3,977 matches
-
rămăseseră, ca niște frontiere întunecate. Întinderea aceea de trupuri, unele prăvălite și gemând, altele încercând să se sprijine pe încheieturile mai puțin vătămate, altele lipindu-se de perete, de parcă ar fi căutat adăpost, arăta cenușie. Marginile colcăiau, dar întregul era nemișcat. Nu era nevoie de zăbrele, căci nu aveau unde fugi, spaima era și aici, și acolo. Iar gratiile creșteau pe dinăuntru, de nestăvilit, ca niște dinți care urcau, sfărâmând oasele feței, până se înfigeau în creier. Rada se întoarse spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privește neclintit. Pentru morți nu se ciocnește, părea ea să spună. Omul strânse din buze și lăsă încet mâna jos. Apoi, răzgândindu-se, duse paharul la gură și îl dădu pe gât. Începu să tușească violent, încovoindu-se. Rada rămase nemișcată, în picioare, fără să-i întindă un pahar cu apă ori să-l ajute în vreun fel. În cele din urmă, bărbatul se liniști și își șterse gura cu mâneca. Întinse mâna după sticlă și-și mai puse un pahar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
La început, Berti nu dădu atenție ritualului pietrei, dar, văzând că se repetă și se prelungește ore în șir, hotărî că ei doi trebuie să discute. Dăduse piatra deoparte și se pregătise să-i anticipeze reacțiile. Cum însă Rada rămăsese nemișcată, continuând să-l privească, fără nicio expresie, ca înspre piatra care fusese pe locul acela, Berti se speriase. Poate că boala ei avea un nume, poate că se mai îmbolnăviseră și alții, în istoria descoperirilor medicale nu bolnavii, ci doctorii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
simțiră, dintr-odată, că icnelile lui Iadeș, însoțite de zăngănitul de fiare, rămăseseră în urmă. Omul, cu fesul îndesat până la sprâncene, stătea în patru labe, uitându-se nătâng la un porumbel. Pasărea țopăi pe loc, până ce se hotărî să rămână nemișcată. Iadeș scoase câteva semințe și i le întinse, în căușul palmei. Pasărea ciuguli, după o scurtă ezitare. — Să moară mama, se minună Iadeș, dacă pasărea asta e chiar pasărea asta... Și, cum tăcerea celorlalți cerea o lămurire în plus, adăugă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din cauza salturilor lipsite de prospețime, cei trei bărbați își irosiră, pe nebăgate de seamă, zestrea celor o sută de frunze. Nici nu ieșiseră bine din Bulevardul Gării, pentru a coti spre Biserica Armenească și cinematograful „Unirea“, către centru, că rămaseră nemișcați, cu privirile pierdute și mâinile goale. Dincolo de ceața subțire, copiii mergeau înainte, chiuind. Doar Luca privi, pentru o clipă, înapoi, de parcă, între cele două lumi, părea nehotărât spre care s-o apuce, dar apoi o zbughi după ceilalți, zorit de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Doar Luca privi, pentru o clipă, înapoi, de parcă, între cele două lumi, părea nehotărât spre care s-o apuce, dar apoi o zbughi după ceilalți, zorit de voltele Magului frunzelor. În fața lor, ca un râu cenușiu al uitării, cu apele nemișcate, se întindea asfaltul. Iar către Strada Mare, până hăt, departe, se vedeau blocurile. Trunchiurile lățite sub asfalt, sub temelii, țineau pe umeri acest nou oraș, al betoanelor și asfalturilor care nu aveau anotimpuri, căci nu lăstăreau și, de aceea, nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își desfăcu prosopul, dar își apără goliciunea, ghemuindu-se. El întinse degetele și o mângâie pe obraz. Fata îi îndepărtă iarăși mâna, întorcându-se în cercul ei. Maca stărui, pipăind, pe bâjbâitelea și de aceea tot mai tandru. Ea rămase nemișcată câteva clipe și atunci bărbatul, coborându-și degetele sub lobul urechii, spre claviculă, crezu că izbutise. Fata însă, uitând cu totul că o chemase Beatrice, se scutură, cu ochi răi. Această mișcare făcu prosopul să cadă cu totul. Maca se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tumbele lor, mai greu de desenat, chiar dacă fardurile groase nu reușeau să le ascundă nici lor vârsta morții. Mai ușor de desenat se dovediră ceilalți, care se iviseră de curând și care minunau trecătorii prin faptul că reușeau să stea nemișcați ore în șir. Aveau doar o înclinare imperceptibilă a capului și aținteau cu privirile chipul celui care își plătise banul de pe un mal pe celălalt, pentru a-l ține minte. Erau îmbrăcați cu pelerine negre, cu gulere înalte la fel de negre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că ei știau cine este. Își lipi urechea de