15,723 matches
-
prefațează ediții din autori latini (Aulus Gellius, Persius, Iuvenal, Marțial), colaborează cu capitolele Iuvenal și Aulus Gellius la Istoria literaturii latine, elaborată de colectivul Catedrei de limbi clasice de la Universitatea din București (1986). Alcătuiește cursuri universitare (Morfologia istorică a limbii latine. Substantivul, 1985) și manuale școlare de limba latină. În „Studii clasice” publică, începând din 1959, bibliografia clasică românească. Ediții: Anton Pann, Pagini alese, I-II, București 1953, Povestea vorbii și alte scrieri, București, 1960, Fabule și istorioare. Nastratin Hogea, București
FISCHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287009_a_288338]
-
Iuvenal, Marțial), colaborează cu capitolele Iuvenal și Aulus Gellius la Istoria literaturii latine, elaborată de colectivul Catedrei de limbi clasice de la Universitatea din București (1986). Alcătuiește cursuri universitare (Morfologia istorică a limbii latine. Substantivul, 1985) și manuale școlare de limba latină. În „Studii clasice” publică, începând din 1959, bibliografia clasică românească. Ediții: Anton Pann, Pagini alese, I-II, București 1953, Povestea vorbii și alte scrieri, București, 1960, Fabule și istorioare. Nastratin Hogea, București, 1961, Scrieri literare, I-III, introd. Paul Cornea
FISCHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287009_a_288338]
-
html. Capitolul 7. Două perspective asupra lumii informațiilortc "Capitolul 7. Două perspective asupra lumii informațiilor" 1. Sun Tzu, The Art of War (Oxford University Press, Oxford, 1964), pp. 144-145 (capitolul 13, paragrafele 3-4). „Tzu” este varianta romanizată (transcrisă în alfabet latin) învechită, dar familiară a unui personaj chinezesc care s-ar traduce, în zilele noastre, prin „Zi”. 2. Sun Tzu, The Art of War, p. 146 (capitolul 13, paragrafele 9-10). 3. Sun Tzu, The Art of War, pp. 77-78 (capitolul 3
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
licență în 1931 magna cum laude, fiind angajat la Bibliotecă Centrală Universitară. Primind recomandarea Facultății, devine elev la Accademia di România din Romă, unde, până în 1933, se specializează în studiul latinei populare și redactează o teza de doctorat, La versione latină di Dioscoride. Tradizione manoscritta, critică di testo, cenno linguistico, pe care o va susține la Iași, în 1936. În 1935 și 1936 își va desăvârși pregătirea didactica la Seminarul Pedagogic Universitar, iar din toamna anului 1936 este încadrat asistent la
MIHAESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288112_a_289441]
-
și-a îndreptat atenția spre cercetarea, traducerea, editarea și prezentarea unora dintre scriitorii Antichității (Epicur, Lucrețiu, Heraclit din Efes, Horațiu și Vergiliu, Tacit, Aristofan). Principala să lucrare de sinteză, considerată moment de referință pentru studiile clasice românești, este Istoria literaturii latine (1947), din care s-a tipărit doar prima parte, De la origini până la Cicero. În această carte, clasicistul alătura unui bogat aparat de date istorico-literare numeroase glose critice, pe cât de pertinente, pe atât de agreabile, dezvăluindu-și nu numai apetenta pentru
MIHAESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288112_a_289441]
-
estetice, ci și înzestrarea de netăgăduit de comentator. După mutarea la București se concentrează mai ales asupra scriitorilor bizantini, pe care ii editează în colecția „Scriptores bizantini” (Procopius din Cesareea, Mauricius, Teofilact din Simocata). O atenție deosebită acorda cercetării limbii latine populare, domeniu în care i-au apărut lucrări fundamentale. SCRIERI: Istoria literaturii latine, Iași, 1947; De velitatione bellica, Paris, 1986 (în colaborare cu Gilbert Dagron); La Romanité dans le sud-est de l’Europe, București, 1993. Traduceri: Heraclit, Gânduri despre lume
MIHAESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288112_a_289441]
-
concentrează mai ales asupra scriitorilor bizantini, pe care ii editează în colecția „Scriptores bizantini” (Procopius din Cesareea, Mauricius, Teofilact din Simocata). O atenție deosebită acorda cercetării limbii latine populare, domeniu în care i-au apărut lucrări fundamentale. SCRIERI: Istoria literaturii latine, Iași, 1947; De velitatione bellica, Paris, 1986 (în colaborare cu Gilbert Dagron); La Romanité dans le sud-est de l’Europe, București, 1993. Traduceri: Heraclit, Gânduri despre lume și viața, Iași, 1940, Heraclites Ephesius, pref. C. Balmuș, Iași, 1943, Heraclit, introd
MIHAESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288112_a_289441]
-
din Iași (1898), își începe studenția la Facultatea de Litere din același oraș, transferându-se după scurt timp la Facultatea de Litere și Filosofie din București, secția limbi clasice, unde în 1903 obține licența cu teza O chestiune de sintaxă latină. Îi audiase pe Titu Maiorescu, D. Evolceanu, Grigore Tocilescu, C. Rădulescu-Motru, Ovid Densusianu, N. Iorga; printre colegi - Panait Cerna, Ion Petrovici, D. Caracostea. Colaborează la ziarul „România jună”, condus de A.C. Popovici (februarie și aprilie 1900), dar L. apreciază drept
