4,844 matches
-
Însuși, În timp, să devină un scriitor autentic. Și-apoi... revenind la frumoasa, mândra Aurora de atunci, mi-era teamă și pentru propriul meu timp; știam că o femeie foarte frumoasă, foarte personală, cere tributul unui timp enorm; or, eu intuiam că propriul debut Într-o lume dușmănoasă mie și criteriilor mele estetice și ideatice va fi extrem de anevoios, dacă nu imposibil. Și atunci, așa cum după ce urmărindu-l vreo oră pe micul om care purta, pentru mine - dar și pentru mulți
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aici" nu le-ar îngădui conduita pe care un moment o exhibaseră. Umilit de propria-i neputință, Șerban plânge spasmodic. Mai profundă e influența lui Daniel Durban asupra profesoarei Donia Rașcu. Oripilată la primul contact de fizionomia străinului, aceasta îi intuiește apoi personalitatea și sfârșește prin a se îndrăgosti de el. Deși previzibilă, evoluția sa psihologică e totuși interesantă prin meandrele ei, în descrierea cărora autorul arată dexteritate. Cam la jumătatea romanului, citatele devin absolut obligatorii, pentru a face sesizabilă alunecarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asemenea lectură este corectă din punct de vedere istoric, dacă, prin urmare, apropierile propuse și înțelesurile identificate de Theodor Codreanu îi aparțin într-adevăr lui Eminescu sau sunt opera criticului. Nu poate decât să ne bucure împrejurarea că Eminescu a intuit atâtea direcții de înaintare a cunoașterii umane, că poemele lui conțin sugestii de o uimitoare actualitate nu doar poetică, ci și științifică. Dar nu cumva îi încărcăm cuvintele cu sensuri ce sunt ale noastre? Și, pe de altă parte, admițând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
termice a lui, entropia lui, a cărei lege a fost reevaluată de L. Boltzmann. În al doilea rând, modelul cosmologic platonician, bazat pe un principiu static. Or, însuși Einstein oscila între un model pseudostatic, curb și un model cilindric. Eminescu intuiește "curba în infinit a universului", refuzând principiul static și îmbrățișându-l pe cel pulsatoriu și rotatoriu. Imnul vedic al creațiunii, folosit în Scrisoarea I, prefigura, în fond, Big-Bangul. Monadologiei leibnitziene îi preferă arheul, ca principiu al identității numerice a formelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
trebuie să convenim că neîncadrabilul poet urmează deja, în anii '70, un ethos transdisciplinar, urcând azi spre noua paradigmă culturală a transmodernismului, de unde și apropierea lui de un spirit ca Basarab Nicolescu, savant român de talie europeană. Și Petru Ursache intuiește că este vorba de o nouă paradigmă culturală, cu atât mai mult, cu cât, în interviul final, Cezar Ivănescu face o mărturie pe linia filosofiei triontice a lui Ștefan Lupașcu: ""după opinia mea, încarnează noua paradigmă a spiritualității europene: o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mă va ierta pentru aparentele divagații, dar fără ele n-aș putea dovedi cât de fecund este modelul ontologic eminescian și cât de mare poet este Cezar Ivănescu, cel atins de aripa geniului. Nu știu dacă alt poet contemporan a intuit mai sigur tragismul condiției românilor, punând fierul înroșit pe rana adâncită de Cancerul istoriei moderne. Ca și Mircea Eliade, Cezar Ivănescu este perfect îndrituit să se considere Profetul lui Eminescu" (p. 139-140). Criticul ipostaziază, apoi, teroarea cancerului istoric în poezia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bază unei abordări psihanalitice a operei cezarivănesciene, îndeosebi când se dezbate, magistral, tema morții. Cezar Ivănescu a manifestat toată viața un spirit haiducesc împotriva răului. În testamentul său ultim, înregistrat pe bandă magnetică de către fiica sa adoptivă, Clara Aruștei, a intuit că teroarea istoriei poate fi înfrântă prin solidarizarea semenilor. Nu altfel văzuse Camus depășirea absurdului insinuat în existența oamenilor. Mai grea decât moartea i se pare poetului român neputința de a muri, așa cum se întâmpla la Bacovia, a cărei agonie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care-l apreciază pe marele poet. Dar într-o țară în care cultura joacă rolul Cenușăresei, este greu de spus când se va ivi Prințul izbăvitor și când se va produce această minune. Este de reținut însă faptul că "parabola" intuită de Theodor Codreanu denotă, înainte de toate, respectul față de valori și că o "carte" poate fi esențială pentru destinul unui popor. În cazul de față este vorba, firește, despre Eminescu. În continuarea acestei idei vine firesc cea de a doua secțiune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de "complexul Lear" la Eminescu, din Împărat și proletar, din Povestea magului călător în stele și, totodată, în viața și opera lui Bacovia. După această metodă, riscăm să îl aflăm și în Ghilgames