zid, pe un fundal albastru, înstelat. Nu se auzeau voci, doar un vuiet îndepărtat, ca atunci când pui ghiocul la ureche. Privi în sus, spre Pantocrator, apoi se întoarse încet. Parcă stătea nemișcat și ceilalți se învârteau în jurul lui. Când rotirea lor se înteți, Maca închise ochii, să nu amețească. Când îi redeschise, erau la locul lor, privindu-l alungiți, bizantini. Îi cercetă pe rând. Nu știuse că sunt atâția. Unii purtau barbă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Jenică și parcă în rândul umbrelor se auzi un freamăt de nedumerire. Nu suntem judecători, spuse Tili. Cât timp nu s-a găsit nimeni care să-l judece cum se cuvine, noi nu putem să-l iertăm. Rămaseră în jurul lui, nemișcați. Umbrele, privind unele peste umerii celorlalte, grăbindu-se fără să se bulucească, se apropiară pentru a-și depune fiecare mărturia. Aveau lucruri simple de arătat. O carte sfâșiată, un pumn de monede de aur cu urme de pământ, osul moale
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dispăru și ea. Ușa se trânti de perete. Nu se făcea așa în cârciuma lui Coropciuc. Nimeni nu smucea clanța și nu izbea cu piciorul în ușă. Întoarseră capetele, fetița țipă și scăpă cartea din mână. Doar bătrânul Coropciuc rămăsese nemișcat la tejghea, poate pentru că stătea, oricum, cu fața spre ușă sau poate pentru că, păstrător al sfintelor taine fiind, nimic nu-l mira. Cel care se ivise în prag purta uniformă de polițist. Îi privi pe cei de la mese, ceea ce nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reușiră să-l ajungă din urmă și nici el nu mai întoarse capul după ele. Scoase tolba de pe umăr și o aruncă. Se întuneca. Șoseaua largă, care acum nu ducea nicăieri și nu avea decât un mal, părea un râu nemișcat. Maca opri motocicleta și stinse luminile. Dibui o sticlă de plastic din cutia ținută ca portbagaj. Băgă un furtun subțire în rezervor, supse din el până simți gustul uleios, apoi puse furtunul la gura sticlei și ținu așa până ce firul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-a căsătorit cu fiica regelui clanului Yehonala, cele două familii s-au unit și, în cele din urmă, au pus stăpânire pe China, creând dinastia Purității Celeste - sau Ch’ing. Simt parfumul de crini din părul lui Nuharoo. Stă nemișcată și privește estradele din bambus ca și cum le-ar desena din priviri. Radiază mulțumire. Nu se mișcă pentru mult timp. E ca și cum ar studia detaliile fiecărei frunze. Concentrarea ei nu e tulburată de eunucii în trecere. Mă întreb la ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
la țestoase și la broaște. Dimineața, soarele zăbovește deasupra grădinii și două țestoase înoată alene. Plutesc o vreme la suprafața apei și apoi se cațără pe o piatră netedă ca să se odihnească. Încet, una se urcă peste cealaltă și stau nemișcate, în aceeași poziție, ore întregi, iar eu stau cu ele. Frumoșii ochi larg deschiși par morți, deși ținuta ei este dreaptă, iar costumu-i e magnific - versurile dintr-o operă veche mi se repetă în cap. An-te-hai apare dintre copaci, aducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să conducă o țară, și în fiecare noapte e de datoria lui să-și depoziteze sămânța în pântec după pântec. Cine nu s-ar simți impotent? Aud pași îndreptându-se în tăcere. Eunucii vin după mine. Împăratul Hsien Feng rămâne nemișcat. Îmi iau un adio tăcut, când se aude un ciocănit ușor în ușă. Stau în lumina lunii. Ușa se deschide încet și silueta eunucului-șef Shim îmi răpește imaginea lunii. Se aruncă la pământ și se înclină spre împăratul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
încerc să scap. Nu mă vrei, Orhideea? Ia gandește-te. Îți ofer sămânța mea. Vorbiți despre cea sămânța stricată? Sămânța despre care mi-ați spus că nu va încolți? Palanchinul începe să se clatine și să se legene. Încerc să rămân nemișcată, dar este imposibil: împăratul Chinei nu e obișnuit să se abțină. Șeful cărăușilor și eunucul-șef Shim încep să discute. Se pare că șeful cărăușilor e îngrijorat pentru siguranța Majestății Sale și vrea să se oprească și să verifice, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