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
1903 în revista „Litere și arte”, supliment al cotidianului bucureștean „Adevărul”. Colaborează ulterior la „Epoca” (1904-1906), foiletoanele publicate aici fiind strânse în Pași pe nisip (I-II, 1906). Obține locul întâi la examenul de capacitate și devine profesor de limba latină la Școala Comercială, apoi la Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești (1904-1906). Face studii în vederea unui doctorat la Sorbona (1906-1909). I se conferă doctoratul de stat după susținerea tezei principale, Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire, și a tezei
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
e prinsă câte o tăbliță explicativă, traducând simpatia sau prețuirea. Astfel, Dan Petrașincu, Ieronim Șerbu și Horia Liman sunt „discobolii”, iar Mihail Celarianu „seraful pogorât printre oameni”. Delimitându-se, memorialistul era în fond un cerebral ultrarafinat, care își revendica de la latini interesul pentru expresia clară, „liniară, geometrică, arhitecturală”, iar de la „rasa” sa de moldoveni, un anumit echilibru. Pagini de jurnal evocând ambianța de la Sburătorul au fost date la iveală de Monica Lovinescu (fiica criticului), Gabriela Omăt, Alexandru George și Margareta Feraru
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
înaintași sau urmași nu are puterea de percuție a observării critice și a formulării ei. El este unic la noi prin capacitatea de a cuprinde în fraza cea mai economic restrânsă personalități oricât de arborescente. Prin limpezime, proprietate și concizie latină, chiar când scrisul lui, de obicei dens și lapidar, i se eliberează în lărgimi și boltituri sintactice, ca în ultima perioadă de activitate, marele critic a dat stilului studiilor literare, între Maiorescu și Călinescu, o altă vârstă a maturității lui
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
publică îl va urmări în continuare multă vreme. „Ghimpele”, „Moftul român” fac din M. un trist personaj de comedie. Refugii îi vor fi poezia, cenaclul, colaborarea la revista simbolistă „La Wallonie” (Liège), la „Revue française” și la „Revue du monde latin”. Reapar „Literatorul” (doar câteva numere, 1886-1887) și „Revista independentă” (un număr, 1887). Încercări de a se salva de sărăcie sunt efemerele „Stindardul țărei” (1888) și „Straja țărei” (1889). Cu „Literatorul” din 1890 începe lupta pentru impunerea simbolismului. Articolul Poezia viitorului
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
ISTORIA LITERATURII CREȘTINE VECHI GRECEȘTI ȘI LATINE II De la Conciliul din Niceea până la începuturile Evului Mediu Tomul al IIlea Capitolul XIII AUGUSTIN Dacă, până acum, examinând literatura creștină din secolul al patrulea, am putut sesiza un numitor comun care a unit personalități atât de diferite cum sunt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mult și anume cât de bine cunoștea Augustin limba greacă. Cunoașterea aceasta a fost întotdeauna limitată, chiar dacă nu inexistentă; a sporit puțin în ultimii ani ai vieții sale. De obicei, el recurge la greacă acolo unde există deja o traducere latină și o face pentru confruntare și pentru a avea o confirmare; însă în general se folosește de traduceri latine. Cunoașterea limbii grecești era în acea epocă într-un regres tot mai accentuat: traducerile lui Rufinus servesc tocmai pentru a depăși
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a sporit puțin în ultimii ani ai vieții sale. De obicei, el recurge la greacă acolo unde există deja o traducere latină și o face pentru confruntare și pentru a avea o confirmare; însă în general se folosește de traduceri latine. Cunoașterea limbii grecești era în acea epocă într-un regres tot mai accentuat: traducerile lui Rufinus servesc tocmai pentru a depăși aceste dificultăți. Lecturile pe care Augustin le-a făcut din Sfinții Părinți greci au loc mai ales într-o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și meditației, pentru că mai crede încă în posibilitatea de a realiza un echilibru între neoplatonism și creștinism. În acest fel, temele și titlurile dialogurilor de la Cassiciacum au un caracter profan, iar lecturile care le subîntind sunt acelea ale unui neoplatonic latin din secolul al patrulea: în primul rând, Virgiliu și Cicero. Augustin se întreabă aici care este viața fericită, în ce constă ordinea care domnește în univers, care este supremul Bine; sunt toate teme cu caracter filosofic, chiar dacă scriitorul aderă deja
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
precauțiilor sale. Între sfârșitul lui 390 și începutul lui 391, el se găsea la Hippona, unde se dusese pentru a vorbi cu un funcționar imperial; în acea cetate era episcop Valeriu, un bătrân de origine greacă, slab cunoscător al limbii latine: el nu putea să predice așadar cu succes și era incapabil să-i combată pe donatiști. Valeriu s-a gândit să profite de faptul că Augustin se găsea la Hippona, unde era cunoscut deja cu siguranță pentru asceza și studiile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