și, identic, în Orbitor. Theodor Codreanu a intuit pericolul ("creatorul, insist, își domină complexele și-n asta constă puterea lui"), dar nu a rezistat atracției exercitate de speculații. Referitor la definirea "complexului Bacovia" (am înțeles că volumul lui Theodor Codreanu trebuia să se intituleze, exact, Complexul Bacovia și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pomenește atât de maturizat la 16-18 ani, încât el poate da numai capodopere, dar și medita asupra abisului ontologic, având curajul sa privească în centrul nopții moartea, repunând în ecuație poetică raportul dintre Eros și Thanatos." (op. cit., p. 163). Criticul intuiește o alchimie asumată superior: "Am văzut că Bacovia procedează, totuși, ca un alchimist. El încearcă să-și repudieze narcisismul, limitele eului, făcând un pas inițiatic decisiv (...). Această mișcare produsă la nivelul imaginarului constituie veritabila originalitate a bacovianismului. Având o conștiință
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lasă poezia fără obiect, iar pe poeți, cu mâinile goale, adică proprietari numai pe semnele de punctuație". Nimic nu s-ar întrevedea mai departe, poezia deja a murit fără tragicul și grotescul "trăiască poezia!". În pesimismul său absolut, Bacovia nu intuiește nici un alt început, decât, probabil, hoardele infinite de vorbe "goale, goale, goale". Or, ceea ce se întâmplă, criza contemporană vulgară, a invaziei visceralității, a pornografiei, demonstrând "moartea cea mai puțin demnă a poeziei". Este un scenariu bacovian, și atrag atenția că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care dă titlul întregii demonstrații "Complexul Bacovia". Ce să însemne aceste două cuvinte astfel potrivite? Bacovia a fost pacientul unor spitale de psihiatrie, a fost măcinat de o "schizofrenie care a îmbrăcat simptomele autismului". Nimeni, nici un doctor nu i-a intuit boala, în afară poetului însuși: "Nu mă lecuiesc doctorii." De fapt, s-a folosit de "pretextul bolii" pentru a-și alcătui un scut protector la agresiunile și stresul mediului. El voia "liniștea" în "țipătul" generalizat al lumii, așa că a jucat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
neînțeles decât s-a prefăcut George Călinescu a descoperi cu atâta magnificiență și suficiență. Dar, iată, vine un critic literar dresat profund în eminescologie, el însuși dătător de legi în domeniu, și, ca un inițiat de data aceasta, reușește incredibilul: intuiește esența celui mai mare poet român al secolului XX și ne descrie, într-o carte admirabilă, universul bacovian. Este o viziune posibilă, se pot aduce adaosuri, se pot redimensiona consecințele filozofice, estetice, mijloacele de expresie, dar esențialul este spus curat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
expresie, dar esențialul este spus curat și profund: unicitatea universului bacovian există, urmează să o luăm cu adevărat în posesie și să o reimaginăm în oricâte alte variante probabile. Nu ne găsim cuvinte pentru a lăuda pe cei care au intuit acest nou univers liric, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Felix Aderca, Eugen Lovinescu, Mihai Petroveanu, admirabilul biograf Constantin Călin, culminând cu prestația de excepție a lui Theodor Codreanu, care se dovedește, prin această probă de trecere, un mare critic literar, din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fragmentele" lui Theodor Codreanu sunt reflecții în marginea unor autori și opere, evenimente și întâmplări intrate în raza lui de interes și receptivitate. Le formulează așa de crocant, pertinent și dezinvolt de parcă ar vrea să ne convingă că le-a intuit bine problematica, sensul și mesajul. "Trilogia culturii este Voronețul filosofiei românești" (p. 34). Sau: "dacă Eminescu a dezvăluit geniul poetic al limbii românești, Noica i-a dezvăluit geniul ei filosofic. Primii detractori i-au reproșat lui Eminescu siluirea limbii. Primii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a-i face să râdă pe distinșii spectatori din staluri și de la galerie. Se pare că drama eroilor lui Caragiale începe și se continuă dincolo de dușumeaua scenei, în culisele neluminate și primejdioase ale teatrului. Sunt și alți comentatori care au intuit ecourile abisale ale părintelui Titircă Inimă Rea. Cioculescu a trecut, cu grație, pe lângă, dar investigația lui Theodor Codreanu țintește direct în miezul problemei, și din acest motiv, lectura cărții sale are un aer de ciudată prospețime și autenticitate. Să spicuim
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