am vise groaznice. Se facă că dorm și că cineva încearcă să mă tragă jos din pat. Mă zbat, însă fără succes, și sunt târâtă afară din cameră. Între timp, pot vedea clar că trupul meu e încă în pat, nemișcat. De asemenea, văd în vise fructe roșii căzând prematur din copaci. Le pot auzi chiar cum cad - poc, poc, poc. Superstiția spune că acesta e un semn de pierdere a sarcinii. Într-un acces de panică, l-am trimis pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Majestatea Voastră, vă mulțumesc foarte mult că ați venit să mă eliberați. Se aruncă la picioarele împăratului: Nu mai pot îndura asta. Nu mă pot sili să poruncesc pedepsirea doamei Yehonala, câd știu că poartă copilul Majestății Voastre. Împăratul rămâne nemișcat pentru o clipă, apoi se apleacă spre ea, cu ambele brațe întinse: — Împărăteasa mea, o cheamă el încetișor. Ridică-te, te rog. Nuharoo nu vrea să se ridice: — Nu sunt o împărăteasă bună și merit să fiu pedepsită, zice ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
despre Su Shun? Neîndrăznind să-și dezvăluie gândurile cu prea multă libertate sau îndoindu-se probabil de motivele mele, Yung Lu își ridică privirea să mă analizeze. În ochii lui văd un stegar adevărat. Mă întorc spre Nuharoo. Mătăniile stau nemișcate în poala ei, iar degetele parcă i-ar fi încremenit. Nu știu dacă e în comunicare cu spiritul lui Buddha sau a ațipit. Oftez. împăratul e prea slab, Su Shun e prea șiret, iar prințul Kung e mult prea departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Shun este acela ale cărui ambiții sunt nelalocul lor. Doctorul Sun Pao-tien recomandă liniște totală pentru sănătatea Majestății Sale, așa că ne mutăm înapoi la Yuan Ming Yuan. Se face iarnă. Buruieni lungi, ofilite zac, cafenii și galbene, ca niște valuri nemișcate. Vântul continuă să fie aspru. Gârlele și pâraiele care șerpuiesc prin grădini sunt acum înghețate și seamănă cu niște funii murdare. Împăratul Hsien Feng spune că îi amintesc de măruntaiele căzute din burta unui animal ucis. Liniștea e întreruptă atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
m-a întrebat ce se întâmplase cu trupele generalului Seng-ko-lin-chin. Paznicul i-a răspuns că barbarii îl prinseseră... Știam acum că eram fără apărare. Superiorul meu mi-a ordonat să păzesc Grădina Fericirii, Grădina Apelor cu Unde Limpezi, Grădina Lunii Nemișcate și Grădina Luminii Strălucitoare a Soarelui, în timp ce el însuși mergea să păzească Grădina Veșnic Verde și Grădina de Iunie. Știam că nu voi fi în stare să fac asta. Cum puteau mai puțin de o sută de oameni să apere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pat negru de dragon al lui Hsien Feng se află în mijlocul platformei tronului. Conduși de Su Shun și de membrii cabinetului său, miniștii și oficialii Curții înconjoară silueta palidă de sub plapumă. Soțul meu arată de parcă ar fi murit deja. Zace nemișcat, fără a arăta vreun semn de vitalitate. Nuharoo e în genunchi lângă pat, îmbrăcată într-o robă bej. Suspină în tăcere. Toți ceilalți se află și ei în genunchi. Timpul pare să se fi oprit în loc. Nu există nimic glorios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cer să fiu lăsată să cobor din palanchin. Roua mi se așază pe pantofi în timp ce pășesc încet de-a lungul unei poteci lăturalnice. Deodată, îl văd pe comandant călare. Îmi ofer un răgaz să-mi vin în fire. El stă nemișcat pe cal, dar se uită în direcția mea. Ceața dintre noi îl face să semene cu un războinic din hârtie. Mă apropii de el, cu An-te-hai alături de mine. Războinicul lovește ușurel coastele animalului și acesta vine în galop spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
din ce în ce mai lungă. Înainta cu greu prin noroiul bătut de ploile repetate. Pentru prima oară în viața ei, Nuharoo a pierdut controlul asupra machiajului său. De furie, ea dădea vina pe slujnicele care cărau oglinda, prea obosite ca să o mai țină nemișcată. Îmi era milă de servitoare. Oglinda cât o fereastră era prea mare și prea grea pentru ele. Potrivit iscoadelor, trecătorile mișunau de bandiți. Mă îngrijoram în legătură cu ceea ce ar fi putut să aducă viitorul în ora următoare. Sub acoperirea ploii putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-mi găsesc cuvintele, Înțelegând că Abby Încă presupunea că habar n-aveam de identitatea ei profesională. Totul era prea oribil de procesat și din moment ce nu mă puteam hotărî pe care să-l Înfrunt primul, am rămas pur și simplu acolo, nemișcată. Aparent, Avery a interpretat asta ca pe un indiciu că ar trebui să continue să vorbească. —Penelope știe că sunt la New York și bineînțeles că știe că-mi place să ies mult În oraș, dar... ăă... nu sunt sigur dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]