II, Roma 1931, pp. 521-606; F. di Capua, Il ritmo prosaico in S. Agostino, ibidem, pp. 607-764; F. Darrell Jackson, The Theory of Signs in St. Augustine’s De doctrina christiana, REAug. 15 (1969) 9-49; H. Hagendahl, Augustine and the Latin Classics, Almquist & Wiksell, Göteborg 1967; I. Hadot, Arts libéraux et philosophie dans la pensée antique, Et. Augustiniennes, Paris 1984; E. Kevane, Agustine’s De doctrina christiana: A Treatise on Christian Education, „Recherches Augustiniennes” 4 (1966) 97-133; C.P. Meyer, Die Zeichen
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt consacrate așadar combaterii ereziilor și în special confutațiunii celei mai importante dintre ele, arianismul, în privința căruia Augustin reia multe din considerațiile avansate de teologia orientală, mai cu seamă de scriitorii din Capadocia, cunoscuți de el probabil doar în traducere latină. Fundamentală este apoi insistența asupra problemei relației dintre Persoanele divine: Dumnezeu este iubire și raporturile intertrinitare sunt raporturi de iubire. Ca să ni le reprezentăm, ne ajută chiar structura omului care a fost creat după chipul și asemănarea Domnului și păstrează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
XI-lea la separarea Bisericii din Orient și contradicțiile dintre Orient și Occident în privința relației Duhului Sfânt cu Tatăl și Fiul au avut ca punct de pornire teologia lui Augustin; chiar teologii orientali, deși atât de reticenți în privința operelor scriitorilor latini, au făcut o excepție cu Augustin care a fost considerat de ei o autoritate; în sfârșit, De Trinitate a fost tradus în greacă la sfârșitul secolului al XIII-lea de către monahul bizantin Maximus Planude. După clarificările făcute prin studiul despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să existe pe pământ; ea se va realiza pe deplin atunci când cetatea pământească nu va mai exista, adică după judecata de apoi. Nu e ușor de spus ce poate fi „cetatea lui Dumnezeu” (Pincherle preferă să spună „cetățenie”, reluând semnificația latină a termenului civitas, adică o comunitate de oameni legați între ei grație dreptului de apartenență la aceeași cetate). Este Biserica celor sfinți, dar nu este cetatea tuturor celor ce aparțin Bisericii fără distincție. Așadar, adevăratul său început este reprezentat de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
referi la operele scrise de el în anii anteriori și vor sublinia că soluția propusă de Augustin era aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și a unor precizări ulterioare, creștinismul latin nu va mai reveni la moralismul și raționalismul pre-augustinian care își trage originea din filosofia păgână. Concepția augustiniană despre har pare să ridice o problemă foarte gravă, aproape insolubilă: aceea a concilierii harului cu liberul arbitru. Dar așa cum bine observă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sq.), iar primele 57 de erezii au fost luate din rezumatul anonim (Anacephaleosis) al Panarion-ului lui Epifanie, iar numerele 58-80 probabil din opera analoagă a lui Filastriu din Brescia, la care se adaugă, în sfârșit, informații despre ereziile din spațiul latin. O funcție practică similară are Oglinda (Speculum), o compilație de precepte luate din Vechiul și din Noul Testament, care trebuia să servească drept reper pentru poporul credincios. Culegerea e alcătuită în esență din citate extrase din Scripturi, de la Exod până la Apocalipsă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1934. Alte lucrări mai importante apărute mai recent: V. Capanaga, San Augustin, Barcelona 1951; M. Testard, Saint Augustin et Cicéron. Et. Augustiniennes, Paris 1958; A.M. La Bonnardière, Recherches de chronologie augustinienne, Et. Augustiniennes, Paris 1965; H. Hagendahl, Augustin and the Latin Classics, Studia Graeca et Latina Gothoburgensia, Göteborg 1966; J. Oroz, San Augustin. Cultura Clasica y Cristianismo, Universidad Pontificia de Salamanca, Salamanca 1988. Actele unor congrese, Miscellanea, Studii omagiale. Congresso internazionale su S. Agostino nel XVI sedicesimo centenario della conversione, 3
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se întrevadă epoca lui Theodosius, încheiată în 395; dar tocmai marile invazii care au început în 406-408 și s-au succedat fără încetare de-a lungul întregului secol au caracterizat viața lumii mediteraneene și în special a Occidentului de limbă latină. Realitatea barbarică concretizată prin marile invazii din primii ani ai celui de-al cincilea secol nu mai era, firește, o noutate; se vorbea despre barbari încă de pe vremea lui Tacit. La început, problema avusese mai ales un caracter ofensiv, cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]