produce. O a doua determinare a intenționalității cognitive a locutorului într-o intervenție discursivă, ar fi aceea că - prin dimensiunea referențială a limbajului - aceasta vizează, la interlocutor, o finalitate cognitivă: înțelegerea. Într-o intervenție discursivă predominant referențială, „atenția se concentrează asupra transmiterii exacte a informațiilor, a legăturilor dintre ele în vederea înțelegerii unui proces sau fenomen.” (C. Sălăvăstru, 1996:170). În anumite intervenții discursive, înțelegerea este asumată doar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în vederea înțelegerii unui proces sau fenomen.” (C. Sălăvăstru, 1996:170). În anumite intervenții discursive, înțelegerea este asumată doar ca mijloc și nu ca scop. Spre exemplu, într-o secvență discursivă predominant performativă, prin care se urmărește convingerea sau determinarea comportamentului interlocutorului, înțelegerea slujește acestor finalități. Intenționalitatea cognitivă a locutorului, în practica discursivă, presupune că acesta vizează o „înțelegere - scop” și nu o „înțelegere - mijloc”, altfel spus înțelegerea este un scop în sine. Înțelegerea, într-o situație de comunicare presupune atât discriminare
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de succes sau de eșec, putând fi „fericite” sau „nefericite” în funcție de realizarea sau nerealizarea acelei acțiuni. Din cele spuse mai sus putem trage concluzia că sintagma „performativitatea discursului” reprezintă caracterul acțional al discursului; faptul că prin discurs locutorul acționează asupra interlocutorului, influențându-l astfel la nivel cognitiv cât și la cel afectiv și volitiv-comportamental. Prin intermediul cuvântului și interlocutorului, locutorul poate acționa și transforma însăși realitatea. De exemplu, printr-o formulare verbală a unei rugăminți: „închide, te rog, fereastra!”, adresată unui interlocutor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cele spuse mai sus putem trage concluzia că sintagma „performativitatea discursului” reprezintă caracterul acțional al discursului; faptul că prin discurs locutorul acționează asupra interlocutorului, influențându-l astfel la nivel cognitiv cât și la cel afectiv și volitiv-comportamental. Prin intermediul cuvântului și interlocutorului, locutorul poate acționa și transforma însăși realitatea. De exemplu, printr-o formulare verbală a unei rugăminți: „închide, te rog, fereastra!”, adresată unui interlocutor, locutorul poate transforma mediul înconjurător doar prin cuvânt, fără a face altceva decât a spune (iar fereastra
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
interlocutorului, influențându-l astfel la nivel cognitiv cât și la cel afectiv și volitiv-comportamental. Prin intermediul cuvântului și interlocutorului, locutorul poate acționa și transforma însăși realitatea. De exemplu, printr-o formulare verbală a unei rugăminți: „închide, te rog, fereastra!”, adresată unui interlocutor, locutorul poate transforma mediul înconjurător doar prin cuvânt, fără a face altceva decât a spune (iar fereastra deschisă, acum câteva clipe, este în prezent închisă). Am putea spune alături de Ciorănescu, că enunțul performativ este „o formulă verbală” prin care „omul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
enunț constatativ poate fi și performativ, în sensul că poate fi folosit cu un scop performativ, iar un enunț performativ poate avea și un conținut propozițional. Spre exemplu, constatarea: „Alina citește” poate fi folosită de locutor pentru a i sugera interlocutorului „să nu o deranjeze de la lectură”; iar enunțul performativ: „Nu fuma, este dăunător!” are și un conținut propozițional: „fumatul este dăunător”. Prin urmare, în opinia lui, enunțând o frază oarecare, locutorul efectuează cel puțin unul din următoarele acte de limbaj
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
act locuționar, care presupune articularea și combinarea de sunete, cuvinte cu sens, semnificative, este „actul de a spune ceva”(Sălăvăstru) care poate avea un conținut propozițional; un act ilocuționar, care se săvârșește în spunerea a ceva (influențând asupra raporturilor dintre interlocutori), este „actul de a spune ce se face” (Sălăvăstru). Astfel, efectuez actul de a promite spunând: „Promit...”, acela de a ordona spunând: „Îți ordon...”, actul de a ruga spunând: „Te rog...” etc; un act perlocuționar care este produs prin faptul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și istorici ce țin de pragmatică. Rațiunea fiind, deci, abordarea integrală, sintactic, semantic și pragmatic. Surprinzându-se astfel faptul că enunțul este o entitate contingentă produsă prin enunțare de un locutor, într-un loc și moment anume, și propus unui interlocutor. Enunțarea este, prin urmare, condiția esențială pentru nașterea și ființarea enunțului, este „procreerea” enunțului, prin extensie a discursului. Actul locuținar este „actul de naștere” a enunțului, discursului. 4.2. Forța ilocuționară a enunțului Actul ilocuționar este considerat de Austin ca