O scrisoare pierdută se produce o fisură în "armonia cuplului primordial" și autorul recurge la asemănările de rigoare cu personajele din Iliada lui Homer. Eșecul Năpastei pe scenă demonstrează profunzimea piesei. Ori publicul nu i-a înțeles mesajul. Maiorescu "a intuit ceva" ca și în cazul nuvelei Sărmanul Dionis a lui Eminescu, recunoscând "cea mai puternică concepțiune a autorului" (p. 155). Discuțiile sunt contradictorii, dar se știe că tocmai asta demonstrează profunzimea creației. Puțini critici "s-au apropiat... de mașinăria ascunsă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o alesese" și pe care "și-l alesese" o dată pentru totdeauna" (p. 155). Autorul vede în această opțiune "cuplul adamic", ziditor sociogonic ori Orfeu și Euridice" (p. 156). Se pare că drama propune o lume greu de sondat și de intuit, la fel ca romanul Baltagul al lui Sadoveanu, cu o Vitorie Lipan radicală din perspectiva cuplului care suferă o "ruptură ontologică". Sunt posibile și alte interpretări, dacă îl avem în vedere pe Dragomir... ce îl împinge la crimă? Trăiește sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îl apropie de estetica și aparatul critic al lui Mihail Dolgan, dar și de cele ale lui Mihai Cimpoi. De fapt, prin acești doi mari cărturari ai Basarabiei, Theodor Codreanu aprofundează, în primă fază, opera lui Vieru, ca apoi, să intuiască momente inedite, originale în demersu-i critic atractiv. Savant de mare probitate profesională, Theodor Codreanu, are mai întâi grijă să treacă în revistă principalele opinii care au fost lansate anterior, inclusiv consacrarea unională. Scriitori, traducători și critici din republicile ex-sovietice au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
afară" (scria Al. Dobrescu, vezi Chipul și masca, în vol. Butoiul lui Diogene, Ed. Augusta, 2003, p. 90) intră în conflict, temperamental, în primul rând, cu un Maiorescu stăpânit de "voința feroce de a străluci", dovedind optică de premiant (cum intuise G. Călinescu). Om coleric, criticul își construiește grijuliu statuia, disciplinându-și energiile. Nevoia de autoritate este devoratoare. Aspiră spre statutul de leader și, în consecință, se automodelează răbduriu, suportând privațiuni și afișând o mască socială care a fost acceptată de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să facă notări de genul "deși nu se ridică la valoarea Fraților Karamazov, Demonii este o capodoperă. Personajele cele mai adevărate sunt Stravoghin și Kirilov. Senzația unei torturi de proporții cosmice străbate paginile cărții. Deformația ființei atinge apogeul. Dostoievski a intuit printre primii că omul se îndreaptă către boală și haos. Iată de ce în secolul nostru el a devenit cel mai actual artist al veacului trecut. Eu nu văd misticul în eroii dostoievskieni, ci o realitate psihică halucinantă..." Și cât de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale însemnărilor ca fiind discontinui, fragmentariste, antisistemice, lămurind totodată că nu atât scopul propulsator e demn de atenție, cât rezultatul însemnărilor: "Acest op e oglinda formării unui intelectual român din a doua jumătate a secolului al XX-lea" (p. 5). Intuim, așadar, un filon biografic al notațiilor. În capitolul aferent, Biografia, din Dicționar de idei literare (1973), teoreticianul Adrian Marino supunea analizei trei tipuri de biografie: documentar-istorică, de tip portretistic și de tip spiritual, genetic. În Numere în labirint, în obiectiv
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe,/ E un adânc asemene/ Uitării cele oarbe, a văzut punctul cel mai adânc al poemului, ca un centru al lui virtual (...), o adevărată variantă românească a Ființei." Distinsa Doamnă a intuit ceea ce N. Manolescu se împotrivește să accepte, că centrul virtual despre care vorbește este chiar centrul canonului literar românesc. La fel de refractar autorul Istoriei... este și față de Doina (care este "xenofobă"), Împărat și proletar (care este "lungă și greoaie"), Pe lângă plopii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin poezie în sine ceva foarte apropiat de poetica necuvântului a lui Nichita Stănescu, poetică pe care autorul Respirărilor i-o datora, cum rezultă din eseul comentat aici, Cuvintele și necuvintele în poezie. Miracolul înfăptuit de Barbu este că a intuit și practicat, în primele decenii ale secolului XX, conceptul poeziei ca realitate translingvistică: o limbă universală, ca și matematica, "dar care nu are nimic de-a face cu lexicul și gramaticile"." (p. 151) Analiza hermeneutică este dublată în permanență la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eu sunt, relativ, aproape, că la un semn aș putea merge la ea. În clipa aceea, mi-am dat seama că TU nu mă poți înțelege, te vedeam ca o citadină fără gustul concesiilor, știam că tu n-ai putea intui zbuciumul meu iscat de atâtea probleme neștiute”. Care sunt problemele neștiute, de ce o venerează așa pe maică-sa. Vorbește de o copilărie cu nopți albe, cu certuri, cu țipete, cu inima ticăind a îndurare, cu șoapte și lacrimi, cu mama
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]