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
actul de naștere” a enunțului, discursului. 4.2. Forța ilocuționară a enunțului Actul ilocuționar este considerat de Austin ca fiind unul din componentele unui act de limbaj. Fiind actul care se săvârșește în spunerea a ceva (influențând asupra raporturilor dintre interlocutori) el este recunoscut și ca “actul de a spune ce se face”. Terminologic, termenul ilocuționar este compus din latinescul in - în, în timpul și locuțio - vorbire, ceea ce justifică caracterizarea lui drept act care se săvârșește în spunerea a ceva. Astfel, efectuăm
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
al doilea enunț e o promisiune iar ultimul un ordin. (Romedea, 1999:24). Un act ilocuționar poate fi reușit sau nereușit, aceasta depinzând, printre altele, de faptul identificării, interpretării corecte a forței ilocuționare a enunțului de către receptor; cu alte cuvinte interlocutorul trebuie să recunoască dacă enunțul are valoarea unei solicitări, promisiuni, scuze, etc. pentru a ști cum să reacționeze la acest tip de intervenție discursivă. Cel care adresează o solicitare pe calea limbajului nu poate spera ca aceasta să se realizeze
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
limbajul, făcând din el un instrument: ne adresăm celuilalt pentru a-l ajuta, a-l înșela, a-l face să acționeze într-un fel sau altul”. Funcția “primă și imediată” a actului ilocutoriu constă în “pretenția de a modifica situația interlocutorilor”, situația lor imediată. Actul perlocutoriu, „servește unor scopuri mai îndepărtate, pe care interlocutorul poate să nu le sesizeze chiar cunoscând perfect limba”. (Ducrot, 1996:502-505). 4.3. Aspecte perlocuționare ale practicii discursive Pe lângă actul locuționar și cel ilocuționar, Austin propune
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
a-l înșela, a-l face să acționeze într-un fel sau altul”. Funcția “primă și imediată” a actului ilocutoriu constă în “pretenția de a modifica situația interlocutorilor”, situația lor imediată. Actul perlocutoriu, „servește unor scopuri mai îndepărtate, pe care interlocutorul poate să nu le sesizeze chiar cunoscând perfect limba”. (Ducrot, 1996:502-505). 4.3. Aspecte perlocuționare ale practicii discursive Pe lângă actul locuționar și cel ilocuționar, Austin propune și actul perlocuționar ca element al unui act de limbaj. Dacă actul ilocuționar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
perlocuționar, nu este altceva decât un mijloc, scopul fiind acela de a determina anumite efecte, rezultate care sunt de cele mai multe ori extralingvistice. În acest sens, Ducrot va afirma că, în ce privește actul perlocutoriu, “enunțarea servește unor scopuri mai îndepărtate, pe care interlocutorul poate să nu le sesizeze chiar cunoscând perfect limba” (1996:504). Iar Ricoeur va spune că efectele “fac din discurs un fel de stimul, care produce anumite rezultate; acesta este actul perlocuționar”. (Ricoeur, 1999:99). Dimensiunea perlocuționară a limbajului nu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
celălalt, fiind perlocuționară (discursul argumentativ e considerat ca discurs acțional) pentru că mai întâi este “interlocuționară”. Ea este orientată spre celălalt deoarece locutorul, argumentând în favoarea (sau contra) unei teze, are intenția de a acționa în vederea influențării și transformării universului psihocomportamental al interlocutorului, prin acceptarea și aderarea la teza propusă sau prin respingerea, refuzul acesteia. Prin acțiunea asupra interlocutorului, locutorul poate viza și o schimbare în lumea socială sau fizică. Spre deosebire de rugăminte, ordin sau interdicție, care acționează într-un mod direct, efectele perlocuționare
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
este orientată spre celălalt deoarece locutorul, argumentând în favoarea (sau contra) unei teze, are intenția de a acționa în vederea influențării și transformării universului psihocomportamental al interlocutorului, prin acceptarea și aderarea la teza propusă sau prin respingerea, refuzul acesteia. Prin acțiunea asupra interlocutorului, locutorul poate viza și o schimbare în lumea socială sau fizică. Spre deosebire de rugăminte, ordin sau interdicție, care acționează într-un mod direct, efectele perlocuționare fiind obținute printr-o intervenție discursivă directă, actul argumentativ face un “ocol justificativ”. Astfel, vom avea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
printr-o intervenție discursivă directă, actul argumentativ face un “ocol justificativ”. Astfel, vom avea la îndemână două posibilități de intervenție discursivă într-o anumită situație („consumul de droguri”): modul direct, “își interzic să te droghezi!” și modul indirect, în care interlocutorului i se argumentează faptul că “este nesănătos să te droghezi”, locutorul încercând să-i modifice convingerile, credințele, dorințele, plecând de la premisa că acesta, ca individ consecvent, este dispus să acționeze conform convingerilor inculcate. Prin argumentarea sfatului “nu este sănătos să
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
argumentează faptul că “este nesănătos să te droghezi”, locutorul încercând să-i modifice convingerile, credințele, dorințele, plecând de la premisa că acesta, ca individ consecvent, este dispus să acționeze conform convingerilor inculcate. Prin argumentarea sfatului “nu este sănătos să te droghezi”, interlocutorul trebuie să ajungă la concluzia că acest sfat este legitim, justificat și dezirabil. Cele spuse mai sus sunt o ilustrare a definițiilor date argumentării și argumentului, produse de autori consacrați. Astfel, pentru Perelman și Olbrechts-Tyteca, “obiectul acestei teorii este studiul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
S”. Oliver Reboul consideră argumentul, “o propoziție care, adusă într-o anumită situație de interlocuție, face să se admită o altă propoziție”. (apud Sălăvăstru, 1996: 283, 289, 291). Având drept scop aderarea la o teză sau asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acesteia punând în joc un edificiu mai mult sau mai puțin coerent de argumente (argumente bazate pe fapte, exemple, autoritate, analogie și altele) ce constituie conținutul, “materia” acestuia; și operații (operații logice: inferențe, raționamente, deducții, inducții, explicații
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
operații logice: inferențe, raționamente, deducții, inducții, explicații, implicații, disjuncții, etc.; operații retorice: de ordine, de “ornare”, interogația retorică, etc.) ce reprezintă forma argumentării. Acest edificiu de argumente și operații fiind pus în slujba concluziei sau tezei a cărei asumare, de către interlocutor, are ca efecte modificarea universului psihocomportamental al acestuia și a relației lui cu lumea socială sau fizică. Argumentarea are un caracter procesual, reprezentând actul discursiv de a convinge sau persuada, și un caracter dialetic, deconstruind anumite teze și propunând altele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
altele. Tezele vehiculate argumentativ țin în general de opinabil și mai puțin de “episteme” proprie demonstrației. Acest opinabil dă seama de subiectivitatea și imprevizibilul argumentării, acestea implicând imposibilitatea stabilirii unei căi standard de a impune aceeași opinie la mai mulți interlocutori. Eficiența unei argumentări în impunerea unei opinii ține de mai mulți factori: personalitatea și competența interlocutorilor, forța argumentelor puse în scenă, modul “fericit” de combinare a acestora, precum și alți factori contextuali. În general, argumentarea este pusă în relație cu demonstrarea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Acest opinabil dă seama de subiectivitatea și imprevizibilul argumentării, acestea implicând imposibilitatea stabilirii unei căi standard de a impune aceeași opinie la mai mulți interlocutori. Eficiența unei argumentări în impunerea unei opinii ține de mai mulți factori: personalitatea și competența interlocutorilor, forța argumentelor puse în scenă, modul “fericit” de combinare a acestora, precum și alți factori contextuali. În general, argumentarea este pusă în relație cu demonstrarea, uneori fiind chiar confundate. Demonstrația operând, mai degrabă, cu noțiuni formalizate, desemnează o operație discursivă care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]